1,110 matches
-
jur. PARASCHIV: Chiar dacă ai visat, n-ai de unde să știi ce ai visat pentru că ai și uitat ce-ai visat. MACABEUS: N-am uitat, îmi amintesc perfect. PARASCHIV: Nu-ți mai amintești nimic, ți se pare că-ți amintești. MACABEUS (Înspăimântat.): Îmi amintesc, îți povestesc totul... PARASCHIV: Ceea ce îmi povestești e cu totul altceva... MACABEUS: E visul meu, trebuie să mă crezi... PARASCHIV: Ai visat un clopot mare, negru, nu? MACABEUS: Exact! PARASCHIV: Un clopot care se mișca pe ape... MACABEUS
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
restul scenei se petrece pe fondul haosului de deasupra pivniței, pereții se zguduie, din tavan curg praf și bucăți de tencuială; deasupra se aud, eventual, semnele unei lupte, rafale de armă, loviturile antiaeriene etc.) PARASCHIV (Chircit în colț, trezit și înspăimântat.): Ce vrei? MACABEUS (Scoțându-și centura.): Să mă omori, ai? Așa? Omoară-mă... Da’ înainte... Da’ înainte... (Semiântuneric; gesturile aproape că se ghicesc.) PARASCHIV (Urlând.): Ce vrei? Ce te-a apucat? MACABEUS: Jos, jos! Cu fața la perete! PARASCHIV: Nu! MACABEUS: Scârbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Taci, taci... Trebuie să-l omorâm... PARASCHIV: Nu! MACABEUS: Ba da, ba da... Îl lăsăm să coboare și apoi îl omorâm... PARASCHIV: Nu vreau. MACABEUS: Trebuie să-l omori. PARASCHIV: Eu? Eu? Eu... MACABEUS: Trebuie... Îl omori și gata! PARASCHIV (Înspăimântat.): Eu nu omor pe nimeni... Eu n-am omorât niciodată pe nimeni... Vrei să mă spurci? MACABEUS: Dacă nu-l omori îți crap capul! PARASCHIV: N-ai decât... MACABEUS (Rugător, fierbinte.): Trebuie să-l omori... Dacă nu-l omori tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
știu... Așa e la noi... frig... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Observând, dintr-o dată, cadavrele păsărilor; speriat.): Ce-s astea? HAMALUL (Plictisit.): Păsări... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Palid.): Cum, păsări? HAMALUL: Păsări, domnule... Păsări moarte... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Privind în jur, tot mai înspăimântat în fața măcelului.): Atâtea păsări moarte? Cine le-a omorât? HAMALUL: Nimeni. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Cum nimeni? Cum nimeni? De unde au venit păsările astea, aici? Ce fac păsările astea, aici? Ce-i cu ele? Ce faci ca ele? HAMALUL: Le mătur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și nedreaptă, păcatele ei. - Ce să cred, mormăi el într-un târziu, văzând că ea nu mai continua. Nu cred nimic. Cel mult, de când am venit, am început iar să cred că dacă nu am fi fost toți atât de înspăimântați... Toți, ca popor, nu eu sau tu, am fi putut acum să ne privim în față. Se opri și se întoares să privească lungul șoselei spre port. Dincolo, pe malul celălalt, biserica își pierduse contururile. Părea doar un petec de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ambiții, cărând în spate bolovanul greu al incapacității lor, deschizându-și anevoie drum prin mareea de oameni urmărind același țel, cu privirea mereu fixă la drum, atenți la pietricele și la micile obstacole, fiindu-le imposibil să privească în sus, înspăimântați, privind în jos. Un drum lung, foarte lung, iar sus, pe culmea strâmtă, câțiva puțini la număr care încercau să-și apere privilegiile împotriva acelora care erau pe punctul de a-i ajunge din urmă. Tablou pe care ar îndrăzni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
întoarse brusc ca să le lanseze în față o bășină sonoră. Odată încheiate aceste strigăte, se întoarse către războinici, arătând cu un gest mut capetele nemișcate, lăsând să se înțeleagă faptul că nu au răspuns la insulte. Spiritele morților se simțeau înspăimântate și nu mai erau în stare să i se opună. Apoi, înmână o sulă de lemn de palmier chonta celui mai apropiat dintre ajutoare, care o folosi ca să extragă ochiul stâng al lui Lucas. Încheiată sarcina, îi trecu sula lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mașinilor mișcând pământul și doborând copacii și, pe măsură ce se apropiau, zgomotul creștea până la a deveni insuportabil. Când ajunseră să vadă luminișul în care evolua primul buldozer ce împingea trunchiul enorm al unui arbore de capoc, indianul yubani rămase încremenit, privind înspăimântat puternicul monstru galben ce dobora tot ce întâlnea în cale. — Nu te teme, îl liniști el. Nu-ți poate face rău. Selva te apără. — Doboară selva... Luă macabrul pachet învelit în frunze de bananier și porni, scârbit, către luminiș. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Recente? — De acum trei zile. — Dumnezeule sfânt! Ce sălbăticie. Cine sunt? — Niște garimpeiros... Au invadat teritoriul yubani. Veți avea aceeași soartă dacă nu plecați de pe aceste pământuri. Trei dintre bărbați se îndepărtaseră câțiva metri și vomitau; ceilalți se strânseră instinctiv, înspăimântați: — Sunt aproape? întrebă un tractorist. — Nu vă temeți. Vor doar să plecați. — Păi, eu plec! spuse unul dintre cei ce încetaseră să mai vomite. Cred și eu că plec! Și chiar în clipa asta. Nu merită treizeci de pesos pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
tras la față. O bătrână îl veghea așezată pe jos. Într-un colț, ardea un fel de afumătoare și un miros greu și aspru inunda încăperea și se agăța de gâtlej. José zgâlțâi umărul celui adormit, care deschise niște ochi înspăimântați. Îl privi pe omul alb și șopti într-o engleză perfectă, fără accent: — Piá se văicărește în mormântul ei de pe insulă. A văzut-o pe femeia pe care o doreai și s-a îmbrăcat ca ea, și s-a spălat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
maggiore. — E ceva ce credeți că ar trebui să știu? Întrebă Ambrogiani. Maiorul se afla acolo, avea contact zilnic cu americanii. Orice Îi spunea Brunetti avea fără-ndoială să devină bun de contrabandă. — Erau iubiți, iar ea a fost foarte Înspăimântată când i-a văzut cadavrul. — I-a văzut cadavrul? — Da. A fost trimisă să-l identifice. Tăcerea lui Ambrogiani sugera că și el vedea aceasta ca pe-o tușă deosebit de subtilă. — Ați vorbit cu ea după aceea? Întrebă el Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
nu? O să fii pe baricade cu Theo? ciripise ea. Sincer, dragul meu, ai face bine să te descurci. Va trebui să te obișnuiești cu situația asta. S-ar putea ca săptămâna viitoare să mă duc la New York. Dar..., protestase Hugo înspăimântat. Prea târziu. Clic. Bârr. Amanda închisese. —Spre sfârșitul săptămânii, i-a spus el Laurei cu hotărâre. E foarte ocupată la muncă. Genele încărcate cu mascara ale Laurei au fluturat în jos. —Muncă! Norocoasa. Trebuie să fie plăcut. —De ce trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Alice își dorea ca Hugo să înceteze cu argumentația asta. Părerile mamei ei pe acest subiect erau identice cu ale lui și era greu să demonstrezi că nu aveau logică. Totuși expresia lui Hugo se schimbase. Se uita la ea înspăimântat. —Scutecele! s-a bâlbâit el. Mi-ai spus că-mi arăți cum se pun. —Scutecele. Da, a zis Alice mușcându-și buza. Ăăă, cred c-aș putea să-ți fac o demonstrație pe Rosa. Singura problemă e că nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
bănuite zbârnâiau ca o coardă bine întinsă, o linie melodică ieftină dintr-un film prost, unul în care victima stă (bineînțeles, nu putea fi altfel) în cadă, în spatele perdelei de plastic ieftin, se săpunește cu simț de răspundere și observă înspăimântată umbra unui braț, brațul ține neapărat, dar neapărat, domnii mei, un cuțit cu lama lungă, aproape nesfârșită, perdeaua este trasă brusc într-o parte și atunci intervine țipătul, mai mult sau mai puțin real - depinde de actriță, preselecția este întotdeauna
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cade în gol... într-un gol fără capăt răcnind... ”Fata, Fataaa!” cu un ecou prelung care se stingea în adâncuri. Atunci, Maica Domnului cu o lacrimă în ochi, de milă, s-a desprins din lemn și i-a întins mâna... Înspăimântat, se trezi prăbușit lângă pat. La trezire din coșmar, simți un sentiment incredibil de ușurare. Maica Preacurată, cu blândețe, îl privea din icoană... Sunt priviri care topesc în ele lumea... dizolvă trecutul... clipa în care înțelegem că la temelia veacurilor
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ca la ”zidul morții”, capul îi huruia... ”Go-gu... Go-gu... ”, Vasilica îi făcea semne cu mâna tot mai disperate... Vru să oprească trenul, care venea spre el cu toată viteza. In ultima clipă, sări din fața lui... și, se pomeni lângă pat, înspăimântat și nădușit de sudoare... - O, Doamne, Doamne... am înnebunit, Doamne!... strigă fărâma de creier, rămasă teafără din creierul lui. - Linisteste-te, omule... linisteste-te, a fost doar un vis!” îi sopti un gând. La marginea patului, cu capul în pumni
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
strecurat printre crenguțele din gâtuirea făcută de mâna braconierului, urma a declanșa moartea sigură a animalului venit la apă. În ziua fatală, ciobanul ce-și căuta câteva mioare rătăcite, prin pădure, Îl găsise, pe Victor, Împușcat, În gâtuirea de frunzare. Înspăimântat, fugi acasă la Ion. Hai, să vezi nenorocire! Și-i povesti: oo! Ce grozăvie-mi spui?! Hai, și-o să vezi. S-au dus. Și-au văzut. Victor - Mârlanul, era căzut pe o parte, cu pieptul perforat de cartușul venit din
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
Dar nu războiul! - ar fi sărit Antonia, presupunînd că ar fi gîndit În aceiași termeni. În dimineața aceea probabil că dormea Încă și nu gîndea În nici un fel; ori, În somn, chiar i se arăta cum totul arde, poate striga Înspăimîntată cerînd iertare, ajutor, și ea făcuse păcate și venise timpul să plătească; ori, de ce nu, avea un vis erotic, exista o probabilitate, și scîncea de plăcere. Și Thomas, sub duș, scîncise, uitînd, cînd juisase, că se Împreunează cu chiar fiica
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
scotocește într-o pungă de satin, că dibuie pe masă, și-n cele din urmă spuse speriată: - Comedie! dar nu mai am nici un ban. Costache, n-ai tu câțiva franci, să nu mai mă duc până acasă? Costache se arătă înspăimîntat și se apără bolborosind: - N-n-n-n-am! Pascalopol puse în evidență un gros portmoneu de marochin roșu, din care luă patru piese mari de argint de câte cinci lei. - Cocoană Aglae, îmi pare rău! Aglae păru a fi muncită de o scurtă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ai nici o prietenă, n-ai iubit niciodată? Aha, înțeleg, interpretă ea tăcerea, domnul e timid sau discret. Otilia continuă sa frunzărească fotografiile, apoi recomandă călduros lui Felix fiecare din cărțile sale, punîndu-i-le generos pe brațe, în sfârșit își aduse aminte înspăimîntată: - Vai, am uitat mașina de călcat! Să știi că s-a răcit, și am atâta treabă! Și lăsând toate baltă, se repezi furtunos pe scări în jos. Curând, din curte, se auziră fredonările Otiliei. Felix își alese o carte, L
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ea pe Stănică. - Tinerețe, tinerețe, parcă sunt iar student! exclamă Stănică, privind semnificativ spre moș Costache și se prinse în vals cu studenta. Aceasta întrebă pe bătrân peste umărul lui Stănică: - Moșule, nu mai ai o țigară? G. Călinescu Bătrânul, înspăimîntat, bulbucă ochii mari, nerăspunzând, apoi la o întoarcere a fetei se strecură pe ușă și dispăru. - Unde e moșul? întrebă aceasta fără tact. Ce, moșul esupărăcios? Însuși Stănică își dădu seama că limbajul acesta era cam prea nepotrivit, și făcu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
ca un foc stropit cu gaz. - Să-ți spun eu unde te duci după moarte, c-am fost cînddezgropa un mort să-l pună în loc de veci. Ia, niște oase acolo pline de pământ și părul, că părul rezistă. Moș Costache, înspăimîntat, își trecu mâna peste cap, dar, neîntîlnind nici un fir de păr, respiră ușurat, ca și când ar fi fost scăpat de moarte. Stănică nu stătu mult pe poziția de esprit fort și trecu la extrema opusă, când fu singur cu bătrânul. Era
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
era un lichid de băut, pentru care n-avea toate elementele. Moș Costache o luă pe Calea Victoriei, înspre Poștă, în Lipscani știa o farmacie. Intră, dădu rețeta și fu invitat să aștepte. Farmacistul puse tocmai mâna pe flacon când bătrânul, înspăimîntat, întrebă: - Vreau să știu întîi cât costă. Farmacistul îl privi puțin cam mirat, căută într-un repertoriu, făcu o mică socoteală și declară că doctoria asta costă doi lei și cincizeci de bani. - E-e-e prea scump! Mai ieftin nu se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
bani, afară de o para, rușinîndu-se să dea paraua, zise: - Crede, babo, n-am mărunte! - Eh, zise baba agresiv, n-ai, dumneata, boierule, să n-ai! Dacă n-aveți dumneavoastră, boierii, cine să aibă, eu? D-aia nu v-ascultă Dumnezeu. Înspăimântat, mai mult de ideea că cerșetoarea ar fi putut să știe că are parale la el, îi dădu zece bani, pe care baba îi luă nemulțumită și bodogănind un "bogdaproste" mai mult disprețuitor. Moș Costache predă în taină doctoria Otiliei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Weissmann, fără cununie, măcar cu jurământul unei fidelități statornice. - M-am gândit bine la ce mi-ai spus, zise ea studentului,am petrecut o noapte de chinuri, fiindcă, oricum, mă costă să fac pași greșiți, însă m-am decis... Weissmann, înspăimîntat, zise repede: - Nu pot să stau, venisem să-l caut pe amicul Felix; am să vin în altă zi, nu e nimic. Și ieși grabnic pe ușă afară. -Să nu te superi, zise el lui Felix, dar domnișoara Aurica este
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]