1,503 matches
-
reuși să ghicească motivele acelei întâlniri. Se întoarse, deci, iute la Pretoriu împreună cu credinciosul Vitalius, iar acolo, intrând în curte, îl găsi pe Audbert așteptându-l. Marcomanul se afla aproape de scara cea mare de piatră, unde o mulțime de gărzi, ștafete, delegați rămași aici din ziua precedentă și servitori se foiau într-un continuu du-te-vino. El îi veni imediat în întâmpinare, într-o stare de evidentă agitație. Sebastianus descălecă și îl salută, în vreme ce Vitalius încredința caii amândurora unui grăjdar. Apucându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
noutățile, zise. Dezlipindu-se de perete, Chilperic își înfipse degetele în centură și anunță: — Vești de pe Rin. Hunii sunt deja în fața cetății Koblenz. Francii râureni dărâmă copacii cu sutele ca să construiască plute. — Ești sigur de asta? — Da. A sosit azi-dimineață o ștafetă de la Mainz. Poți să-l întrebi tu însuți, dacă vrei. — Așadar, o să înceapă cu adevărat războiul; anticipând mișcările adversarilor lui cu obișnuita rapiditate, Atila ocolise pe la miazănoapte pădurea din Harz și ajunsese deja la granița romană. — Va trebui să cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în orice caz, din precauție, trebuie să părăsim satele și burgurile ce nu pot fi apărate și să ne limităm la supravegherea punctelor mai fortificate. Ieri seară le-am anunțat pe căpeteniile cele mai de încredere, iar azi am trimis ștafete ca să alarmeze toate satele și avanposturile. Trebuie să strângem câți soldați putem, chiar și dintre romani. Augusta e, oricum, în stare să reziste până la sosirea lui Etius. Sebastianus ar fi vrut să intre în pământ de rușine din cauza neputinței sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de ieșire la creneluri să se arate Chilperic. Salutându-l, Sebastianus observă că îmbrăcase armura. — Ce se întâmplă? Sunt cam cincizeci de cavaleri jos. încotro se duc? După ce-și îngădui un moment ca să-și recapete suflul, Chilperic anunță: — O ștafetă de la Augusta. Cetatea a căzut. Se pare că Reinwalt a dat-o pe mâinile gepizilor și a trecut de partea lor, punându-se în fruntea unui detașament de burgunzi renegați, cei mai mulți dintre ei oameni de dincolo de Rin. Acelei armate i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și, aruncând pocalul gol pe salteaua de paie, scutură din cap: — Magister militum nu a sosit și, dacă vrei părerea mea, nici nu o să sosească. — Dar... asta nu se poate. — încă de la bun început, Gundovek i-a trimis săptămânal o ștafetă, ca să-i ceară ajutor, dar, după cum au povestit ultimii mesageri, nu părea că ar avea intenția să se miște din Mediolanum. Perplex, Sebastianus își trecu degetele prin barba aspră. Chiar dacă în cort era de-acum întuneric, astfel încât silueta Fredianei o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un scurt moment de tăcere, adăugă: — Trebuie să-ți spun un lucru: azi-dimineață, puțin după plecarea ta din tabără, a sosit un mesager de la Genava. Sunt noutăți: ieri, după plecarea ta ,un mesager de a Genava. Avem noutăți: alaltăieri, o ștafetă din Italia i-a adus lui Gundovek un mesaj de la Flavius Etius. E un soldat de-al tău. îl cheamă... Așteaptă... își încreți fruntea, încercând să-și amintească. Sebastianus o ajută: — Vitalius? — Vitalius, da! Probabil că e foarte atașat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fost cel care l-a convins pe Teodoric să pornească la război; n-a trebuit să depună prea mari eforturi, de altfel, de vreme ce, e limpede acum, Atila vrea Galiile și deci și pielea vizigoților. în urmă cu câteva zile, o ștafetă de la Toulouse mi-a confirmat că Teodoric își adună armata. Dar, pe bună dreptate, se așteaptă să ne mișcăm și noi. Ei bine, pregătirile noastre sunt aproape încheiate. Ceva mai devreme am primit de la Fereolus ultimele asigurări: bogata Narbonense se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
imens al bătăliei umplea cerul de deasupra câmpiei, dar, de unde se afla, Balamber nu reușea să-și facă o idee despre cursul ei și se întreba dacă nu cumva și pentru Atila era la fel, chiar dacă vedea mereu curieri și ștafete galopând în ambele direcții. Singurul lucru cert era că nici de data aceasta nu cuceriseră colina. într-adevăr, îi vedea pe huni coborând din nou coasta într-o masă dezordonată. Nemaiputând să suporte căldura, îl chemă la sine pe Vlaszo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
disperată către piscul pe care se găsea Atila, în speranța că va fi chemat să-și facă partea sa. Mandzuk, nemișcat lângă cai, îl observa în tăcere, impasibil ca întotdeauna. După o așteptare enervantă, veni, însă, și momentul său. O ștafetă a lui Valamir sosi în galop de la Atila, aducând o veste care se răspândi fulgerător printre huni: Theodoric fusese ucis, iar în jurul cadavrului său se stârnise o învălmășeală furibundă, căci vizigoții, care până atunci păreau a fi în superioritate, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în mai multe locuri; apoi, copleșit de o insuportabilă oboseală se așeză pe iarbă, pe panta domoală a colinei. Știa că ar fi trebuit să-și regrupeze oamenii, să-și recompună unitățile, să organizeze îngrijirea răniților și să trimită o ștafetă la Magister militum pentru a-i raporta care era situația în sectorul său și pentru a-i cere și alte întăriri, fiindcă, teoretic, dușmanul ar fi putut chiar să se întoarcă. Ar fi trebuit să facă toate lucrurile acelea, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
intuiția spiritualității orientale. Pe urmele lui Montesquieu și Voltaire, și alături de Hesse, Malraux, Camus, Durrell, dar și alții, aceasta este și cea mai radicală poziție - artistic vorbind - a lui Sadoveanu față de criza occidentală a epocii. Variația pe patru teme și ștafeta narativătc "Variația pe patru teme și ștafeta narativă" Continuând ideea lui G. Călinescu („El nu inventează tema cu fiece piesă... Creatorul, ușurat de grija întregului, își pune toată fantezia în modificarea detaliului, în schimbarea nuanței de culoare și sunet. Arta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și Voltaire, și alături de Hesse, Malraux, Camus, Durrell, dar și alții, aceasta este și cea mai radicală poziție - artistic vorbind - a lui Sadoveanu față de criza occidentală a epocii. Variația pe patru teme și ștafeta narativătc "Variația pe patru teme și ștafeta narativă" Continuând ideea lui G. Călinescu („El nu inventează tema cu fiece piesă... Creatorul, ușurat de grija întregului, își pune toată fantezia în modificarea detaliului, în schimbarea nuanței de culoare și sunet. Arta bizantină... scoate efecte de policromie și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sau măcar martor, autorul însuși este naratorul, devenind deopotrivă „o prezență și un limbaj“ și, prin aceasta, accentuând convenția povestirii și, astfel, dedramatizând-o. Iată cum și la ce nivel narativ se produce rafinarea de care vorbeam ceva mai sus. Veritabila ștafetă narativă (în unele volume aceste formule narative coexistă) demonstrează tendința lui Sadoveanu spre o nediferențiere a discursului, ultima ipostază narativă fiind, prin detașare și convenție, semnul deplinei sale maturități auctoriale. Cum afirma Nicolae Manolescu, deși epoca maturității scriitorului începe cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
știm nici ce am putea obține. Să încetinim năvala ienicerilor pe pământurile creștine ale Europei Centrale? Fără îndoială că nu. Să restabilim pacea în Mediterana? Să punem capăt prădăciunilor piraților? Răspunse propriilor lui întrebări printr-o strâmbătură dubitativă. Clement preluă ștafeta: — Ceea ce este sigur e că a sosit vremea de a clădi o punte între Roma și Constantinopol. Dar eu nu sunt sultan. Dacă aș îndrăzni să grăbesc lucrurile, aș fi năpădit de mii de critici venite din Spania și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
pierdute într-un munte imens de dosare. Ciorne de autobiografii mereu cenzurate de un Mare Cenzor, nevăzut, neștiut, ascuns în negurile construcției pe care, chipurile, ne tot pregăteam să o terminăm, ba chiar să o și desăvârșim, când vom prelua ștafeta fericirii în multilaterala noastră dezvoltată. O construcție uriașă, cu fel și fel de înfățișări. O începuseră părinții noștri, răbdaseră de foame pentru ea, își chinuiseră viețile pentru ea. Până să o desăvârșim, noi ne treceam visurile, viețile în pulberea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ne dăduse instrucțiuni precise să mergem direct În salonul VIP, care era, se pare, unicul loc unde aveai parte de „acțiune adevărată“. Jagger și Bowie petrecuseră În legendarele saloane private din Studio 54. Astăzi, Leo, Colin și Lindsay au preluat ștafeta, feriți de priviri lacome. Și tot restul lumii se zbate să intre. Mă obișnuisem cu ideea că sunt un non-VIP cu ceva timp În urmă - nici nu-mi trecuse prin cap că noțiunea de VIP era posibilă pentru mine. Fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Lopez spuse: — Optzeci și nouă și ceva. De ce? Mal zâmbi. — Păi, câștigi aproape cât mine, iar eu am terminat un colegiu și am șaisprezece ani de experiență ca polițist. Voi toți ați renunțat la liceu, nu? O privire rapidă făcu ștafeta între cei trei. Lopez se strâmbă, Benavides dădu din umeri și Duarte trase un fum lung din țigară. Mal observă că toți trei se raliau mult prea curând împotriva lui, așa că îndulci tonul: — Stați să vă spun de ce am pomenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
44 și o dată săptămâna trecută ai retras câte zece mii de dolari din contul tău bancar. Cine te șantajează? Omul era ud de transpirație. Buzz îi arătă scurt un pumn, dar Mal scutură din cap, dându-i semnalul de preluare a ștafetei. Buzz zise: — Povestește-ne despre Comitetul de Apărare din Sleepy Lagoon. Acolo s-au întâmplat unele lucruri ciudate, corect? Loftis își șterse fruntea de transpirație, apoi întrebă cu o voce spartă: — Ce lucruri ciudate? — Cum ar fi scrisorile primite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
se transformase În masacru. Dar nimeni n-ar fi putut salva ceva, cu zece mii de oameni Împotriva unui val de o sută cincizeci de mii. - Aprinse, măria ta? Întrebă Costea. Voievodul Își reveni din gânduri. Era dimineața Sfintei Fecioare, iar ștafetele sale Înștiințaseră locuitorii satelor de la nord de Suceava să se retragă În păduri, căci În acea zi Începea marea bătălie a eliberării. Casele puteau fi incendiate, oamenii puteau cădea Între două fronturi. - Arcașii trag doar atunci când dușmanii ajung la șase sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
propria imaginație concretizând și stigmatizând asemenea personaje. Încet și sigur ei vor învăța de mici să ia atitudine față de tot ce se abate de la linia morală, vor învăța să devină cetățeni cu atitudine corectă și combativă. Iar, atunci când vor prelua ștafeta, să gândească intens la folosul general al Țării și nu al lor personal. Am stăruit asupra acestui volum, solidar cu autorul care le-a fixat și stigmatizat caracterele odioase, spre o mai ușoară și mai profundă pătrundere a textelor. Alături de
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
o nouă scrisoare de la consăteanul meu I. N. Oprea. Scrisoarea e încărcată de o imensă nostalgie, gândindu-se la oamenii valoroși ai satului care nu mai sunt în viață, dar se gândește și la cei care încă nu au predat ștafeta. Dintre toți cei care au fost se oprește în mod special asupra persoanei învățătorului Gh. Filiche, cu ai cărui copii a fost coleg de școală și prieteni. Parcă mi-a ghicit gândul, pentru că și eu l-am cunoscut bine pe
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
dacă nu de-a dreptul grandios, la a cărui prezentare, în fața mai marilor de la Mather-Hollinger, Vivian pusese umărul. Am tras dosarul afară din sertar, dislocând tot ce se găsea în jurul lui. Alice l-a înșfăcat ca un alergător care preia ștafeta într-o cursă pe echipe și a ieșit pe ușă, strigându-mi peste umăr: — Dumnezeu să te binecuvânteze, Claire. Te rog să încui tu! În timp ce îndesam totul la loc, dosarul din spatele celui pe care-l scosesem mi-a atras atenția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
că istoria e ceva măreț. Avea multă răbdare și ne răspundea cu plăcere, oricând vreunul din noi dorea să afle câte ceva despre luptele glorioase ale strămoșilor noștri împotriva popoarelor migratoare. Dacă respectivul nu mai găsea alte întrebări de pus, prelua ștafeta un altul. Profesoara de geografie era o femeie severă și o blondă vopsită. Nu-i plăceau glumele și nu puteai ști niciodată cum stai cu ea. Indiferent câte note luaseși deja la orele ei, te pomeneai că te scoate la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
două mii de cai, un Întreg du-te-vino de scutieri, ajutoare, oameni stabiliți pe pământ turcesc, cu crucile roșii pe mantiile albe, rasele cafenii ale slujitorilor, trimișii sultanului, cu turbanele și cu coifurile aurite, pelerinii, o Întretăiere de patrule arătoase și de ștafete, și mulțumirea cuferelor Întărite cu fier, portul din care plecau ordinele și dispozițiile și Încărcăturile pentru castelele din patria-mamă, din insule, de pe coastele Asiei Mici... Totul s-a sfârșit, sărmanii mei templieri. Mi-am dat seama În seara aceea, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de ani unul de altul...” „Dar de ce o dată la douăzeci de ani?” Întrebă Diotallevi. „Acești cavaleri ai răzbunării trebuie să Îndeplinească o misiune Într-un loc determinat, la fiecare o sută douăzeci de ani. E vorba de o formă de ștafetă. E clar că, după noaptea aceea din 1344, șase cavaleri pornesc și fiecare se duce În unul dintre cele șase locuri prevăzute de plan. Dar păzitorul primului sigiliu nu poate desigur să rămână În viață timp de o sută douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]