39,601 matches
-
Zalis recheamă în memorie și cazuri de forță majoră când are prioritate absolută confidența, atrăgătoare sau pur și simplu angajantă", povestește, de asemenea, întâmplări de viu specific, dar preferă portretul etic, trasat cu o anumită grijă de a nu ultragia amintirea unor contemporani din altă generație, deci care acum nu mai sunt printre noi. Dacă însă numai bine se poate spune despre cei morți, complexa lor personalitate nu va fi ascunsă, cu laturile de umbră, cele care, paradoxal, conferă și adâncime
Autoportretul unui critic by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12084_a_13409]
-
Statuile Higeei și ale lui Esculap mai existau încă, dar vitrinele erau înfundate, rămânând din ele doar niște ochiuri de geam..." Urcând treptele casei, autorul aude glasuri: "Glasul mamei, glasurile tuturor celorlalți ai casei mă obsedau, populau universul incert al amintirilor... ŤPe cine cauți tu?ť... La început mi s-a părut că glasul firav face și el parte din cortegiul sonor al amintirilor. ŤPe cine cauți tu?ť, îmi revenii. Un copil de patru ani. El îmi punea întrebarea". Mi
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
casei, autorul aude glasuri: "Glasul mamei, glasurile tuturor celorlalți ai casei mă obsedau, populau universul incert al amintirilor... ŤPe cine cauți tu?ť... La început mi s-a părut că glasul firav face și el parte din cortegiul sonor al amintirilor. ŤPe cine cauți tu?ť, îmi revenii. Un copil de patru ani. El îmi punea întrebarea". Mi se pare extraordinar finalul acestei cărți despre teatrul românesc contemporan, cum n-am mai citit alta! Neputând lua parte la inaugurarea noii clădiri
"Pe cine cauți tu?" by Eugenia Tudor-Anton () [Corola-journal/Journalistic/12093_a_13418]
-
în activitatea publicistică, se consacră numai actualității. Prin ceea ce scrie nou după 1900, Slavici este într-adevăr un scriitor minor, fie în roman (Din bătrâni, 1902, II. Manea, 1906; Cel din urmă armaș, 1923), fie în memorialistică (Închisorile mele, 1921; Amintiri, 1924). Această situație (involuția artistică) a avut drept consecință umbrirea meritelor anterioare, nici așa evidente. Imaginea nuvelistului viguros și a romancierului puternic în Mara este întunecată de literatura minoră de la senectute. Adevăratul prozator nu se vedea, nici nu era bănuit
De ce l-a ignorat Lovinescu pe Slavici? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12089_a_13414]
-
am ajunge decât la o singură concluzie. Lovinescu nu doar l-a ignorat pe Slavici, ci, mai grav, chiar l-a detestat în mod consecvent, în primul rând pentru filogermanismul său vinovat, dar și pentru lipsa intuiției psihologice (acuzată în Amintiri), pentru regionalismul său excesiv, pentru "limba greoaie, provincială, întrun stil demodat și supărător prin prolixitatea și lipsa de relief" din toată proza sa. Numai G. Călinescu, în Istoria... sa din 1941, a putut înfrânge aceste acuze și prejudecăți, foarte rezistente
De ce l-a ignorat Lovinescu pe Slavici? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12089_a_13414]
-
gratuitate a gestului; în plus, nu știu cîtă plăcere îi poate produce cuiva ideea de a scrie despre dejecțiile din propriul dosar de urmărire deschis de Securitate) de Dan C. Mihăilescu. O carte autoportret, scrisă sub forma unui "album de amintiri", util remember literar, în care poate fi întrezărit chipul autorului la diverse vîrste ale creației. Fiind vorba de un volum al unui important critic literar al vremii noastre, firește că nu sînt lipsite de interes nici textele în sine, dar
My Way by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12104_a_13429]
-
de subiectivismele și experiența de viață a fiecăruia. Pentru unii (întruchipați în roman de un fost procuror emigrat în Franța) Holocaustul, pentru alții (în roman personajul Natalia) - Gulagul, au însemnat nu numai moarte, chinuri trupești și morale, uriașe suferințe și amintiri de nesuportat ale supraviețuitorilor, ci și deformări ale spiritului, remușcări, complexe de culpabilitate (de ce eu sînt în viață și cei dragi mie, nu?), replierea asupra sinelui, plonjarea în niște universuri interioare secrete, iar în alt plan, destrămarea și dezintegrarea familiilor
Coarda care vibrează by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/12132_a_13457]
-
urmărește cu luciditate demonstrația, atingînd, cu vîrful nuielușei sale divinatoare făcute din cuvinte, miezul artei proustiene. Este un prodigios tur de finețe și de geometrie - ambele, simetrice - care impune admirația. ntîmplarea face să fi terminat Domnul Proust de Céleste Albaret ("Amintiri consemnate de Georges Belmont", volum apărut la Editură Albatros în traducerea cursiva a Adrianei Liciu) în tren spre Salonic, în seara de 19 noiembrie 2004; în noaptea de 17 spre 18 noiembrie 1922 murea Proust, în micul apartament din strada
Du côté de chez Proust by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/12120_a_13445]
-
le citesc exact în ziua în care se stingea bunica mea, m-au mișcat pînă la lacrimi: așa cum Marcel, naratorul Căutării timpului pierdut, se va fi aplecat să-și înnoade șiretul într-o cameră de hotel, regasind în acel gest amintirea bunicii sale dispărute și izbucnind în plîns, m-am reaplecat, într-o altă cameră de hotel, pește paginile lui Beckett - "ea (bunica lui Proust, n. m.) ținuse morțiș la o anume poziție și o anumita înclinație a capului, vrînd că
Du côté de chez Proust by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/12120_a_13445]
-
la o anume poziție și o anumita înclinație a capului, vrînd că fotografia să reprezinte o bunica, nu o boală", spune el la pagina 43 - cu imaginea stăruitoare și mereu-reaprinsă a celei care, pentru mine, nu mai era deja decît amintire; "durerea nu poate fi surprinsă decît de la o oarecare distanță", îmi reamintea Beckett, iar "morții sînt morți doar în măsura în care continuă să existe în inima celui care le supraviețuiește"... Nu există nici o legătură, aproape, între "Proust-ul de hîrtie" al lui
Du côté de chez Proust by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/12120_a_13445]
-
nu doar "menajeră lui Proust", ci și umbră lui "utilitara", filtrul domestic, cerberul casei și confidenta lui. A fost cea care-l aștepta în pragul ușii că o soție, dar care nu îndrăznea să-i calce pragul camerei fără consemn. Amintirile sale - pline de forfota vătuita a vietii din "la maison Marcel Proust" - sînt dictate din perspectiva celei care, trăind zece ani (din 1913 în 1922), cotidian, în preajma scriitorului, probabil că l-a cunoscut cel mai bine. "Cel mai bine", repeta
Du côté de chez Proust by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/12120_a_13445]
-
a fost refuzat de o revistă foarte cunoscută. Și iată acum liderii culturali sînt Adrian Păunescu și Vadim Tudor. I-am propus fostului Președinte al Uniunii Scriitorilor, Laurențiu Ulici, să construiască un monument sau să facă o placă comemorativă în amintirea scriitorilor care au fost arestați, condamnați sau au murit în închisorile comuniste din '45 pînă în '89: Mircea Vulcănescu, Gh. Brătianu și alții. M-a purtat cu vorba vreo trei ani, apoi am înțeles că nu vrea, chiar dacă m-am
Cine sînteți, Bujor Nedelcovici? by Serelena Ghiețanu () [Corola-journal/Journalistic/12074_a_13399]
-
fost pe înserat, pe la opt, întunericul lor de vară, ușor, pregătindu-se să cadă mai mult în glumă, cu nopțile lor albe... Firesc, așadar, ar fi fost, cesulețul să-l poarte Sisi. Dar ea preferase să-l țină el în amintirea fiicei lor aventuriere. (Va urma)
Asfințit cu ghioc (de citit iarna) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12136_a_13461]
-
Erau ochii hangiței ce se întorsese târziu de la târg, găsindu-și soțul beat și adormit și pe acest străin uimit, pentru că "o șerpoaică mândră, o nevestică sprâncenată sta tăcută înaintea vetrei". Pasiunea boierului se reaprinde după treizeci de ani în amintire: "îmi aduc aminte numai de râsul luminos al nevestei și parcă văd încă cele două buze rumene desfăcându-se și sprâncenele îmbinate, pe când râdea, ridicându-se în arcuri fine, deasupra ochilor". Scenariul cuceririi e tipic pentru relațiile umane sadoveniene. Femeia
Cum iubesc personajele sadoveniene by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12134_a_13459]
-
de sărbători - să-ți impui să scrii tematic; dar e și foarte greu să o faci altfel decît în registrul parodic și intertextual al "cronicii de Crăciun" a lui Caragiale: tema sărbătorilor pare rezervată petrecerii private, tradițiilor neschimbătoare, ritualurilor familiale, amintirilor din copilărie prea idilice pentru a fi povestite. Contaminată poate de excelentele rememorări ale lui Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici și Ioan Stanomir, cărți care au marcat anul 2004 - O lume dispărută și Explorări în comunismul românesc -, am încercat
Fragmente tematice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12159_a_13484]
-
Gheorghe Grigurcu Din cuprinsul interesantului volum de evocări al lui Dan Ciachir, Cînd moare o epocă, II, ne-a reținut îndeosebi atenția capitolul intitulat, cu o tentă de mister, Amintiri secrete, consacrat lui Eugen Barbu. în calitate de colaborator, într-o scurtă perioadă a tinereții, al revistei Săptămîna, autorul a avut prilejul a-l cunoaște din apropiere pe faimosul "patron", în legătură cu care relatează o serie de întîmplări, pe un ton alb, cu
Evocîndu-l pe Eugen Barbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12155_a_13480]
-
parte îi urzea pieirea: "Mihai Șora a evocat o confidență pe care i-o făcuse Barbu cu decenii în urmă, pe cînd Petru Dumitriu se afla încă în țară: - Pe ăsta vreau eu să-l distrug". Putem adăuga aci o amintire personală. Lila Dumitriu, sora scriitorului exilat, medic de profesie, care, în Amarul Tîrg unde locuia, se împrietenise cu mama mea, ne povestea înveselită cum Barbu o curta, în anii '50, făcîndu-i vizite stăruitoare și invitînd-o "să iasă în oraș" împreună
Evocîndu-l pe Eugen Barbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12155_a_13480]
-
și toți o datorează fiecăruia; în sfârșit, de lupta unei miriade de mici interese contrare, o luptă eternă a vanităților ce se întâlnesc, se lovesc, rând pe rând rănite și mor a doua zi în dezgustul unei înfrângeri ori în amintirea triumfului din ajun. 9. Trecerea de la ciclul melancolic la cel coleric antrenează schimbarea de perspectivă asupra sentimentului de a fi original: de la a vedea ca și cum ar fi noi, lucrurile vechi și cunoscute, văzute și revăzute, la a fi primul, unicul
Un model sonor temperamental by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12141_a_13466]
-
Cu atît mai bucuroși de "die Wende", marea "întoarcere" de la începutul anilor '90, adevărată ve(n)detă a culturilor "eliberate". Pe marginea ei s-a teoretizat, în numele ei s-a demascat, ori pur și simplu despre ea s-au notat amintiri. A treia cale, cea mai discretă și, într-un fel, cea mai profitabilă literar, o alege Radu Sergiu Ruba în romanul său Demonul confesiunii, recent apărut la Redacția Publicațiilor pentru Străinătate. Este o carte despre dragoste în vremea Revoluției, despre
Amintiri la schimb by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12181_a_13506]
-
într-o treaba serioasă, cu sînge și morți. În toiul evenimentelor, Filip Criste (Cristé, pentru străini), primul "narator" al romanului, o cunoaște pe Eliza, blonda profesoară de engleză, cu care va împărți, pe mai departe, chinurile "auctoriale". Povestea ei amestecă amintirile despre Revoluție cu cele despre mineriade, cu vagi ecouri livrești, cu inevitabila compătimire pentru mama care-i cere să stea deoparte, cu nestăpînita ei dorință de aventură. Lumea asta nouă, care de fapt a fost acolo dintotdeauna, e făcută din
Amintiri la schimb by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12181_a_13506]
-
aceea "mică"(ad usum Delphini), poveștile lui suscită din capul locului un interes nu întotdeauna lămurit, perpetuat sub formula inconvenientă de "misterul lui Creangă". Și, cum pe seama unui scriitor de asemenea importanță puțină mitologie nu strică, să începem cu o amintire aparte a mai vîrstnicului său contemporan, Gr. Alexandrescu. Neputîndu-și explica prea bine "colorația atît de vie, sugestivă și naturală" a originalului autor "poporal", fabulistul și prietenii îl însărcinează pe profesorul Gruber a-l cerceta mai îndeaproape. "Distinsul observator", preocupat de
Decembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12189_a_13514]
-
ruse. Influențată de asemenea maeștri, este normal ca scrisul meu, - păstrând proporțiile....- să se înscrie în același spirit. D.J. Scenele de viață domestică care se petrec într-un apartament comun din Rusia sovietică nu pot să provină din propriile dvs. amintiri, sunteți prea tânără.(OL e născută în anul 1981 n.r.) Ne puteți spune care e sursa lor? O.L. Unul dintre primii germeni ai romanului meu datează din timpul unei călătorii la Moscova pe care am făcut-o acum trei
Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12195_a_13520]
-
Unul dintre primii germeni ai romanului meu datează din timpul unei călătorii la Moscova pe care am făcut-o acum trei ani. O doamnă m-a găzduit în podul vechiului ei castel de familie, devenit în timpul comunismului un imobil comunitar. Amintirile acestei doamne din perioada comunistă erau încă foarte vii și datorită poveștilor ei, mi-a fost foarte ușor să-mi imaginez ce putea să fie un asemenea loc, o jumătate de secol înainte.... O altă sursă de inspirație a fost
Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12195_a_13520]
-
soție a lui Fiodor Vasilievici se numește Iulia. A fost însurat adică cu pro- pria-i soră? Dacă da, găsesc că este extraordinar ca truc romanesc, fiindcă dă impresia că povestea poate fi citită din nou, altfel.. O.L. La amintirile vagi și fluctuante ale bătrânului Fiodor se opune precizia de bisturiu a oamenilor administrației de unde aflăm, într-adevăr, că prima soție a infirmului se numea Iulia. Coincidență? Punere în lumină a legăturii care face din Fedka și din bătrânul Fiodor
Olga Lossky by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/12195_a_13520]
-
care eu însumi am apucat-o, alături de atâția alții, fără a o asuma niciodată până la capăt. Spectrul trădării - pe cine și ce am trădat? - mă urmărește. Dublându-și metafora, Barba vorbește în continuare despre coioți, acele animale care evocă vechile amintiri ale unui autor dintr-o altă epocă, Carlos Castaneda, și care, spune Barba, "ca să-și ajute aliații să pătrundă pe furiș în teritorii străine și ostile lor, nu o iau pe drumuri indicate prin marcaje. Arma lor e șiretenia". În
George Banu – Cei patruzeci de ani de viață ai lui Odin și parabola nisipului by Delia Voicu () [Corola-journal/Journalistic/12163_a_13488]