922 matches
-
7-8). Expresia voce antică este reluată de Salvatore Quasimodo într-un context mai reflexiv, cu referire la istoria sa personală strâns legată de spațiul insular, de Sicilia: E mut străvechiul glas. / Ecouri efemere aud, / uitare de noapte deplină / în apa-nstelată (Insula lui Ulise, trad. MB).318 Neputând recupera întrutotul un univers pierdut, poetul percepe doar reverberațiile îndepărtate și intermitențe ale acelor timpurilor imemoriale. Același termen: voce alăturat de ambii autori motivului tăcerii și tematicii temporale pune în lumina modul în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
adevărat." Vincent van Gogh avea 37 de ani. Theo moare cîteva luni mai tîrziu, în ianuarie 1891. Putem privi lumea la fel după ce am văzut floarea soarelui, irișii, cîmpul cu grîu și ciorile, biserica din Auvers, terasa de cafenea, nopțile înstelate, camera lui Vincent? Lumea mai este aceeași după tablourile sale? Creîndu-și propria lume, muncind ca un ocnaș, pînă la nebunie, la inventarea lumii sale, o ființă umană poate ajunge să schimbe lumea. Ce să faci cu viața ta? După ce descoperă
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
din tema iluministă a victoriei rațiunii asupra întunericului. Păstrându-se în convenția alegorică, artistul oferă o imagine a unei umanități abandonate în întuneric. Lanțul uman pe care-l înfățișează Klimt ca simbol al unei umanități încarcerate plutește într-o noapte înstelată, printre aștri îndepărtați. Din acest întuneric cosmic se descifrează anamorfotic chipul unui sfinx, asociat simbolic misterului, dar și monstruozității. Dezlegarea enigmei de către Oedip conduce doar la o eliberare temporară a cetății, pentru ca în final să o predea împreună cu regele ei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
din 12 lucrări dedicate lui Eminescu, fiecare lucrare fiind însoțită de un vers. Cea de-a douăsprezecea lucrare se vrea și o apoteoză a ciclului, intitulată după ultimul vers concluziv al poemului Luceafărul: "Nemuritor și rece". Pe fondul unui cer înstelat sunt plasate monadic figuri culturale emblematice, desenate asemeni unor constelații: Shakespeare, Dante, Goethe, Beethoven, și, greu discernabil, probabil Platon, iar în colțul din dreapta sus probabil Nietzsche. Chiar dacă identificarea este mai puțin facilă în cazul câtorva figuri, este clară intenția artistului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
revistei. Luceafărul încununat cu lauri -, este coroana simbolică a marilor artiști, în speță a poeților, modalitate de a sublinia identitatea cu poetul Eminescu -, se apleacă pentru a o săruta pe Cătălina. Trupul său eteric rămâne suspendat pe fundalul unei nopți înstelate. În 1910, graficianul ilustrează coperta unui volum de poezii eminesciene, Lumină de lună, la invitația lui Ion Scurtu, cu un moment din poemul "Dorința", desen reluat pe coperta ediției cărții, din 1912. În 1929, artistul revine cu 12 acuarele cu
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
începe să fie privit cu suspiciune, ca parte a omului care ne amintește mereu de animalitatea noastră și de posibilitatea revenirii în acest registru, al ființelor vii lipsite de rațiune (să nu uităm, prezența rațiunii este semnul aspirației "la cerul înstelat" (Kant) de deasupra noastră); se acordă astfel un credit nelimitat rațiunii, ca atelaj al posibilei ascensiuni către perfecțiunea reprezentată de zei. Așa s-a conturat "saga" iluministă, "metapovestirea", care a făcut posibil și a justificat secolul care avea să urmeze
Lecția uitată a educației. Întâlnirea Micului Prinț cu vulpea by EMIL STAN () [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
și imorale 117. Obiecțiile și speculațiile au pornit de la sigla Procter&Gamble, despre care s-a spus că ascunde semnificații supranaturale. Pe atunci, sigla era alcătuită din imaginea unui bărbat cu barbă și părul lung, care privește către un cer înstelat. Stelele de pe cer se spune că alcătuiesc numărul 666, iar în siglă apar două coarne, considerate a fi coarnele diavolului. Interpretarea forțată a elementelor siglei Protecter&Gamble Pentru a contracara efectele nefaste ale asocierii companiei cu o organizație ocultă, Procter
Societatea românească azi by Constantin Crăiţoiu [Corola-publishinghouse/Science/1063_a_2571]
-
Noica): suntem și rămânem „un finit (făptură de lumină) într-acest infinit (mărginire a nemărginirilor), scăldându-ne într-o infinitate de visuri...” Mihail Gălățanu Poezia - formă a nedisimulării „Viața noastră e o carte cu șapte peceți...” (Mihail Gălățanu) Trilogia Burta înstelată, Poeme amnioticeși Douăsprezece cântece înaintea nașterii confirmă o mare iubire, un crez. O recunoaștere a maestrului întru cuvânt: Nichita Stănescu, cel care l-a determinat pe Mihail GĂOățanu să conștientizeze că „trezia” înseamnă zbatere cu tine însuți, că „trezia” înseamnă
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
braț al cumpenei / va pluti în repaus sus / și unul spre pământ...” (Dezechilibrăm) în fond, cu toții suntem amintire-a prezentului, spasm binecuvântat întru frumos, întru iubire, întru dăruire. „Ceru-i făcut / Din morminte...” (Amintirea) într-acolo ochii noștri, lumini veșnic înstelate, aprind făclii îmbujorând cuprinsul. Să-ncercăm, poate vom auzi o șoaptă: „rn cântec minunat crește prin mine-n lume...” (Misterium tremendum) gertfa poetului este și jertfa noastră. Să nu uităm: „Nu poți birui vremea nefiind biruit...” (Lumina necreată) Mult calm
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
frunze crestate, zdrențuite, tulpini chinuite ca niște dorințe încîlcite în fundul sufletului. Din mijlocul acestui multiplu puhoi de dragoste care se revarsă, se ridică un minunat mac, bătut, roșu, plin de boboci gata să se deschidă, desfăcîndu-și flăcările incendiului peste iasomia înstelată, stăpîn peste ploaia necontenită a polenului care plutește în aer ca un nor frumos și reflectă lumina zilei în miile lui de fărîme strălucitoare. Balzac, Crinul din vale, pp. 93-94 După această descriere limită, contestată totodată de predicatele funcționale care
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
melodioase și care ni se păreau pe măsura stării noastre sufletești de îndrăgostiți și ne făuream planuri cum să facem să ne iubească cele două fete. Ne apuca noaptea acolo și ne întorceam cu fața în sus și priveam cerul înstelat. Ne gândeam, ce-ar fi să ne călătorim pe o stea? Dar ce-am face noi acolo fără ele? Și ne pufnea râsul pe amândoi. Fiecare gest al lor, cât de mic, de mărunt, ni se părea că ne aparține
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
dar Țuți nu venise încă. Mi-am dat jos rucsacul din spate și m-am rezemat cu spate de ghizdurile fântânii. Am scos sticla de coniac, am luat o gură și mi-am aprins o țigară. Era o noapte neagră, înstelată, fără lună. Au apărut doi indivizi și m-au întrebat cât e ceasul. Le-am răspuns binevoitor, dar nu cu frică și am început să fluier semnalul din „Căluțul cocoșat”. - Ia uite, băi, a spus unul, tipul are un ceas
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
vremile” sunt o mare șansă, timpul este potrivit pentru faptă, obstacolele, dificultățile, sunt pentru a fi depășite, este un timp al grandorii, al ridicării omului prin ceea ce are propriu în această lume: cultura. “Legea morală” va face iar vizibil „cerul înstelat”, contradicția funciară a omului - propensiunea spre înalt, dar prin corporalitate -, rezolvată grobian printr-o preeminență a imediatului, a senzației în locul ideii, a imediatului în locul durabilului, cere o restabilire imediată. Cecitatea asumată atăta timp și impusă majorității ignare, mai mult sau
Per aspera ad astra. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Gabriel Galtoi () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2269]
-
salută și spuse: În cuhnie, măria ta. — Arată-ne drumul că nu se vede nimic, porunci vodă. Omul o luă înainte, cei trei pășeau prudenți după el. Se apropiară de o clădire înaltă, pătrată, care se profila cenușie pe cerul înstelat al nopții. Intrară în sala mare a bucătăriei luminată feeric de jeraticul scormonit al vetrei. În mijlocul încăperii, patru femei, una foarte bătrână și altele trei din ce în ce mai tinere, ultima o copilă de doisprezece, treisprezece ani, stăteau pe jos în fața unei mese
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
specialitate de istoricul de artă Juan Plazaola. I.2. Sacrul, fundament al creației artistice 85 Din vremuri îndepărtate, omenirea a demonstrat o curiozitate nativă față de debuturile existenței sale. Omul acelor timpuri trebuie să fi fost marcat în fața focului, a cerului înstelat, a tunetelor sau în fața oricăror altor fenomene, pe care le putea observa, dar pe care nu și le putea explica. La începuturile civilizației, natura a reprezentat un mister profund, față de care ființa umană a manifestat un respect necondiționat, cel puțin
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
tu ai grijă de mine, să pasc, să beau apă și să mă potcovești când încep să-mi cadă caielele din copită... îmi plăceau nopțile când înainte de a adormi afară pe prispă mă uitam cu tata să vedem pe cerul înstelat Carul mare și Găina; auzeam sforăitul cailor. Nu înțelegeam de ce dorm ei în picioare, deși câteodată găseam dimineața unul din ei culcat. Acel sforăit liniș- titor parcă într-adevăr era ca și când mi-ar fi vorbit: "E noapte, e liniște, dormim
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
Acuma, puișorule..." Cu fruntea sus, cu mers apăsat, Apostol trecu în fața ușii împărătești, căzu în genunchi, împreună mâinile... Peste o clipă glasul lui subțire ca un fir de mătase albă fâlfâia în tăcerea înecată de respirații, se ridica spre tavanul înstelat, se coborî printre sutele de oameni... Ochii lui văzură la început, în altar, pe protopopul Groza zîmbindu-i cu blândețe și încurajîndu-l; pe urmă însă rămase numai crucea aurită, sus, parc-ar fi plutit în văzduh... Apoi, tocmai în clipa când
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în voie. Oricum, adăugă pe urmă serios, logodna asta e un mister, pentru mine, firește... ― Și pentru mine! șopti Apostol cu o fâlfâire de entuziasm. Dar nu numai logodna, ci toată viața, începînd cu sufletul meu și sfârșind cu infinitul înstelat! Căpitanul îi aruncă o privire mirată și reluă nehotărît: ― Bine... așa se zice... Astea-s dintre vorbele mari pe care toți le simțim și nimeni nu le înțelege aievea... Logodna însă e ceva material, e un fapt precis. Ceva ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Și Afrodita cea În șolduri lată, Și Joe, cu alaiul lui ceresc, Nu s-au ivit din bolta Înstelată, Ci dintr-o amforă cu vin grecesc. (Păstorel Teodoreanu) Monarhia prezidențială... Dacă-aș mai trăi un ceas, de dragoste nu mă las! Din boxele atârnate În colțurile Încăperii, vocea Romicăi Puceanu unge inimile petrecăreților, iar vinul de buturugă, gros ca
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
grele. {EminescuOpIV 38} O surâzi, surâzi odată! Să te pot vedea... o sântă, O martiră ce surâde printr-a lumei dor și chin, Pe când ochiul ei cel dulce și de lacrimi încă plin Se ridică pentru-o rugă cătră bolta înstelată. Ai surîs?!... O! ești frumoasă... înger ești din paradis Și mă tem privind la tine... căci ți-o jur: nu m-ași mira Dac-ai prinde aripi albe și la ceriuri ai sbura Privind lumea cea profană cum se pierde
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
este nu poate a fi bine! Că nu poate nedreptul etern ca să domine. O! de-aș vedea furtuna că stelele desprinde, Pe cer talazuri mândre înnalță și întinde, Și nourii ca sloiuri de ghiață aruncate, Sfărmîndu-se de-a sferei castele înstelate - Cerul din rădăcină nălțîndu-se decade, Târând cu sine timpul cu miile-i decade, Se-nmormîntează-n caos întins fără de fine, Sburînd negre și stinse surpatele lumine. Văd caosul că este al lumilor săcrii, Că sori mai pâlpâi roșii gigantice făclii Și-apoi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Pe vârful de munte, în codri-mbrăcat, De nouri grămezi se adună Și unul pe altul, măestru urcat, Ei par o cetate în lună. Și bolțile-n muri, Și stâlpii sunt suri, Lumina prin arc de fereastră E-albastră. În halele-albastre - -nstelatele bolți - Te uiți prin coloane de nouri Și luna ieșind dintr-a stâncilor colți Le împle cu mii de tablouri. {EminescuOpIV 102} Lumina-i de-argint În nouri s-a frânt Și se-ncheagă prin naltele dome Fantome. În hainele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și se-ncheagă prin naltele dome Fantome. În hainele albe de neguri de-argint Și creții de roze purpure, Și părul pe frunte cu stele e prins, Ca îngerii albe și pure - Prin gene de nor, Ca visuri strecor, Ducând înstelata lor viață Prin ceață. Un șuer în noapte, prin codri, un vânt, Un freamăt și totul dispare... Și nori se-ncrețesc risipiți și s-avînt. În lună stau stâncile rare - Iar junele-iubit E-un brad putrezit Pe trunchiu de granit, pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
între ei bătrânește Și surâzând își aduceau aminte De-a tinereții zile dulci a lor, ascunse În negura secolilor trecuți. {EminescuOpIV 110} MEMENTO MORI (Panorama deșertăciunilor) Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur, Când a nopții întunerec - înstelatul rege maur - Lasă norii lui molateci înfoiați în pat ceresc, Iară luna argintie, ca un palid dulce soare, Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare, Când în straturi luminoase basmele copile cresc. Mergi, tu, luntre-a vieții mele, pe-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
împle lumea de-un cutremur voluptos. Într-un loc crăpată-i bolta, cu-a ei streșin-arboroasă Și printr-însa-n cer vezi luna trecând albă și frumoasă, O regină jună, blondă și cu brațe de argint, Ce unesc încrucișate a ei mantie-nstelată Și albastră peste pieptu-i alb, ca virgină zăpadă. Ochii ei cei mari albaștri peste nori aruncă blând, Cari se-ntind albi ca zăpada și ca straturi argintoase, Oferindu-i flori de aur și viole-ntunecoase; Ea din când în când
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]