969 matches
-
a fost chip de plecat înaintea Ioanei. Supinul verbelor tranzitive este determinat în mod necesar de • complement direct: Acestea sunt povești de adormit copiii! Are o nouă metodă de descoperit loc de fântână. Dacă supinul intră în relație cu verbe întrebuințate impersonal sau cu expresii impersonale, indiferent de tranzitivitatea verbului în care își are originea, construcția sa - mediată de întreaga sintagmă - este reprezentată de funcția sintactică de subiect: Rămâne de văzut cine vine. Mai rămâne de venit Tudor. Este greu de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unde vreau = în Italia$$. În subclasa adverbelor relative intră: • adverbe relative absolute: oriâncotro, oridincotro, oridecâteori, precum: „Tu din tânăr precum ești/Tot mereu întinerești” (M. Eminescu, I, p. 123), „Oriâncotro m-aș duce, aș da tot peste tine”; • adverbe interogative, întrebuințate ca elemente de relație mai ales în fraze realizate în stil indirect: „Nu știu unde să mă adăpostesc de toată această agresivitate.”, „Lumea-i cum este... și ca dânsa suntem noi.” (M. Eminescu, I, p. 36); • adverbe nehotărâte întrebuințate ca elemente de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
tine”; • adverbe interogative, întrebuințate ca elemente de relație mai ales în fraze realizate în stil indirect: „Nu știu unde să mă adăpostesc de toată această agresivitate.”, „Lumea-i cum este... și ca dânsa suntem noi.” (M. Eminescu, I, p. 36); • adverbe nehotărâte întrebuințate ca elemente de relație: „Iar tu Hyperion rămâi,/Oriunde ai apune...” (Ibidem, p. 178) Se înscriu între adverbele pronominale și adverbele de confirmare și de afirmare, substitute ale unor propoziții sau fraze, concomitent cu producerea unor modificări în desfășurarea sensurilor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Când valurile de izvor n-au încetat să plângă?” (M. Eminescu, I, p. 186) Adverbele de infirmare (nu, ba nu) și de confirmare (da, ba da) au natură anaforică; implică raportarea la enunțuri anterioare. În enunțul „Nu au mai cântat.”, întrebuințat autonom, adverbul nu neagă desfășurarea acțiunii verbului-predicat, în timp ce în enunțul „Nu l-am chemat eu.”, adverbul nu infirmă o afirmație dintr-un enunț anterior; subiectul vorbitor respinge această afirmație: „Nu l-am chemat eu = Neg că l-am chemat eu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Pe de altă parte, imposibilitatea unităților de la nivel lexical de a comunica întreguri semantice impune realizarea la nivel sintactic a complementelor semantice necesare. Verbul a răsări, de exemplu - termen lexical care implică raportarea conținutului său semantic la o cauză/origine -, întrebuințat ca predicat, își completează planul semantic prin realizarea funcției sintactice de subiect: un substantiv care să exprime lexical această origine, cauză etc. Răsare soarele. A răsărit inul. Relațiile sintactice se diferențiază între ele după tipul și gradul de solidaritate dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
natura lor să actualizeze într-un enunț predicația, adverbele de modalitate nu pot intra în relație de interdependență cu un subiect (propoziția pe care o preced este interpretată ca subiectivă) și, deci, nu pot constitui nucleul predicațional al unui enunț. Întrebuințate singure, ele pot reprezenta enunțuri neanalizabile, în planul obiectiv al comunicării lingvistice: „Care va să zică încântat! - Firește.” (I.L. Caragiale) sau în planul subiectiv, printr-o relație de incidență: „Obișnuit cu mirosurile ierbii în floare, s-a speriat, firește, de mirosul de carne
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ce, cât: „... Nu descoperise nici până astăzi cine îl bătuse pe Năstase acum trei ani...” (M. Preda) Spre deosebire de prepoziții și conjuncții care, din motive semantice, funcționează exclusiv ca elemente de relație, pronumele (și adjectivele) relative (și cele interogative și nehotărâte întrebuințate astfel), pe lângă rolul de element de relație în frază, realizează și o funcție sintactică în propoziția pe care o introduc. În enunțul: „Frate, o boală învinsă ți se pare orice carte./ Dar cel ce ți-a vorbit e în pământ
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se însera.” (M. Eminescu), „Începea să ningă mărunt.” (E.Barbu), „Începea să i se facă teamă.” Subiecte (subiective) circumstanțiale23tc "Subiecte (subiective) circumstan]iale 23" Mai ales în nuclee predicaționale complexe în structura cărora intră verbe (expresii verbale) impersonale relative sau întrebuințate astfel (între acestea, cel mai frecvent este verbul copulativ a însemna), planul semantic al subiectului cu dezvoltare propozițională (mai rar, infrapropozițională) se caracterizează și prin prezența unei componente semantice de circumstanțialitate, fixată, în planul expresiei, în general, de elementul de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Caracteristicile semantice ale verbului-predicat (sau component de predicat) determină două tipuri structurale de nucleu predicațional: monomembru și bimembru. 1. Nucleul predicațional monomembru este format numai din predicat. Este specific enunțurilor cu predicatul realizat prin verbe și expresii impersonale absolute (sau întrebuințate astfel) sau prin interjecții. Predicatul poate fi: • sintetic: „Și ninge în orașul mare.” (G. Bacovia) „Nu i-a răspuns nimic Iosif, nu-i ardea de soarta lui.” (M. Preda), „Dar ce-i păsa cârciumarului de necazurile altora?” (E. Barbu) „Uite
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pustie.” (M. Eminescu) „Poate că-i convin tuspatru craii cărților de joc.” (M. Eminescu) Subiectul acestor verbe rămâne subînțeles numai în enunțuri-dialog: - S-a întâmplat ceva?/- Da, s-a întâmplat... Când în structura predicatului analitic, verbul copulativ este a însemna, întrebuințat ca verb apersonal, sfera semantică a subiectului subînțeles se poate suprapune, relativ, peste conținutul semantic global al unei propoziții (sau al unor propoziții aflate în relație de coordonare sau de subordonare), anterioare, relativ autonomă(e) în organizarea enunțului: „Murise Isaac
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
gramaticală: „- Măi! al dracului venetic și ceapcân de popă, zicem noi, după ce ne adunăm toți la un loc, înghețați de frig și spărieți.” (I. Creangă), „În sfârșit, vă aduceți toți aminte, adăugă adresându-se de-a dreptul sălii...” (M. Eliade) Întrebuințat adjectival, pronumele toți transmite aceeași compatibilitate cu orice poziție a verbului-predicat în interiorul categoriei gramaticale de persoană și substantivului pe care-l determină: „A doua zi ne-am dus toți studenții la stadion.” La intersectarea celor trei relații, cu predominarea celor
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în constituirea nucleului predicațional de bază. Conjuncțiile că, să, ca...să, dacă, de și locuțiunea conjucțională cum că introduc în structura nucleului predicațional de bază propoziții-subiect care intră în nucleul predicațional cu predicate realizate prin verbe și expresii impersonale, verbe întrebuințate impersonal sau devenite impersonale, prin diateză; propoziția-subiect este expresia sintactică a „obiectului” atras în sfera predicației. În desfășurarea liniară a enunțului lingvistic, aceste propoziții-subiect - numite subiective conjuncționale de Ecat. Teodorescu 26 - urmează, în absența intervenției altor factori (stilistic, de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să, ca...să (cele mai frecvente), dacă, de și locuțiuni conjuncționale: cum că etc., „Ne propunem să dovedim în rândurile următoare că tipărirea romanului „Geniul pustiu” este o impietate față de Eminescu și o mistificare a publicului.” (G. Ibrăileanu) • pronume relative (întrebuințate și adjectival): „Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă, Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă.” (M. Eminescu) „Stau ca-ntre sălcii, noaptea, călătorul, / Și nu știu cine-i binefăcătorul.” (T. Arghezi) „În zadar mai cauți în ce-ai vrea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prea rău, el o lăsă, ieși repede din casă și încuie ușa în urma sa...” (I. Slavici, Mara, 258), „Obsedați de ordinea stelelor, aztecii erau convinși că numai sacrificiile puteau prelungi o lume permanent amenințată.” (O. Paler, Caminante, 39) • pronume relative (întrebuințate și adjectival); poziția lor în interiorul categoriei gramaticale a cazului este determinată, sau de funcția de complement indirect a propoziției, în ansamblul ei, sau de specificul recțiunii prepoziției de care sunt precedate: „... Călătorul străin scoate cinci lei din pungă și-i
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin elemente de relație. Acestea diferă în raport cu tipul comparației (implicită sau explicită), cu poziția regentului în interiorul categoriei gramaticale a comparației, cu tipul structural al complementului. a. Când are dezvoltare infrapropozițională, complementul comparativ este însoțit de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) și adverbe întrebuințate prepozițional: alături cu/de, față cu/de, pe lângă, dintre, între, ca (și), cât (și), decât: „Dintr-odată, mai mult decât setea m-a chinuit teama că voi fi văzut, voi fi hăituit, prins și sacrificat.” (O. Paler, Galilei,95), „Ceva
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
structuraletc "Tipuri structurale" 1. Circumstanțialul de mod real Circumstanțialul de mod al calității a. simplu; se realizează prin: • substantiv: „Dinții îi sclipeau printre buze a cruzime”. (L. Fulga, 14), „Ce e val ca valul trece.” (M. Eminescu, I, 196) • substantiv întrebuințat, prin elipsă, adverbial: „Când se întoarse Vasile, prin fereastra din față lumina dimineții curgea gârlă, făcând o punte alburie cu un capăt înfipt în sobă.” (P. Dan, 10) • forme verbale-nominale: „A vorbi de viața sentimentală a lui Chopin fără a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Marcarea identității specificetc "Marcarea identit\]ii specifice" Principalele mijloace de exprimare a relației de dependență de la baza circumstanțialului modal sunt elementele relaționale și, mai rar, juxtapunerea. Se juxtapune termenului regent numai circumstanțialul modal infrapropozițional realizat prin adverbe (locuțiuni adverbiale), substantive întrebuințate adverbial, pronume, gerunziu, interjecții sau prin sintagme cu regent substantival (picior peste picior, doi lei etc.). Identitatea de circumstanțial modal a acestor termeni rămâne implicită în natura și planul lor semantic în corelație cu natura și planul semantic al relației
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
înțeles de atunci că nimic altceva, în afară de moartea mea, n-o s-o umple.” (O. Paler, Galilei, 94), „Atunci mă gândesc că această lume îmi poate lua totul, mai puțin dreptul de a o regreta.” (O.Paler, Galilei, 148) • adverbul decât (întrebuințat prepozițional): „Nu mai puteam face alte eforturi decât cele minime”. (O. Paler, Viața, 283) Completiva de excepție este introdusă în frază prin: • locuțiunile conjuncționale în afară că și decât să: „Ce să le facem altceva decât să le interzicem să
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
precedate de locuțiunile prepoziționale în afara, în afară de, cu excepția sau de adverbul decât:„ ... Să știu că nimeni n-a aflat nimic în afară de ce ne-a spus ea ...” (M. Eliade, 494) Se constituie în marcă distinctivă a complementului de excepție locuțiunea prepozițională cu excepția, întrebuințată ca atare, la nivelul propoziției sau precedând un pronume relativ, la nivelul frazei. Când relația de dependență se exprimă prin celelalte elemente relaționale, comune și complementului cumulativ, identitatea de circumstanțial de excepție este fixată de: • realizarea determinatului direct (sau a
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
capetele lor.” (L. Blaga, 96) Când regentul este nearticulat sau articulat cu articol nehotărât (cu excepția situațiilor de mai sus), funcția se realizează ca atribut calificativ: „E-o noapte udă, grea, te-neci afară.” (G. Bacovia, 94) Dintre elementele relaționale, adverbul întrebuințat prepozițional cât marchează realizarea atributului ca atribut calificativ: „Arde-n candel-o lumină cât un sâmbure de mac.” (M. Eminescu, I, 84) Identitatea atributului de clasificare rămâne implicită în planul semantic al termenului prin care se realizează sau al întregii
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
întâi și singur. Iată-l Cum din haos face mumă iară el devine tatăl.” (M. Eminescu, I, 132) Dintre elementele relaționale, se impun ca distinctive în sine, locuțiunea prepozițională în chip de: A venit în chip de înger... și adverbul întrebuințat prepozițional drept, în propoziție: „Drept preot toarce-un greier un gând fin și obscur, Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur.” (M. Eminescu, I, 69) sau în frază, când precede pronumele relativ prin care se introduce o completivă predicativă: „Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
săltărețele dactile?” (M. Eminescu, I, 137), „Hangiul a încuiat ușa, a mai aruncat o răgălie în sobă, a mai băut un păhăruț, a mai cotrobăit prin odaie...” (I.L. Caragiale, IV, 374) Observații: Termenii juxtapuși pot fi precedați toți de conjuncțiile, întrebuințate adverbial, nici, și: „Nici cântecul, nici ruga n-au descremenit Zarea de granit. ............................... Vii. Nici nu simți, nici nu știi.” (T. Arghezi, 192) „În adâncuri se pătrunde, Și de lună și de soare, Și de păsări călătoare, Și de lună
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
termenului-secund, apoziția de identificare fixează (sau relevă) identitatea realității extralingvistice exprimată prin termenul-bază, al cărui conținut semantic este cel mai adesea nedeterminat. Sub aspect lexico-gramatical, termenul-bază în apoziția de identificare este mai ales un pronume (foarte frecvent, demonstrativ sau nehotărât, întrebuințat și adjectival) sau un substantiv abstract (sau întrebuințat ca atare): „Nu mi-a rămas din gândurile mele pustii, de altădată, decât unul: Ce anotimp să-mi poarte amintirea?” (A.E. Baconsky, 77), „Până ieri, pe la amiază, puteam să jur că
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realității extralingvistice exprimată prin termenul-bază, al cărui conținut semantic este cel mai adesea nedeterminat. Sub aspect lexico-gramatical, termenul-bază în apoziția de identificare este mai ales un pronume (foarte frecvent, demonstrativ sau nehotărât, întrebuințat și adjectival) sau un substantiv abstract (sau întrebuințat ca atare): „Nu mi-a rămas din gândurile mele pustii, de altădată, decât unul: Ce anotimp să-mi poarte amintirea?” (A.E. Baconsky, 77), „Până ieri, pe la amiază, puteam să jur că era dânsul, dl. maior Vasile I. Borza.” (M.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
funcțiile de "măsură a valorii și mijloc de circulație". Ludwig von Mises, la rândul său, exprimă opinia conform căreia banii au o singură funcție și anume funcția de mijloc de schimb. El arată că " Banii sunt mijlocul de schimb universal întrebuințat și nimic altceva"334. Poziția lui Mises rezultă din părerile sale asupra categoriei de valoare. Conform acestor păreri, valoarea nu este rezultatul muncii și efortului social, așa cum se exprimă economiștii marxiști în special, ci este rezultatul modului în care marfa
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]