12,690 matches
-
depășea măsura. Era un cămin în care trona liniștea luminată de mărinimoasa stea a bunelor speranțe. Ieșirea la pensie a însemnat pentru el însă o mare și grea piatră de încercare. Considera acest pas ca și cum ar fi pășit în alt ținut, ca o rupere de lume, o suspendare între cer și pământ, fără putința de a-și găsi echilibrul necesar. Cum să nu mai urce el pe locomotivă, cum să nu simtă dogoarea fierbinte a focului de la cazane, să inspire fumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
mai multor culori, le ascunse grijulie sub ierburi de teama anotimpului care venea încărcat cu vânturi, geruri și zăpezi. Într-o noapte însă, se așternu peste întinderi o plapumă de nea imaculată, semn că noul anotimp lua în stăpânirea sa ținuturile. În pomi apărură fructe albe, de argint, sub greutatea cărora crengile se aplecau la pământ ca într-o rugăciune. Iarna este un anotimp posesiv. Învelind cu o mantie albă cuprinsurile, satele și orașele, ea intră până și în casele oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
o mai văd pe femeia aceea care mi-a răpit copilul și-l duce în cine știe ce pustiuri. Ce rău i-a făcut micuțul meu?" În acele clipe Simona rătăcea în lumea neantului, unde umbrele nebuloase ale unor năluciri populează un ținut care are numai început... * A fost și Simona un suflet care a țintit să pășească măcar pe o treaptă în cetatea fericirii pământești. Cu toată râvna ei de a ridica bolovanul pătimirilor până la cea mai mare înălțime, a dat greș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
pe care femeile o intuiesc cu atâta iscusință... Astfel, resemnându-mă odată cu trecerea vremii, am început să privesc la ea ca la o columnă de lumină, ca la un mitologic Eldorado 1, adică ca la ceva la care aspir 1 Ținut imaginar din America de Sud, pe care cuceritorii spanioli îl credeau bogat în aur și în pietre prețioase. neîntrerupt, dar la care nu pot ajunge, însă n-am încetat nicicând a o contempla cu nesaț, pentru că nimic nu este mai frumos, decât
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
la bucata de mămăligă de a doua zi. Numai bulibașa era treaz. Fuma în fața cortului său și medita. La un moment dat, avu impresia că gândurile lui luaseră chipul unor păsări ale întunericului. Le urmări mental zborul, trimițându-le spre ținuturi pustiite pentru a se pierde în neant. Nu voia cu nici un chip ca acestea să-și facă cuib în șatra sa. Se simțea ca un copac doborât de furtuni nelegiuite și neașteptate. Nu bănuise niciodată că se pot aduna atâtea
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
În rândurile băieților, care o priveau pe sub ochi, cu dragoste ascunsă și respect. Ana Maria vorbea franțuzește și dansa ca o prințesă adevărată. O dată pe an, vara, mergea În vizită la mătușa ei, la Paris. Parisul devenise, din povestiri, un ținut altfel decât cele obișnuite, un fel de tărâm fantastic pentru noi, ceva dintr-o altă lume, la care nu visa nimeni să ajungă vreodată. Într-o zi, Ana Maria se balansa Într-un leagăn scârțâitor, singură ca niciodată, fluturându-și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
o vară, Noemi l-a salvat pe Vili, băiatul șefului de post, de la Înec. S-a aruncat În valuri, s-a luptat Îndelung cu ele și nu s-a lăsat până nu a rezolvat cu bine situația. A aflat Întreg ținutul de gestul ei absolut eroic. A fost dată și la ziar și au pus-o și la gazeta de perete. De-atunci, toată lumea a privit-o cu alți ochi, iar noi am acceptat-o În rândurile noastre. Noemi s-a
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
să se fi îndrăgostit. Două ore mai târziu, când Zara ajunse acasă, se întunecă de-a binelea, dar asta nu-l împiedică să și strângă lucrurile și să-și facă o rezervare la prima cursă aeriană care pleca spre un ținut unde echipa sa nu ajunsese încă. Se simțea mulțumit, încântat de decizia sa. Cu obrazul lipit de geamul hubloului de la clasa economy, zâmbi la gândul că va putea duce o viață obscură, că va pescui guvizi și creveți cu propriul
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
o mai întâlnească pe fata cu părul roșu. Cine știe ce putea fi în acel căpușor în care înmugurise un sentiment ce nu poate fi condamnat, fiind vorba de anii cei mai frumoși când toate visele poartă aripi gata de zboruri spre ținuturi mirifice. Alex voia cu tot dinadinsul să curme legătura cu Lili. O socotea ca pe o ploaie de vară, venită pe neașteptate, dar care tot așa trebuia să se termine. Poate și însemnarea aceea din jurnalul Inei să fi alungat
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
teribili și fermecători, plini parcă de un reproș amar, ochi tulburători, mirați, amenințători și promițători totodată. Scânteia vieții mele se pierdu în profunzimea acestor pupile strălucitoare, cu expresie misterioasă. Această oglindă fascinantă îmi absorbi întreaga ființă și mă purtă în ținuturi unde gândirea umană își pierdea orice putere. Ochii oblici turcmeni, animați de o splendoare supranaturală și îmbătătoare, înspăimântau și atrăgeau în același timp, de parcă ar fi văzut cu ei priveliști înfricoșătoare și metafizice pe care nimeni nu putea să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
de iasomie și ulei de santal. Parfumuri care-l aminteau pe cel al rășinii arborilor exotici și trezeau senzații misterioase. Miros de cutie de medicamente, miros al acelor leacuri venite din India, păstrate în camerele copiilor, unguente necunoscute, provenind din ținuturi unde supraviețuiesc obiceiuri străvechi. Fără îndoială că acest miros îl aveau și infuziile mele. Toate astea au ațâțat reminiscențele refulate pe care tatăl meu le purta cu el. Devenise nebun după baiaderă, atât de nebun, încât se converti la religia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
eforturile, de parcă, Într-o Întoarcere istorică a sorții, omul ar fi fost pus acum sub lamelă și supus experimentelor de tot felul; alteori, o molimă de mici dimensiuni, dar cu o aprigă dorință de dominație, ataca pandemia care bântuia un ținut, iar maladia Învingătoare nu stingea doar neamul de prin partea locului, ci și germenii Înainte stăpânitori. „Dar oamenii ce-au făcut?“ veți Întreba, referindu-vă la măsurile sociale, medicale, chiar militare. Au existat și acestea, dar până la urmă s-au
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
de moarte. Un singur lucru îi solidarizează încă: viața de sânge și carne, cu îmbâcseala ei ca o ofensă la adresa internauților aventurieri. în acest punct al istoriei contemporane au apărut blogurile. Orice ins își poate face un blog, adică un ținut peste care numai el este stăpân. Blogerul stă pe scaun înalt și nu lasă în curtea lui decât pe cine vrea. El își pune la vedere gândurile, viața, personalitatea pentru că vrea ca lumea să știe în orișice clipă ce face
Mitul eternei evadări by Doina Ruști () [Corola-journal/Journalistic/9154_a_10479]
-
aduce într-o altă scenă memorabilă pe Max, devenit senator, coautor al distrugerii prietenului cel mai bun și ratatul Noodles, care se preface că nu-l recunoaște. Este o întîlnire între spectre, între cei doi se întinde ca un imens ținut, fabulosul amintirilor, Noodles refuză recunoașterea mizeriei umane în favoarea păstrării iluziei, a timpului aureolat al anilor nebuni, iar Max se aruncă într-o mașină de gunoi. Lumea suportă un straniu declin, iar localul lui Fat Moe are ceva din tristețea unei
America, odată ca niciodată... by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/9191_a_10516]
-
abia în 1993, cu romanul Sonată pentru acordeon, după care a publicat celelalte romane, care i-au consolidat faima în zona prozei realității detestabile: Amantul colivăresei (1994, reeditat în 2006 la Editura Cartea Românească), Îngerul încălecat (1995), Istoria eroilor unui ținut de verdeață și răcoare (1997). Dacă nu mi-a scăpat ceva, Proorocii Ierusalimului e al cincilea roman. Cel mai recent, Radu Aldulescu a publicat un nou roman, Mirii nemuririi (Ed. Cartea Românească, 2006, spre finele anului). E o activitate impresionantă
Mizerabilismul cosmopolit by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9206_a_10531]
-
care era de altfel conștientă. Problemele ei țineau de reprezentare; de obicei, Își imagina altceva decît ar fi trebuit. Dacă, să zicem, cineva Îi cerea o broască Yale, ea se gîndea În primul rînd că va trebui să meargă În ținutul Yale din Anglia și să prindă o broască În vreunul din rîurile sau lacurile acelui ținut, pentru a i-o aduce, neimaginîndu-și nicidecum că acela Îi ceruse o broască de ușă. Și, În felul ei, avea dreptate, căci nu există
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
ar fi trebuit. Dacă, să zicem, cineva Îi cerea o broască Yale, ea se gîndea În primul rînd că va trebui să meargă În ținutul Yale din Anglia și să prindă o broască În vreunul din rîurile sau lacurile acelui ținut, pentru a i-o aduce, neimaginîndu-și nicidecum că acela Îi ceruse o broască de ușă. Și, În felul ei, avea dreptate, căci nu există vreun motiv rațional pentru ca Încuietoarea ușii să se numească broască. Faptul că majoritatea oamenilor o numesc
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
sau poate la vreo pisică ce i-a trecut ca fulgerul pe sub nas. Se aude un colind de Crăciun, undeva, Într-o magherniță din ghetou. Au adormit Însfârșit, visând poate, că mocirla În care-și duc zilele, va deveni un ținut cu plante exotice, miresme de portocali și păsări cântătoare. Antoniu visează: ,,Kawabata, nu mai visa munți de gunoaie! Visează și tu ziduri de aur și munți adevărați! Ai citit În ziare? Cerșetorii noștri au ajuns tocmai În Islanda, țara aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mațele ghiorăindu-le de foame. În schimb mie Îmi va da totul: Îmi va da principii și norme, strigăte de bucurie, va schimba cloaca În care mă aflu În lapte și miere, mă va preschimba din sclavul mizeriei În prințul unui ținut de vis și poate va ține cont și de tine, mortăciune sinistră. -Adică nu mă vei părăsi? -Poate să părăsească cineva o lipitoare ca tine? Te-am suportat atâția ani ca să mi te sperie Uniunea Europeană? O să te suport până la capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mai saturi, ai ochii larg deschiși, oamenii mișună și se Îmbulzesc disperați că cineva le-ar putea Înhăța bucățica de fericire, presupusa lor fericire. Privești, dar câteodată peste ochii tăi se așterne ceața și prin ceață ceea ce vezi pare un ținut Îndepărtat, fabulos, al cărui stăpân absolut ești. Mișcarea continuă e o apă curgătoare, și dă sens existenței tale, este apropierea de viață. Cu cât Îi privești mai mult rafinatele tentacule, te Îndepărtezi de ea. Antoniu, recunoaște că nu ai fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
avut respect față de oamenii puternici. Era un băiat cu ochi albaștri, și cu o claie de păr blond, și cu o figură hotărâtă, În pofida trupului plăpând. Până la cincisprezece ani citise toate cărțile din biblioteca părintească. Chiar și o monografie a ținutului Alpilor elvețieni, o carte masivă, plină cu hărți colorate de prin anii treizeci, și cumpărată, se presupunea, de bunicul patern În voiajul de nuntă. Dezideriu ajunsese până acolo, Încât copiase toate hărțile pe un caiet de desen și-i Învățase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
departe de ghetou, și cu care s-a obișnuit În atâția ani, Îl doare că Antoniu nu o să mai aibă cui să-i mai spună poveștile, și, mai ales, că n-o să mai poată visa cu ochii deschiși la nenumăratele ținuturi de care a auzit și pe care ar fi vrut să le vadă. A, o să-i mai pară rău după soare. Nu există minune mai mare, ca astrul ăsta luminos care i-a Încălzit În ultimii ani, oasele lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
cu părul scurt, perie, are figură de pușcăriaș, din aceea pe care dacă-i visezi noaptea nu-ți mai vine să ieși din casă. O cicatrice oribilă, perfect dreaptă, Îi taie orizontal fruntea În două, ca un hotar Între două ținuturi. Partea de sus ,,a ținutului,, e brăzdată de cute adânci. Partea de jos este Întinsă și pare adăugată, lipită de cicatricea-hotar. Gâtul gros, de boxeur, are lățimea tărtăcuței care ține loc de cap. Ochii apropiați care se mișcă În toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
figură de pușcăriaș, din aceea pe care dacă-i visezi noaptea nu-ți mai vine să ieși din casă. O cicatrice oribilă, perfect dreaptă, Îi taie orizontal fruntea În două, ca un hotar Între două ținuturi. Partea de sus ,,a ținutului,, e brăzdată de cute adânci. Partea de jos este Întinsă și pare adăugată, lipită de cicatricea-hotar. Gâtul gros, de boxeur, are lățimea tărtăcuței care ține loc de cap. Ochii apropiați care se mișcă În toate direcțiile ca niște bile cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
mie rezultatele inactivității tale, am spus. Se ridică și trase draperia. Întoarse comutatorul și pe tavanul atelierului prinseră viață câteva fâșii luminoase, scăldând încăperea în lumina unei după-amiezi înnorate de primăvară. Camera mare, care era de fapt un șopron tipic ținutului Cotswold transformat de mama, își păstrase acoperișul înalt și grinzile cioplite printre despărțiturile cărora aerul cald cu miros de ulei pătrundea lent, cernând parcă peste noi o pulbere străveche. La capătul atelierului, pe toată întinderea peretelui opus, se afla masa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]