26,173 matches
-
românești în realitate, odată cu instaurarea comunismului în România, în anii de după cel de-al doilea război mondial, cenzura devine cu totul și cu totul altceva decât a fost vreodată în întreaga istorie a țării. Se instituie, de fapt, un control absolut și asfixiant asupra oricărui produs intelectual și asupra oricărei forme de comunicare. Se cenzurează nu numai cărți și reviste, ci și formulele de adresare, hărțile, fotografiile sau buletinele meteorologice. în aria de competență a cenzurii intră până și folclorul, care
Terifianta cenzură ca inofensiv obiect de studiu by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16748_a_18073]
-
a reportat - posibil fără să-și dea seama - de la "oamenii lui de curte" chiar și asupra unor parteneri care ocupau cel puțin același rang ca și el." Portretul psihologic al lui Ceaușescu, mecanismele specifice prin care el își asigura puterea absolută în interior, precum și "jocurile" din politica externă sînt memorabil surprinse în subcapitolul ce povestește vizita în București de la sfîrșitul lui mai 1987, cu scene vii sugerînd și țopenia soților Ceaușescu, și impresia produsă de mascarada cultului dement al personalității: "În
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16759_a_18084]
-
Vor exista, firește, meserii privilegiate și meserii de prisos. Marii câștigători vor fi informaticienii (dar și micii meseriași: de la vopsitori la gunoieri, de la deratizatori la pădurari), marii perdanți intelectualii "umaniști", juriștii și economiștii. Germania - până mai ieri țara ingeniozității tehnice absolute -, incapabilă azi să facă saltul în era internetului, se află într-o vânătoare masivă de creiere. Centrați aproape exclusiv pe integrarea est-germanilor și pe regândirea spațiului european (ei rămân în continuare principalul vehicul al ideii de Europă unită), n-au
Vize albe, pensii negre by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16797_a_18122]
-
pro, cât și contra, drept care aceste țâfne expiră încă înainte de a ne fi lămurit ce-i cu ele. Și totuși, nu ne putem înșela, efervescența ideilor constituie expresia cea mai concentrată și cea mai productivă a efervescenței instinctelor. Paradigma ei absolută este, desigur, șaișoptismul. Dar de ce neapărat conceptualizare? La ce bun? Nu cumva, dimpotrivă, aceasta ar ține în loc tendințele de emancipare, sau măcar le-ar abate de la exprimarea lor directă și concretă? Lucrurile stau exact pe dos. Absența unei direcții teoretice
Emancipare cu preț redus by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16779_a_18104]
-
asemeni Moscovei, aceeași rigiditate, dacă te oprești un pic în Plaza del Colon cu monumentul aztec Vaquera. Te poți gîndi, liniștit, la curioasa asemănare cu împărăția țarilor. La o oarecare depărtare de Madrid, Escurialul țeapăn, catolic, sediu străvechi al Inchiziției absolute în slujba catolicismului de totdeauna. Ceva din arhitectura și aerul sumbru al Kremlinului. O comparație se mai poate face și între Ordinului Ignațiu de Loyola și securitatea sovietică la fel de monumentală, atît în arhitectură cît și în organizarea ei tehnică. Totul
Inchiziția by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16789_a_18114]
-
cu neputință de infirmat, - Inchiziția, instituție potrivnică gîndirii, rațiunii libere... "Grigore al XI-lea a organizat în 1231 un tribunal special... Acțiunea acestui tribunal s-a întins încet, încet, asupra întregei creștinătăți. Trăsătura principală a procedurii sale... era un secret absolut al informației judiciare. Opera inchizitorială cuprindea interogatorii sistematice aplicate asupra populației; închisoare perpetuă, arderi pe rug... Inchiziția a supraviețuit pînă în secolul al XVI-lea, mai ales în Spania și în Portugalia..." (extras din Larousse). Încă nu a sosit momentul
Inchiziția by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16789_a_18114]
-
unesc moștenirile latină și slavă, claritatea și profunzimea patetică. Aceste rădăcini hrănesc poveștile sale de exilat, aceste narațiuni în care se întrepătrund inocența și zbuciumul, lăsînd un loc prin care pătrunde lumina ironiei..." Este evident că scriitorul, ajutat de discreția absolută care îi înconjurase existența pînă la moarte, devine treptat un mit, pe care presa peruană îl adoptă și-l nutrește bucuroasă; în noiembrie 1978, aceeași revistă revine cu un scurt articol despre "Apunake" și cu un material ilustrativ inedit (un
Destinul postum al lui Grigore Cugler by Mircea Anghelescu () [Corola-journal/Journalistic/16806_a_18131]
-
acest punct Steiner ridică o problemă discutabilă, pe care el o considera însă capitală, fiindu-i sugerată, între altele, de biografia exemplară a lui La Fontaine: oare marea poezie, marea artă, gîndirea superioară nu înfloresc mai degrabă sub presiunea puterii absolute? Sub despotism, spune el, în Europa răsăriteană, librăriile erau pline de clasici subvenționați: Goethe, Schiller, Dostoievski; serile, șase concerte de muzică de cameră, două opere clasice, Shakespeare, Ibsen. "Ce a rămas din toate acestea? Am fost recent la Weimar, a
Lecția lui George Steiner by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/16830_a_18155]
-
șaptezeci de ani, cu toate că înțelepciunea unui om de șaptezeci de ani a avut-o dintotdeauna) s-a străduit mereu să nu se lase influențat de circumstanțele biografice și istorice, pentru a fi cât mai obiectiv. N-a atins, bineînțeles, obiectivitatea absolută, nu numai din cauză că ea nu poate fi atinsă, ci și din cauză că a trăit vremuri cu totul nefavorabile seninătății cărturărești. Scrierile sale din tinerețe, adică dintr-o perioadă a imixtiunii brutale a autorităților comuniste în activitatea literară, sunt marcate de dogmatismul
Z. Ornea la 70 de ani by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16818_a_18143]
-
stai? Mergi la școală? Ce vrei să te faci?... Și de ce?... Și multe altele. Întreaga existență legată de ideea Tribunalului reluat în diverse înfățișări de religii, ideologii, ca și răsplata sau pedeapsa hărăzite celor ce le merită în fața unui Zeu absolut, neiertător, gelos pe oricine încearcă să-i concureze mărimea, o antropomorfizare la scară generală. Peste cinci mii de ani, viața de acum va fi mai apropiată de viața celor abia ieșiți din caverne prăbușindu-se cu fața la pămînt cînd tună sau
Șuvoiul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16846_a_18171]
-
amintesc. Se mai zice că la o ceremonie, dinainte de decembrie 1947, cînd cu abdicarea, a fost văzută lîngă regele Mihai în taiorul descris și neavînd bluză pe dedesubt, nici țîțar, din care cauză, mamèlele ei robuste, deși lăsate, de fiică absolută a Revoluției, respirînd greu ca de-o emoție de nestăpînit, ochii moleșindu-i-se de atracția fundamentală... Parfumul... Mirosea violent a parfum. Pisica neagră! Unei doamne distinse, căreia îi plac fierăriile și care umblă toată ziua prin fierării, plăcîndu-i și
Șuvoiul by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16846_a_18171]
-
sonorul când a trecut la insultarea patronului postului. Momentele deplasate au continuat, emisiunile eșuând din ce în ce mai des în penibilitate. Simultan a început campania de înfierare a celor care nu au dat aprobarea realizării unei emisiuni în penitenciarul Rahova, unde odihnește luceafărul absolut al huilei românești. Vina purtând-o exclusiv președintele României, care promovează o politică de "pîș-pîș", și familia acestuia. La un astfel de atac virulent, comis în 22 mai la adresa Președinției României (care este o instituție a statului român, ce funcționează
Pirații micului ecran by dr. Harald Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/16856_a_18181]
-
nu ca Ceaușescu la Corneliu Vadim Tudor, Doru Popovici sau Piliuță. Era Ceaușescu este o eră de neostalinism caracterizat; o eră însă burlescă, deoarece trecutul național nu e anexat decît pentru a transfigura un prezent închis, împietrit în contradicțiile lui absolute.(...) Dacă această inflație a ridicolului n-ar fi însoțită de renașterea unor tragice realități neostaliniste - teroare, frig, mizerie, întuneric - am putea vorbi chiar de o parodie veselă a stalinismului integral. Din nefericire, "văduva" nu e "veselă", iar opereta de la București
Glose la Virgil Ierunca (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16857_a_18182]
-
dramatică genială a lui Wagner ridică în fața punerii în scenă și a interpreților probleme delicate. Într-un timp nedefinit, într-o lume măruntă, obișnuită, apariția eroului-damnat, Olandezul, aduce fascinația supranaturalului. Regăsim aici toate marile motive literare wagneriene: alteritatea, demonismul, puterea absolută, sacrificiul femeii, remușcarea, statornicia, mântuirea prin moarte. Într-una din scrierile sale, Wagner a indicat în amănunțime cum dorește să-și vadă înscenată opera, sugestii care pot fi urmate îndeaproape, cu rezultate foarte bune. Ceea ce se petrece și în spectacolul
"Soirées de Vienne" by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/16899_a_18224]
-
și Hristos în viață". Parafrazîndu-l, am putea afirma: noi vrem ca arta să fie în Hristos și Hristos în artă. Fără a avea în vedere o artă tezistă, ci una bucurîndu-se de libertatea deplină a spiritului creator, oglindă a libertății absolute, pe care, după cum ne învață teologii, o reprezintă Dumnezeu. Dan Stanca, Veninul metafizic, Ed. Timpul, Iași, 1998, 96 pag., preț nemenționat.
Arta și sacrul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16873_a_18198]
-
epistolar, București, Ed. Albatros, 1978), care pleda pentru "europenizarea" spațiului spiritual românesc, în sensul unui transplant selectiv, al valorilor majore, de la antichitatea greco-latină la Goethe și Schiller. "Euphorionismul", asupra căruia insistă studiul de față, ar milita așadar pentru o "clasicitate absolută", în care literatura dramatică (îndeosebi tragedia) ar fi chemată să joace rolul principal. Ov.S. Crohmălniceanu și K. Heitmann relevă cu pertinență modul în care această "doctrină" utopică (un fel de "manierism al clasicității", după Ion Vartic) a marcat în chip
Cercul Literar de la Sibiu by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16911_a_18236]
-
această convingere depinde putința noastră de a ne vedea așa cum sîntem în realitate, de a fi conștienți de noi înșine, cu prețul de a rămîne definitiv înstrăinați și singuri. Templul de Aur, de care Mizoguchi e obsedat, este simbolul frumuseții absolute și inaccesibile pentru că această frumusețe este exterioară și funcționează ca memento al singurătății insului. Lumea în care trăiește eroul este una a inevitabilei sciziuni: pe de-o parte Templul cu frumusețea sa, pe de altă parte Mizoguchi cel îndrăgostit de
Despre frumusețe și singurătate by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16937_a_18262]
-
destinație era exclusiv una comercială, acest proiect a ajuns acum unul de o maximă coerență, îmbrăcînd și o riguroasă formă instituțională. Gîndită ca o fundație cu activitate muzeistică, avînd ca profil arta contemporană, această structură este și ea o noutate absolută prin faptul că proiectează prima instituție muzeală cu caracter privat din România. Așadar, cea de-a treia ediție nu mai este acum o simplă consecință a industriei de marmură, ci prima realizare concretă a proaspătului Muzeu de Artă Contemporană ,,Victor
Cărbunari 2000 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16898_a_18223]
-
mai ales ce premier va numi acesta. Speculațiile pleacă de la o mică escrocherie, pe jumătate sentimentală, pe jumătate politică. Ele-și au originea în viziunea paternalistă asupra funcției prezidențiale. Conform acestor prezumții, președintele României e în continuare Nicolae Ceaușescu, stăpânul absolut al țării, care numește premierul indiferent de rezultatul real al alegerilor! Cum poate cineva să înghită astfel de gogoașe, mi-e peste putință să pricep! Nu întâmplător, diversiunea a pornit dinspre candidații ce par să aibă primele trei șanse la
Tandemul cu o singură roată by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16942_a_18267]
-
o mondializare a metaforei. Des-figurînd și recon-figurînd, violența bardului avangardist se extinde, capătă o dimensiune cosmică. Este o mișcare ambivalentă, reprezentînd în același timp expansiunea contestării, a agresiunii împotriva datului, însă și o recunoaștere implicită a acestuia, întrucît ruptura integrală, absolută, presupune o recunoaștere reflexă a întregului, a absolutului. Renunțarea (to desist) și nonafilierea (disaffilation), termeni utilizați în raport cu beatnicii, se dublează prin asumare și afiliere. Identitatea poetului, chiar multiplicată grație travestiurilor metaforice, a suitei de metamorfoze, șovăie, e gata a se
Feeria libertății by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16963_a_18288]
-
numără acelea legate de limbă. Un singur răspuns atinge în treacăt frumusețea limbii. Și aici e vorba de o mică, dar nu inocentă manipulare: corectitudinea s-ar cuveni să fie valoarea cu pricina, nu frumusețea, care ține de aceeași ordine absolută și irațională ca și sîngele sau unicitatea peisajului național. Problemă practică de comunicare și nu de filosofare, în spiritul atît de contestabil al unui Noica! De atlfel, copiii scriu rău. Este evident că grija pentru o exprimare corectă nu există
Ce fel de patriotism cultivă școala by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16976_a_18301]
-
transgresiuni, oscilînd între dorința de libertate și dorința de dependență. Ospitalitatea, în ambivalența sa, hospes/hostis, dezvăluie fantasma înghițirii, a devorării, a canibalismului. Să fii oaspete, înseamnă să te lași pradă unei disoluții a eului, ceea ce Derrida notează în legătură cu ospitalitatea absolută sau incondițională. Între logica darului și a contra-darului și cea a sacrificiului, există o legătură de complementaritate paradoxală. Derrida crede că ospitalitatea absolută sau incondițională "presupune o ruptură cu ospitalitatea în sensul curent, cu ospitalitatea condițională, cu dreptul sau pactul
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
Să fii oaspete, înseamnă să te lași pradă unei disoluții a eului, ceea ce Derrida notează în legătură cu ospitalitatea absolută sau incondițională. Între logica darului și a contra-darului și cea a sacrificiului, există o legătură de complementaritate paradoxală. Derrida crede că ospitalitatea absolută sau incondițională "presupune o ruptură cu ospitalitatea în sensul curent, cu ospitalitatea condițională, cu dreptul sau pactul de ospitalitate". El vede în aceasta "o pervertibilitate ireductibilă". Povestea încearcă să figureze și să pună în scenă această constelație paradoxală a ospitalității
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
El vede în aceasta "o pervertibilitate ireductibilă". Povestea încearcă să figureze și să pună în scenă această constelație paradoxală a ospitalității, între propriul interes și sacrificiul de sine, pragmatism și utopie. Legea ospitalității pare să dicteze într-adevăr că ospitalitatea absolută trebuie să rupă cu ospitalitatea ca drept sau datorie, cu "pactul" de ospitalitate. "Ospitalitatea absolută pretinde ca eu să-mi deschid casa și să dau nu numai străinului (care are un nume de familie, un statut social de străin etc.
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]
-
scenă această constelație paradoxală a ospitalității, între propriul interes și sacrificiul de sine, pragmatism și utopie. Legea ospitalității pare să dicteze într-adevăr că ospitalitatea absolută trebuie să rupă cu ospitalitatea ca drept sau datorie, cu "pactul" de ospitalitate. "Ospitalitatea absolută pretinde ca eu să-mi deschid casa și să dau nu numai străinului (care are un nume de familie, un statut social de străin etc.) dar și celuilalt, absolut necunoscut, anonim și să-i fac loc, să-l las să
Alain Montandon: Despre ambivalența pragurilor by Muguraș Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16956_a_18281]