1,233 matches
-
tuturor limbilor romanice. În latină, existau însă două cuvinte pentru noțiunea de „sânge“: sanguis, -inis „sang qui se trouve en circulation“ (DEL), în opoziție cu cruor, -oris „sang répandu ou coagulé“ (DEL). Termenul sanguis era folosit și pentru a indica înrudirea sau descendența (ca în expresia rom. de același sânge). Dintre numeroasele sale derivate, sanguinare s-a păstrat până astăzi în română: (a) sângera. Termenul cruor nu s-a păstrat în limbile romanice; s-a moștenit doar derivatul cruentus „însângerat, plin
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
originii limbii s-a ajuns în epoca modernă prin cercetarea comparată a limbilor scrise. A fost simțit mai întâi faptul că limbi precum franceza, italiana, spaniola sunt „limbi surori” și au ca „limbă mamă” latina. Ulterior s-a constatat aceeași înrudire între latină, greacă și sanscrită, de unde s-a conchis că și ele vor fi avut o sursă comună care este posibil să nu mai existe. La limbile presupuse a avea aceeași origine cu sanscrita au fost adăugate gotica și celtica
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
dialectelor ariene. Astfel, arată Bréal, „au ieșit din limba mamă i.-e. sanscrita, zenda, greaca, latina, celtica, germanica și slava”. Dar tocmai derivarea acestor limbi dintr-o sursă comună este punctul de rătăcire a etimologiei tradiționale, care nu vede în „înrudirea” limbilor continuitatea materialului aglutinant în spațiul euro-afroasiatic. Astfel vgr. kardia, lat. cor, cordis, sl. serdțe, germ. Herz etc. nu-și au originea, cum se crede, în dialectele limbii mamă, ci în materialul aglutinant comun în spațiul preindoeuropean. Gramatica fiecărei limbi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
componentelor limbii sale. Analiza etimologică întreprinsă de el este străbătută de ideea unității originare a limbilor indoeuropene cu multiple alte limbi. În introducerea la dicționarul etimologic al limbii bulgare (Sofia, 1941) el spune următoarele: „Limbile indoeuropene se află într-o înrudire îndepărtată cu numeroasele limbi ale așa numitei familii uralo-altaice, care se întinde de la țărmurile Mării Baltice și Oceanului Înghețat de Nord până la granița cu China și la insulele nipone... Există apoi unele surprinzătoare asemănări gramaticale și lexicale între indoeuropeană și ugro-finică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
coincidențe, continuă Mladenov, nu pot fi jocul orb al întâmplării, cu atât mai mult cu cât în lume nu există întâmplări, ci doar legături cauzale între fenomenele din lumea fizică și cea spirituală” (p. IX). Puțin mai jos el adaugă înrudirea dintre limbile indoeuropene și limbile semite: araba, ebraica, feniciana, arameica, siriana etc. Dar de la recunoașterea acestor înrudiri până la originea naturală a limbajului și la evoluția structurală comună a tuturor limbilor este o cale pe care neogramaticii nu au putut să
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lume nu există întâmplări, ci doar legături cauzale între fenomenele din lumea fizică și cea spirituală” (p. IX). Puțin mai jos el adaugă înrudirea dintre limbile indoeuropene și limbile semite: araba, ebraica, feniciana, arameica, siriana etc. Dar de la recunoașterea acestor înrudiri până la originea naturală a limbajului și la evoluția structurală comună a tuturor limbilor este o cale pe care neogramaticii nu au putut să o străbată. Toate „înrudirile îndepărtate“ ale limbilor indoeuropene cu alte limbi și familii de limbi constituie pentru
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și limbile semite: araba, ebraica, feniciana, arameica, siriana etc. Dar de la recunoașterea acestor înrudiri până la originea naturală a limbajului și la evoluția structurală comună a tuturor limbilor este o cale pe care neogramaticii nu au putut să o străbată. Toate „înrudirile îndepărtate“ ale limbilor indoeuropene cu alte limbi și familii de limbi constituie pentru Mladenov „misterul limbii“ în care noi „datorită limitării mijloacelor noastre de cunoaștere nu vom pătrunde niciodată complet“. În consecință limba rămâne „activitatea tainică a omului, care are
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
bătrân“, engl. old „ib.“ Să se compare rom. olat, lat. alodus, gr. Elada, sl. vlastĭ „putere“, vladetĭ „a stăpâni“, zeul slav Veles/Volos (alb. Vëlës, ngr. Belessos, lat. Latialis) cu moșie, vodă, oșan etc. Se ajunge astfel la situația că înrudirea etimologică dintre forme nu mai poate fi identificată fonetic: sl. vlastĭ „putere“, it. podere „moșie, stăpânire“. Ardealul. Devenirea romanității orientale, cu centre de putere la sud și la nord de Dunăre, a avut ca centru administrativ dominant Unia, continuatoarea tradiției
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
în bună măsură, unitatea etnică”, iar Philippide: „Națiunea, ca conglomerat unitar social, n-are nici o importanță, importanță are ea numai ca conglomerat unitar antropologic, de rasă” (II, 251). Opunându-se lui Meillet pentru care limba este organul unei societăți și înrudirea limbilor este o chestiune sociologică, Philippide declară: „Pentru mine limba este și organul unui neam de oameni și înrudirea limbilor este mai mult o chestiune biologică. Pentru aceea prin ethnos, ethnic nu înțeleg societatea care vorbește aceeași limbă, ci neamul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
numai ca conglomerat unitar antropologic, de rasă” (II, 251). Opunându-se lui Meillet pentru care limba este organul unei societăți și înrudirea limbilor este o chestiune sociologică, Philippide declară: „Pentru mine limba este și organul unui neam de oameni și înrudirea limbilor este mai mult o chestiune biologică. Pentru aceea prin ethnos, ethnic nu înțeleg societatea care vorbește aceeași limbă, ci neamul, adică comunitatea specifică fizică și psihică, baza de articulație și baza psihologică, rasa” (II, 340). Meyer-Lübke vorbea despre netemeinicia
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
identității fiziologice a organelor vorbirii, și de la diversificarea teritorială a dialectelor și limbilor, datorată structurărilor statale. Lăsând deoparte excepțiile, orice limbă reprezintă o evoluție locală specifică a materialului lingvistic structurat silabic, aglutinant sau flexionar. Geneza unică a tuturor limbilor perpetuează înrudirea lor indiferent de formula structurală în care se înscriu și de nivelul de civilizație pe care îl vehiculează, iar dependența formulei aglutinante de preexistența formulei silabice și a celei flexionare de preexistența formulei aglutinante, împreună cu evoluția locală a materialului lingvistic
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
spune el, să stabilim o apropiere genetică între români și albaneji, (însă) deosebiri mult mai mari ne obligă să despărțim aceste două popoare. Înrudiți vor fi ei românii cu albanejii mai mult decât cu neamurile italice, ori cu celții, dar înrudirea este foarte îndepărtată” (II, 596). Aceeași disjuncție artificială este căutată și în plan gramatical: „Deosebirile morfologice și sintactice dintre limbile română și albaneză sânt foarte mari, ceea ce ne obligă să despărțim aceste două popoare” (II, 629). În plan lexical Philippide
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
vagă a începuturilor alături de alte limbi de mare vechime. Tot ce a realizat Scraba ca lexicograf și ca filozof este invocat să arate că „limba românească este o limbă veche, primară, fapt dovedit atât prin formația ei, cât și prin înrudirile pe care le are cu alte limbi de mare vechime” (p. 101): „Rădăcinile limbii române intră, cum e firesc, unele în sanscrită, greacă, latină, iar altele în limbile numite neolatine și în cele indoeuropene în general” (p. 94 urm.). Este
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
altele în limbile numite neolatine și în cele indoeuropene în general” (p. 94 urm.). Este evident faptul că ducerea limbii române și a poporului care o vorbește dincolo de contactul etnolingvistic daco-latin contravine adevărului istoric. La fel de inadecvat este să vorbești de înrudirile pe care limba română le are cu limbile atestate în vechime. Fără a exclude contactele dintre limbi, împrumuturile și simbiozele, este de avut în vedere continuitatea materialului lingvistic care explică apropierile dintre limbi distanțate în timp și spațiu. Aceste apropieri
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
că ele au o veche obârșie” (Ib.). Toate contradicțiile sunt în realitate, nu în sfera noțiunilor. De aceea el nu se simte obligat să explice începutul separat al popoarelor-limbi. Din contra, el reduce totul la o unitate primară, arătând că „înrudirea limbii românești cu cea italiană s-ar putea explica prin o latină populară; cu cea elină prin dialectele de înrudire ale vechilor locuitori ai Daciei cu cei din întreaga Europă răsăriteană” (p. 102), la care adaugă elemente de înrudire cu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
se simte obligat să explice începutul separat al popoarelor-limbi. Din contra, el reduce totul la o unitate primară, arătând că „înrudirea limbii românești cu cea italiană s-ar putea explica prin o latină populară; cu cea elină prin dialectele de înrudire ale vechilor locuitori ai Daciei cu cei din întreaga Europă răsăriteană” (p. 102), la care adaugă elemente de înrudire cu germana și engleza (p. 95); el vorbește apoi de „neprețuitul tezaur de cuvinte, unele de vechime legendară, înrudite de aproape
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
că „înrudirea limbii românești cu cea italiană s-ar putea explica prin o latină populară; cu cea elină prin dialectele de înrudire ale vechilor locuitori ai Daciei cu cei din întreaga Europă răsăriteană” (p. 102), la care adaugă elemente de înrudire cu germana și engleza (p. 95); el vorbește apoi de „neprețuitul tezaur de cuvinte, unele de vechime legendară, înrudite de aproape cu forme din mitologia indiană, persană, etc.; ori cu limba egipteană și alte limbi îndepărtate, și care cuvinte nu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
înrudesc cu greaca; 3) Cuvinte care sunt înrudite cu limba latină, dar sunt privite ca slave; 4) Cuvinte așa-zise turcești, care sunt de altă origine; 5) Ungurisme, multe dintre ele se găsesc și în alte limbi; 6) Cuvinte de înrudire mai aproape și cu limba spaniolă etc. (p. 102 urm.). Elementele de înrudire aduse de Scraba pentru vechimea limbii române contrazic existența primară paralelă a tuturor limbilor sau chiar existența singulară a unei limbi, în sensul de astăzi al acestui
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
privite ca slave; 4) Cuvinte așa-zise turcești, care sunt de altă origine; 5) Ungurisme, multe dintre ele se găsesc și în alte limbi; 6) Cuvinte de înrudire mai aproape și cu limba spaniolă etc. (p. 102 urm.). Elementele de înrudire aduse de Scraba pentru vechimea limbii române contrazic existența primară paralelă a tuturor limbilor sau chiar existența singulară a unei limbi, în sensul de astăzi al acestui cuvânt. Sfera metafizică a noțiunilor pure se autodemolează. Reală rămâne originea naturală a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pentru cuprinderea și cultivarea fenomenului etnolingvistic românesc, el punea ca structură de rezistență a acestuia limba română. În condițiile vitrege în care a lucrat, Eminescu a reușit să schițeze un început de lărgire a orizontului istoric al acestei limbi. Întrezărind înrudirea prin substrat a românilor cu alte popoare balcanice, el afirmă în acest sens că „albanezii și bulgarii au sânge tracic” (XIII, 369). Totodată el nu putea accepta ideea că slavii ar fi o populație venită după secolul al V-lea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
vitaminei D aparține biochimistului englez Rosenheim (1871 - 1955). Vitamina A antixeroftalmică este identificată de Mac Collum și Davis (1913 - 1922). După 1929 s-a stabilit rolul ficatului în metabolismul ei. în 1933 Paul Karrer îi face sinteza și-i stabilește înrudirea cu carotenul. Chimistul elvețian obține Premiul Nobel în 1937. Vitamina E (tocoferol), implicată în tulburările musculare și nervoase, are rol în reproducere. Descoperită în 1922 (Evens), este sintetizată de Karrer (1938). Vitamina H (biotină) joacă rol de coenzimă în transportul
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
sub egida lor. Goldoni, a cărui operă îmbracă o originalitate de netăgăduit, participă și el, datorită reformei pe care o întreprinde, la această mișcare. În ciuda specificității formelor pe care le îmbracă teatrul în Franța, în Germania și în Italia, o înrudire veritabilă le unește. Pretutindeni doctrina referitoare la imitarea Anticilor este respinsă definitiv. Cultului rațiunii îi succede cel al emoției. Regulile sunt înlăturate în numele libertății artei. Perimată, noțiunea de veșnicie a Frumosului este detronată de visul pentru un teatru național în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sintactice sunt indicatori cu valoare caracterizantă. Fracturarea sintaxei, digresiunile haotice, noncomunicarea nu caracterizează numai vidul sufletesc al personajelor, inaptitudinea lor de a judeca și raționa. Micșorează distanța temporală și augmentează semnificațiile valorice existente în creațiile amândurora. Loredana Ilie insistă asupra înrudirii estetice dintre Caragiale, Urmuz și Eugen Ionescu. În convorbirile cu Claude Bonnefoy, Ionescu a mărturisit influența exercitată de creația lui Caragiale și Urmuz în structura propriei opere. A adaptat în limba franceză Căldură mare. A tradus, împreună cu Monica Lovinescu O
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
nu s-a întâmplat cu scrierile lui Caragiale ale cărei "împunsături" satirice nu pot estompa meritele autentice, neconjuncturale ale comicului său. Pentru majoritatea lucrărilor menționate deja, vom aprofunda analiza în capitolul consacrat celorlalte dimensiuni ale caragialismului. În privința comicului satiric deocamdată, înrudirea acestora cu opera caragialiană este clară. Cu alte cuvinte, de la acest punct de plecare al investigației privind descendența literară caragialiană, am selectat deja câțiva posibili candidați. Nu putem încheia această trecere în revistă a satirei postcaragialiene fără să acordăm atenție
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
fie!...47 Menținându-și după fiecare eșec optimismul și încrederea în destinul și în rolul său social de excepție, Vădastra, ca și eroul central din Romanul adolescentului miop și Gaudeamus, n-are nicicând sentimentul penibilului, ceea ce îi dezvăluie cu prisosință înrudirea cu "oamenii de cauciuc"48 din lumea lui Caragiale. O altfel de revigorare a prototipului caragialian se produce și în piesa lui Camil Petrescu, intitulată sugestiv Mitică Popescu. Mai, personajul central, își acceptă porecla de factură caragialescă, drept o potrivită
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]