8,709 matches
-
lumină, MJM, Craiova, 2008 - ai impresia că auzi trecând pe stradă fanfara militară. Poemele sunt discursive și grandilocvente. Chiar și cele cu caracter autobiografic, care ar presupune o anumită sfială, sunt concepute în stil declamativ-emfatic: „Eu m-am născut pe țărmuri legendare / În strigăte sinistre de furtună, / Când bolta, clătinată, își adună / Comorile de jar, fremătătoare. // Am încolțit în trupul Cosânzenei, / Când Făt Frumos o-mbrățișă la râu. / Și port stigmatul purului desfrâu, / Cu tot suspinul hărăzit Ilenei.“ (Autobiografie) Cu alte
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
oferită de poezie trebuie justificată prin rezultate în planul expresivității. Altfel, rămâne o simplă dezordine, o folosire hazardată a mijloacelor lingvistice. Este exact ceea ce se poate observa citind versurile scrise de Beatrice-Silvia Sorescu. Beatrice-Silvia Sorescu a publicat o carte, La țărmul pleoapei (ROM TPT, Craiova, 2002), plină de absurdități. Autoarea le folosește cu o siguranță surâzătoare, convinsă fiind că în felul acesta își afirmă dreptul la o libertate nemărginită a imaginației. Primele versuri din primul poem conțin deja un enunț fără
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
litera i), dar în cazul versurilor scrise de Beatrice-Silvia Sorescu fantezia nu are acoperire în valoare estetică și apare ca un caraghioslâc. S-ar putea alcătui o întreagă colecție de imagini năstrușnice - care miră, dar nu emoționează - din volumul La țărmul pleoapei. Iată numai câteva: „Iarna aleargă cu ochii goi. Eu aud venind din urmă / frigul, / cu picioarele bandajate / în melancolie.“ „În timp ce dimineața / și-a pus pe cap / basma de rouă, / soarele a făcut ochi / și a alunecat / pe emisfera sufletelor
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
icoană, Dumnezeule, împarți rețete de amăgit întunericul, rețete pentru condimentat clipele, rețete pentru îndulcit iluzii. Bătrânii satului își luau porția de amăgire în fiecare duminică pentru șapte zile și coborau pe la casele lor. Dumnezeule, unde este demnitatea furtunii? Mare fără țărm, corabie fără catarg, val fără înecați. Te-ai speriat, Bătrâne, de propriile suferințe și refuzi să-mi mai pozezi modelul. Peste ruinele mânăstirii ploua cu stropi de gheață. Ca într-un tablou, focul ardea în inima cărămizilor. Complicitatea flăcării este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și cealaltă tâmplă, sângele i-a acoperit obrazul. Lumina, o dâră roșie, pulsa spaimă în fiecare strop: Dacă gustul morții este sărat, cum poate fi inima? Plutește într-o ocnă lichidă ghemotocul de carne, plutește precum trupul înecatului adus la țărm, fără mine. Inima nu se domolește nici în zbor, nici în cuib, nici în fălcile lupilor. Cerule, deschide-te! Zborul este mai mult decât pasăre, decât gând, decât înălțare; zborul miroase a stea. Inima în ieslea animalelor de povară visează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
blestemul ombilicului-ștreang de dragul unei pseudo-libertăți ca un chirurg care-și amputează ambele mâini numai să-și usuce îmbrățișarea. Conștient, subconștient, inconștient, dimensiuni pentru oameni cu suflete cauterizate. 13. Era îngerul său albastru. Cămașa albastră cu mânecuțe suflecate marea împăturită la țărm, sarafanul albastru aripi pătate cu zbor, bentița albastră o fâșie de cer peste codițele blonde, ochii albaștrii zâmbetul umplea fântânile, mâinile albastre stelele, după o hartă necunoscută, întregeau îmbrățișările, picioarele albastre pe aleile parcului, sfinții și-au scuturat așternutul. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ce coboară În pîn tecele pămîntului. Înăuntru, sub bolțile de cărămidă, butoaie ce nu mai apune din ce În ce mai mari, pe măsură ce te afunzi În grotă. Meșteșugul cultivării viței și al stoarcerii vinului nemții l-au adus din Valea Dunării Superioare și de pe țărmurile Mării Suabiei. Pare se că, În Europa, vița-de-vie nu răzbate la nord de linia care unește Tokaj cu Sătmarul, ținut unde oricare așezare nemțească ar fi putut să-și sape boierește un iaz pe care să-l umple cu vin
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
spun o rugăciune... — Te temi de avion? — Mă tem ori nu mă tem, acuma totuna-i. Mă rog, cum fac toți evreii de pe lumea asta, să plouă la Ierusalim... Familiei Weisz i s-a repartizat o locuință la Ashdod, pe țărmul Mediteranei. Pe bătrîn l-a toropit căldura sudului, s-a prăpădit În vreo doi ani. Scăpase din două războaie mon diale, din primul fără un picior, iar din al doilea, cu Aus chwitzul șuierîndu-i pe la urechi. A lovit Însă din
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
lui alungați din Irlanda de foametea de la mijlocul seco lului al XIX-lea, a lăudat cum s-a priceput Întinderea Atlanticului și, În sfîrșit, a ajuns la povestea tinerei sosite nu din Irlanda ori din Anglia, insule aflate pe celălalt țărm al oceanului, cu alte cuvinte, la doi pași, ce mai, ci ivită din fundul Ungariei, de dincolo de Viena, adică de la capă tul pămîntului. A istorisit pe larg cum o găsise el la servi ciile de imigrare din port și cum
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
lipsa răbdării de a mai aștepta Întoarcerea omului ei. Ar fi fost chiar vara lui 1906, iar ea, care se măritase cu trei ani În urmă, la șaisprezece ani, trebuie că Împlinea nouăsprezece În anul În care a coborît pe țărmul ostrovului cu Femeia. Iar dacă am găsit-o pe mama Floare În lumea virtuală, ca dovadă că s-a zbătut să atingă capătul lumii și-n cea reală, m-am gîndit că ar fi la fel de potrivit să caut În America
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
Pentru orașul vecin, Baia Sprie, fondat tot atunci În aceleași scopuri, s-a găsit măcar un nume mai adecvat reliefului: Civitas de Medio Monte. Pe Erica am Întrebat-o Însă altceva: — Unde ai vrea să te stabilești În Germania? — Pe țărmul lacului Constanța... Ca să mă uit peste apă și să caut mereu din ochi celălalt mal. Sau la Weingarten, tot În Oberschwaben, dacă prima mea ispravă rostită corect pe nemțește a fost „Ich trinke Wein...“. Marea Șvabă — Văd dedesubt un lac
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pe pămînt de la sud-est către nord-vest, Încet-Încet, Înaintează cu cornițele, două golfuri prelungi, da, cred că spre nord-vest, e foarte frumos. Văd și o insuliță! Nu putea fi decît lacul Constanța sau Bodensee, zis și Schwabisches Meer (Marea Șvabă). Pe țărmurile sale de mia zănoapte se Întinde Suabia Superioară, azi În landul Baden-Würtenberg. Aici credea poetul bănățean Nicolaus Lenau că a regăsit În fine Paradisul. Și tot de aici au purces spre nordul Ardealului, apoi spre Banat, valuri de emigranți Începînd
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
nu mai avea nevoie de ajutorul figurilor fetițelor de altădată. Intrase la facultatea dorită, așa că descinderile ei În București se Înmulțiseră. Și eu mă reapucasem să bat vechiul drum al Sătmarului. Era un fel de a călca din nou pe țărmurile luminii. Despre mama, ce să zic?... Cu un simț uneori agresiv al realității, mă tem că i-a venit greu să creadă că, după ce Începusem să mă Învîrt prin Europa, se nimerise să mă iau cu o fată de a
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
acelor peisaje asupra Întregii realități cu care ajungeam În atingere. Aveam nevoie de culorile și umbrele copilăriei și pentru recompunerea Parisului meu de sub pleoape. Mă ajuta și Nicole nu numai cu explicațiile sale, ci prin Însuși faptul că venea de pe țărmurile luminii, ce mai, ea Însăși, În totalitate, o epifanie... Era un semn că nu numai eu mă cu fundam În memorie În căutarea ei, ci și lumina aceea mă căuta stăruitor pe mine.
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
din Palestina, arătându-i pe rând locurile nașterii, misiunii, răstignirii și învierii lui Isus. Pelerinajul durează doi ani. La întoarcere, corabia trece iarăși pe lângă insula unde principele își abandonase familia. Coborând, îl întâlnește pe copil jucându-se cu scoicile de pe țărm, iar când se apropie de cadavrul soției, aceasta se trezește ca din mrejele unui somn adânc. Rugăciunile Mariei Magdalena o susținuseră doi ani de zile, iar pruncul crescuse și se înzdrăvenise sugând lapte proaspăt de la sânul unei moarte. Mai mult
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fiscella), îi dau drumul pe mare. Valurile mării l-au împins până la o insulă care se numește Scarioth. Prin urmare, de la insula aceea se numește el Iuda Scariotul. Iar regina locului, care nu avea copii, plimbându-se, a ajuns la țărmul mării și a văzut că un coș împletit a fost azvârlit de valurile mării. S-a dus înainte ca să-l deschidă și, văzând acolo un copil plăcut la înfățișare (puerum elegantis formae), suspinând, zice: „Oh, dacă aș avea mângâierea unui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
text cât de cât cunoscut. Literatura „intertestamentară”92 creează o atmosferă aparte. În această atmosferă se înscrie și Apocalipsa lui Ioan, cu structura, elementele narative, stilul și conținutul teologic specifice. După un prim parcurs inițiatic, „de obișnuire”, vom poposi pe țărmul Patmosului eliberați de stresul ineditului, dezinhibați, exersați în vertijuri cosmice. II Cartea lui Enoh (versiunea etiopiană) Din ciclul lui Enoh, m-am oprit la versiunea etiopiană, cea mai completă, de altminteri, care a ajuns până la noi93. Această versiune are la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
301 După trei zile, Demetrios (din Phaleron), luându-i și ducându-i peste cele șapte stadii de mare până la insulă, după ce i-a trecut podul și au înaintat către latura dinspre nord, îi adună într-o locuință pregătită chiar lângă țărm (sălaș minunat și tare liniștit!), îi îmbie pe acei oameni înțelepți să purceadă la realizarea traducerii. șși le spune căț dacă vor avea nevoie de ceva, să binevoiască să-i ceară. 302 Iar aceia lucrau punând șversiunile fiecăruiaț de acord
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
prag și ridică ochii spre ea. Erau căprui, blânzi, adânci și calzi plini de bucurie și pace își spuse femeia. Și nu se mai întrebă ce caută un bătrân, pe o vreme ca asta, în cea mai îndepărtată casă de pe țărm. "Vreau lumină ca să ajung la soția mea", îi spuse. "Te-ai rătăcit ? Intră, hai, intră la căldură și pleci mâine. De fapt, unde trebuie să ajungi ?" El surâse blând, părea că-și alege cu grijă cuvintele fiindcă vorbele mângâiau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-se într-o cârjă mai înaltă decât el, care stătea drept printre resturile de catarge de pe punte și care le arăta o lumânare singura lumină într-un întuneric de smoală. A stat așa, nemișcat în bătaia valurilor, până când se zări țărmul. Lumina se mișca înaintea lor. S-au luat după lumina aceea și un val i-a aruncat pe țărm. Au zăcut fără vlagă acolo, pe nisipul înghețat, sub cerul care se lumina încet cu strălucirea zorilor. Când s-au ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
le arăta o lumânare singura lumină într-un întuneric de smoală. A stat așa, nemișcat în bătaia valurilor, până când se zări țărmul. Lumina se mișca înaintea lor. S-au luat după lumina aceea și un val i-a aruncat pe țărm. Au zăcut fără vlagă acolo, pe nisipul înghețat, sub cerul care se lumina încet cu strălucirea zorilor. Când s-au ridicat să privească după ciudatul lor tovarăș, pe țărm nu mai era nimeni doar resturile corăbiei lor, zdrobită de stânci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
luat după lumina aceea și un val i-a aruncat pe țărm. Au zăcut fără vlagă acolo, pe nisipul înghețat, sub cerul care se lumina încet cu strălucirea zorilor. Când s-au ridicat să privească după ciudatul lor tovarăș, pe țărm nu mai era nimeni doar resturile corăbiei lor, zdrobită de stânci. Lângă ei se afla acea bucată de catarg în formă de cruce, pe care luminau aprinse nu una, ci șapte lumânări câte haruri dăruiește omului Duhul Sfânt. Era zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
era nimeni doar resturile corăbiei lor, zdrobită de stânci. Lângă ei se afla acea bucată de catarg în formă de cruce, pe care luminau aprinse nu una, ci șapte lumânări câte haruri dăruiește omului Duhul Sfânt. Era zi, ajunseseră la țărm, trăiau. Era Ziua Nașterii Domnului. Veniseră să-și respecte promisiunea. În ziua în care dorul fiecăruia se împlinește, veniseră să împodobească bradul. De aceea se așează de Crăciun șapte lumânări aprinse la fereastră: pentru ca toți să ne găsim drumul spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
poate să-l scape din orice când vrea, cum adică?!) ei da, continuă el povestea: taică-mio mă luase cu el în barcă chiar barca asta, pe care o vezi, la pescuit. Furtuna, iscată din senin, ne-a purtat departe de țărm și ne-a aruncat, până la urmă, mai mult morți decât vii, la mal. Nu știam unde suntem. N-am să-ți povestesc unde am ajuns, pe unde am rătăcit, unde am mers și ce am făcut și nici cum am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
avut vreo treizeci de ani. Se spune că era frumos. Pe atunci, eu nu vedeam. La puțin timp după ce scăpasem din furtună, îmi pierdusem vederea. Tata spunea că m-oi fi lovit de o stâncă, fiindcă mă găsise zăcând pe țărm fără cunoștință, cu capul plin de sânge... Așa că eu nu-L vedeam, dar Îl auzeam vorbind... Îți aduci aminte cum te mângâia mama când erai mic? Așa era glasul Lui: fiecare cuvânt te mângâia, îți dădea apă când erai însetat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]