1,168 matches
-
lui. Mimesis! Da! E bătut în cuie! Mă voi reîntoarce la jurnal, abia după aceea. Cum suna deviza aia, din rezidențiat? Întâi treaba, doamnelor și domnilor colegi și-apoi relaxarea! Iar la capătul viitoarelor zile (și nopți) de lucru, voi ațipi curând, ostenit dar mulțumit, pe muzica familiară a versurilor bătrânului Pope: "... How happy is the blameless vestal's lot! The world forgetting, by the world forgot. Eternal sunshine of the spotless mind! Each pray'r accepted, and each wish resign
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
sunt amețit. Sunt tulburat! Și iată din ce cauză: Alaltăieri-noapte, spre zori, eu, care nu prea visez, din fire, am avut un vis. Un vis...? Îmi amintesc că fusesem în bucătărie, să-mi torn un pahar cu apă și abia ațipisem la loc, în pat. O halucinație hipnagogică, atunci? Da, dar ce palpabilă, ce vie... Se zice, că visele cele dinainte de răsărit sunt premonitorii. Că sunt fântâni, ferestre, episoade fugare ale precogniției... În fine: Mi se părea că merg, în dimineața
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Marioara tăcea, pufnea din când în când spre Titu și-l bombarda cu cocoloașe de pâine, la care însă el nu lua seama, fiind acuma ocupat cu chestii serioase. Încetul cu încetul, totuși, entuziasmul proiectelor se potoli. Gavrilaș, obișnuit să ațipească după-amiază cîte-un ceas, începu să caște și apoi se întinse, oftând, pe pat. Marioara se cărăbăni la școală, iar doamna Gavrilaș se apucă să spele vasele. Plecă și Titu acasă la el, să se pregătească pentru masa de la Enache. Locuința
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
era cancelaria, în cea dinspre uliță locuia șeful postului cu nevasta, iar în cea din fund, mai mărișoară, oamenii. ― Ei, domnule șef, acu să te vedem pe unde scoatem cămașa! răbufni primarul cu fața strâmbată de îngrijorare. Plutonierul Silvestru Boiangiu ațipise puțin după-masă și numai adineaori se sculase și trecuse în cancelarie. Era încă buhăit și mahmur și primarul îl întrerupse tocmai dintr-un căscat binefăcător. Vru să-l repează că "ce se năpustește așa peste creștini", mai ales când auzi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
din țâțâni, că pe urmă vă împușc pe toți ca ciorile, mama voastră de țopîrlani! Boiangiu își făcea curaj în afară, dar în sineși era pierit rău. Deocamdată socotea să se mai odihnească puțin, fiindcă azi-noapte de-abia apucase a ațipi când I-au sculat și acum se simțea frânt de somn. Unde să mai aibă răgaz de odihnă? A trebuit să se certe vreun ceas cu Didina, de era gata-gata s-o bată dacă nu sărea caporalul. Pe urmă a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
neiertătoare. Soarele trecuse de mult de amiază, se apropia seara. Pe drumul de întoarcere spre casă nu a scos o vorbă. Ajuns acasă, n-a vrut să mănânce nimic. Era prea obosit. S-a întins în pat cu gândul să ațipească un pic. Dar boala care-l măcina nu l-a lăsat să adoarmă. Cumplita boală nu i-a mai dat cele două luni promise de doctori și la vreo două săptămâni după ce-și vizitase satul copilăriei, casa părintească, locurile
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
era frică să-i scoatem capacul de plastic, în care Traian făcuse niște găuri cu un cui. Până la urmă l-am aruncat prin geamul de sus al spălătorului în tufișurile din spatele pavilionului nostru. Ne-am dus la culcare, dar abia ațipisem când m-am simțit zgâlțâit de cineva; în dormitor era agitație. La lumina a trei-patru lanterne îndreptate șovăielnic în toate direcțiile, am văzut că toți băieții se treziseră și se îngrămădeau grăbiți, în liniște, spre ușa dormitorului. "Nu-l treziți
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Poate că el ar vrea să-și alcătuiască singur melodia emisă de claxon, de fiecare dată alta, după starea sa sufletească, talentul său personal, gustul său. Tot gîndindu-se și mușcîndu-și pumnii în lungile nopți în care abia mai putea să ațipească o oră-două spre ziuă, arhitectul imagină un claxon construit pe principii cu totul noi. El urma să fie prevăzut cu clape ca de pian, fiecare clapă fiind racordată la una dintre micile goarne electrice. A doua zi, duminică, îi făcu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai noteze câte ceva în nedespărțitul caiet zilnic unde-și făcea bruioanele pentru scurtele și cât mai secretele însemnări. Sub coșul ridicat al trăsurii, neferit însă nici de praf, nici de zăpușeală, se vede că el începuse să moțăie. Poate chiar ațipise ? Pentru că acum urechea auzea cu totul altfel liniștea cunoscută a străzii care dormita, pustie, țăcănitul potcoavelor de cal, hurducăturile trăsurii pe pavajul desfundat, zăngănitul obloanelor unei dughene care se grăbea să deschidă. Ba chiar și zvâcnetul apei din stropitoarea cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fugă, i s-a întâmplat să meargă dormind cu ochii deschiși, dus numai de gândul de a găsi un loc unde valea se mai lărgește. Găsind așa ceva, de câteva ori s-a așezat în margine pe o piatră, voind să ațipească doar o jumătate de oră. Ar fi fost poate sfârșitul, dar nu îl mai interesa nimic și ar fi dat totul pentru o clipă de somn. Totul ? ! i-a reproșat micuța cochetă și a urmat un intermezzo de marivaudage, în
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
lumina, ei, să vezi atunci ce-ncepe să răcnească Nebuna ! Nuuu ! răcnește Nebuna. Nu aprinde, te rog, madam Delcă ! — Ei, da ! Așa doarme madam Cristide ! Are insomnii noaptea, de la menopauză, dar nu vrea să ia nimic, și doar spre dimineață ațipește. De aceea camuflează toată casa. Întunericul îi face bine, și la nervi, și la insomnie... — Știu io la ce-i face bine ! La puturoșeală ! Asta să crezi dumneata, că d-aia stă pe întuneric și n-aprinde lumina ! Stă ca să
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mama pe ea, că e și ea obosită... E și ea o fetiță mică și obosită ! Las-așa, că-ți pusei paltonul meu, când am intrat și te-am găsit ciucită, că trage p-aici din toate părțile și dacă ațipești, te ia cu frig... — Am ațipit ? Da, parcă... Dar știi cât ? Cinci minute ! în niciun caz nu mai mult ! Nici să visez n-am apucat ! Dar frig, într-adevăr, cred că mi-a fost, asta parcă îmi amintesc, și mulțumesc
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ea obosită... E și ea o fetiță mică și obosită ! Las-așa, că-ți pusei paltonul meu, când am intrat și te-am găsit ciucită, că trage p-aici din toate părțile și dacă ațipești, te ia cu frig... — Am ațipit ? Da, parcă... Dar știi cât ? Cinci minute ! în niciun caz nu mai mult ! Nici să visez n-am apucat ! Dar frig, într-adevăr, cred că mi-a fost, asta parcă îmi amintesc, și mulțumesc că m-ai învelit ! Sunt așa
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
aia ciudată, cu ochi strălucitori și gura cam slobodă. Altminteri, are metodele lui speciale de a preda. În timp ce se plimbă printre șirurile de bănci, se citește pe fața lui că pregătește o șotie. Ochește pe câte un elev care a ațipit și, de la distanță, aruncă spre el, pe o traiectorie cu boltă, bucățica de cretă pe care o ține în mână. De cele mai multe ori chiar îl nimerește. Bucățica de cretă se rostogolește în cădere, lăsând o urmă albă pe vestonul lui
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
o ține în mână. De cele mai multe ori chiar îl nimerește. Bucățica de cretă se rostogolește în cădere, lăsând o urmă albă pe vestonul lui bleumarin. Hei, ce faci acolo, dormi? De mirare e doar că cineva poate dormi sau măcar ațipi într-un asemenea vacarm. Toți se prăpădesc de râs în timp ce victima clipește des, buimacă. Dar domnul Panciu nu face niciun alt comentariu, a și uitat de incidentul cu elevul prins moțăind. Uneori adresează întregii clase întrebarea: Știți voi de ce fac
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
săgeată spre comandant. Colonelul a salutat și, făcând stânga-mprejur, a plecat, însoțit de suită... * Legănatul monoton al vagonului te îmbia la somn... Toaibă și-a rezemat capul de peretele vagonului, și-a tras pulpana mantalei peste ochi, încercând să ațipească. N-a fost chip, însă. Gândurile nu-i dădeau pace. Abia apuca să pornească, însoțit de un gând, că altul i se așeza în cale și îl lua pe aripile lui. Cu nici unul însă nu reușea să meargă până la capăt
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de gânduri, locotenentul Făgurel abia a băgat de seamă că soarele le dădea binețe deja. Era o zi de toamnă plină. Toaibă l-a simțit pe locotenent că se foiește pe banchetă și și-a descoperit fața, privind în jur... Ațipise pentru o frântură de ceas și un vis l-a dus acasă... „Să ai grijă de Maranda, mamă, că o rămas singură singurică... Am să am grijă, dragul mamei. Tu du te cu Dumnezeu și să te întorci sănătos și
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
locotenent și a îndrăznit: Domn’ locotenent, nu știu de ce, dar ceva îmi spune că acușica ne debarcă. De unde până unde ai scos tu una ca asta? Să nu râdeți de mine, domn’ locotenent. N-am să râd. Te ascult. Am ațipit o nimica de ceas și am visat-o pe mama. Și ce-i rău în asta? Nu-i rău nimic, dar dacă o visez trebuie să mi se întâmple ceva deosebit. Și acum ce poate fi neobișnuit dacă nu debarcarea
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
colț mai ferit. Nu-l interesa ce vecini are. Chiar dacă ar fi vrut să știe, nu avea cum, din cauza întunericului. A așezat sacul cu merinde mai ferit, și-a tras capela peste ochi și, în legănatul monoton al vagonului, a ațipit. Când s-a trezit, zorii anemici se prelingeau prin geamul murdar. La o cotitură, a reușit să distingă locomotiva obosită care trăgea după ea un șir de vagoane hârbuite. Lumina slabă abia dezvelea dealuri peticite cu omăt. Peste tot se
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
avea o coajă de pâine, cu gândul că șoricimea ar da iama dacă ar descoperi-o. Și îi era o foame!... Acum ar fi vrut să doarmă puțin, dar foiala din jur nu-l lăsa. În cele din urmă a ațipit, doar cât ai coace un ou. Când a deschis ochii, afară mijeau zorii deja. Piciorul îi înțepenise. S-a ridicat cu greu și a scuturat mantaua și sacul de merinde de frică să nu se fi aciuat vreo lighioană prin
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
nuielii?... „Sacul de merinde bine înfășurat și legat de capăt s-ar putea să mă ajute” - și-a făcut curaj. După ce a făcut trebușoara asta, s-a așezat pe o cioată din livadă, să se hodinească... Până la urmă, a și ațipit... Când s-a trezit, toată ființa lui suferea cumplit: bășicile sângerânde din palme îl usturau, piciorul rănit îl durea peste măsură, iar foamea îl chinuia fără milă. Cu chiu cu vai, a început să înainteze pe drumul glodos. Încă nu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
nici de un pahar, nu de două. Toarnă cât este și după ce om pune ceva în gură te-i duce să aduci o sticlă cu rachiu de la Prispă. Au mâncat în silă... Toaibă s-a întins pe laiță și a ațipit cât ai clipi, iar Maranda s-a dus după rachiu. Când s-a întors, Toaibă tocmai făcuse ochi. Te-ai întors, Marandă? Umple un pahar, rogu-te, și dă-l încoace, că am o inimă ca un pietroi. I-a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
așezat pe marginea prispei în bătaia soarelui mângâietor de chindie tomnatecă. A rezemat capul de dereg... Încercând să-și liniștească bătăile inimii, și a încrucișat brațele la piept. A rămas așa o bucată de vreme. În cele din urmă, a ațipit... Te-ai întors, Toadere? A tresărit ca mușcat de șarpe... Trecuse prin atâtea în ultimii ani încât toată ființa lui devenise încordată ca un arc gata oricând să-și dea drumul... A clipit des neînțelegând unde se află și cine
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
și tu că am plecat în lume și... atât. Așa am să fac. Rămâi sănătos, Toadere. Mergi sănătoasă, Marandă, și ai grijă de casă și de cal... Rămas singur, Toaibă s-a întins pe laița improvizată cu speranța că va ațipi. Dar gândurile l-au năpădit ca un stol de vrăbii certărețe. „Uite ce zile am ajuns! Să dorm pe o 136 laiță străină, parcă nu mi-ar fi fost deajuns priciul de la pușcărie. Om gospodar și am ajuns să plec
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de la Dochița.... Gândul i s-a fixat pe spusa Dochiței: „Dacă a vrea Dumnezeu, vă va dărui și un prunc”... „Doamne! Fă să se întâmple minunea asta!” Pe la al doilea cântat al cocoșilor, Toaibă a intrat în casă. Maranda abia ațipise. Deși el călca pisicește, ea s-a trezit. Unde ai zăbovit atâta, Toadere? Ești teafăr? Cum ai umblat pe vifornița asta? În timp ce se dezbrăca, o asculta pe Maranda fără s-o audă însă. Mintea îi era plină de imaginea Dochiței
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]