7,845 matches
-
haideți să mai vedem o dată fotografiile alea. — Încă o dată?... — Și de o mie de ori dacă este nevoie... Scoase dintr-o servietă hărtănită o duzină de fotografii enorme luate din avion, le răsfiră pe o măsuță joasă și așteptă ca însoțitorii lui să se apropie. În asta se văd perfect puțul, palmierii, jaimele și mașinile - arătă. Dar se vede clar că nu e nici un loc unde-ar putea să-i ascundă pe ostatici, așa că cel mai probabil e că i-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fi trebuit să fie un șes nesfârșit presărat cu pietre; de aceea fuseseră avertizați că vehiculele trebuie să înainteze cu foarte multă prudență, ca să nu riște să-și distrugă cauciucurile. Acum însă, era obligat să-l parcurgă fără nici un alt însoțitor decât o cămilă proastă, pe care nici măcar nu era în stare să încalece. O privi cu atenție. Era un animal răpănos, respingător și aproape scheletic, cu ochi triști și buze băloase, atât de neprietenos și indiferent, că ai fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
aminti interlocutorul său. Și toate din aceeași cauză. — Dar de celelalte nu mă simt răspunzător - zise. Să lupți împotriva imohagilor în deșert a fost întotdeauna o sinucidere, și ați avut mult noroc că ați scăpat cu viață. — Noroc? se scandaliză însoțitorul său. Despre ce dracu’ vorbești? Am avut tot ghinionul din lume. — Greșești... - îi răspunse Gacel cu naturalețe. Ați avut tot norocul din lume, fiindcă încă nu v-ați înfruntat cu cel mai rău dintre dușmani. — Mai rău decât căldura și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
oribilei cămăși se îndreptă spre el și, când se află destul de aproape, întrebă într-o franceză cu adevărat de baltă și macaronară: — Gacel...? Ești Gacel, tuaregul? Da, eu sunt. — Ți-am adus ceva... Se întoarse și-i făcu un semn însoțitorului său, care rămăsese lângă aparat, iar acesta intră în cabină ca să împingă afară, fără nici un menajament, un om legat la mâini, căruia îi alunecă piciorul când sări pe pietre și căzu în genunchi. Gacel îl recunoscu îndată. — Și cu ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ce părea că e cât pe ce să sufere un atac de isterie, și care nu semăna deloc cu atotputernicul și agresivul Marc Milosevic, care într-o zi îl amenințase cu o armă. Pilotul, care oprise motoarele, și cei doi însoțitori ai săi rămaseră în expectativă. Fără să se grăbească, pe deplin conștient de importanța momentului, Gacel Sayah scoase din teacă un hanger lung și ascuțit de care nu se despărțea niciodată, și apucă mâna dreaptă a prizonierului, ce scoase un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
pietre, lătrături ascuțite de cîine sau de pasăre. Cum să mai distingi speranța de spaimă, lipite cum sînt una de alta ca meningea de creier. Noaptea vine repede prin văioage cu pereți stîncoși mîncați de pirită. Și frigul e un Însoțitor fidel al Întunericului, meniți parcă amîndoi să-ți propună scurte repetiții de somn În vederea marelui spectacol al tăcerii. Viermi mici, albi, grăsciori ca niște prunci se cuibăresc În carnea ta, caută căldură și hrană, vezi ca prin ceață, flacăra lumînării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
din fetele crețe a spus ceva în urma noastră, dar am fluturat mâna nonșalant și am spus: —Jacques a spus că e OK, și am continuat să merg. Nu am fost urmăriți. La capătul scărilor am schimbat un zâmbet victorios cu însoțitorul meu și ne-am cumpărat amândoi bere, să sărbătorim succesul echipei noastre. Ne-am sprijinit de bar și am privit în jur, cum se umple încet clubul. Era un loc mic, căptușit cu material, ca interiorul unei cutii de bijuterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
dincolo de absidă, de un al doilea corp, care o vreme adăpostise o comunitate restrânsă de călugări benedictini. Un alt zid orb, pe stânga, Împiedica vederea spre claustru, strâns Între biserică și clădirile Învecinate. - Spune-mi, messer Duccio, Își apostrofă Dante Însoțitorul În timp ce se străduia să Își croiască drum prin mulțimea care se Îmbulzea În fața portalului, Încercând să intre, credeam că abația era părăsită. - Așa e. Comunitatea care locuia aici aproape că s-a stins. Ultimul abate a murit În urmă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mănuși din piele Întunecată. - Messer Marcello, răspunse omulețul pe un ton În care se amestecau respectul și neîncrederea. Un mare doctor, se pare. Din Nord. Se duce la Roma să depună un jurământ. Sau cel puțin asta le-a spus Însoțitorilor lui. L-a auzit o slujnică de-a mea. Dante mai aruncă o privire spre grup, apoi se retrase, ca să evite riscul de a fi văzut. Nu voia ca ei să afle că fuseseră cercetați. - Închide poarta și să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Încetul și la celălalt. În curând mă voi pomeni În beznă, iar singura lumină vizibilă a stelelor va fi pentru mine amintirea. De aceea trebuie să mă grăbesc. Continuară să pășească În tăcere. Poetul Încerca să se mențină la pasul Însoțitorului său, viguros și iute, În ciuda căldurii infernale. - Mărșăluiești ca un cal berber, messere. Oare În călătoriile dumitale ți-ai dezvoltat mersul acesta? izbucni el după ce, În mai multe rânduri, fusese silit să alerge ca să Îi rămână alături. Celălalt se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Încă multe secole. Nu-i nici o grabă să ajung acolo, dacă ținuturile voastre tot abundă În vânat, exclamă tânărul, scoțând din traista șeii un iepure plin de sânge. - Nu pare cine știe ce trofeu, pentru patru bărbați vânjoși, observă priorul, arătând spre Însoțitorii lui Franceschino, care se țineau la distanță. Prieteni de-ai dumitale? - Veseli tovarăși de drum. Și ei pelerini pentru Jubileu, i-am cunoscut pe drumul dinspre Bologna. În așteptare reluării călătoriei, ne bucurăm de câteva ieșiri călare. - Știi unde te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ajutat. Dar sunt Încredințat că era singur În clipa când a murit. - Îl mai ții minte pe Fabio dal Pozzo, acela care locuiește la hanul Îngerului? Îl Întrebă pe poet, care Încuviință din cap, Întrucât se gândise și el la Însoțitorul mortului. E străin. Nu-i de-ai noștri. Și deja a mai fost ucis unul În preajma lui. Dante se gândi cu un fior la felul În care se exercita justiția În acel oraș. - Poate că n-ar fi rău să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
turnulețe de Înțelepciune. De cum trecu pragul, Dante se repezi să le examineze, cuprins de o poftă de neînvins. Trecu repede În revistă câteva frontispicii, Însă mai apoi puse la loc brusc ultimul volum pe care pusese mâna. Se Întoarse către Însoțitorul său cu câteva cuvinte de scuze, roșind. Să cotrobăi printre cărțile unui om nu era oare ca și cum i-ai fi cotrobăit prin suflet? Arrigo rămăsese În prag, surprins de o asemenea surescitare. - Nu te scuza. Norocul cel schimbător a vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
era ușor surmenată, ușor tristă. Unicul său copil a fost purtat În pântece Într-un anotimp lânced și a venit pe lume Într-o zi de primăvară, În nouăzeci și șase. La cinci ani, pentru ea Amory era deja un Însoțitor agreabil. Un băiețel cu părul castaniu și ochi mari, frumoși, care, pe măsură ce creștea, Îi stăteau tot mai bine, cu o minte ageră, imaginativă, și o Înclinație spre hainele extravagante. Între patru și zece ani a făcut țara, Împreună cu maică-sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Amory și Howard Gillespie au luat prânzul Împreună și Amory a auzit o poveste care l-a Încântat. După câteva cocteiluri, Gillespie prinsese chef de vorbă. A Început să-i spună lui Amory că Rosalind era cu siguranță excentrică. Fusese Însoțitorul ei Într-un grup care se dusese să Înoate sus, În Westchester County, iar cineva menționase faptul că Annette Kellerman, fusese În vizită acolo cândva și plonjase În apă de pe acoperișul unei cabane de vacanță dărăpănate, de la o Înălțime de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
tale minunate Mă Înfioară...“ Poem de John Milton. Booth Tarkington (1869 - 1946), remancier și dramaturg american. David Graham Phillips (18671911), romancier minor american. Stephen Phillips (1868 - 1915), poet și dramaturg englez. Scoțianul James Boswell (1740 - 1795) a fost biograful și Însoțitorul fidel al marelui lexicograf și critic englez Samuel („Doctor“) Johnson (1709 - 1784). Prin extensie, orice biograf devotat este numit „un Boswell“. Publicație destinată tinerilor cercetași. „O, gata cu ploile și ruinele iernii/ Și cu toate anotimpurile cu zăpezi și păcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Câteodată Îi mângâia buzele cu o mână ridată. Bărbatul nu-și ridica ochii din pământ. Părea că rezistă cu stoinicie umilinței. Din când În când un surâs vag flutura pe fața acestei femei care avea probabil de două ori vârsta Însoțitorului ei. Priveam scena cu interes, așteptându-mă ca bărbatul să se ridice enervat În orice moment. Cu toate că afară Încă strălucea soarele, amândoi beau fără gheață ceva ce părea a fi o tărie de culoare Închisă. Femeia Își duse la un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
interesante, prezentate pe o voce joasă, liniștitoare. Pauzele necesare au fost bine dozate, ca timp și frecvență. Niciodată nu am avut sentimentul că cineva ne grăbește sau ne risipește timpul. Toți ne-am bucurat de atenția și grija politicoasă a însoțitorului nostru. Era interesant să-l analizezi pe omul Nicola, fără să-l cunoști în prealabil, să faci predicții și ele să-ți fie confirmate. Un bărbat în jurul vârstei de 60 de ani, înalt, bine legat, cu plete / codiță grizonată, după
CĂLĂTOR PRIN TIMP de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 2314 din 02 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/364292_a_365621]
-
tale dragi gânduri drăgălașe, printre gratii, mult și bine, iar ea îți aducea sărmăluțe tot printre gratii!... - Dar n-am fost vinovată. Știi bine asta! se tângui femeia, și, oricât ar fi dorit să se încrunte în discuția purtată cu însoțitorul ei, chipul frumos îi trăda sufletul senin. - Crezi că p-ăia îi interesau adevărul? Te-au prins cu drogurile în mașină, ce mai conta de unde și până unde le plimbai? - Dar a fost o înscenare... Ai recunoscut asta în fața polițiștilor
PROMISIUNEA DE JOI (XIX) de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 915 din 03 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363875_a_365204]
-
pe numele ei a câtorva bunuri care i-au aparținut bunicului nostru. Voi vedea cum procedăm cu casa de la Zăvoaia. Mama zice că ne transferă toate drepturile sale. Apoi îi vom căuta un alt loc de muncă și vom găsi însoțitor pentru părinții ei. - Am înțeles că este într-o relație cu scriitorul. - Îmi place, se bucură Maria. Ștefan e un om bun. Doar că n-a prea avut noroc cu Anca. - Anca emana o răutate ascunsă. N-am cunoscut-o
PROMISIUNEA DE JOI (XVIII) de GINA ZAHARIA în ediţia nr. 906 din 24 iunie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363869_a_365198]
-
cuvânt, mi-a apucat mâna stângă și mi-a privit în palmă, spunând: - Vei trăi și vei suferi mult, vei deveni un om important și vei ucide. Am râs. Un râs spart, fără viață, absent. Cu coada ochiului, am văzut însoțitorul femeii, ridicându-se de la masă, fără a putea ghici dacă vine la mine sau aiurea. N-a venit, a ieșit pe ușă ca un somnambul dispărând în ploaie. Ea a izbucnit în râs. - Cu bine, fraierule!, a strigat în urma lui
TATUAJUL de GHEORGHE NEAGU în ediţia nr. 2093 din 23 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362731_a_364060]
-
magazinuțele deja moderne, dispuse frumos în circuitul destinat promenadei, fiecare cu treaba lui, cu designul lui tributar epocii dintre războaie, și cu mărfurile lui. Aceasta se datora poate pentru că și lui i se făcuse foarte repede inițierea în meseria de însoțitor de femeie aflată la cumpărături (Nu oricine ajungea pe-atunci la acest rang! Sau la rangul de a fi rugat de acea femeie să-i încheie acolo, în separeul unde încerca diferite haine, copciile sutienului, pe la spate!), inițiere care presupunea
ULTIMELE LECTURI ALE LUI SINU de NICOLAE SUCIU în ediţia nr. 1890 din 04 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/362805_a_364134]
-
ridicată la nivelul ochilor, aplecat mult în față, concentrat, pescarul pătrunse prin vegetație spre locul din care se auzise zgomotul. Călca atent, încercând să nu tulbure prea mult liniștea din apropierea apei. -- Nea Fane, vezi ceva? -- Tacă-ți gura, își avertiză însoțitorul, nu vreau să-mi trădez poziția! În dreptul malului, chiar în fața lui Nea Fane, se auzi un nou trosnet, mai puternic de data aceasta. Pescarul scoase din buzunarul pantalonilor o lanternă îngustă și îndreptă fascicolul firav de lumină spre locul din
ARĂTAREA de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 1555 din 04 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/362999_a_364328]
-
toată păsărimea care mai de care să prindă ceva din hrană. Era ca într-un dans al unor balerine ce se mișcau pe poante cu vioiciune și grație, fluturându-și mâinile, pe muzica lui P.I. Ceaikovski, precum aripile acestor păsări. Însoțitorii mei au preferat să se întoarcă la ale lor, iar eu să-mi continui aventura, să iau orașul la pas și să-l cunosc cât pot de bine. Am preferat de data aceasta să merg pe trotuarul ce se afla
PUNTI PESTE VREMURI de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1440 din 10 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363272_a_364601]
-
lui, trecutul și viitorul, i-a spus totul despre rude și despre prieteni, despre intimitățile lui pe care nu le știa decât el, ce pățise el în ultimii ani... <Nu mai plec de aici fără ea!> - i-a șoptit el însoțitorului, cel care-l adusese aici călare pe cămilă. E vis, e realitate, nici el nu mai știe! Caci a aterizat pe aeroportul Otopeni într-o zi de toamnă din avionul de Bombai cu Shanti lângă el, de mână cu el
UN „EROU” AL MINERIADELOR de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1075 din 10 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363297_a_364626]