756 matches
-
semnificațiilor, în semnul-substrat, poate fi explicată cu ajutorul însușirilor constitutive ale scriiturii. Toate mediile de exprimare sunt prin esență "scriitură""289. După cum susține Barbara Johnson, scriitura conține o logică dublă 290, care este chiar aceea a suplementarității, care induce semantic și ambivalența dintre completare, adaos și substitut, astfel încât a afirma că A este suplementul lui B introduce o ambiguitate în discurs, mai ales că logica suplementarității este diferită de logica binară a identității și noncontradicției. Aceste efecte discursive obținute de poziționările teoretice
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
nu se mai poate vorbi despre o referință unică, consecințele acestui fapt fiind criza reprezentării și ambiguitatea demersului interpretativ, se poate concluziona că scriitura postmodernă "pulverizează gramatica, logica și retorica, contrazice fiecare afirmație de îndată ce o face, amână înțelesul la nesfârșit, ambivalența există în orice cuvânt, vidul apare în orice construcție, coerența structurii se năruie definitiv"327. Pierderea realului, teoretizată de Jean Baudrillard, se traduce la nivelul scriiturii prin adoptarea unor procedee care creează permanent senzația de mișcare, reașezare, rearanjare, fragmentare. Ideile-forță
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și uneori ca referent. De altfel, din punctul de vedere al lui Baudrillard, limbajul ideal este alcătuit după modelul consumului. În economia discursivă trebuie ca semnele să se consume și să se distrugă în interiorul unui limbaj. Baudrillard se folosește de ambivalența termenului francez consommer, care înseamnă și a satisface, și a anula. Astfel, filosoful instituie și păstrează un paradox: a consuma presupune atât producerea, cât și distrugerea semnelor. Limbajul construit după această schemă se conformează și atributelor potlatch-ului teoretizat de Marcel
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
2. O logică economică a valorii de schimb; 3. O logică a schimbului simbolic; 4. O logică a valorii/semn. Prima este o logică a operațiilor practice. A doua este o logică a echivalenței. A treia este o logică a ambivalenței. A patra este o logică a diferenței"403. În funcție de tipul de logică după care este ordonat (logica utilității, a pieței, a darului, a statutului), un obiect va avea poziția de instrument, marfă, simbol sau semn. Logica producției este doar una
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
will"). 4.3.2.1. Societatea schimbului simbolic O importanță deosebită este acordată de către Baudrillard ideii de schimb simbolic, care se opune celei de schimb economic, guvernat de legile producției, ale echivalenței și controlului. Schimbul simbolic este cel care introduce ambivalența în interiorul relațiilor și scapă astfel constrângerilor determinate de către cod; în acest sens, este nu doar un exemplu favorit pentru a arăta că teoria marxistă eșuează în a descrie corect alte tipuri de societăți, precum cele arhaice, construite în jurul ritualurilor, sărbătorilor
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în discursuri metafizice, care, universalizând conceptele principale cu care operează, tind apoi să explice orice fenomen prin introducerea lui în acest "pat al lui Procust", al țesăturilor prefabricate conceptual de către ele. Împotriva acestor efecte discursive, Baudrillard va introduce mai târziu ambivalența și seducția drept procedee de destabilizare a discursului, astfel încât acesta să nu devină o dogmă și să se dovedească capabil de a surprinde actualitatea în mișcare, dar și să rămână deschis posibilelor "revoluții discursive". Pentru acest din urmă motiv, de
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
întotdeauna exagerate, tocmai pentru a umili și provoca, obligând la primirea, în retur, a unui dar mult mai mare), este transformată de către Baudrillard într-o adevărată strategie discursivă, care-i va asigura baza alcătuirii unei "teorii fatale". Logica excesului, a ambivalenței, a reversibilității, consumului și sacrificiului, caracteristice schimbului simbolic se vor regăsi transformate în procedee textuale ce vor să depășească logica discursivă a sistemelor și tratatelor. În primele texte, Baudrillard introduce problematica schimbului simbolic în legătură cu aceea a consumului sau a logicii
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în psihologie și economia politică, sunt excluse de către relațiile simbolice"409. O ordine economică nu poate surprinde ceea ce excede logica echivalenței, mai ales că darul, de pildă, este discutat într-o relație simbolică sub dimensiunile pierderii, excesului sau sacrificiului, introducând ambivalența (despre care Baudrillard afirmă că "pune capăt economiei politice a semnului"410) care subminează semnificația și comunicarea 411. În acest sens, Baudrillard i se alătură lui Bataille în a presupune o contradicție internă între natura umană și capitalism. Caracteristicile intrinseci
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și una a invizibilului. În Celălalt prin sine însuși, Baudrillard nuanțează relația se-ducere pro-ducere, considerând că între aceste două forme nu există doar contrast, ci și o complementaritate ce decurge din faptul că seducția deține o profundă ambiguitate și ambivalență, deoarece poate fi înțeleasă și ca mișcare de retragere în secret, și ca intenție de a face vizibil (și, prin urmare, de a "produce" ceva). "Seducția nu se opune producției: ea seduce producția [...], la fel cum răul nu este ceea ce
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
al discursului nu se obține prin intermediul unei încercări interpretative sau psihanalitice, ci prin recursul la ritual și metaforă ce presupune deplasarea ușoară a aparențelor și crearea unui lanț continuu de aparențe ale aparențelor. Seducția operează în interiorul unui discurs prin intermediul aproximării, ambivalenței, al vrăjii, împlinindu-se în cadrul ceremonialului sau al ritualurilor care rupeau legătura cu realitatea, impunând o logică nouă și un tip de ordine care fascina. Metafora în sine este elementul dominant al acestei etape pentru că ea poate face trimiteri la
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
adevărul și falsul se află în "competiție", câștigul discursiv al unuia excluzându-l automat pe al celuilalt, în spațiul seducției "e ca și cum falsul ar străluci prin toată puterea adevăratului. E ca și cum iluzia ar străluci prin toată puterea adevăratului"550, instituind ambivalența simulacrului. 6.3.3. Seducție și manipulare Luând în considerare faptul că seducția și manipularea presupun, în esență, acțiunea asupra celuilalt, se urmărește obținerea răspunsului la întrebarea: Pot fi considerate seducția și manipularea tipuri de performanță discursivă sau doar limite
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
teoriei actelor de limbaj), astfel încât H. Parret se distanțează de concepția lui Austin, incapabilă de a surprinde în totalitate seducția. "Seducătorul nu este nesincer, tot așa cum nu este nici sincer"551, concluzionează Parret, accentuând încă o dată dimensiunea esențială a seducției: ambivalența. 6.3.4. Logica seducției Herman Parret insistă asupra a trei aspecte considerate esențiale pentru înțelegerea seducției, prin intermediul cărora dă un răspuns consistent celor care au pus semnul echivalenței între seducție, minciună sau manipulare. Primul aspect vizează faptul că logica
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de interes discursiv care să deturneze și să delegitimeze raporturile de subordonare logică și ierarhică, specifice discursului tradițional. Pentru că nu poate surprinde toate relațiile din interiorul unei scrieri, logica clasică îi apare filosofului ca fiind opresivă, astfel încât o logică a ambivalenței i se impune ca o alternativă viabilă, capabilă de a reține mai multe aspecte esențiale. Această "destabilizare" discursivă, realizată de către conceptul de seducție, acționează, după cum am văzut, printr-o diminuare vizibilă a logicii noncontradicției, determinând chiar atracția termenilor opuși, cu
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
scriitură și performanță discursivă Pentru Jean Baudrillard, discursul poartă întotdeauna cu sine dorința de a produce sens, pe când limbajul și scriitura nu sunt decât forme aluzive ce transportă sensul într-un joc al seducției. În interiorul scriiturii, seducția operează prin aproximare, ambivalență, aparența sensului, astfel încât ea nu poate fi asociată decât domeniului esteticii. În general, seducția este înțeleasă într-o relație strânsă cu mythos-ul și narativitatea, în timp ce ea se opune constant logos-ului și argumentului. Chiar și numai prin caracteristicile sintetice prezentate
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
un lanț al suplementelor (ca în perspectiva derridariană) care să asigure "suprimarea ce menține" semnele și termenii. Logica clasică nu surprinde toate relațiile din interiorul unei scrieri, ea îi apare filosofului opresivă și constrângătoare. Înlocuirea sa cu o logică a ambivalenței i se pare a fi o acțiune cel puțin terapeutică, dacă nu chiar extrem de productivă la nivelul limbajului. Această "destabilizare" a structurilor și cadrelor vechi de raționare este realizată de către noțiunea de seducție, care acționează printr-o diminuare vizibilă a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
tuturor conceptelor ca: adevăr, obiectivitate, realitate etc.; * strategia paroxistică, a aducerii receptorului în "penultima poziție înaintea extremității", a sfârșitului, prin tehnica paradoxurilor, a afirmațiilor extreme, a repudierii categoriilor și prin căutarea necontenită a exoticului, excentricului și a locurilor necomune; * strategia ambivalenței, care, înlocuind logica bivalentă, conduce la polarizarea și tensionarea conceptelor în interiorul unui text, astfel încât acesta își pierde funcția de comunicare pentru a se deschide unei funcții-joc, ritualice; * strategia reversibilității, întâlnită în special în schimbul simbolic, care alcătuiește o dialectică specială între
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
structură văzută ca închidere, mizând, dimpotrivă, pe deschidere, precum și pe un discurs filosofic hibrid, impur. În termenii unui procedeu discursiv, seducția a putut fi astfel comparată cu deconstrucția derridariană, accentuându-se și mecanismele sale de funcționare discursivă (care includ logica ambivalenței, "amânarea sensului", ironia, provocarea). Prezența seducției ca mijloc retoric în multe dintre lucrările dedicate retoricii contemporane a determinat analiza acestui concept în raport cu datele acestei discipline și cu o seamă de termeni precum persuadare, minciună, manipulare etc. De asemenea, o analiză
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
acumulate de-a lungul timpului, care impun necesitatea unei individualizări a predării și a strategiilor de învățare, a unui mediu securizant și suportiv; - transformările fizice, psihologice și sociale consecutive vârstei, care generează nevoi specifice, interese și obiective diferite; - anxietatea și ambivalența experimentate de adult, ce se regăsesc în orientarea lui spre învățare, putând inhiba încercările de a deveni mai autonom. Toate aceste lucruri pot fi identificate de educator în primele sesiuni (prin discuții informale, de grup, evaluare de nevoi), în încercarea
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
acumulate de-a lungul timpului, care impun necesitatea unei individualizări a predării și a strategiilor de învățare, a unui mediu securizant și suportiv; - transformările fizice, psihologice și sociale consecutive vârstei, care generează nevoi specifice, interese și obiective diferite; - anxietatea și ambivalența experimentate de adult, ce se regăsesc în orientarea lui spre învățare, putând inhiba încercările de a deveni mai autonom. Toate aceste lucruri pot fi identificate de educator în primele sesiuni (prin discuții informale, de grup, evaluare de nevoi), în încercarea
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
mari ai copilului decedat, vor avea parte de o protecție parentală supradimensionată și de-a dreptul sufocantă, devenind frecvent paratrăsnetul preferat pentru toate indispozițiile părinților. în plus, adeseori se instalează un sentiment de culpabilitate față de cel decedat (având în vedere ambivalența afectivă cu care l-au tratat), cât și față de cuplul parental (întrucât acești copii se consideră adeseori coautori la multiplele necazuri ale acestora). Mulți părinți cred că barca de salvare din tragedia lor existențială este conceperea grabnică a unui alt
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
dinamiza consumarea travaliului de doliu. Altfel spus, copilul substitut pășește în viață cu un dezavantaj major, întrucât părinții îl vor compara mereu cu „statura idealizată”a defunctului, ceea ce înseamnă că din start el este deja o persoană istorizată, de unde și ambivalența care îl caracterizează. Mai apoi, este bântuit și de gândul terifiant că poate familia îi dorește moartea, ceea ce îi otrăvește suplimentar existența. Pe scurt, i se transferă programul existențial al defunctului și poate chiar prenumele acestuia. Revenind la travaliul de
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
totul alta, așa că anual se nasc mulți copii profund tarați fizic și psihic datorită acestui flagel. Toate aceste intoxicații ale mamei, dincolo de impactul lor distructiv asupra fetusului, constituie o oglindă fidelă pentru fragilitatea și deriva ei psihologică, dar și pentru ambivalența, deprivarea afectivă și nevoia ei de a evada dintr-un „status quo”, tern și rece, într-o dimensiune impregnată de himere. Din păcate, în afara inexorabilelor ravagii psihofizice, pe care adicțiile materne le generează asupra copilului nenăscut, acesta poate prelua de la
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
cele prezentate până aici, identitatea apărând ca o credință subiectivă, întreținută de mai mulți factori: fenotip, comparație socială, acțiune politică, memorie colectivă etc. Trebuie menționată aici și distincția lui Tönnies între comunitate și societate, care capătă relevanță în ideea sublinierii ambivalenței rațiune-simțire a actorului social, idee ce reprezintă de fapt modurile polare de conceptualizare a identificărilor cu diverse entități sociale. Comunitatea este sau se referă la grupări bazate pe sentiment, simțire, comuniune. Ea este derivată din voința esențială (Wesenwille), o forță
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
vede grupul social ca mijloc de atingere a scopurilor sale individuale. Am considerat necesară reîntâlnirea cu aceste perspective deoarece includ toate elementele de bază ale teoriilor curente asupra identității. Ele nu numai că punctează diferențiat continuumul esențialism-constructivism, ci prezintă și ambivalențe în construcția conceptuală a identității (ce pot fi identificate atât la Weber, cât și la Cooley și Durkheim). Totuși, identitatea este în primul rând o realitate obiectivă la Wundt și Durkheim (fiind o suprastructură cu caracter diacronic) și subiectivă la
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
în virtutea percepției calității de membru, la Geertz în baza atribuirii unei nemăsurate importanțe legăturii sociale înseși, iar la van den Berghe în baza atribuirii făcute în funcție de recunoașterea unor markeri biologici sau culturali comuni. Iată așadar că atât ideile, cât și ambivalențele anunțate de Durkheim, Cooley sau Weber se păstrează. Axele anunțate de ei rămân valabile, iar cele mai interesante confruntări s-ar putea prefigura în continuare, credem, pe continuumul afectivitate / simțire-cogniție. 3.3.2. Critici și redefiniri De-a lungul timpului
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]