1,361 matches
-
vă e la-ndemână / Chemați funigeii amintirilor la banchet / Ca surâsul logodnicelor de optsprezece ani” (Peisaj clătinat). În schimb, prozopoemele lasă loc, în fluxul oniric, umorului negru și sarcasmului. Câteva colaje din 1942, intitulate Atentat la bunele tabieturi, amintesc de absurdul straniu al lui Max Ernst. P., care pledase pentru neînregimentarea politică a suprarealiștilor, ajunge, după anii de privațiuni și tăcere din timpul celui de-al doilea război mondial, să militeze, cu apel la limbajul proletcultist al epocii, pentru o literatură
PANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288647_a_289976]
-
mai îndeaproape a torsiunilor și a «convertirilor» care se petrec, la nivelul principalelor convenții și uzanțe literare, în proza lui Caragiale”. Figura definitorie a inovației lui Caragiale-prozatorul e găsită în ambiguitate, care privește statutul ficțional, relația autor- narator, ironia și absurdul. Ultima secțiune, Numărătoarea steagurilor, reia problema deschisă în Comediile lui I. L. Caragiale. Nu e un studiu clasic de receptare, căci accentul cade pe „«imaginile» lui Caragiale, ale creației sale, așa cum se succedă ele de-a lungul a cinci decenii”. Începută
PAPADIMA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288669_a_289998]
-
în același spațiu (strada Teiul Mare) și ale căror fire narative se întrețes, este o cronică în arabesc, alegorică și fantastică (în genul povestirilor evreiești sau a celor marquesiene) despre o lume care se zbate între real și ireal, între absurdul, cenușiul și misteriosul sens (poetic) al existenței. SCRIERI: Ceremonie de iarnă, pref. Gabriel Dimisianu, București, 1965; Ființele abstracte, București, 1967; Interiorul legii, București, 1968; Bobinocarii, București, 1969; Catargul cu două corăbii, București, 1969; Boala de origine divină, București, 1970; Suprabobinocarii
MELINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288085_a_289414]
-
aborda istoria cu o libertate de conștiință neîngrădită. Urâțenia oricărei epoci nu poate întrece scandalul suprem al crucii. Gândirea creștină își refuză luxul conștiinței odihnite în axiomele trecutului. Ucenicii Cuvântului divin nu justifică retrospectiv, nici nu legitimează prospectiv violența și absurdul veacului, din trecutul cel mai îndepărtat până în prezentul imediat al lumii. Așa cum ne arată tratatele de apologetică ale Bisericii primare, gândirea teologică este gata să judece foarte aspru orice amănunt din istoria perpetuei căderi a omului. Așa cum pocăința este datoria
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
principalele atuuri ale Somnului de veci. (Comentând titlul lui Parker, Martin Amis îi subliniază și el ermetismul, propunând însă niște variante la fel de nefuncționale, dacă nu chiar ridicole, de la Maybe to Dream, To Dream șMaybeț la The Bigger Sleep sau chiar absurdul Sleep Bigger.) Martin Amis nu ezită să rostească, în legătură cu unele dintre propozițiile lui Parker, cuvântul „catastrofă”. Exemplele selectate nu sunt, într-adevăr, din cale-afară de fericite (I looked at the lock and tried a key that looked like it would
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ale propriei dispariții („cuvinte de dincolo”). Stările afective, contemplative, meditative, reprezentările se canalizează într-o perpetuă căutare de sine, într-un efort de înțelegere a propriei esențe. Poetul vibrează și simte intens nevoia comunicării pentru a-și disimula singurătatea, efemeritatea, absurdul, fiind interpretul unui cântec de demult, desuet și sentimental. Înseși ritmurile, caracterul reiterativ al vieții („Ca niște minutare pe un cadran / Ne învârtim pe-același loc închis / Ne deșteptăm și iar cădem în vis”) fac versul „banal”, „trist, monoton și
BOTEZ-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285830_a_287159]
-
în primordial și suav - obsesia originarului și a unității eu-cosmos, respectiv spațiul intimității și al erosului candid, evocat cu inflexiuni de retorică trubadurescă - pe de o parte, și pe de alta, distanțarea ironică (uneori tinzând spre sarcasm) de grotescul și absurdul unei modernități corupte, reificantă și uniformizantă, ipostaziată paradigmatic în imaginea unui Megalopolis. Tipologic, poetul e un romantic trecut prin experiența expresionistă și, în genere, prin mutațiile de sensibilitate și de limbaj ale liricii secolului al XX-lea. Un vizionar al
BUDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285911_a_287240]
-
lui C.G. Jung) aflat în inconștientul profund, individual și colectiv, care reunește toate ființele și toate culturile în afara timpului și a istoriei. Ghetto-ul din Praga este cadrul, de fapt, prizonieratul evreului între zidurile cenușii ale cetății medievalo-moderne, locul în care absurdul existențial îl împinge spre o încercare de depășire a propriei condiții, provocând afirmarea dimensiunii transcendentale fără de care pare imposibilă luminarea labirintului. „O repetare a actului creator original, visul neîntrerupt al anilor de aur ai umanității... ”. Golem-ul devine simbolul protejării poporului
Tentaţia lui homo europaeus. Geneza ideilor moderne în Europa Centrală şi de Sud-Est by Victor Neumann () [Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
umor - Academia Cațavencu de pildă. La baza titlului stă o sintagmă celebră, pe care o schimbăm minim, în așa fel încât modelul să fie recognoscibil: „Ne dați sau nu ne amendați”, „O avere nu vine niciodată singură”, „Pâine și circulație”. Absurdul. Folosit rar și numai urmărind un efect umorist ironic: „Brusc, ați fi spus că este, fiindcă ar fi fost deodată” (Academia Cațavencu, 11-17 ianuarie, 2006, p. 4). Prin cupură (absența verbului, de pildă). „Șoc și groază - la Londra”. Mai scurt
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
cronologic, între primii scriitori europeni de factură existențialistă. Idei, atitudini și trăiri care au căpătat putere de circulație datorită mai ales literaturii lui J.-P. Sartre se găsesc, anterior, și la B. Teroarea sau greața de a exista, bizareria sau absurdul vieții, dislocarea din orice ordine necesară, inutilitatea, izolarea totală, nedumerirea în perceperea realului, toate proiectează ființa în neant. Un anume mod de abordare și tratare a realității, o anume atitudine narativă, viziunea fenomenologică, aspectul general al scriiturii anticipează cu mai
BLECHER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285762_a_287091]
-
chiar dacă scriitoarea crede că le-a părăsit „înainte de a le da formă materială”) e mult mai complexă. Ceea ce leagă fluxurile narative, trei la număr, nu este doar trecerea unor personaje prin fiecare dintre ele, ci confluența problematică. Insolite, situațiile-pivot frizează absurdul, și chiar îl produc. Răspunzând invitației de a vizita, într-un grup de scriitori, un fel de școală, Alexandru Șerban se pomenește închis în ospiciu. La țară, cultivatorii de pământ își procură hrana de la oraș. Pâinile găsite asupra celor ce
BLANDIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
la „Viața românească”, „Adam”, „Facla”, „Azi”, „Lumea românească”, „Meridian”. După cel de-al doilea război mondial, revine cu poezie în „Viața românească”, „Revista literară” și „Flacăra”. Își luase oficial numele de Benjamin Bonciu. Semna H. Bonciu ori cu pseudonimul Sigismund Absurdul. Producția lirică de tinerețe intră în volumele Lada cu năluci (1932), Eu și Orientul (1932). În 1934, însoțit de o scurtă dar elogioasă prezentare datorată lui T. Arghezi, apărea romanul Bagaj... Strania dublă existență a unui om în patru labe
BONCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
placheta Eu și Orientul, ar fi un antidot pentru rănile insului „crescut din otrăvite plante”. Cu Brom, poetul revine în forță asupra răului care îl roade, psalmodiindu-și spaimele în fața golului și nimicniciei (Bleah) ori dând (în Sonetele lui Sigismund Absurdul) mostre excelente ale „umorului de spânzurătoare”: sarcasm, grimase, stridențe, joc cu absurdul (Adio, Gongul cel pedestru). Ultimul volum, Recviem (1945), scris la moartea soției sale, glorifică iubirea limpezită, intrată în absolut, a cuplului, dar nici acum B. nu se poate
BONCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
din otrăvite plante”. Cu Brom, poetul revine în forță asupra răului care îl roade, psalmodiindu-și spaimele în fața golului și nimicniciei (Bleah) ori dând (în Sonetele lui Sigismund Absurdul) mostre excelente ale „umorului de spânzurătoare”: sarcasm, grimase, stridențe, joc cu absurdul (Adio, Gongul cel pedestru). Ultimul volum, Recviem (1945), scris la moartea soției sale, glorifică iubirea limpezită, intrată în absolut, a cuplului, dar nici acum B. nu se poate opri să nu observe fondul obscur, ambivalent, al patimii, încât balansul continuu
BONCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285811_a_287140]
-
o insulă „înconjurată de stânci și de valuri”, specie de paradis terestru unde se spune că trăiau pictori și sculptori, preocupați exclusiv de propria artă. Romantismul viziunii mitopoetice, recognoscibil în predilecția autorului către visare, se conjugă însă cu tragismul și absurdul caracteristice literaturii moderne, conferind prozei poematice baconskyene o individualitate și o originalitate bine marcate în contextul literar contemporan. Înscriindu-se în aceeași paradigmă stilistică, romanul alegoric Biserica Neagră (recuperat și tipărit în Germania în 1976, ulterior în ediția Scrieri, 1990
BACONSKY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
o critică virulentă a totalitarismului comunist, orientat către distrugerea personalității și individualității umane. Locuitor al unui oraș asediat de o misterioasă „ligă a cerșetorilor” și forțat să viețuiască într-o biserică părăsită, personajul romanului trăiește o experiență stranie, în care absurdul se împletește cu grotescul și viziunea terifiantă pentru a sugera o Judecată de apoi sui generis, marcată de o serie ilogică de ipostaze și etape purificatoare. Ca și în prozele scurte, personajele nu au nume, fiind nominalizate prin profesiile pe
BACONSKY. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
mai tânăr și cu un simț mai acut al relațiilor sociale. Nu are ambiții sociale mari, sfera lui de acțiune e micul profit. Trage de limbă clienții și comunică unde trebuie ceea ce află. Cu Dresoarea de fantome, B. plonjează în absurdul ionescian. O femeie-torționar este trimisă să dreseze fantomele într-un castel destinat turismului internațional. Ce urmează se poate închipui: scene de vrăjitorie medievală și scene, foarte vii, de tortură modernă. Fantomele sunt schingiuite ca să facă glume, să spună o poantă
BAIESU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285548_a_286877]
-
nu sunt întâmplătoare și diletante (cum fuseseră multă vreme considerate), că insolitul autor avea antene prin care recepta primele manifestări ale absurdului în literatura europeană. Urmează cartea cea mai coerentă ca viziune și lectură hermeneutică a lui B., Lupta cu absurdul (1971). În primul capitol (Preliminarii. Absurdul, fenomen de criză), autorul demonstrează că motivul „absurdului” reprezintă elementul paradigmatic al unei perioade, când el se manifestă în toate domeniile: estetic, filosofic, moral, cotidian. Absurdul este un „fenomen de criză”, așa cum fusese melancolia
BALOTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285586_a_286915]
-
fuseseră multă vreme considerate), că insolitul autor avea antene prin care recepta primele manifestări ale absurdului în literatura europeană. Urmează cartea cea mai coerentă ca viziune și lectură hermeneutică a lui B., Lupta cu absurdul (1971). În primul capitol (Preliminarii. Absurdul, fenomen de criză), autorul demonstrează că motivul „absurdului” reprezintă elementul paradigmatic al unei perioade, când el se manifestă în toate domeniile: estetic, filosofic, moral, cotidian. Absurdul este un „fenomen de criză”, așa cum fusese melancolia în vremea romanticilor. Estetica speculează cu privire la
BALOTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285586_a_286915]
-
și lectură hermeneutică a lui B., Lupta cu absurdul (1971). În primul capitol (Preliminarii. Absurdul, fenomen de criză), autorul demonstrează că motivul „absurdului” reprezintă elementul paradigmatic al unei perioade, când el se manifestă în toate domeniile: estetic, filosofic, moral, cotidian. Absurdul este un „fenomen de criză”, așa cum fusese melancolia în vremea romanticilor. Estetica speculează cu privire la absurd, teatrul absurdului a invadat scenele, opiniile despre un univers absurd, despre un univers al absurdului, despre omul absurd au devenit curente în publicistica vremii noastre
BALOTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285586_a_286915]
-
curente în publicistica vremii noastre. Urmează un capitol despre Strămoșii literari ai absurdului și un altul, Trei precursori, în care sunt tratați micromonografic Lewis Carrol, Alfred Jarry, Christian Morgenstern. Vaste prezentări sunt consacrate corifeilor literaturii absurdului: Kafka sau Universul absurd, Absurdul în aventura dadaistă, Albert Camus sau Absurdul și revolta, Eugen Ionescu sau Absurditatea absurdului, Samuel Beckett sau Apocalipsa absurdului. Cultura clasică a autorului este pusă în lucru și în studiul monografic Jakob Burckhardt - un umanist modern (1974). O altă carte
BALOTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285586_a_286915]
-
capitol despre Strămoșii literari ai absurdului și un altul, Trei precursori, în care sunt tratați micromonografic Lewis Carrol, Alfred Jarry, Christian Morgenstern. Vaste prezentări sunt consacrate corifeilor literaturii absurdului: Kafka sau Universul absurd, Absurdul în aventura dadaistă, Albert Camus sau Absurdul și revolta, Eugen Ionescu sau Absurditatea absurdului, Samuel Beckett sau Apocalipsa absurdului. Cultura clasică a autorului este pusă în lucru și în studiul monografic Jakob Burckhardt - un umanist modern (1974). O altă carte, De la Ion la Ioanide (1974), al cărei
BALOTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285586_a_286915]
-
de la Sibiu (Dominic Stanca, Radu Stanca și, mai ales, Ion Negoițescu), pe care B. îi caracterizează cu o surprinzătoare și complexă artă de prozator. SCRIERI: Euphorion, București, 1969; ed. 2, Timișoara, 1997; Labirint, București, 1970; Urmuz, Cluj, 1970; Lupta cu absurdul, București, 1971; ed. 2 (Literatura absurdului), București, 2000; Despre pasiuni, București, 1971; Umanități, București, 1973; De la Ion la Ioanide, București, 1974; Jakob Burckhardt - un umanist modern, București, 1974; Introducere în opera lui Al. Philippide, București, 1974; Arte poetice ale secolului
BALOTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285586_a_286915]
-
mulți copii, dintre care, în afară de B., vor ajunge oameni de condei Ion (Iancu) și Constantin C. Bacalbașa. Dat afară de la gimnaziu, B. se înrolează în armată; aici se îmbolnăvește de tuberculoza care avea să îl răpună. Șocat de brutalitatea și absurdul vieții de cazarmă, părăsește armata și, cu temperamentul său entuziast, de agitator, se avântă în rândurile mișcării socialiste. Dobândind prestigiu, va fi cooptat în Consiliul General al Partidului Social Democrat al Muncitorilor din România, de unde însă demisionează în 1894. Intrat
BACALBASA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285521_a_286850]
-
trăiește coșmarul claustrării, fiind închis și legat în casă de tatăl său vitreg, sub pretextul participării tânărului la acțiunile unei bande de huligani. După moartea tatălui, la treizeci și doi de ani, este eliberat, dar nu poate scăpa și de absurdul ce-i guvernează existența: acostează pe stradă o femeie și, victimă a împrejurărilor, ajunge la Miliție, unde, odată cu biografia, își scrie, prin punere în abis, și povestea recluziunii. Nedezicându-se de statutul său de personaj absurd, Nicolae Ostia acceptă acuzația pentru
BALANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285577_a_286906]