1,110 matches
-
definesc categoria pivotului (structură derivată), și nu pe cea a subiectului (structură de bază), așa cum anunțase. S. R. Anderson prezintă o demonstrație destul de lungă pentru a ajunge la o concluzie "optimistă": în pofida diferențelor morfologice, noțiunea subiect este aceeași pentru limbile acuzative și pentru cele ergative (S. R. Anderson 1976: 23). Demonstrația autorului decurge astfel: în limbile acuzative, există două relații gramaticale fundamentale, subiect și obiect (direct), relevante din punct de vedere tipologic pentru aceste limbi. Noțiunea comună de subiect nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
S. R. Anderson prezintă o demonstrație destul de lungă pentru a ajunge la o concluzie "optimistă": în pofida diferențelor morfologice, noțiunea subiect este aceeași pentru limbile acuzative și pentru cele ergative (S. R. Anderson 1976: 23). Demonstrația autorului decurge astfel: în limbile acuzative, există două relații gramaticale fundamentale, subiect și obiect (direct), relevante din punct de vedere tipologic pentru aceste limbi. Noțiunea comună de subiect nu poate fi asociată cu o bază morfologică în limbile ergative. Pentru a rezolva această situație din limbile
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sintactică subiect este identificată prin rolul sintactic, adică rolul unui NP în procese de transformare: în engleză subiectul este ultimul NP care poate fi șters 45. Din punctul de vedere al regulilor sintactice, limbile ergative sunt organizate ca și limbile acuzative: noțiunea fundamentală de subiect are aceeași semnificație în ambele tipuri de limbi, iar diferența constă în faptul că paralelismul dintre categoriile sintactice și morfologice este mai puternic în limbile acuzative decât în cele ergative. Noțiunea subiect nu poate explica diferențele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
al regulilor sintactice, limbile ergative sunt organizate ca și limbile acuzative: noțiunea fundamentală de subiect are aceeași semnificație în ambele tipuri de limbi, iar diferența constă în faptul că paralelismul dintre categoriile sintactice și morfologice este mai puternic în limbile acuzative decât în cele ergative. Noțiunea subiect nu poate explica diferențele dintre cele două tipuri de limbi și, în general, nu se poate face tipologie sintactică pornind de la morfologie, diferențele morfologice fiind superficiale (S. R. Anderson 1976: 18). În ceea ce privește interpretarea semantică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sintactică pornind de la morfologie, diferențele morfologice fiind superficiale (S. R. Anderson 1976: 18). În ceea ce privește interpretarea semantică, în construcțiile ergative, obiectul este implicat în acțiune de pe o poziție centrală, iar acțiunea este prezentată din punctul de vedere al obiectului; în construcțiile acuzative, acțiunea este prezentată din punctul de vedere al subiectului, iar obiectul este mai puțin important (S. R. Anderson 1976: 22). În lucrările generative posttransformaționale, problema subiectului a fost tratată diferit. Haegeman (1994: 14), fără a lua în considerare limbile ergative
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
din structura propoziției, exterioară în raport cu VP și este superioară poziției ocupate de Pacient/obiect. Autorul pare să ignore, de asemenea, situația limbilor ergative. Fenomene disparate care definesc subiectul, înregistrate de McCloskey (1997: 197−198), se referă tot exclusiv la limbile acuzative: rolurile semantice predilecte sunt Agent/Cauză/Experimentator; subiectul este cel mai proeminent dintre argumente; subiectul e marcat formal (prin poziție) sau morfologic (prin mărci cazuale sau prin acord); faptul că orice propoziție trebuie să aibă subiect este adevărat numai pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
subiectul lipsește din multe limbi considerate ca având subiect. 4.2. Subiect vs pivot, agent, topic Dixon propune ca subiectul să fie definit conform unor criterii semantice, iar pivotul, după criterii gramaticale. Subiectul și pivotul coincid numai în unele limbi acuzative (cum sunt engleza și româna), iar, pentru limbile ergative − în care pivotul este reprezentat, în mod prototipic, prin subiectul verbelor intranzitive și prin obiectul direct al verbelor tranzitive −, cele două noțiuni nu se suprapun deloc (vezi Capitolul 1, 3.2
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
depinde deci de subiectul tranzitiv, nu de agent. 4.3. Un subiect sau mai multe tipuri de subiect? Blake (1976: 281) arată că, în limbile australiene, definirea noțiunii de subiect este dificilă pentru că există numeroase situații de amestec între sistemul acuzativ și sistemul ergativ. Definirea ergativității − un sistem de marcare în care subiectul unui verb intranzitiv și obiectul unui verb tranzitiv sunt tratate la fel, dar diferit de subiectul unui verb tranzitiv − face referire la termenii subiect și obiect, dar aceștia
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tranzitiv este determinat în funcție de care constituent nominal are proprietăți gramaticale (marcare cazuală, acord verbal etc.) identice sau asemănătoare cu constituentul nominal dintr-o structură intranzitivă; subiectul gramatical e greu de identificat după criterii morfologice, ca urmare a amestecului de sisteme (acuzativ și ergativ); (b) subiectul semantic al unui verb tranzitiv este actantul care are rolul Agent, indiferent de proprietățile gramaticale; noțiunea de subiect semantic privește nu numai situația în care subiectul este Agent, ci și pe cele în care subiectul are
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în acest capitol interesează însă mai ales relația dintre tranzitivitate și ergativitate. Gildea (2003), citându-i pe Hopper și Thompson (1980)58, arată că gramatica ergativă este sensibilă la tranzitivitate, iar partea ergativă dintr-o limbă în care există partiție acuzativ/ergativ este mai tranzitivă decât partea nonergativă. Acest tip de relație este discutat pe larg în câteva studii ale lingvistului francez D. Creissels (2004a, 2006, 2007). Autorul arată că noțiunea de ergativitate privește modul de organizare a contrastului între termenii
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
aceeași limbă, de exemplu, în georgiană (Lazard 1995). Creissels (2007) arată că, din punct de vedere semantic, partiția intranzitivă se corelează cu agentivitatea și cu aspectul verbal lexical, iar, din punct de vedere diacronic, există câteva scenarii posibile: ● în limbile acuzative, construcția tranzitivă cu A arbitrar (numită transimpersonală) poate fi reinterpretată ca fiind o construcție intranzitivă al cărei argument unic se comportă ca P; ● în limbile ergative, coalescența componentelor verbului ușor poate duce la reinterpretarea construcției tranzitive ca fiind intranzitivă; gramaticalizarea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
obiectul e capabil să se deplaseze în afara VoiceP, în poziția subiectului; obiectul este smuggled peste argumentul extern; VoiceP este complementul auxiliarului pasiv be. Roberts (2007b) arată că acest tip de analiză poate fi folosit și pentru a explica partiția ergativ−acuzativ: T/AspP atribuie Abs./ Nom. argumentului extern; v*P atribuie Erg./ Ac. argumentului intern; ergativul și acuzativul sunt trăsături φ. Reprezentarea acestei analize este următoarea: IP 3 DP I 2 2 D NP I VP The book [+ past]3 V
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
VoiceP este complementul auxiliarului pasiv be. Roberts (2007b) arată că acest tip de analiză poate fi folosit și pentru a explica partiția ergativ−acuzativ: T/AspP atribuie Abs./ Nom. argumentului extern; v*P atribuie Erg./ Ac. argumentului intern; ergativul și acuzativul sunt trăsături φ. Reprezentarea acestei analize este următoarea: IP 3 DP I 2 2 D NP I VP The book [+ past]3 V VoiceP 3 PartP Voice' 2 3 (DP) Part' Voice vP 2 by 2 Part VP DP v
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nominalizările de tip proces includ argumentul Temă, dar nu au DP cu rolul Agent; DP Agent este introdus de centrul funcțional v/Voice). În nominalizările de tip proces și în limbile ergative nu este proiectat un argument extern și Cazul acuzativ nu este atribuit argumentului Temă. Faptul că nominalizările de tip proces nu au proiecția T (care legitimează absolutivul și nominativul) determină lipsa unei surse pentru Cazul nominativ al argumentului Temă din aceste construcții. Genitivul din nominalizări, ca și absolutivul din
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
În nominalizări, grupul cu by 'de (către)' se comportă ca grup independent care creează o relație semantică specifică, în funcție de prezența unei Teme afectate. Construcția cu by este paralelă cu Cazul ergativ (Caz lexical, prepozițional). Diferența dintre limbile ergative și cele acuzative constă în faptul că proiecția argumentelor în D-Structură este inversă 68. Numai în nominalizări și în limbile ergative Agentul este un argument intern veritabil. Autoarea reia acest subiect în Alexiadou (2001), arătând și mai tranșant că sintaxa DP din
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în faptul că proiecția argumentelor în D-Structură este inversă 68. Numai în nominalizări și în limbile ergative Agentul este un argument intern veritabil. Autoarea reia acest subiect în Alexiadou (2001), arătând și mai tranșant că sintaxa DP din limbile acuzative este similară cu sintaxa limbilor ergative. Construcții ca the destruction of the city by the enemy 'distrugerea orașului de către dușman' au un corespondent direct în sintaxa limbilor ergative, anumite tipare ergative având aceeași analiză cu cea propusă pentru nominalizări. Grupurile
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
exprimat printr-o structură posesivă: John's destruction of the city '(lit.) distrugerea lui Ion a orașului'; (b) legată de construcții ca: the destruction of the city by the enemy 'distrugerea orașului de către dușman'. Autoarea sintetizează astfel relația dintre sistemul acuzativ, cel ergativ și nominalizări: Sistem acuzativ Sistem ergativ Nominalizări A nom. erg. PP S nom. abs. gen. P ac. abs. gen. Alexiadou (2001: 166) Într-o abordare care merge în aceeași direcție, Coon și Salanova (2009) analizează limbile mẽbêngôkre și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
s destruction of the city '(lit.) distrugerea lui Ion a orașului'; (b) legată de construcții ca: the destruction of the city by the enemy 'distrugerea orașului de către dușman'. Autoarea sintetizează astfel relația dintre sistemul acuzativ, cel ergativ și nominalizări: Sistem acuzativ Sistem ergativ Nominalizări A nom. erg. PP S nom. abs. gen. P ac. abs. gen. Alexiadou (2001: 166) Într-o abordare care merge în aceeași direcție, Coon și Salanova (2009) analizează limbile mẽbêngôkre și chol, arătând că ergativitatea este rezultatul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
precum și faptul că multe limbi cu predicatul în poziție inițială funcționează după tiparul ergativ. 8. CONCLUZII Principala concluzie care se poate formula în urma analizei aspectelor prezentate în acest capitol este că diferența dintre cele două tipuri de limbi − ergative și acuzative − nu este chiar atât de tranșantă cum reiese din studiile tipologice. Având în vedere că, la începutul cercetărilor din acest domeniu, rezultatele aplicării modelului lingvistic de tip acuzativ, mai familiar cercetătorilor, la descrierea limbilor ergative nu au dat rezultate foarte
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
capitol este că diferența dintre cele două tipuri de limbi − ergative și acuzative − nu este chiar atât de tranșantă cum reiese din studiile tipologice. Având în vedere că, la începutul cercetărilor din acest domeniu, rezultatele aplicării modelului lingvistic de tip acuzativ, mai familiar cercetătorilor, la descrierea limbilor ergative nu au dat rezultate foarte bune, o bună bucată de vreme a existat tendința de a crea un aparat descriptiv și terminologic specific pentru limbile ergative (în care intră, de exemplu, denumirile cazurilor
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
încercarea de a încadra ergativul în tipologia cunoscută a cazurilor (secțiunea 3.); căutarea unor definiții universale pentru conceptele subiect, obiect, tranzitivitate și urmărirea relevanței acestora pentru limbile ergative (secțiunile 4. și 5.); în sfârșit, paralelismul dintre anumite construcții din limbile acuzative (pasivul, nominalizările) și sintaxa limbilor ergative (secțiunea 6.). Capitolul 3 SEMANTICA ȘI SINTAXA VERBELOR ERGATIVE/INACUZATIVE DIN LIMBA ROMÂNĂ Interesul pentru clasa verbelor ergative/inacuzative a sporit odată cu cercetările privind interfața dintre sintaxă și semantică și identificarea aspectelor din sensul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergativității din punct de vedere tipologic, se poate spune că verbele inacuzative, caracterizate prin trăsătura [− Control] corespund verbelor cu So (Dixon 1994: 53, vezi Capitolul 1, 3.1.2.(b), 3.1.3.(a)) sau că verbele ergative din limbile acuzative reprezintă manifestări ale ergativității lexicale (vezi Capitolul 1, 4.) 1. DISTINCȚIA TRANZITIV−INTRANZITIV ȘI IPOTEZA INACUZATIVĂ Așa cum am arătat în Capitolul 2, 5.3., începând din anii '80 ai secolului al XX-lea, majoritatea lingviștilor sunt de acord asupra faptului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
ergativul și pasivul apar în aceeași configurație sintactică (concluzie la care au ajuns și alți autori: Burzio 1986, Woolford 1993, Haegeman 1994: 323 etc. − vezi infra, 4.1.1.) și proprietatea comună de a nu admite vecinătatea unui nominal în acuzativ. Definiția foarte largă a pasivului, a cărui unică trăsătură definitorie este inversarea dintre subiect și obiectul direct, îi permite autoarei să subordoneze pasivului atât construcțiile reflexive cu subiect de adâncime neexprimat (Fereastra se aburește, Pulsul se accelerează, Ridurile se adâncesc
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în timp ce argumentul unui verb ergativ este un fals subiect, un obiect tematic promovat ca subiect structural printr-o regulă gramaticală. Haegeman (1994: 323) consideră că verbele inacuzative sunt verbe cărora le lipsește argumentul extern și care nu pot atribui Cazul acuzativ complementului. Această definiție îi permite autoarei să includă pasivele în clasa inacuzativelor. Levin și Rappaport Hovav (1995: 3) menționează definiția rezultată din Generalizarea lui Burzio (vezi infra, 4.1.1.) − un verb inacuzativ nu ia argument extern/este incapabil să
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
un verb inacuzativ are obiect în D-Structură, dar nu și subiect. În termenii structurii argumentale, un verb inergativ are argument extern, iar un verb inacuzativ are argument intern direct; un verb inacuzativ nu poate avea un obiect direct în acuzativ sau, în termeni GB, nu poate atribui Caz structural obiectului său. O definiție potrivită și suficient de largă pentru verbele inacuzative din limba română ar fi următoarea: verbe nonagentive, care denotă schimbarea de stare, configurația spațială, mișcarea direcționată, existența, apariția
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]