1,253 matches
-
lângă cot. Faliboga descălecă repede și se alătură de flăcău, în gluga-i sură... Unde-ai fost? zise el scurt, și-l apucă de braț. Ia lasă-mă, bădică, răspunse necăjit Niță. Ce ai cu mine. Destul sunt eu de amărât ș-așa. Cum ai lăsat vitele și te-ai dus?... Dacă le-am lăsat, le-am lăsat cu regulă... —Măi, de mult am eu cu tine o socoteală, măi Lepădatule, ș-acuma m-ai găsit în toane bune!... Apoi văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
plimbat pe căpușele alea de la revistele de modă? Poți să-mi reamintești? —Tahiti. De-abia puteai s-o auzi pe Wendell. —Tahiti? Tahiti! Nici măcar eu n-am fost în afurisitul de Tahiti. Și n-a putut să ne dea un amărât de doi pe patru? Ce-i făcuși redactoriței, Wendell? Ai vărsat pe ea? Te-ai culcat cu prietenul ei? — Era hotărâtă să ne dea un sfert de pagină, dar Tokyo Babe tocmai și-au lansat noua lor cremă pentru ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
spăl onoarea tribului. Și astfel dădu ocol încăperii, folosindu-se cu ingeniozitate de geloziile și certurile dintre familii sau clanuri, căpătând de fiecare dată o contribuție tot mai însemnată. În mintea mea, cifrele se adunau. Cei doi dinari ai mei amărâți se făcură doisprezece, patruzeci și doi, nouăzeci și doi... Ultimul solicitat a fost unchiul Hibei, care, în calitate de șef de trib, era nevoit să-și justifice rangul urcând mai sus decât cel mai mărinimos dintre cei aflați în subordinea sa. — Două sute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
că te urmăresc oamenii și acum adevărul iese la iveală - tu îi urmărești pe alții. Și cu asta basta, îi spusese. Să nu mi te aduni cu vânzătorii de înghețată. Un nenorocit de vânzător! De fapt, nici măcar un vânzător! Un amărât care vede de căruț-de-înghețată. Numele familiei noastre va fi distrus. Trebuie să țintești mai sus decât ești tu, nu mai jos. Ce nemulțumit ar fi fost să afle că și familia vânzătorului de înghețată făcea remarci similare despre familia lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
aici: așa ceva alungă clienții. I-aș fi dat eu o liră, doar să-l țin departe de mine, dar unul din membrii triumviratului acneic care păzea casa de bani, a venit căscând și a trântit o mână grea pe umărul amărâtului, expediindu-l în strada căreia îi aparținea. Afară, bătrâne. De ce? Pentru că așa au hotărât banii. Am luat trei sticle de șampanie franțuzească. La casă mi-au verificat cartea de credit în broșurica în care sunt trecute fraudele bancare și autorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
lui e, într-adevăr, foarte personal. — La ei nu te gândești, obișnuiește el să spună. Nu te gândești la ei. Te plimbi pe la periferie, dar la ei nu te gândești niciodată - la ceilalți. — La cine? l-am întrebat eu. La amărâții de-alde tine? — Ascultă. Foamea m-a făcut să fur mâncare doar ca să-mi salvez viața. Poți s-o faci timp de o săptămână. După o lună capeți un aer special. Aerul unui om care trebuie să fure mâncare pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
el își dă seama de chestia asta câteodată, de lipiciul ăsta dintre noi. Îl sperii, cu toată vorbăria lui. Da, e deștept, și mi-ar plăcea să mă pot exprima ca el, dar mi-am dat seama că e un amărât chiar din prima clipă. Am rămas în aceeași poziție relaxată, lăsându-mi inima să-și vadă netulburată de galopul ei. M-am uitat în scrumiera din fața mea, un morman răvășit, plin de scrum și de hoiturile strivite ale unei duzini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Și asta deoarece cred că în mine sălășluiesc câteva mirosuri câinești interesante. Și mie mi-a plăcut de el. Taticule, câinele ăsta era făcut să trăiască. Habar nu avea ce noroc dăduse peste el. În visele lui, în hoinărelile lui, amărâtul de câine se visează pe Twenty-Third Street, dar n-ar ghici niciodată că viața poate fi așa de dulce într-un apartament dublu pe Bank Street, cu un coș nou, o stăpână scumpă și iubitoare, cu toată mâncarea pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
-l pe slăbuțul prinț Kasimir, și Lorne Guyland într-un smoching robotic cu vampira Thursday la brațul lui de robot. Am văzut și contingentul britanic, Skuse, Blackadder, Micky Obbs și pe copilul minune, Duane Meo, regizorul meu de montaj. Stăteau amărâți într-un colț și, la un moment dat, m-am simțit ca o cloșcă sau un cultivator de orhidee, cu atâtea suflete de îngrijit și alinat. Dar Fielding a preluat comanda, organizând un fel de concurs de măgulire printre portmoneele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
capăt de ață,împletindu-l încoace și-ncolo printre ele. Era o priveliște hipnotică. Ignatius spunea: Aspectul care-mi place mai presus de toate în K este absența oamenilor de știință. întotdeauna mi s-a părut rușinos faptul că niște amărâți de tehnologi și-au arogat dreptul de a fi numiți astfel: oameni de știință, oameni ai cunoașterii. în absența lor, știința s-a întors la paznicii săi adevărați: învățații, gânditorii, teoreticienii abstractului, așa ca mine. Totuși absența tehnocratului nu înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
literate de acum, știu, strâmbă din nas când dau de astfel de mărturisiri. Le fac să amușine savant din finele lor născioare: Pooof-pooof! Nu-i deloc postmodern! Auzi, țațo, metafizica grădinii de zarzavat! Chiar nu și-o fi dând seama amărâtul că-i uncool?! Acu’, când schimbarăm nu numai secolu’, dar și mileniu’, să mai mergi prin rouă??? Așa o fi. Doar că metafizicul din mine, în acele dimineți înrourate din grădină, se înălța în toată splendoarea păcătoșeniilor sale spre cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
buzunar și i-am arătat-o. Nu-i reproșam ceva anume, nu aveam tupeul ăsta. În general, nu reproșam ceva cuiva. Eram împăcat cu mizeriile clipei și ale zilei, cu viața de nenoroc pe care o duceam alături de toți ceilalți amărâți ai unei istorii și ai unui timp care nu mai aveau nici o noimă. Nici o coerență. Preferam să mă cufund în astfel de înserări mocirloase, așteptând troleibuze de care puțin îmi păsa dacă vin sau nu la timp, dacă mai circulă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mi l-a fluturat pe sub nas, recomandându-se „...ache de la Interne“. Nu mai aveam ce spune și l-am urmat. N-are rost să insist în descriere. Un consum inutil de vorbe. Destul că de la acel tip am înțeles că amărâții aceia de veneau la „Spicul“ erau urmăriți în continuare, erau puși să se urmărească ei între ei, să afle ce legături aveau în afară și alte asemenea. Dacă tot mă cunoșteam cu ei, era bine să rețin și eu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în clădiri, a gangurilor, a crâșmelor, a prăvăliilor de tot felul. Mai peste tot mă întâlnesc cu textul, mă citesc și sunt tentat a transcrie cele citite. A rescrie, iar și iar, același text, înciudat doar pe sărăcia de cuvinte, amărât că încă, parcă, șirurile nu au coerența pe care le-o simt, întristat că rescrierea minte, oricât de mult aș încerca să-mi potrivesc cadența de acum cu ritmul neîmblânzit al scrisului de dintotdeauna. Acum, oprit în fața vitrinei librăriei, privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fără alinător trupului meu prăbușit în fel de fel de spaime. Dintr-odată, discuțiile cu Trombă, mărturisirile lui mi-au dezvăluit că același text poate zidi și poate dărâma. Nu literatura, am constatat, mă făcuse să înțeleg aceasta, ci un amărât de fost slujbaș al cenzurii de demult. Un moșneguț simpatic, firav, cu privire vioaie, iscoditoare mereu, cherchelindu-se destul de ușor și vorbind întruna, ca într-o obsesie, despre tot ceea ce făceau ei în birourile lor de pe Sărindar. Habar n-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că va veni noaptea în care va fi uitat undeva pe o stradă pustie, că va veni o dimineață străină, când se va trezi undeva la margine de oraș, într-un altul, că va colinda cu acela în căutarea unui amărât de birou al I.T.B.-ului unde se păstrează obiectele pierdute, spre a-și recupera servieta cu cheile de la garsoniera lui, nevrând nimic altceva decât să doarmă, să doarmă, să doarmă. Și să viseze într-un târziu, poate, că s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de cinci-șase ani care venea și cerșea la „Colombo“. Banii îi lua taică-su, un ins șchiop care pândea de pe trotuarul vecin, din dreptul C.E.C.-ului, devenit mai apoi restaurant „Havana“. De la fetița aceea am început să fiu atent la amărâții de pe Bulevard. Le-am făcut fișe. Cu unii chiar am discutat, iscodindu-i de-ale lor, pentru câțiva lei. Cei mai mulți nu voiau să-mi vorbească. Parcă nici nu pricepeau ce le spun. Am strâns totuși fel și fel de hârtii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru care noi Îl respectăm....” „Vorbești mereu de noi”, spuse starețul. „De fapt câți sunteți?” „Deocamdată doi, eu și masterandul Oliver, dar În curând vom fi mai mulți...” „Tu și Oliver”, spuse pe un ton vădit disprețuitor starețul. „Amândoi niște amărâți...” „De ce țineți cu tot dinadinsul să ne jigniți?” „Cine mai e și Oliver ăsta al tău? Cu ce se ocupă?” „A terminat masteratul În Matematică... Deocamdată e liber-profesionist...” „Și cum Își câștigă el pâinea cea de toate zilele?” „Propovăduind adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Eram ditai artileriștii deja. ― Da’ ce funcție aveai dumneata? - s-a auzit întrebarea cârcotașului din colțul întunecos al vagonului. ― Eram ditai servantul. Nu mă vezi cât sunt de mare? a răspuns mustăciosul, desfăcându-și sumanul la piept. ― Eu eram un amărât de ochitor - și-a declinat calitatea omul din „umbră”. ― Și cum spuneam, am ieșit într-o aplicație de noapte. Trebuia să trecem printr-o pădure. Când soarele și-a luat în brațe ultimele raze și a trecut dincolo de deal - că
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Todiriță băiete! ― Ție ce îți pasă? Îți umblă gura ca melița: „încărcați, distanță... înălțător”... și câte alte comenzi... iar dacă ceva nu-i bine, urmează „la loc comanda!” Te-ai întrebat tu ce are de tras unul ca mine? Un amărât de servant? Știi tu câte zeci de kilograme ridic eu într-o zi de instrucție? ― Și iarăși mă întorc și spun - l-a făcut atent Dumitru. ― Ce mai vrei să zici? ― Că ce își face omul cu mâna lui nici
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
eu, așaaa... ca să vă am de mușterii când îți mai veni la târg. ― Nu știu cum să spun, jupâne, da’ așa ne cam obligi să venim mai des la târg - a apreciat Dumitru spusa hangiului. ― Da’ ce mare afacere ar face un amărât de hangiu - fără mușterii ca domniile voastre - dacă îți veni și mâine și poimâine pe aici? Ia acolo vreo doi gologani și în rest?... Vorbe. ― Și vorbele sunt bune, jupâne. Uite, eu. Eu n-aș putea sta ca huhurezu’ în vârf
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
regulă. Putea să ne convoace prin telefon...Dar uite că nici n-am apucat să verific dacă...” ― Todiriță, vezi dacă telefonul cela mai are viață. După câteva clipe, a venit răspunsul: ― Îi mut, Dumitre! „Asta era”. ― Vedeți, poate capătă glas amărâtul cela de telefon. Mă duc să văd ce ordine sunt. După o alergătură bună, gâfâind, a intrat la comandantul bateriei. ― Să trăiți, domnule căpitan! În adăpost se aflau și ceilalți comandanți de tunuri. Căpitanul, cu chip înnegurat, a vorbit scurt
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Mal simți că vocea lui începea să tremure. „Gentlemen, vă rog”. Întreruperea îi permise lui Mal să înghită, să-și ascută privirea și să-l săgeteze pe Dudley Smith. Polițistul ripostă cu un zâmbet blând, zicând: „Destulă ceartă pentru un amărât de latino mort”, apoi îi întinse mâna. Mal i-o dădu pe a lui; Smith trase cu ochiul. Ellis Loew spuse: „Așa e mult mai bine, pentru că vinovăția sau nevinovăția n-are nici o legătură cu problema noastră. Adevărul e că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
cartușe, ca s-o poată reîncărca. Pariu la marele noroc - de două ori. Cu arma lui în mână, Buzz porni la atac. Când ajunseră periculos de aproape unul de altul, grecul apăsă pe trăgaci, dar nu se auzi decât un amărât de clic. Buzz atacă, lovindu-i păroasa mână stângă, care încerca disperată să bage pe țeavă muniția inexistentă. Tommy Sifakis urlă și aruncă arma din mână. Buzz îl dărâmă cu o pereche de croșee dreapta-stânga în coaste. Grecul scuipă sânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
mâna de pe masă, își scutură cioburile de sticlă din palmă și linse zeama de lămâie de pe degete. Cine mai era băgat în afacere, în afară de grec? Buzz arătă spre ochii lui, acolitul fidel care nu minte niciodată. Se gândi la doi amărâți pe care-i gonise din oraș pentru că atentaseră la carnețelul cu maimuțe a lui Lew Wershow de la Paramount. — Bruno Geyer și Steve Katzenbach. Poponari. Găsești un cuib pentru Lucy? Cohen pocni din degete. Ospătarii se materializară și curățară masa rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]