KorAP: Find »[drukola/base=șocat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...38 >

950 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687

ajung la pasarelă. Iar el, aflat pe partea cealaltă, face la fel. Ajungem pe treptele de sus, înaintăm unul către celălalt și ne oprim cam la un metru distanță. Respir precipitat și mi-a venit tot sângele-n obraji. Sunt șocată, cuprinsă de beatitudine și confuză în același timp. Credeam c-ai plecat în Cornwall, zic în cele din urmă. Ca să cumperi sera. — M-am răzgândit. Și el pare la fel de șocat. M-am gândit că n-ar fi rău să-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
precipitat și mi-a venit tot sângele-n obraji. Sunt șocată, cuprinsă de beatitudine și confuză în același timp. Credeam c-ai plecat în Cornwall, zic în cele din urmă. Ca să cumperi sera. — M-am răzgândit. Și el pare la fel de șocat. M-am gândit că n-ar fi rău să-i fac o vizită... unui prieten din Londra. Se uită la valiza mea. Unde te duceai ? Îmi dreg glasul. — Păi, mă gândisem să mă duc în... Cornwall. — Cornwall ? Se uită lung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

nemaipomenit! Însă clienta se uită la o carafă de sticlă și pare că nici nu ne aude. Câte ați cumpărat până acum? Cam... douăzeci? Ce? Atenția mea revine brusc la patroana magazinului. Ce zice? — Sau treizeci? Mă uit la ea șocată. Mi‑a ținut socoteala, de fiecare dată când am venit aici? Dar asta nu e împotriva legii? — Aveți o adevărată colecție! adaugă încântată, învelind rama în hârtie cerată. Trebuie neapărat să zic ceva, altfel o să rămână cu impresia că eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
întâlnire pentru mâine. — Mâine? repet, și izbucnesc în râs. Dar nu poți să te vezi cu ei mâine. O să fim la hotel. — Și ei vor fi tot acolo, spune Luke. I‑am invitat și pe ei. Mă uit la el șocată. — Ai invitat niște parteneri de afaceri cu noi în vacanță? — Doar ca să putem avea întâlnirea de care ți‑am zis, spune Luke. Restul timpului o să fim doar noi doi. — Și cât o să dureze întâlnirea asta? exclam. Nu‑mi spune! Toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
îți spune cum să‑ți trăiești viața? — Ei, i‑am promis ceva acum câtva timp. A fost un fel de jurământ, să‑i spun... — Dar nu o să știe niciodată! zice călugărița. Dacă tu nu‑i spui... Mă uit la ea șocată. — Dar o să am cugetul încărcat, dacă‑mi încalc promisiunea! Nu, rămân aici încă puțin cu dumneavoastră, dacă n‑aveți nimic împotrivă. Ridic o mică statuetă a Fecioarei Maria, pe care o remarcasem acum puțin timp. E foarte drăguță. De unde o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
singure: — Luke se mută la New York. — Serios? zice Suze, neînțelegând care e problema. Fantastic! Doamne, îmi place New Yorkul! Am fost acolo acum trei ani și... — Suze, se mută la New York... dar mie nu mi‑a spus. — A, zice Suze, șocată. Am înțeles. — Și nu vreau să deschid subiectul, pentru că se pare că nu trebuia să știu, dar, mă gândesc, de ce nu mi‑a spus? Ce‑o să facă? O să... plece pur și simplu? Ridic vocea de supărare. O să primesc o vedere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
îndrept direct spre cort. Deja zâmbesc fericită la gândul de a‑l vedea, și de a‑i povesti momentul ăla îngrozitor din biserică și de a‑i vedea chipul încrețit de râs... Dar cortul e gol. Complet gol. Rămân acolo, șocată, preț de câteva clipe, apoi ies repede și mă îndrept spre casa părinților mei. Pentru că poate Luke s‑a dus acolo, mă gândesc. Poate nu a înțeles exact ora sau poate a trebuit să se schimbe în hainele de nuntă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
îi zăresc expresia. L‑ai cunoscut, înțeleg? Acum o secundă. Și pe el și pe nesuferita lui soție. Ce mai pereche! Ia o gură de șampanie și se lasă iar pe spate, sprijinindu‑se în coate. Apropo... a părut complet șocată să mă vadă. Parcă... văzuse pe dracu’. Ca majoritatea invitaților. Se uită la mine întrebător. E ceva ce trebuie să știu, Becky? — Ăă... Îmi dreg glasul. Ăă... nu neapărat. Nimic important. — Așa am crezut și eu, zice Luke. Deci domnișoara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Suze, dar nu pot. Plec în Scoția. De fapt... se uită la ceas și se strâmbă. Of, Doamne, nu mi‑am dat seama cât e de târziu. Tarquin trebuie să pice dintr‑o clipă‑ntr‑alta. — Tarquin vine aici? zic șocată. Acum? Cumva, am reușit să evit să mai dau ochii cu vărul lui Suze Tarquin de la întâlnirea aia super penibilă pe care am avut‑o cu el. Până și amintirea ei îmi trezește o stare de disconfort. Seara decursese destul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
un ghem de nervii în stomac. Dar acum am început, trebuie să continuu. Trebuie să‑i spun adevărul. Îmi dau părul pe spate și respir adânc. — Puloverul ăsta, zic. Nu merge deloc cu vesta asta. — A, zice Tarquin, părând complet șocat. Pe bune? Da! zic, enorm de ușurată brusc pentru că am reușit să‑mi iau piatra de pe suflet. Adevărul e că e... îngrozitor. — Să mi‑l dau jos? Da. Ia stai, dă‑ți și vesta. El își dă ascultător vesta și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
să cred. E alt om. — Tarquin, arăți trăsnet! zic, și nu mint deloc. E la fel de slab și uscățiv, dar parcă nu mai are aerul ăla ușor tembel, arată chiar... interesant. — Pe bune? spune Tarquin, uitându‑se în oglindă. Pare sincer șocat - și poate că am fost puțin prea brutală cu transformarea asta. Dar sunt sigură că peste un timp o să‑mi mulțumească. Afară se aude claxonul unei mașini și tresărim amândoi. Păi, distracție plăcută, zic, parcă aș fi maică‑sa. Mâine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
aude o respirație adâncă la unison, după care are loc o revărsare de fete, care se îndreaptă spre mine. Mă trezesc fugind spre ușă, doar pentru a evita să fiu strivită în picioare; și, deodată, mă aflu în mijlocul încăperii, ușor șocată, în timp ce toate celelalte se năpustesc spre hainele atârnate pe stative. Mă uit în jur, încercând să mă orientez. Sunt zeci de stative pline cu umerașe cu haine, mese acoperite cu genți, pantofi și fulare și fete care le ridică și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
cade falca de uimire și vine repede la mașină. Ciocănește în geam, bolborosind ceva și gesticulând insistent. — Rebecca! Ai greșit direcția! strigă, în clipa în care las geamul în jos. Guggenheimul e în cealaltă direcție! — Serios? spun pe un ton șocat. O, Doamne! Cum s‑a întâmplat una ca asta? — Spune‑i șoferului să întoarcă! Taximetriștii ăștia din New York! Habar n‑au de nimic! Ciocănește în geamul acestuia. La Gug‑gen‑heim! zice, de parcă ar vorbi unui tembel. Pe strada 89

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
le rezist și mă îndrept spre casă. În timp ce vânzătoarea scanează fiecare articol, mă uit înapoi în magazin, să văd dacă nu cumva mi‑a scăpat ceva, și doar în clipa în care mă anunță totalul ridic privirea spre ea, ușor șocată. Atât de mult? Pentru câteva felicitări? Mă întreb preț de o clipă dacă chiar am nevoie de toate astea. Cum ar fi, de felicitarea aia pe care scrie „Hanuka fericit, șefu’!“ Pe de altă parte, sunt sigură că o să‑mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
de timpul pe care îl aveți. — Vedeți! zic ușurată. Perfect! Ușor epuizată, mă așez pe pat, iar cosmeticiana mă acoperă expert cu un prosop. — Deci doamna Sherman are un fiu? zice, dându‑mi părul spre spate. Da, spun ridicând privirea, șocată. Nu v‑a vorbit niciodată despre el? — Din câte‑mi amintesc, nu. Și vine aici de ani de zile... Ridică din umeri. Eram convinsă că n‑a avut niciodată copii. — A, da? spun și mă întind înapoi, încercând să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
telefonat lui Becky pentru a‑i cere un sfat despre niște planuri bancare. Acum mi‑aș dori să n‑o fi ascultat și am de gând să cer sfatul unui consilier adevărat.“ Mamă a doi copii, Irene a adăugat: „Sunt șocată și dezgustată că producătorii emisiunii Cafeaua de dimineață Treisprezece La început, habar nu am despre ce s‑a întâmplat. Mă trezesc chiaună de tot și îl văd pe Luke întinzându‑mi o cană de ceai. Ce‑ar fi să‑ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
cunoască. Amândoi suntem de părere că ai un potențial uriaș. Uriaș. Simt un val de ușurare. Slavă Cerului. Slavă... — Așa că, data viitoare când mai vii la New York, zice Greg, sună‑mă și vedem ce facem. Mă uit fix la telefon, șocată. Când mai vin la New York? Dar pot să treacă luni întregi până atunci. Poate n‑o să mai vin niciodată. Nu vrea să... — Promiți? — Ăă... OK, zic, străduindu‑mă să nu las să mi se citească dezamăgirea în voce. Ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
zis că i‑am stricat afacerea și că sunt obsedată de cumpărături. Și eu i‑am zis că e obsedat de muncă... și că maică‑sa e... o vacă... Ai făcut‑o pe maică‑sa vacă? Suze e atât de șocată, că nu‑mi pot reprima un chicot firav. — Păi, dacă asta e! E oribilă. Și nici măcar nu‑l iubește. Dar el nu vede asta... nu vrea decât să pună pe picioare cea mai mare afacere din lume, ca s‑o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
la niște mese, așa că rămân o vreme singură, uitându‑mă la mulțimea din ce în ce mai numeroasă. Fenella intră, o salut, dar e instantaneu înghițită de un grup de prieteni gălăgioși. — Bună, Becky, zice o voce șovăitoare din spatele meu. Mă răsucesc pe călcâie șocată și mă trezesc uitându‑mă la Tom Webster. — Tom! strig. Ce faci aici? De unde știi de chestia asta? El ia o înghițitură din pahar și îmi aruncă un zâmbet. — Suze a sunat‑o pe mama ta, și ea mi‑a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
clementină, în stare foarte bună, foarte puțin purtate. Le ridică pe masă și Suze îmi strânge mâna ca să‑mi dea curaj. Licitează cineva? — Eu ofer 15000 de lire, spune Tarquin, ridicând mâna instantaneu. — Cincisprezece mii de lire, spune Caspar, sincer șocat. Deci, am primit o ofertă pentru cincisprezece mii de lire... — Ba nu! îl întrerup. Tarquin, nu poți să oferi 15000 de lire! — De ce? — Trebuie să fie prețuri realiste. Îi arunc o privire severă. Altfel, vei fi dat afară de la licitație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
puteți ieși din ea. Luați măsuri. Vindeți‑vă hainele. Căutați‑vă un alt serviciu. O puteți lua de la capăt, așa cum voi face eu. În platou se lasă tăcerea. Apoi, brusc, din spatele unei camere de filmat, se aud aplauze. Mă uit șocată și îl văd pe Dave, cameramanul, zâmbindu‑mi și spunându‑mi pe mutește „bravo“. Gareth, regizorul de platou, i se alătură și el... apoi încă cineva... și acum întreg studioul aplaudă, în afară de Emma și de Rory, care par de‑a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
pe cântar? — Sigur. Și, exact în momentul în care mă aplec să‑mi pun geanta pe banda transportoare, un glas familiar din spatele meu strigă: — Stai! Simt un nod în stomac, ca și cum tocmai aș fi căzut de la zece metri. Mă întorc șocată - și e el. E Luke, care se apropie cu pași mari de check‑in. E îmbrăcat la fel de elegant ca întotdeauna, doar că fața îi e palidă și obosită. După cearcănele de sub ochi, arată de parcă a urmat un regim intensiv de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Îl privesc surprinsă. — De la... fata de la impozite. Fata care a venit la noi acasă și și‑a băgat nasul peste tot în timp ce Suze... Mă opresc în clipa în care el clatină iar din cap. — De la Alicia. Un moment, sunt prea șocată ca să zic ceva. — De la Alicia? îngaim în cele din urmă. De unde știi că... de ce ar fi făcut ea... — Când i‑am percheziționat biroul, am găsit la ea în sertar niște extrase de cont de‑ale tale. Și niște scrisori. Naiba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
ușor. Domnișoară Bloomwood, am auzit că sunteți persoana cea mai pricepută la cumpărături din oraș. Deschid gura să zic ceva, dar o închid la loc. Gândurile îmi zboară prin cap ca artificiile. Încerc să mă prefac surprinsă, să mă simt șocată, așa cum știu că ar trebui. Două luni fără nici o veste... și acum e aici. Ar trebui să fiu complet dată pe spate. Dar, cumva, nu mă simt deloc dată pe spate. În adâncul sufletului, am știut întotdeauna că va veni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848

pielea și mușchii. Se întoarse către cufărul lui Kane. Ofițerul executant se ridică în sfârșit în picioare. ― Ce bine că m-am întors, zise făcând cu ochiul. ― Lăsați poveștile, că știm noi cât îți trebuie să te trezești. Kane păru șocat. ― Asta-i calomnie, Parker! Sunt doar ceva mai încet decât ceilalți, și-atâta tot. ― Da. (Inginerul nu insistă și se răsuci spre căpitan, în continuare gânditor.) Înainte de a arunca ancora ar trebui, poate, să revenim asupra chestiunii beneficiului, nu credeți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]