1,477 matches
-
că reușise să-și deplaseze imensa armată atât de repede. Nu cred că e un raport fals, stăpâne, spuse Toshimitsu, intuind din nou adevărul. În orice caz, aș zice că trebuie să stabilim imediat o contra ofensivă. Observând că Mitsuhide șovăia, Toshimitsu veni cu o propunere concretă: — Dacă eu l-aș aștepta aici pe Seniorul Tsutsui, dumneavoastră, stăpâne, v-ați putea grăbi să-l împiedicați pe Hideyoshi să intre în capitală. Nu sunt prea mari speranțe ca Tsutsui să mai vină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din umeri: — Încă din tinerețe am arătat bătrân. Dar, sincer vorbind, oricât de mult aș îmbătrâni, nu mă simt prea matur, ceea ce mă îngrijorează. — Cineva a spus că, după vârsta de patruzeci de ani, omul ar trebui să nu mai șovăie. — Asta-i o minciună. — Așa crezi? Un domn nu șovăie niciodată - așa e zicala. În cazul nostru, mai adevărat ar fi că patruzeci de ani e vârsta primelor șovăieli. Nu-i destul de valabil și pentru tine, Inuchiyo? — Continu să faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
vorbind, oricât de mult aș îmbătrâni, nu mă simt prea matur, ceea ce mă îngrijorează. — Cineva a spus că, după vârsta de patruzeci de ani, omul ar trebui să nu mai șovăie. — Asta-i o minciună. — Așa crezi? Un domn nu șovăie niciodată - așa e zicala. În cazul nostru, mai adevărat ar fi că patruzeci de ani e vârsta primelor șovăieli. Nu-i destul de valabil și pentru tine, Inuchiyo? — Continu să faci pe prostul, Senior Maimuță. Nu sunteți de aceeași părere, domnilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nici cu opinia Seniorului Inuchiyo, nici cu a dumneavoastră, stăpâne, spuse Kanamori, care era cel mai vârstnic din tot grupul. — Cum așa? întrebă Hideyoshi, pe care conversația îl distra vizibil. — În ceea ce privește vechea mea personalitate, aș spune că omul încetează să șovăie de la vârsta de cincisprezece ani. E cam devreme, nu? — Ei, priviți-i pe tinerii porniți în prima lor campanie. — Și asta e adevărat. Neșovăitori la vârsta de cincisprezece ani, și mai neabătuți la nouăsprezece sau douăzeci, dar la patruzeci, încep
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fuseseră limpezi: „Dacă aflați că am fost învins, ucideți-mi toată familia și dați foc castelului până-n temelii.“ Iar acum, se afla din nou la Castelul Himeji, sosit exact la miezul nopții, în ziua de Anul Nou. Dacă ar fi șovăit doar un moment și ar fi pierdut vremea gândindu-se la soția și la mama lui din Nagahama, n-ar fi fost în stare să lupte cu disperarea unui om care se așteaptă să moară în bătălie. Ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
sau de trei ori să-l convingă pe Nakagawa să se retragă, dar nu-i oferise absolut nici un ajutor și-și pierduse complet capul în fața asaltului dezlănțuit de forțele lui Sakuma. De îndată ce află despre distrugerea unității lui Nakagawa, începu să șovăie și mai mult. Apoi, în fața împrăștierii taberei centrale a aliaților săi, abandonă Shizugatake fără să tragă un glonț sau să ridice o singură lance pentru a rezista, fugind cu o iuțeală care părea să spună că fiecare se salvează cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cândva, fusese numit Shibata Spărgătorul-de-Ulcioare sau Demonul Shibata. Cei care îl auzeau acum nu puteau simți decât milă. — Nu mă mai pot baza pe Genba. De-acum încolo, va trebui să iau singur poziție, ca să putem lupta după cum dorim. Nu șovăiți și nu vă alarmați. Ar trebui să ne bucurăm că Hideyoshi a venit, în sfârșit. Adunându-și generalii, Katsuie se așeză pe scaunul de campanie și dădu ordine pentru dispunerile de trupe. Se comporta cu vigoarea unui om tânăr. Prevăzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trebuia să știe mai bine ca oricine ce efect avuseseră. Și totuși, nu stătea acum în fața lui chiar Shosuke, oferindu-se să-i ia locul? Vântul înfrângerii sufla trist peste tabără, iar pentru Katsuie fusese insuportabil să-și vadă oamenii șovăind, încă din zorii zilei. Lașii care se grăbiseră să arunce armele și să dezerteze nu fuseseră puțini la număr; Katsuie îi privise cu căldură pe mulți dintre acei oameni și ani de zile îi învrednicise cu favorurile lui. Când îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
nostru tată trebuie că-și privește și el azi fiii, de pe lumea cealaltă. Nu picioarele mele vor merge azi înapoi spre Echizen. Atunci, vom muri împreună! Cu sufletele unite într-un legământ al morții, cei trei frați rămaseră, fără să șovăie, sub stindardul de comandant. Shosuke nu mai insistă ca frații săi să plece acasă. Cei trei frați băură apa de rămas bun dintr-un izvor limpede și, în timp ce un spirit înviorător le trecea prin piepturi, se întoarseră cu toții în direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
își pregătea muschetele. Apoi, acest grup se repezea înainte, luând locul celui dintâi, și imediat trăgea spre țărmul celălalt. Câțiva de-ai lui Hideyoshi se prăbușiră de pe picioare, în succesiune rapidă. Foarte curând, coloana de oameni în marș începu să șovăie. Cine-o fi acolo, hărțuindu-ne cu o armată atât de mică? Hideyoshi era surprins. Cu o expresie șocată pe chip, își opri, involuntar, calul. Generalii care călăreau în jurul lui și militarii din apropiere își puseră cu toții mâinile streașină la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și vremea să merg la școală . Cu emoție și frică pășesc pe holurile școlii care mi se părea imensă, deși într-o vizită, după mulți ani am privit zidurile acelea albe care acum îmi păreau prea joase, iar lumina pătrundea șovăind prin geamurile mici. Aceleași șanțuri și același teren mâlos, cu iarbă sălbatică, neprietenoasă care ne tăia genunchii prin asprimea ei. Mă mir că am învățat carte din primul an. Tovarășul (Dumnezeu să-l odihnească în pace!) nu era un om
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
ești Don? l-am întrebat surprinsă. — Cine altcineva? Părea enervat. Iar eu eram nedumerită. Don era unul dintre pacienți. îl văzusem de mai multe ori ziua trecută, în mulțimea de pulovere maro. Cum de era unul dintre conducătorii de echipă? Șovăind, mi-am exprimat nedumerirea. Don mi-a explicat ceea ce deja bănuisem. Urmând tradiția clinicilor Betty Ford, pacienții de la Cloisters se ocupau ei înșiși de majoritatea treburilor casnice. Asta ca să învățăm ce înseamnă responsabilitatea și munca în echipă, mi-a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ați pocni-o dacă ați fi căsătoriți cu o curvă proastă ca ea! —Stai jos, Neil. Vocea lui Josephine era ca o lamă de oțel. —Cum îți permiți să folosești un asemenea limbaj în prezența mea? Neil a început să șovăie. Apoi s-a așezat din nou pe scaun, cu greutate. Josephine s-a întors către Neil. —De ce ți-ai bătut soția? N-a fost vina mea, a urlat el. Eram beat. Imediat a părut șocat de ceea ce-i ieșise pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
eu posomorâtă. —Și nu se poate spune că nu ne-a folosit. Uite cât de bine și de normali suntem acum, a spus Misty arătând spre ea, spre Vincent și spre Mike. îA întins mâna înspre John Joe, apoi a șovăit și a lăsat-o să cadă.) Cu toții au izbucnit în râs. Chiar și Neil, printre fornăieli. Eu eram complet derutată. Pe bune, a spus Mike, cândva o să privești înapoi la ziua asta și o să fii fericit. Așa mi-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ți s-a arătat un alt fel de viață. Poți să fii fericită și fără droguri“. Am ezitat. Tiernan mă privea întrebător. Nu trebuie să faci asta. Poți să te oprești chiar acum și n-ai să pățești nimic. Am șovăit. învățasem atâtea cât stătusem la Cloisters, progresasem așa de mult, acceptasem că eram dependentă de droguri și așteptasem cu nerăbdare un viitor mai bun, mai luminos, mai sănătos și mai fericit. Oare voiam să arunc toate astea la coș? Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
cel mai mic amănunt: fustă albastră, plisată, pulover alb de cașmir și o pereche de pantofi maro, cu toc, banali. Fără cercei, doar cu un inel pe al patrulea deget de la mâna dreaptă și fără nimic la gât. Tom a șovăit să îi pună întrebarea, dar ar fi vrut să știe dacă vulturul mare, tatuat pe umărul stâng mai era la locul lui - sau poate, într-un efort de purificare, de epurare a tuturor urmelor vieții ei trecute, se supusese dureroasei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
se mute la țară? În zilele care au urmat, am dezbătut toate acestea de sute de ori, dar, în afară de faptul că a renunțat la apartamentul lui minuscul și s-a instalat în locul lui Harry, deasupra anticariatului, Tom a continuat să șovăie, stând posomorât pe gânduri. Din fericire, nu era obligat să ia o decizie pe loc. Testamentul lui Harry se pregătea să pornească pe lungul și complicatul drum al autentificării și aveau să treacă luni de zile până când beneficiarii își vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
regurgitează și mă simt groaznic. De ce sunt pedepsită? De ce am ajuns să mă îmbăt așa de tare? Adam o să mă creadă o fufă beată și fără principii. O să mă creadă genul de femeie care se culcă cu oricine. Mă ridic șovăind și bag oglinda în sperieți. Arăt de pomină. Să fac un duș? Mă uit la sticluța standard de șampon pentru păr și corp a hotelului și nu cred că o să-i facă vreun bine părului meu. Pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Într-un final. Măcar n-or să te uite imediat ce ai ieșit pe ușă. Bănuiesc că nu, spun posomorâtă. Am și eu vreun mesaj ? — A ! Ăăă... nu. Adică a sunat tatăl tău, dar... Îhm... știi și tu... n-a fost... Șovăie, apoi se oprește. — Lissy. Ce-a vrut ? Urmează o tăcere. — Se pare că verișoara ta a câștigat nu știu ce premiu al industriei, spune pe un ton de scuze. Și o să sărbătorească evenimentul sâmbătă, o dată cu ziua mamei tale. — A. Mă bucur. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cu un zâmbet mulțumit, uitându-se la chiloții mei, aruncați pe jos. — Îi... port destul de des, zic, cu degetele Încrucișate la spate. Sunt superbi ! — Îți urez o zi frumoasă la ai tăi. Vine lângă pat și mă sărută, după care șovăie. Emma ? — Da ? Se așază pe pat și mă scrutează serios. Doamne, ce ochi albaștri superbi are. — Vreau să-ți spun ceva. Își mușcă buza. Știu că noi doi vorbim Întotdeauna foarte deschis despre relația noastră. — Ăă... da, zic, cuprinsă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
spui ! — Știu. Și am un feeling foarte pozitiv În legătură cu el. În clipa În care ne așezăm, Însuflețirea Încă nu i-a dispărut de pe față. Sincer. Pare altfel decât ceilalți. Și știu că o să ți se pară o prostie, Emma, dar... șovăie. Simt că tu mi l-ai adus. — Eu ? rămân uitându-mă la ea cu gura căscată. — Tu mi-ai dat Încrederea de care aveam nevoie pentru a vorbi cu el. — Eu n-am făcut decât să-ți spun că... — Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
fi prieteni de când lumea sau așa ceva. — Și cum e cu Ziua Angajaților În Familie ? spune. Abia aștepți să vină, nu ? — Mai bine mă duc să-mi scot o măsea, spun sincer. — Așa am crezut și eu. Încuviințează amuzat. Și... ce... Șovăie. Ce se zice despre mine ? Își trece ușor jenat mâna prin păr. Nu trebuie să-mi răspunzi, dacă nu vrei. Toată lumea te place foarte tare ! Rămân câteva clipe pe gânduri. Deși... pe unii, amicul tău Îi cam bagă În sperieți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
mărit cu el. — Să te măriți cu Connor ? spune Jack, de parcă asta ar fi cea mai amuzantă glumă pe care a auzit-o În viața lui. — Da ! De ce nu ? E Înalt, frumos, e bun la suflet și e foarte... e... șovăi ușor. Și oricum, e viața mea personală. Tu ești șeful meu, ne cunoaștem abia de săptămâna trecută și, sincer, chiar nu e treaba ta ! Jack a Încetat să mai râdă și arată de parcă tocmai i-aș fi tras o palmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
pe mine ? Nu trebuie să mă duc, Îmi spun. Mi-a oferit șansa de a refuza. Pot foarte bine să-i telefonez secretarei lui și să-i spun „Scuze, n-am găsit dosarul Leopold“ și totul s-ar termina aici. Șovăi o clipă pe scările de marmură, cu degetele Încleștate pe mapă. Apoi pornesc mai departe. *** Când mă apropii de ușa biroului lui, văd că aceasta nu e păzită de una dintre secretarele lui, ci de Sven. O, Doamne. Știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Nu. — Lui Pete Îi plăceau mult păianjenii, spune brusc. Erau animalele lui de casă. Păianjenii mari și blănoși. Și șerpii. Pe bune ? Mă strâmb. — Un dement. Era un tip absolut dement. Expiră adânc. — Încă... te mai gândești la el, spun șovăind. — Da, mă gândesc foarte des la el. Urmează un alt moment lung de tăcere. În depărtare, aud un grup de oameni care pleacă de la Antonio’s, vorbind tare În italiană. — Are rude ? zic precaută și fața lui Jack devine brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]