1,700 matches
-
înainte. Țin minte că în seara de Sfântul Vasile ( de revelion, cum se spune acum) colindam satul, din casă în casă, cu buhaiul, împreună cu fratele mamei - Costică Florea -, cu doar un an mai mare decât mine. El, trăgea buhaiul, o șuviță de păr de coadă de cal, și eu strigam la geamul gospodarului urătura tradițională, condimentată, pe ici pe colo, cu improvizații de genul : în Transnistria pe plai / ară regele Mihai / Mareșalu‟-n urma lui / strânge bobul grâului / Mânați măi, hăiii
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
și noi ne uităm la ei de afară, culorile fluorescente din jurul lor încep să se scurgă unele în altele ca tot atîtea băuturi diferite vărsate pe tejghea. Ne uităm la ele cum se combină, vedem cît de estetic cade o șuviță de păr peste ochii rătăciți ai unei soții fugite de-acasă (Rachel Weisz), observăm asortarea dintre coafura blondă arborată de Natalie Portman, cămașa galbenă purtată de Norah Jones și stîlpul galben care se zărește în spatele lor în secvența în care
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
de acasă. Acesta fiind un road movie, se presupune că ea învață ceva din nefericirea lor, dar numai Dumnezeu știe ce singura învățătură care se desprinde din acest film, în privința nefericirii amoroase, este că e fotogenică. (Soția e cea cu șuvițele răvășite atît de estetic peste ochi.) în ultima parte, eroina se împrietenește cu o cartoforiță (Portman) și ea tot cu inima frîntă, dar de tatăl ei. Existența ei are la fel de puțină realitate ca aceea a polițistului și a soției sale
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
S-a așezat pe jos. Stă rezemată de perete. Se uită în pământ. Capul ei e nemișcat, dar ochii i se plimbă de colo-colo, ca și cum bucățile de gresie ar ascunde un desen pe care numai ea îl poate vedea. O șuviță de păr i s-a desprins din coadă și-i atârnă în dreptul ochiului. Cu mâna dreaptă, o apucă și-o potolește după ureche. Mă așez lângă ea și mă sprijin de perete. Mă gândesc că ar fi comic să-mi
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
ăsta și gata. O să vorbesc cu domnul profesor să-ți încheie media ca să poți trece clasa. Dar nu-ți mai dau voie să mergi la ora lui. Respiră greu, ridică mâna și-și șterge nasul cu mâneca. M-ai înțeles? Șuvița rebelă îi alunecă în dreptul ochiului și-i acoperă, discret, lacrima de pe obraz. Te rog, dă din cap ca să știu că m-ai înțeles. Își scutură capul de câteva ori, în sus și în jos, fără să se uite la mine
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
când în când arunc o privire scurtă mai sus de fruntea lui. Omul are pe cap o construcție ciudată, făcută din păr. Culoarea părului e îngrijorătoare. Roșu închis. Iar forma ansamblului e cel puțin bizară. Cu coada ochiului, identific niște șuvițe lungi care au fost întoarse în formă de vârtej și imobilizate cu un fixativ care conține, probabil, ciment. Altfel nu mi pot explica ce văd. De fapt, omul are un soi de capac, confecționat din păr, care-i acoperă tot
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
din nas, apoi se dă jos de pe bicicletă și pleacă spre cameră. Și prinde-ți și părul. Nu suntem la vreo prezentare de modă. Da, e mișto să-ți bată vântu-n plete, numai că poți să te trezești cu o șuviță peste față. Nu se întoarce. Din mers, îmi arată degetul mijlociu. Stau și-aștept, ca un adevărat grumpy old man. Peste trei minute se întoarce. Unde ți-e casca? Îmi spune că nu vrea să-și ia casca. Atunci eu
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
critici, unii dintre ei cu totul respectabili. Elena Farago, bunăoară, a trecut drept o poetă stimabilă grație susținerii lui Lovinescu, care obișnuia să mai calce pe alături cu pana, dar în absolut n-a putut face mare lucru, fiindcă din șuvițele ei rebele n-a mai rămas azi decât o dulce amintire. Ea nu înseamnă în literatură mai mult decât înseamnă Maria Cunțan, cu care a și fost, de altfel, colegă de generație. A.B.Poeții tineri care au debutat în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
coridor, o infirmieră tânără, al cărei chip nu-l știe, se întoarce spre ea: "Sunteți cumva doamna V.?" "Da, de ce?" Pentru că, acum câtva timp, nu se mai dădeau nici doi bani pe pielea dumneavoastră. V-ați revenit frumos, felicitări!"O șuviță flutură pe fruntea tinerei infirmiere. E Cléa? Acasă, pentru cincisprezece zile. Vremea e frumoasă, a venit deja primăvara. Din păcate, răcise, nu știe cum. Febră, hârâială în piept, îi curge nasul. Medicul curant îi prescrie alt antibiotic, pe lângă cel pe
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
sub pătură. Trecuse un veac de atunci. O găsi pe tânăra femeie zăcând sub dună, cu pieptul despicat, trupul gol și contorsionat, acoperit puțin de nisip. Sângele închegat îi sudase coama magnifică într-o masă vâscoasă. Doar, pe frunte, o șuviță, fluturată ușor de briză și parcă aparținând altei realități, amintea de fosta splendoare. De jur împrejur, nisipul călcat în picioare arăta că victima încercase să se apere. Îngenunche lângă moartă și, cu fața în mâini, izbucni în plâns. Ar fi
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
râs. În recreație, o colegă mărunțică se apropie de Nel, care stătea ca totdeauna deoparte, dar de data aceasta mai deoparte ca niciodată, rumegându-și confuzia. Era o brunetă drăguță, cu părul împletit în două cozi groase, din care scăpau șuvițe rebele. Se numea Dorina M., iar Nel se miră că până atunci nu o remarcase. " Nu pune la inimă, îi spuse Dorina M., sunt niște proaste. Eu am înțeles ce-ai vrut să zici." A fost atunci începutul prieteniei lor
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
călugărița se relaxase întrucâtva. Își scosese reverenda neagră și rămăsese într-un corsaj ușor, care lăsa să i se vadă brațele viguroase, și într-un jupon alb. Dar își păstrase boneta neagră în formă de calotă, de sub care scăpau câteva șuvițe de un blond spălăcit, lipite de fruntea și gâtul transpirate. Dezgolită de misterul monahal, avea aerul unei țărănci vânjoase, plămădită din nisip și var, ducând la greu și rezistentă la devastările nașterilor repetate. "Aș vrea să intru în călugărie...", spuse
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
miză, ci nodul pe care îl simțeau strângându-li-se în jurul gâtului. Schiță un gest vag de rămas bun, se răsuci pe călcâie, trecu printre mese și dispăru în noaptea de toamnă. Cei doi bărbați se așezară față în față, șuvița lumioasă a lui Esenin contra șuviței întunecate a lui Petöfi. Căzură de acord pentru o sticlă de vin, cuvânt a cărui sonoritate avea ceva asemănător în cel puțin trei dintre limbile pe care le practicau separat. Chelnerul, un dolofan jovial
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
simțeau strângându-li-se în jurul gâtului. Schiță un gest vag de rămas bun, se răsuci pe călcâie, trecu printre mese și dispăru în noaptea de toamnă. Cei doi bărbați se așezară față în față, șuvița lumioasă a lui Esenin contra șuviței întunecate a lui Petöfi. Căzură de acord pentru o sticlă de vin, cuvânt a cărui sonoritate avea ceva asemănător în cel puțin trei dintre limbile pe care le practicau separat. Chelnerul, un dolofan jovial, destupă o sticlă, privindu-i insistent
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
concursuri internaționale. A avut turnee în Polonia, SUA, Germania, Austria, Olanda, Turcia, Estonia, Franța, Suedia, Canada... A făcut înregistrări pentru radio și televiziune în țară și în străinătate. Să asculți Chopin stând pe o bancă afară, cu vântul răsfirându-ți șuvițele de pe frunte, în mijlocul unui parc luxuriant, în care senzația de izolare de restul lumii e perfectă - o clipă suspendată, scoasă din timp, din acelea ce ți se gravează în memorie pentru tot restul vieții... Seara, lectură la cafeneaua TAM TAM
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
ușa biroului directorului general. Peste cîteva minute, ușa se deschide, iese șeful Serviciului investiții cu cîteva dosare în mînă. În urma lui, apare directorul general, cu statura lui impunătoare de bărbat înalt, scuturîndu-și printr-un gest reflex părul blond, cu o șuviță rebelă ce-i cade mereu pe frunte. Bună ziua! îl salut, făcînd un pas spre el. Bună, tovarășe Vlădeanu! Cu ce problemă? Tovarășe director general..., încep eu timid, îndrăznesc să vă deranjez cu o problemă personală... Știți... Brusc, zîmbetul directorului general
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu mă mai brăzdați cu frânghii, nu înfigeți pioleți în carnea mea... Cortul gemu, un geamăt de pânză impermeabilă traumatizată de zgâlțâielile insistente. Se văzu în furtună, aproape înecat de picăturile mari, pălmuit de rafalele vântului, cu hainele șiroind, în vreme ce șuvițe rebele de păr erau smucite într-o parte și în cealaltă. Reușea cu foarte mare greutate să își mențină echilibrul precar, în timp ce cortul se zbătea mut printre crengile unui brad. O zdrențuită pată de culoare în contextul nocturn irascibil, murmură
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
o nouă repriză, parcă ar face dragoste cu un personaj obscur, numit Nicotină, din filmele noire, nu poate să stea fără el, fără mângâierea lui letală, fiindcă tutunul, după cum știm... dar să nu deviem...), clătinând ușor din cap, cu o șuviță de păr negru, ondulat (reflexe albastre-verzui), lăsându-se pătrunsă până în străfunduri de patima aceea muzicală a instrumentistului, vibrând împreună cu fiecare trăire a sa, mișcându-și o mână pe coapsă, sus-jos, sus-jos, sus-jos, cuprinsă de freamătul interior care o putea duce
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]
-
tot felul de amănunte ca să-i fac cât mai plauzibilă povestea mea. Mama dă din cap, aprobator. Stă dreaptă pe pat, lângă mine, și nu pot să n-o invidiez. E frumos coafată, părul ne gru și des este ordonat șuviță cu șuviță. Are tenul strălucitor, și ochii albaștri îi clipesc puțin cam des, osteniți. îmi încuviințează surâzătoare spusele, dorind să mă convingă că-mi acordă atenție, dar simt că este cu mintea departe, încă la petrecerea de sâmbătă, probabil. Aseară
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
de amănunte ca să-i fac cât mai plauzibilă povestea mea. Mama dă din cap, aprobator. Stă dreaptă pe pat, lângă mine, și nu pot să n-o invidiez. E frumos coafată, părul ne gru și des este ordonat șuviță cu șuviță. Are tenul strălucitor, și ochii albaștri îi clipesc puțin cam des, osteniți. îmi încuviințează surâzătoare spusele, dorind să mă convingă că-mi acordă atenție, dar simt că este cu mintea departe, încă la petrecerea de sâmbătă, probabil. Aseară..., oftez eu
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
și pe umeri că sé fie Sophie mai Înalté. Sophie era mare și purta rochie umflaté că În filmul cu d’Artagnan, o rochie ce-i ajungea pîné la pémînt, și avea pérul prins Într-un coc din care cédeau șuvițe crete. Ce frumoasé era Sophie! CÎmpul era galben-portocaliu și era tot timpul ziué, si era soare. Céci Sophie era micé și obosea mergînd, adormind Întotdeauna Înainte de asfințit. Ea se trezea cînd soarele se vedea jumétate din florile galbene și portocalii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
cataramé delicaté de fier. Era o zi frumoasé și Însorité, și tata o ridică pe umeri, și ea era mare și avea rochie albé, umflaté, ca În filmele cu d’Artagnan și pérul auriu, prins În coc, din care curgeau șuvițe crete. „Nu se poate, Sophie, nu se poate”. „Dar de ce tați? e un iepuraș micuț și pufos, de ce nu pot sé-l iau În brațe?” „E un iepure réu, Sophie”. Vézu din autobuz copacii și ogoarele, drumul și livezile În floare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
praful se adună tot mai mult si toti credeau cé praful intré de afaré prin oblon În autobuz și trebuia sé-l Închidé. De fapt praful se ridică din autobuz, de pe jos și de pe sub scaune céci era destul acolo. Șasa urmérea șuvițele de praf cum se ridicé și se Îndreapté spre luminé. Totuși era mai bine cu oblonul deschis céci dacé praful nu dispérea, totuși mai intră aer rece și curat de afaré. Afaré era aer rece și curat cînd mergeai În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
s-a transformat În sursé de célduré și plécere. Ei au trecut drumul și au pornit prin grîu, acolo unde știau cé se gésește o cérare. În pédure Însé era récoare și dacé nu s-ar fi vézut printre crengi șuvițele orbitoare de luminé, s-ar fi putut crede cé e o zi mohorîté. Însé nici umbră pédurii și nici umezeală pémîntului pe care hîrlețul Îl aruncă, nu au trezit În Nicolai Arsenievici aceasté pérere. El sépa liniștit, si aerul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
boschete tainice și cu șiruri de trandafiri, ieși Cezara într-un domino negru a cărui glugă era lasată pe spate... Era frumoasă astfel... fața ei de marmură contrasta cu dominoul de mătase neagră și părul ei propriu care cădea în șuvițe lungi, strălucite, negre pe umerii ei... din mânici se iveau mânuțele ei de regină cu degețelele lungi. De sub poalele dominoului se iveau picioarele mici în botinele lor lustruite... Ea cântă... Era atâta dulce tristeță, părea c-o esperiență lungă și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]