KorAP: Find »[drukola/base=acuzativ & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...44 >

1,099 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

special în limbile ergative, dar există și în cele care nu au niciun fapt de ergativitate și în cele în care nu există pasiv. Antipasivul este mai vizibil în limbile cu construcție ergativă pentru că fenomenul e marcat morfologic. În limbile acuzative, destituirea pacientivului nu are nicio implicație asupra celuilalt termen nuclear al construcției tranzitive. Polinsky (2005) formulează o opinie convergentă: nu există o corelație de principiu între ergativitate și antipasiv. Alternanța tranzitiv−antipasiv este mai vizibilă în limbile ergative, în care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o schimbare de marcare a subiectului (din ergativ în absolutiv). Productivitatea antipasivului este legată de anumite grupuri de limbi înrudite sau învecinate: mayan, salish, limbile nakh-daghestaneze, austroneziene, australiene. Manning (1996: 73), urmându-l pe Postal (1977)71, arată că limbile acuzative au două construcții asemănătoare antipasivului, constând în: (a) ștergerea obiectelor nespecifice: John ate the burger/John ate 'Ion a mâncat burgerul/Ion a mâncat'; (b) alternanța conativă: Mary kicked the ball/at the ball 'Maria a șutat mingea/în minge

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
bea Ion mănâncă sarmale > Ion mănâncă Ion cântă la pian > Ion cântă (b) Ion lovește sacul de box/în sacul de box Câinele roade osul/la os Maria tricotează puloverul/la pulover. Construcțiile etichetate drept forme de antipasiv în limbile acuzative răspund numai parțial definiției date de Dixon (vezi supra, 6.1.): deși aceste construcții corespund primelor trei criterii din definiția dată de Dixon (structura tranzitivă devine intranzitivă, A devine S, O devine periferic − în cazul alternanței conative − sau este complet

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
O devine periferic − în cazul alternanței conative − sau este complet eliminat − în cazul ștergerii obiectului nespecific −), ele contravin ultimului criteriu, nefiind asociate cu o marcare explicită, marcare evidentă în cazul pasivului. Prin urmare, răspunsul la întrebarea " Există antipasiv în limbile acuzative?" trebuie nuanțat: construcțiile din engleză, din franceză și din română analizate aici nu corespund tuturor criteriilor pe care trebuie să le îndeplinească o construcție antipasivă, dar există limbi acuzative în care toate aceste criterii sunt îndeplinite. Dacă se adoptă definiția

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cazul pasivului. Prin urmare, răspunsul la întrebarea " Există antipasiv în limbile acuzative?" trebuie nuanțat: construcțiile din engleză, din franceză și din română analizate aici nu corespund tuturor criteriilor pe care trebuie să le îndeplinească o construcție antipasivă, dar există limbi acuzative în care toate aceste criterii sunt îndeplinite. Dacă se adoptă definiția laxă a antipasivului ca defocalizare a pacientului, toate structurile discutate sunt antipasive. Există însă și cercetători care resping total ideea existenței antipasivului în limbile acuzative: Bok-Bennema (1991)75, Coyos

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
antipasivă, dar există limbi acuzative în care toate aceste criterii sunt îndeplinite. Dacă se adoptă definiția laxă a antipasivului ca defocalizare a pacientului, toate structurile discutate sunt antipasive. Există însă și cercetători care resping total ideea existenței antipasivului în limbile acuzative: Bok-Bennema (1991)75, Coyos (2003). 7. EVOLUȚIA SISTEMELOR LINGVISTICE Nimeni nu se mai îndoiește de faptul că sistemele lingvistice sunt într-o continuă schimbare, care afectează niveluri diferite ale limbii. Dacă transformările mărunte din istoria unei limbi sunt observabile și

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
trec de multe ori neobservate. Se vorbește 76, mai mult la nivel teoretic, de existența unui ciclu (unidirecțional, dar repetabil) al schimbării în ceea ce privește tipologia morfologică a limbilor (limbi izolante > limbi aglutinante > limbi fuzionante). Problema oscilației limbilor între caracteristici de tip acuzativ și caracteristici de tip ergativ a atras atenția mai ales cercetătorilor care s-au ocupat de limbile ergative, rezultatele lor fiind uneori divergente. În introducerea cărții sale, Dixon înregistrează situația "anecdotică" privind încadrarea tipologică a limbii georgiene, apărută ca urmare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limbile ergative, rezultatele lor fiind uneori divergente. În introducerea cărții sale, Dixon înregistrează situația "anecdotică" privind încadrarea tipologică a limbii georgiene, apărută ca urmare a faptului că în această limbă se manifestă tendința de trecere de la sistemul ergativ la sistemul acuzativ: Hewitt (1987) susține că e o limbă ergativă, subliniind însă complexitatea fenomenelor de marcare cazuală și de acord, iar Harris (1990)77 susține că e "activă" (a se citi "acuzativă'). Comrie (1973: 245−246) descrie evoluția sistemului lingvistic georgian, evoluție

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
elemente, schimbarea lingvistică are o direcție unică, însă combinarea mai multor schimbări poate determina modificarea profilului tipologic al unei limbi. La nivelul parametrilor tipologici, schimbările nu sunt unice și unidirecționale. Această ultimă situație este ilustrată și de trecerile de la sistemul acuzativ la sistemul ergativ și invers, în absența unei direcții unice a schimbării. Mecanismele diacronice care permit astfel de schimbări lingvistice, în ambele sensuri, sunt (Dixon 1994: 186): reinterpretarea pasivului/antipasivului 78 ca fiind o construcție tranzitivă nemarcată (vezi supra, 5

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
compară construcțiile ergative și cele pasive pornind de la sanscrită, trecând prin indo-iraniană și terminând cu limbile sud-asiatice de azi. Acest autor adoptă o clasificare a limbilor ergative aparținând lui Trask (1979)79: tipul A (limbi ergative care au partiții ergativ−acuzativ, determinate de ierarhia nominală − vezi supra, 3.1.3. (b) −, dar care rareori au partiții determinate de timp/aspect) și tipul B (limbi ergative în care ierarhia nominală nu funcționează, dar în care există numeroase partiții determinate de timp/aspect

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
construcția ergativă a precedat și, poate, a și influențat dezvoltarea pasivului. Aldrige (2007a) analizează problema ergativității în limbile austroneziene de vest, demonstrând că acestea nu aparțin aceleiași clase tipologice: unele sunt ergative, altele au partiție ergativă, iar altele sunt dominant acuzative. Autoarea arată că există un continuum istoric: o limbă ergativă evoluează într-o limbă cu partiție ergativă, care devine, eventual, o limbă acuzativă. În schimb, în anumite limbi ergative, marcarea cazuală ergativă a rezultat din reinterpretarea construcțiilor pasive ca fiind

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
absolutiv a fost interpretat ca subiect), iar indoneziana este acuzativă (construcția antipasivă − absentă din stadiul actual al limbii − stă la baza structurii active tranzitive; există resturi ale sintaxei ergative în construcțiile pasive). Autoarea adaugă că evoluția istorică de la ergativ la acuzativ la nivelul sintaxei, care își are originea în construcția antipasivă, a fost demonstrată independent, pentru o limbă din afara familiei austroneziene, toba batak, de Schachter (1984)80. Două subdialecte ale limbii eschimose, nunavimmiutitut (analizat de Mahieu 2003) și tunumiisut (descris de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
geografică foarte mare între dialecte: în primul subdialect, tipul SOV cu morfologie ergativă nu este încă total instalat, în timp ce în cel de al doilea se constată deja o evoluție dinspre tipul ergativ (dezvoltat din construcții pasive și posesive) spre tipul acuzativ. În limba kurdă, investigată de Haig (1998), construcția ergativă își are originea în cea posesivă, care conține verbul corespunzător sensului 'a exista'81. Cercetările din anii '70−'80 s-au concentrat asupra apariției ergativității în kurdă și asupra surselor acestora

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
universale. Această autoare este cea care a impus tradiția "nominalistă" în studiul diacronic al ergativității. Franchetto (2007) analizează situația limbii amerindiene kuikuro, folosind teoria formulată de Alexiadou (2001) − situația din limbile ergative este similară cu cea a nominalizărilor din limbile acuzative − și cea propusă de Gildea (1998)85 − o analiză istorică a limbilor din familia cariban, în care ergativitatea morfosintactică este legată etimologic de morfologia nominalizărilor sau a adverbializărilor din limbile de tip acuzativ −; actualele construcții ergative sunt, la origine, pasive

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
similară cu cea a nominalizărilor din limbile acuzative − și cea propusă de Gildea (1998)85 − o analiză istorică a limbilor din familia cariban, în care ergativitatea morfosintactică este legată etimologic de morfologia nominalizărilor sau a adverbializărilor din limbile de tip acuzativ −; actualele construcții ergative sunt, la origine, pasive. Franchetto (2007) consideră că abordarea lui Alexiadou e în concordanță cu teoriile despre evoluția structurilor tranzitive. Într-un stadiu mai vechi, conservat în nominalizările din limbile acuzative, limbilor le lipsea proiecția v care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a adverbializărilor din limbile de tip acuzativ −; actualele construcții ergative sunt, la origine, pasive. Franchetto (2007) consideră că abordarea lui Alexiadou e în concordanță cu teoriile despre evoluția structurilor tranzitive. Într-un stadiu mai vechi, conservat în nominalizările din limbile acuzative, limbilor le lipsea proiecția v care introduce argumentul extern și e responsabilă de atribuirea Cazului acuzativ. Ergativitatea caracterizează un stadiu instabil, tranzitoriu al evoluției limbilor, iar "nominativitatea" este stadiul final ideal de evoluție a limbilor. Pentru relația sincronică dintre ergativitate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
consideră că abordarea lui Alexiadou e în concordanță cu teoriile despre evoluția structurilor tranzitive. Într-un stadiu mai vechi, conservat în nominalizările din limbile acuzative, limbilor le lipsea proiecția v care introduce argumentul extern și e responsabilă de atribuirea Cazului acuzativ. Ergativitatea caracterizează un stadiu instabil, tranzitoriu al evoluției limbilor, iar "nominativitatea" este stadiul final ideal de evoluție a limbilor. Pentru relația sincronică dintre ergativitate și nominalizări, vezi Capitolul 2, 7.1. O altă ipoteză asupra originii construcției ergative este formulată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ideal de evoluție a limbilor. Pentru relația sincronică dintre ergativitate și nominalizări, vezi Capitolul 2, 7.1. O altă ipoteză asupra originii construcției ergative este formulată de Creissels (2006). Acesta susține că, în limbile predominant ergative, construcțiile intranzitive cu tipar acuzativ se pot dezvolta ca rezultat al coalescenței componentelor verbelor "ușoare". În limbile ergative și în limbile acuzative, construcțiile deviante de la modelul tipic își pot avea originea în variantele eliptice ale construcțiilor tranzitive. Schimbările de tipar (acuzativ > ergativ; ergativ > acuzativ) pot

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
O altă ipoteză asupra originii construcției ergative este formulată de Creissels (2006). Acesta susține că, în limbile predominant ergative, construcțiile intranzitive cu tipar acuzativ se pot dezvolta ca rezultat al coalescenței componentelor verbelor "ușoare". În limbile ergative și în limbile acuzative, construcțiile deviante de la modelul tipic își pot avea originea în variantele eliptice ale construcțiilor tranzitive. Schimbările de tipar (acuzativ > ergativ; ergativ > acuzativ) pot apărea ca o consecință a gramaticalizării perifrazelor de timp−aspect−mod. Frecvența partiției determinate de timp−aspect

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
construcțiile intranzitive cu tipar acuzativ se pot dezvolta ca rezultat al coalescenței componentelor verbelor "ușoare". În limbile ergative și în limbile acuzative, construcțiile deviante de la modelul tipic își pot avea originea în variantele eliptice ale construcțiilor tranzitive. Schimbările de tipar (acuzativ > ergativ; ergativ > acuzativ) pot apărea ca o consecință a gramaticalizării perifrazelor de timp−aspect−mod. Frecvența partiției determinate de timp−aspect, deci folosirea tiparului ergativ la timpul trecut și la aspectul perfectiv, a fost explicată prin ipoteza că tiparul ergativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tipar acuzativ se pot dezvolta ca rezultat al coalescenței componentelor verbelor "ușoare". În limbile ergative și în limbile acuzative, construcțiile deviante de la modelul tipic își pot avea originea în variantele eliptice ale construcțiilor tranzitive. Schimbările de tipar (acuzativ > ergativ; ergativ > acuzativ) pot apărea ca o consecință a gramaticalizării perifrazelor de timp−aspect−mod. Frecvența partiției determinate de timp−aspect, deci folosirea tiparului ergativ la timpul trecut și la aspectul perfectiv, a fost explicată prin ipoteza că tiparul ergativ își are originea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că tiparul ergativ își are originea în construcția pasivă. Creissels (2006) susține însă că partiția determinată de timp−aspect−mod (ergativul folosit la trecut/perfectiv) se poate să se fi dezvoltat ca o consecință a evoluției perifrazelor posesiv-rezultative, în limbile acuzative având predicații posesive în care posesorul e codat ca oblic. În limbile ergative, dezvoltarea acestor perifraze a dus la partiție: folosirea acuzativului la prezent (vezi tendința perifrazelor de a evolua spre un sens mai general la prezent). Mecanismele dau seamă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
la trecut/perfectiv) se poate să se fi dezvoltat ca o consecință a evoluției perifrazelor posesiv-rezultative, în limbile acuzative având predicații posesive în care posesorul e codat ca oblic. În limbile ergative, dezvoltarea acestor perifraze a dus la partiție: folosirea acuzativului la prezent (vezi tendința perifrazelor de a evolua spre un sens mai general la prezent). Mecanismele dau seamă de modificările (tipologice) care apar în diverse limbi, dar nu explică și cauza, mai bine zis cauzele, acestor modificări. O cauză frecvent

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cauza, mai bine zis cauzele, acestor modificări. O cauză frecvent invocată este contactul între limbi. Tchekhoff (1979: 252) arată că limba tongană din Caucaz, sub influența englezei (în condiții de bilingvism), este pe cale să treacă de la sistemul ergativ la cel acuzativ 86. Influența englezei însă se suprapune peste tendința sistemelor lingvistice de a evolua de la aspect la gramaticalizarea timpurilor: în tongană, numai construcțiile la aspectul perfectiv, atras către timp, tind către sistemul acuzativ. Pentru o altă zonă geografică și pentru alt

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pe cale să treacă de la sistemul ergativ la cel acuzativ 86. Influența englezei însă se suprapune peste tendința sistemelor lingvistice de a evolua de la aspect la gramaticalizarea timpurilor: în tongană, numai construcțiile la aspectul perfectiv, atras către timp, tind către sistemul acuzativ. Pentru o altă zonă geografică și pentru alt tip de contact, direct, Dixon (1994: 228) susține ideea că limbile învecinate se influențează prin faptul că limbile indiene moderne au astăzi caracteristici ergative ca urmare a influenței limbilor vecine, tibeto-birmane. Deși

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]