1,058 matches
-
mirare că am ridicat vocea de câteva ori, ceea ce a făcut-o să plece înțepată de lângă mine și să se smiorcăie un pic în timp ce se uita pe geam. Știam că nu e decât o schemă, pentru că se întorcea proaspătă și înviorată după cinci minute și iar începea să mă sâcâie. Lacrimile erau mijlocul prin care alunga în mod convenabil tensiunile și frustrările, și adeseori am încercat să-i urmez exemplul, însă în cazul meu episoadele de plâns nu dădeau rezultatul scontat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ucenica unui croitor câțiva ani. N-am studiat niciodată design cu adevărat. O metodă mult mai înțeleaptă, comentă Hugo. Disprețuiesc cultul expertului. Tu ai făcut trei ani de teatru, Hugo! îi atrase atenția Sophie, cu voioșie. Remarcasem că toată lumea se înviorase de când apăruse Hugo. — Bineînțeles că în cazul meu nu se aplică asemenea generalizări, replică Hugo, impecabil. Ușile se trânteau acum la intervale regulate, pe măsură ce actorii se adunau, chitiți, fără excepție, pe ibricul cu cafea. Presupun că nici vorbă de capuccino
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
în subsolul teatrului; luasem cu mine și casetofonul. —„One day or another, I’m gonna find you, I’m gonna get you get you get you“3 - ... se auzi amenințarea lui Debbie Harry 4 pe când parcam în spatele teatrului. Sally se înviorase un pic la auzul unui glas de fată. Scosei caseta și o băgai în buzunar. Bez, maistrul tâmplar, stătea sprijinit de perete, lângă ușa ce dădea spre scenă, fumând o țigară pe care și-o făcuse singur, cu ochii mijiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
noapte pe străduțele din spatele stației King’s Cross să-și facă veacul sub un felinar, unduindu-și șoldurile în fața mașinilor în trecere. — Când se publică articolul? zise Janey, pe care o cam suspectam că o place pe Violet. Janey se înviorase în mod vizibil și nu puneam lucrul acesta pe seama șampaniei. Ea nu bea decât vin roșu. —Mâine, zise Violet. Perfect pentru piesă. —Despre ce e, Vi, viață, amor și frumusețe? întrebă Hugo. —În principal, spuse Violet. Bineînțeles, au încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
gândit în rol de femme fatale, adăugă el rapid, pentru a para intenția lui Sophie de a sări în apărarea lui Violet. Pur și simplu nu înțeleg cum ar putea să te atragă. — Mă bucur se aud asta, zise Sally, înviorându-se un pic. —Totuși, Hazel are ceva, ceva care te fascinează într-un mod ciudat, zisei eu gânditoare. Își este suficientă; n-are nevoie de nimic din exterior, cu excepția oamenilor care trebuie studiați și a posibilității de a lucra. Știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
oameni la locul lor, cu o viață numai potrivită creșterii unui tînăr de viitor ; pentru că un băiat vroia neapărat să Întîlnească, de data aceasta, Thomas. Se va mai gîndi după ce se va spăla, bărbieri, nu era zorit. Apa l-a Înviorat de tot, parcă nici nu trecuseră peste el o zi aparte și o noapte și mai și; un fleac, avusese perioade mult mai agitate altădată. S-a mai săpunit o dată, s-a limpezit sub jetul fierbinte, se pregătea pentru un
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
s-ar fi izbit În zidul castelului singur, poate așa avea să facă la Întoarcere, acum trecuse deja oceanul; urma o aterizare, apoi trebuia să urce În alt avion, mai avea cîteva ore de mers; odată ajuns, s-ar fi Înviorat, trebuia, nu venise degeaba. Se va Întoarce Întremat. Bert, fiul aproape regăsit, locuia pe Sunset Boulevard, cîteva zeci de kilometri de bitum, vreo patruzeci, se zicea. Era imposibil să mai spui - cum, de pildă, puteai să o faci În unele
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
cu mașini acolo. Thomas a Întors, s-au Îndreptat spre partea opusă a orașului. Au oprit la un motel, era o zăpușeală greu de suportat, mașina părea un cuptor. Nădușiți, au intrat În bar, era bine ventilat, răcoros, s-au Înviorat; puteau să stea de vorbă. „Orice s-ar Întîmpla, În seara asta nu merg acasă“, a zis Bert. „Ar fi prea mare scandal... MÎine, pe lumină...“ „Eu sînt de vină“, a spus Thomas. „Nu; trebuia terminată Într-un fel povestea
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
sigur, cheliosul Își vedea de treaba lui, eram bine cu toții acum, azi trebuia să mă Întorc... Nici un regret, doar puțin nervos. Nu era prea surprins, aproape nimic nu Îl mai impresiona, trăiești tot mai vegetal, Thomas, doar plăcerile te mai Înviorează, Îi zisese În urmă cu cîteva luni Ingrid; exagera; peste Bert, Thomas Își petrecuse brațul cu drag. Sau fusese doar un instinct patern, aparte, necunoscut lui pînă atunci, un gest protector. Avusese o mulțumire, o pace, În clipele acelea, chiar
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
și ea... Nici Încălecatul motocicletei n-o să mai fie prea sigur, vom nimeri În garduri, În ziduri... CÎt despre celălalt Încălecat, doar ne vom face de rîs, doi neputincioși - Thomas - pe care nici o puicuță nu va putea să-i mai Învioreze... Ne vom zgîi la filme imbecile, la televizor, vom suna pe la Salvări, vom fi morți, Thomas... SÎntem! Mă uit la tine și... da, ai ceva spectral... ești un duh... umbra lui Thomas cel de odinioară, ai și un miros...“ Lui
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
cît mai ai vreme!...“ Jesper a izbucnit În plîns. Apoi a vomitat. Verde, numai alcool și fiere. Veninul de care era plin și Thomas. A venit un picolo, a schimbat fața de masă. Jesper a băut o cafea, s-a Înviorat. „Trăim vremuri care ne fugăresc“, nu s-a lăsat Castor, „totul e hăituială, nu mai ai timp să trăiești, guști cîte puțin din toate, mai deloc... Mereu nesătui... vrem, vrem, vrem... Hai să bem, Thomas!...“. Apoi a tăcut pînă la
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
proaspăt, dar afară era ger. Privi firavul strat de zăpadă căzut cu o zi înainte pe străzile Bucureștilor și își înfipse degetele în puțina zăpadă de pe pervaz. Era înghețată. Se retrase, închise fereastra și se aruncă pe pat. Se mai înviorase puțin și se părea că acea nelămurită durere dădea semne că se va sfârși încet. Se întinse pe patul cald, își adună genunchii la gură și rămase așa ceva vreme cu ochii ațintiți pe telefon, într-o așteptare în care gândurile
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
de data asta...”, concluzionă ea, adunându-și genunchii la piept și privind în întunericul de afară. Și-au luat rămas bun scurt, doar cu îmbrățișarea și o sărutare, dar dulce, chiar pasională, ceea ce a făcut ca Iuliana să se mai învioreze și să se dezbare de gândurile ce o năpădiseră în mașină... Eugen s-a întors repede. La spital era liniște sau, cel puțin aici, la salonul în care se afla Iustin. În celelalte, destulă animație și Eugen se simți dator
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
șopti Iustin aproape neauzit și adormi. Eugen acționă butonul soneriei și asistenta își făcu apariția aproape imediat. Prin semne și cuvinte șoptite i-a dat instrucțiuni și a ieșit afară să inspire aer proaspăt. Simțea o nevoie acută să se învioreze. Nu avea spațiul necesar și nici Tainicele cărări ale iubirii timp să-și facă exercițiile. Se mulțumi cu câteva exerciții de respirație adâncă și se întoarse pentru a trece prin toate saloanele, admirând cu o ultimă privire frumusețea zorilor unei
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
Ce aiurită sunt! La vârsta mea nu se mai pune problema în acest fel...și, totuși..., de ce nu? Sunt femeie!”, se liniști Iuliana și intră în cadă mult mai încrezătoare. Apa, potrivită astfel încât să fie apropiată de temperatura camerei, a înviorat-o și a liniștit-o sufletește. Fredona ușor sub duș. Fără să-și dea seama. Uitase că nu este în apartamentul său. A ieșit din cadă ușoară ca un fulg, după propria sa apreciere. Și-a șters doar fața, părul
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
sperie de paloarea ce-o avea și de ochii triști ce o fixau de dincolo de luciul oglinzii. Își stropi fața cu apă rece adunată în căușul mâinilor ei micuțe și bău un pahar de apă la fel de rece. Simțind că se înviorează, își așeză părul și arboră un zâmbet prietenesc, cuceritor, exact în clipa în care asistenta bătu la ușă și ceru permisiunea să-l prezinte pe Eugen. - Mulțumesc! Nu-i nevoie..., ne cunoaștem de ceva vreme..., nu-i așa, domnule doctor
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
că ați fost martori la... nici nu știu cum să spun... Până vine colega mea, am rugămintea de a sta puțin de vorbă... Eugen, Tinu dorește să vorbească cu tine. Mergi, te rog! Eu rămân cu doamna Iuliana... - Desigur! Am plecat, se învioră Eugen zâmbind. Marian Malciu - Vă rog frumos! Nu sunt „doamna Iuliana” pentru dumneavoastră... Puteți să-mi spuneți pe nume... Fratele meu, Iustin, îmi spune Iulia, de obicei... Puteți să folosiți și... - Poate că da, poate că nu, răspunse Laura râzând
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
așa sau altfel, pentru mine ești același. Nu mai te obosi cu nimicurile astea. Poate că așa, tanti Aglae și compania ne vor lăsa în pace. Moș Costache ascultă aceste vorbe cu o smerenie crescândă. Fața, ochii, buzele i se înviorară treptat, un zâmbet fericit îi apăru pe obraz, și trăsăturile feței lui aprobau tremurând. Teroarea dispăruse, totul se încheiase în chipul cel mai fericit. - Fetița mea, zise el, Otilica mea, tu știi că numai pe tinete am. Ție îți las
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
tonuri, apoi lăcomia învinse, și bătrânul rămase pironit pe scaun. Georgeta și generalul conduse pe Felix pe strada pustie, ținîndu-l fiecare de un braț și silindu-se, într-un chip care în altă împrejurare ar fi fost comic, să-l învioreze. Generalul părea afectat: - Fetița mea, dar tânărul nostru mi se pare că e îndrăgostit. - Așa mi se pare și mie, confirmă Georgeta în șoaptă, cugrija unei mame de a nu deștepta copilul. - O! dar atunci e îngrozitor! Te invit să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
o aluzie îndeajuns de bine pronunțată, ca să se audă: - Ce mai e și asta? N-are voie "familia" să stea în odaiabolnavului? Doctorul lăsă sânge bolnavului, chiar în regiunea capului, legîndu-l apoi cu un bandaj. În urma acestei operații, bătrânul se învioră simțitor și se văzu că acum aceeași mână și același picior erau prinse mai tare de paralizie și că vorba era mai încurcată. Totuși, moș Costache se putea exprima satisfăcător și se mișca. - E tare, remarcă doctorul, scapă și acum
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să îl aștepte pe următorul. Era o zi călduroasă de iulie, niciun copac, niciun petec de umbră unde să se refugieze. Căldura înăbușitoare se prăbușea fără milă asupra tuturor, oamenii fugeau înnebuniți în căutarea petecului de răcoare care să-i învioreze. În sfârșit, apare un autobuz de traseu hârbuit fiind pasageri puțini, au mai stat câteva minute până au venit doi călători. Șoferul se cunoștea cu ceilalți și parcă făceau parte dintr-o lume aparte, lumea celor ce trudesc și discutau
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
Când totul înflorește, muritorii devin voluptuoși ai stingerii, ca să salveze periferia metafizică a primăverii. La-nceput a fost Amurgul. Într-o lume fără melancolie, privighetorile ar începe să scuipe și crinii ar deschide un bordel. Atât bucuria, cât și veselia înviorează, dar una spiritul și alta simțurile. - A vorbit cineva de veselie în mistică? S-a auzit vreodată de vreun sfânt vesel? Dar bucuria însoțește extazul și învecinează cu cerul până și în forme domoale. Nu poți fi vesel decât între
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ce aveam pe suflet. I-am informat că era nevoie de niște schimbări, că productivitatea noastră era la pământ și că deveniserăm cu toții prea mulțumiți de sine. Le-am spus că-mi Închipuisem că o nouă imagine ar putea să Învioreze grupul, dar că, evident, nu s-a Întâmplat așa. M-am hotărât să las lucrurile În mâinile lor. „Spuneți-mi ideile voastre de rezolvare a problemei”, le-am cerut eu. Pe la amiază, câțiva membri ai personalului au venit la mine
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
și se construiește din aceste raporturi Între diferitele calități ale materiei”. „Întoarcerea spre izvorul de Început (senzația primă)”, despre care vorbește Voronca, intră În același sistem de coordonate: „Dincolo de Înregistrările trecute sau prezente, senzația, prinsă stea În cleștele poemului actual, Înviorează, uimește, pătrunde ca o injecție”. Sau: „Poemul țipă, vibrează, dizolvă, cristalizează, Înspăimîntă sau calmează. Imaginile se Îmbulzesc nu În comparații sterpe, ci În asociații-fulgere, frunziș În noapte. // Orice vers e o sumă de noi posibilități, o altă soluție a ecuației
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
soluție a ecuației primare”. Dacă ne reamintim că În același articol, doar cu cîteva pasaje mai sus, se vorbea despre „notația [care] e Întotdeauna sîngerîndă, crudă, zvîrcolindu-se șopîrlă În tăiere” și despre „senzația, prinsă stea În cleștele poemului actual [care] Înviorează, uimește, pătrunde ca o injecție”, putem măsura investiția de tensiune vitală (futuristă), ce se vrea realizată În poem, depășindu-și calmul austerității abstracționiste sau admițînd, cel mult, analogia cu constructivismul liric al unui Kandinsky sau al „suprematiștilor” ruși. Pe fundalul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]