1,484 matches
-
edeme periferice, creșterea greutății corporale. Creșterea presiunii diastolice ventriculare (PTDV) în absența semnelor clinice de con - gestie poartă denumirea de congestie hemodinamică. Aceasta poate precede cu săptămâni sau zile congestia clinică. Acest lucru poate fi legat de unele modificări fiziopatologice adaptative, cum ar fi: creșterea drenajului limfatic, creșterea presiunii în capilarul pulmonar și/sau hipertensiune pulmonară (HTP). Teoretic, congestia hemodinamică poate contribui la progresia IC prin activarea neuro-hormonală și prin producerea ischemiei subendocardice, care, la rândul său, poate antrena insuficiență mitrală
Afectarea cardiovasculară în boala renală cronică by Daniela Bartoș, Cristina Tîrziu () [Corola-publishinghouse/Science/91944_a_92439]
-
suferi modificări patologice de tip cantitativ, calitativ sau mixt. Principalele modificări cantitative ale hematiilor sunt poliglobulia și anemia. Poliglobulia (sau policitemia) se caracterizează prin creșterea numărului hematiilor sangvine peste limita fiziologică superioară. Poate fi fiziologică, când se produce ca reacție adaptativă la scăderea presiunii parțiale a oxigenului atmosferic (ca de exemplu la altitudini mari), sau patologică - poliglobulia primitivă a lui Vaguez, boală caracterizată prin proliferarea malignă a celulelor precursoare ale hematiilor dar și a altor linii hematogene (pe lângă globulele roșii crește
MOTRICITATEA – O ABORDARE FIZIOFARMACOLOGICĂ by BOGDAN-ALEXANDRU HAGIU () [Corola-publishinghouse/Science/1758_a_92281]
-
mecanismul producerii fiind reducerea volumului sangvin circulant ca urmare a deshidratării; poate provoca moartea sau se poate solda cu sechele neurologice grave. De aceea, în condițiile unor temperaturi ridicate ale mediului ambiant nu se fac eforturi fizice fără o pregătire adaptativă și fără a se asigura aportul hidromineral adecvat. Febra, spre deosebire de hipertermie, este o reacție nespecifică de apărare. În acest caz creșterea temperaturii corporale are loc prin stimularea centrului termogenetic hipotalamic de către unele citokine a căror eliberare este deteminata de acțiunea
MOTRICITATEA – O ABORDARE FIZIOFARMACOLOGICĂ by BOGDAN-ALEXANDRU HAGIU () [Corola-publishinghouse/Science/1758_a_92281]
-
cu repercursiuni pentru adaptarea cardiovasculară la efort. Acest mecanism fiziopatologic caracterizează hipertonia renală, hipertensiunea arterială provocată de angiotensina II putând induce hipertrofie cardiacă, a cărei consecința poate fi în continuare insuficiența cardiacă și scăderea capacității de efort. Una din reacțiile adaptative la această modificare este creșterea debitului sangvin renal, prin poliurie rinichii reușind să mențină o concentrație sangvină în limite normale a produșilor reziduali ai metabolismului proteic. Într-o insuficiență renală în care, prin afectarea funcției de secreție, este diminuată eliminarea
MOTRICITATEA – O ABORDARE FIZIOFARMACOLOGICĂ by BOGDAN-ALEXANDRU HAGIU () [Corola-publishinghouse/Science/1758_a_92281]
-
și alți termeni utilizați pentru a desemna apărarea? 21 2.2. Împotriva cui se apără eul? 24 2.3. Din ce motive se apără eul? 25 2.4. Ce înseamnă o apărare reușită? 26 2.5. Ce este o apărare adaptativă? 27 2.6. Există apărări normale și apărări patologice? 28 2.7. Cum se definesc mecanismele de apărare? 30 CAPITOLUL 2 - Liste și clasificări 36 1. Liste de mecanisme de apărare. Problema numărului lor 36 2. Mecanismele reținute și prezentate
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
tulburărilor fizice sau selecția profesională. În al doilea rând, apar și se dezvoltă trei direcții de studiu privind ontogeneza și evoluția în cursul ciclului de viață a mecanismelor de apărare, care sunt evaluate și puse în relație cu alte strategii adaptative, mai ales cu mecanismele de coping și de degajare. În virtutea importanței lor, aceste direcții de cercetare fac obiectul unor capitole distincte în prima parte a lucrării de față. În al treilea rând, abordările utilizate în studierea mecanismelor de apărare se
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
1) Există diferențe între termenul „mecanism de apărare” și alți termeni utilizați pentru a desemna apărarea? 2) Împotriva cui se apără eul? 3) Din ce motive se apără eul? 4) Ce înseamnă o apărare reușită? 5) Ce este o apărare adaptativă? 6) Există apărări normale și apărări patologice? 7) Cum se definesc mecanismele de apărare? 2.1. Există diferențe între termenul „mecanism de apărare” și alți termeni utilizați pentru a desemna apărarea?tc " 2.1. Există diferențe între termenul „mecanism de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
funcții ale eului și pot antrena o suspendare parțială a unora dintre aceste funcții. Fenichel aduce în discuție exemplul leșinului cu funcție defensivă, care este însoțit de o oprire completă a tuturor funcțiilor eului. 2.5. Ce este o apărare adaptativă?tc "2.5. Ce este o apărare adaptativă?" Construind o teorie mai nuanțată decât a Annei Freud, Vaillant (1993) consideră că anumite apărări pot fi adaptative: ele facilitează deopotrivă homeostazia psihică și adaptarea subiectului la lumea înconjurătoare. Aceste apărări adaptative
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
parțială a unora dintre aceste funcții. Fenichel aduce în discuție exemplul leșinului cu funcție defensivă, care este însoțit de o oprire completă a tuturor funcțiilor eului. 2.5. Ce este o apărare adaptativă?tc "2.5. Ce este o apărare adaptativă?" Construind o teorie mai nuanțată decât a Annei Freud, Vaillant (1993) consideră că anumite apărări pot fi adaptative: ele facilitează deopotrivă homeostazia psihică și adaptarea subiectului la lumea înconjurătoare. Aceste apărări adaptative prezintă cinci caracteristici: 1) Modul lor de funcționare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de o oprire completă a tuturor funcțiilor eului. 2.5. Ce este o apărare adaptativă?tc "2.5. Ce este o apărare adaptativă?" Construind o teorie mai nuanțată decât a Annei Freud, Vaillant (1993) consideră că anumite apărări pot fi adaptative: ele facilitează deopotrivă homeostazia psihică și adaptarea subiectului la lumea înconjurătoare. Aceste apărări adaptative prezintă cinci caracteristici: 1) Modul lor de funcționare vizează, spre exemplu, în cazul afectului, nu dispariția acestuia, „anestezierea” lui, ci mai degrabă „prelucrarea” lui și deci
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
adaptativă?tc "2.5. Ce este o apărare adaptativă?" Construind o teorie mai nuanțată decât a Annei Freud, Vaillant (1993) consideră că anumite apărări pot fi adaptative: ele facilitează deopotrivă homeostazia psihică și adaptarea subiectului la lumea înconjurătoare. Aceste apărări adaptative prezintă cinci caracteristici: 1) Modul lor de funcționare vizează, spre exemplu, în cazul afectului, nu dispariția acestuia, „anestezierea” lui, ci mai degrabă „prelucrarea” lui și deci „reducerea durerii”. Așa se explică de ce anticiparea sau reprimarea (desemnată în această lucrare sub
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de funcționare vizează, spre exemplu, în cazul afectului, nu dispariția acestuia, „anestezierea” lui, ci mai degrabă „prelucrarea” lui și deci „reducerea durerii”. Așa se explică de ce anticiparea sau reprimarea (desemnată în această lucrare sub numele de „suprimare”) sunt mecanisme mai adaptative decât formațiunea reacțională, activismul (acting-out) și refuzul psihotic. 2) Apărările adaptative se înscriu într-o perspectivă temporală: ele sunt orientate mai degrabă către un termen lung. Anticiparea este astfel superioară acțiunii, întrucât ea permite, metaforic vorbind, „să plătești acum și
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
anestezierea” lui, ci mai degrabă „prelucrarea” lui și deci „reducerea durerii”. Așa se explică de ce anticiparea sau reprimarea (desemnată în această lucrare sub numele de „suprimare”) sunt mecanisme mai adaptative decât formațiunea reacțională, activismul (acting-out) și refuzul psihotic. 2) Apărările adaptative se înscriu într-o perspectivă temporală: ele sunt orientate mai degrabă către un termen lung. Anticiparea este astfel superioară acțiunii, întrucât ea permite, metaforic vorbind, „să plătești acum și să zbori mai târziu”. 3) Pentru a fi adaptativă, o apărare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
2) Apărările adaptative se înscriu într-o perspectivă temporală: ele sunt orientate mai degrabă către un termen lung. Anticiparea este astfel superioară acțiunii, întrucât ea permite, metaforic vorbind, „să plătești acum și să zbori mai târziu”. 3) Pentru a fi adaptativă, o apărare trebuie să fie cât se poate de specifică. Metafora cea mai ilustrativă din acest punct de vedere este cea a cheii care se potrivește perfect în încuietoare, în comparație cu ciocanul de bătut la ușă. Referindu-se la specificitate, Vaillant
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de bătut la ușă. Referindu-se la specificitate, Vaillant abordează o chestiune care fusese deja evocată de A. Freud atunci când vorbea despre faptul că, în fața anumitor amenințări, unele mecanisme sunt mai utile decât altele. 4) Pentru a putea fi socotite adaptative, apărările trebuie să canalizeze sentimentele și nu să le blocheze. Reprimate, sentimentele pot fi, pentru un subiect care recurge în mod sistematic la formațiunea reacțională, la fel de periculoase ca o defecțiune survenită la supapa de evacuare a vaporilor de la oala sub
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nu să le blocheze. Reprimate, sentimentele pot fi, pentru un subiect care recurge în mod sistematic la formațiunea reacțională, la fel de periculoase ca o defecțiune survenită la supapa de evacuare a vaporilor de la oala sub presiune pusă la foc. 5) Apărările adaptative îl fac pe utilizatorul lor plăcut, atrăgător pentru ceilalți. În schimb, folosirea unor apărări neadaptative conduce la respingerea utilizatorului, care este perceput ca supărător, insuportabil. Aici se stabilește o relație între eu și ceea ce Vaillant consideră a fi „cel mai
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
clară, fără umbră de ambiguitate. Pentru el, prezența apărărilor nu este, prin ea însăși, o dovadă a bolii. Oricât de dezorganizate, nerezonabile sau condamnabile ar putea părea apărările în ochii unui observator extern, ele nu sunt altceva decât un răspuns adaptativ. Studierea apărărilor considerate „psihotice” demonstrează că același mecanism de apărare poate fi utilizat la fel de bine de către o persoană bolnavă și de persoanele care nu suferă de nici o maladie. Să luăm ca exemplu distorsiunea - mecanism asociat adesea fazei maniace din psihozele
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
DSM-IV) Altruismul Anticiparea Autoobservarea Capacitatea de a recurge la celălalt 17 Distorsiunea psihotică Identificarea proiectivă Omnipotența Plângerea cuprinzând solicitarea unui ajutor și respingerea ajutorului Proiecția delirantă Refuzul psihotic Retragerea apatică Umorul. Aceste completări vizează mai cu seamă mecanismele de nivel adaptativ ridicat (în număr de șase, plus sublimarea, care figurează în lista Annei Freud) și mecanismele nivelului definit de disreglarea defensivă (trei mecanisme). Celelalte patru mecanisme țin de nivelurile ce implică o distorsiune minoră (un mecanism) sau majoră (tot un mecanism
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
termenul englez affiliation a fost tradus prin capacité de recours à autrui ș„capacitatea de a recurge la celălalt”ț. 4) Afirmarea de sine - sintagmă care apare, în traducerea franceză a DSM-IV (affirmation de soi), pe lista mecanismelor de nivel adaptativ ridicat - este desemnată în glosarul aceluiași DSM-IV prin termenul „autoafirmare”. Să mai notăm că în lista lui Valenstein apare reliefarea afectelor. Vezi și definiția dată la subcapitolul dedicat afirmării de sine din a doua parte a lucrării noastre, precum și prezentarea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
autori au conceput și publicat clasificări ale mecanismelor de apărare. Cea întocmită de Vaillant (1971, 1976), prezentată în detaliu în lucrarea sa din 1993, se numără printre cele mai cunoscute. Ea grupează apărările în patru categorii, definite în funcție de caracterul lor adaptativ în cursul vieții adulte (stabilit în urma unor observații pe termen lung): 1) Prima categorie este aceea a apărărilor psihotice, care include proiecția delirantă, distorsiunea și refuzul psihotic. 2) A doua categorie este cea a apărărilor imature, șase la număr: proiecția
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sublimarea, reprimarea (sau înlăturarea), anticiparea și umorul. O altă clasificare ce se apropie în mod evident de aceea propusă de Vaillant apare în DSM-IV (American Psychiatric Association, 1994/1996), unde sunt descrise următoarele șapte niveluri ale funcționării defensive: 1) Nivelul adaptativ ridicat. Opt apărări date ca exemplu - anticiparea, capacitatea de a recurge la celălalt (afiliere), altruismul, umorul, autoafirmarea, autoobservarea, sublimarea și reprimarea - permit o adaptare optimală la factorii de stres, accentuează sentimentul de gratificare, autorizează o percepție conștientă a sentimentelor, a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
este pregătit să negocieze cu respectivul conflict. În fine, sublimarea pune pulsiunea (sursa anxietății) în slujba unui răspuns creativ. În virtutea modului în care aceste apărări contribuie la controlarea conflictului, cel de-al patrulea stil defensiv ar putea fi numit stil adaptativ. În cadrul cercetării care a condus la descrierea acestor patru stiluri defensive - acțiune inadaptată, distorsiune a imaginii, sacrificiu de sine și stil adaptativ -, Bond et al. au utilizat două instrumente concepute în scopul de a evalua dezvoltarea eului, maturizarea sa: Chestionarul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care aceste apărări contribuie la controlarea conflictului, cel de-al patrulea stil defensiv ar putea fi numit stil adaptativ. În cadrul cercetării care a condus la descrierea acestor patru stiluri defensive - acțiune inadaptată, distorsiune a imaginii, sacrificiu de sine și stil adaptativ -, Bond et al. au utilizat două instrumente concepute în scopul de a evalua dezvoltarea eului, maturizarea sa: Chestionarul de evaluare a forței eului al lui Brown și Gardner, și Testul frazelor de completat al lui Loevinger. Corelațiile dintre stilurile defensive
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
stilurile defensive și măsurătorile gradului de maturitate a eului arată că stilurile defensive sunt ierarhizate, existând o progresie în dezvoltarea eului, mergând de la acțiunea inadaptată la distorsiunea imaginii, trecând prin sacrificiul de sine, pentru a ajunge, în sfârșit, la stilul adaptativ. Această progresie reflectă o schimbare mergând de la controlul pulsiunilor la exprimarea creativă de sine, la preocuparea pentru ceilalți și pentru obiectele importante. O asemenea viziune se găsește în acord cu rezultatele studiului longitudinal întreprins de Vaillant (1976) și cu observațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lui, îndeplinesc un rol defensiv la nou-născut. Cam în aceeași perioadă, Menninger (1954) abordează chestiunea mecanismelor de apărare dintr-o perspectivă teoretică mai largă, diferită de cea a lui Freud și a fiicei sale. El prezintă un sistem de procese adaptative ce implică existența a patru niveluri de dispozitive de reglare. Spitz (1964) a realizat un studiu consacrat prototipurilor prezente în cursul primului an și al unei părți din al doilea an de viață. Relațiile - a căror existență este sugerată în
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]