1,257 matches
-
inspirat gestul neașteptat: m-am ridicat de pe sofa și m-am așezat, lângă perete. Imaginea Ginei se proiecta acum pe fața mea, chipurile noastre se amestecau. Cu ochii licărindu-i în întunericul de lângă becul strălucitor al diascopului, Gina îmi spuse amuzată că așa ar putea arăta copilul nostru. Apoi scoase diapozitivul și mă lăsă orbit în mijlocul dreptunghiului gol de lumină. Îi spuneam de multe ori că o iubesc, dar ea părea atunci nemulțumită, așa că până la urmă n-am mai avut acest
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai pomenească niciodată de Silviu, la care ea s-a blocat, apoi a început să râdă cu lacrimi: "Silviu? Ești cam în urmă cu politica. Pe prietenul meu îl cheamă Șerban...Uite-l aici." Și, desprinzîndu-se de mine, atât de amuzată încît uitase că trebuia să se poarte delicat, își trase de sub bluză un lănțișor de aur cu medalion, îl deschise cu unghia și-mi arăta o mică poză alb-negru, fața unui tânăr slăbuț, cu părul blond, tuns scurt. Era prima
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
un zâmbet pe buze, a plecat), T.O. Bobe, Ovidiu Komartin. Plus jurnaliști, care au jucat și-n mulțime, dar au și relatat pentru ediția a doua. A, era să uit. Au venit și o mână de jandarmi, mai mult amuzați decât puși pe fapte. După luptele cu galeriile de fotbal, apărarea TVR de câțiva blogheri intelectuali pare concediu pentru ei. Pe la șapte și douăzeci plec, protestatarii mai rămân. Plec zâmbind și eu, ca bătrâna mea. Doar că eu nu zâmbesc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
-l aude spunând următorul vers din poemul Verset divagat: "Nu eu să dirig lumea..." și pentru că volumul vocii poetului este cam mic s-a aplecat mai marele spre șezlong ca să priceapă. Pricepe. S-a luminat autoritatea și dă din mână amuzat: "nu vă faceți griji, tov Bacovia zice, "nu dumneavoastră trebuie să dirigați, avem noi grijă să dirigăm", așa-i spune și pe când dă să plece se oprește crucit. "Cum s-o fi zicând corect", se întreabă autoritatea chiar lângă cișmeaua
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
cui desprins din perete, mai o șurubelniță găsită sub pat, ca într-un episod din MacGyver. De atunci, cu mouse-ul în dreapta, am început să mă închid singură în astfel de odăi, de fiecare dată când aveam chef să-mi bat amuzată căpșorul brunet. Escape the room. Țelul suprem. Când ai însă de a face cu 99 de încăperi, lucrurile ies din tiparul obișnuit. În primul rând, pentru că sunt 99, ceea ce te înspăimântă și descurajează încă de la început. Apoi pentru că nu mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
Mergem, dar nu știu cum să spun să nu greșesc... Tare mă tem că spusa „Să nu faci ce face popa, ci să faci ce spune el” este ticluită de sfințiile lor preoții și nu de popor... Bătrânul mă fulgeră cu o privire amuzată și îmi vorbește râzând: Vezi, fiule, cum ești? Mă faci să-ți dau dreptate și... nu am încotro. Acum însă o fi adevărat, n-o fi adevărat, dar Dumnezeu a orânduit în așa fel lucrurile încât cinstea - dacă o pot
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
am martorul care îmi spune să mă grăbesc. E timpul să mâncăm ceva, fiindcă nu vreau să-mi iasă vorbe că n-am avut grija cuvenită de musafir. Pre voia ta, sfințite! Urmărindu-l cu privirea, vorbeam cu mine însumi amuzat: „Uite-l cum o ia din loc ca dus de spiriduși. Abia și-a terminat vorba și este deja departe!” Când intra în marginea pădurii, mi-a strigat peste umăr: Când vei auzi zvon de trâmbiță, să pornești către grădina
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
de pe cal, o luă repede pe urmele lui Pascalopol. Felix porni spre grajd. În drum, zări pe Otilia și pe Pascalopol de braț, îndreptîndu-se spre curte. Cel din urmă se arătă cucerit de gingășiile Otiliei, păstrând numai resturile unei supărări amuzate. - Otilia, spuse Felix în aceeași zi fetei, eu aș vrea săplec de aici. - Și eu cred că e vremea să plecăm, consimți Otilia. A doua zi se întorceau la București. VII Când, pe toamnă târziu, Felix, acum student în anul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
toropeală o mână subțire care-i ridica bărbia în sus. Era Otilia. - Felix, ce faci tu aici? De când te caut cu trăsura! Vai, ce fără minte ești, câte supărări îmi faci! Otilia se lăsă pe banca înzăpezită, într-o descurajare amuzată. Era îmbrăcată într-o haină foarte pe talie, de astrahan, pe care Felix n-o mai văzuse. - Și mai spui că mă iubești! Felix tresări. Va să zică, Otilia citise scrisoarea. Fata îi ridică din nou bărbia, rîzînd: - Felix, hai, spune-mi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
altceva, pentru ce nu-mi spui, pentru ce rumegi în tine gânduri extravagante? Felix se ridică în picioare și, mergând la scaunul Otiliei, îngenunche și o cuprinse în brațe cu scaun cu tot, punîndu-și obrazul lângă genunchii fetei. Otilia râse amuzată, nu însă atât încît să nu lase a i se vedea o emoție lăuntrică. - Otilia, zise Felix, aprins, ești întîia fată pe care o cu-nosc și pe care o iubesc. - Sunt întîia cucerire, comentă Otilia. Pe când a doua? - Nu râde
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dacă nu se înțelegeau, cu consimțământul chiar al lui Titi. Cu această fantezie în cap, primi pe Titi mai afabil. Acesta, știind pe dinafară lecția învățată în cealaltă scurtă căsnicie, declară solemn că dorește să-i dea numele. - Cum? întrebă amuzată Georgeta.Titi repetă în sudori. - Dar părinții dumitale ce zic? Acum Titi, sigur pe bunăvoința Aglaei, își propuse să nu mai facă lucrurile în taină. - Părinții mei aprobă. Însă trebuie să te vadă. Georgeta râse. Inteligența îi spunea că face
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
-i să ceară de laCristache din vinul cela de care-mi dă mie și să ia și nițeluș cașcaval. E bun cu vinaț. -Să ia și niște țuică, moțata taichii, s-o beau fiartă! se rugă popa cel bătrân. Otilia, amuzată, îi făcu hatârul. În așteptare, sfinții părinți se așezară pe scaune, după ce trimiseră pe dascăl acasă cu obiectele bisericești. - E bine, din când în când, câte o sfeștanie, zise părintele titular, ca să se afle în vorbă. Să ne mai gândim
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se lase purtat, chiar târât... El trebuiește să o ghideze, fie și într-o direcție opusă dorințelor ei... — Chiar într-o direcție opusă dorințelor ei vrei s-o conducă ? Pe deasupra ramei de aur a ochelarilor, gazda îi aruncă o privire amuzată : o privire ironică, de profesor care ți-a prins punctul slab, o privire încurajatoare de educator. Înțelege tânărul tot ce vrea să-i transmită privirea verde-spălăcită, desenul modificat al ridurilor pe chipul osos ? Fără cuvinte, chiar cei ce se simpatizează
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mi s-au părut insuficiente, parcă nici poliția nu ținea să descopere adevărul. Și excludeți ideea de atentat ? — Poate cei ce l-au omorât pe Regele Carol să fi pus și exploziile la cale ? îl întreabă Margot. Titi ridică ochii amuzat și o privește, înălțând sprâncenele a mirare, dar înghite mai departe fructele glasate, cu obișnuita lui lăcomie nervoasă. — Mi-amintesc foarte bine seara aceea ! Dumneata erai în vizită și Sophie a răspuns la telefon și, de emoție, aflând despre moartea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și Își mai pune niște vin În pahar. Sigur că da ! spun, sforțîndu-mă să zîmbesc larg. Stai numai puțin, pînă am să fiu promovată. Stai numai puțin. Numai puțin. — Emma ! Pămîntul către Emma ! Kerry Îmi flutură o mînă prin față, amuzată. Trezește-te, Somnorilă ! E momentul să deschidem cadourile. — A, da, zic, trezindu-mă la realitate. OK. Mă duc să-l aduc pe al meu. În clipa În care mama deschide pachetul cu camera video, de la tata, și cel cu portofelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
prostiile din lume. „Cafeaua de la serviciu e cea mai oribilă chestie pe care am băut-o În viața mea, e curată otravă...“ — Foarte bună ! spun. E chiar... delicioasă ! — Îmi pare bine să aud asta. În ochii lui zăresc un licăr amuzat și simt cum mi se urcă tot sîngele În obraji. Își amintește. Fuck. Își amintește. Iar ea e Artemis Harrison, spune Paul. Unul dintre cei mai tineri și mai valoroși directori executivi ai noștri. — Artemis, spune Jack Harper meditativ. Face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
de parcă am fi prieteni de cînd lumea sau așa ceva. — Și cum e cu Ziua Angajaților În Familie ? spune. Abia aștepți să vină, nu ? — Mai bine mă duc să-mi scot o măsea, spun sincer. — Așa am crezut și eu. Încuviințează amuzat. Și... ce... Șovăie. Ce se zice despre mine ? Își trece ușor jenat mîna prin păr. Nu trebuie să-mi răspunzi, dacă nu vrei. Toată lumea te place foarte tare ! Rămîn cîteva clipe pe gînduri. Deși... pe unii, amicul tău Îi cam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
vinovată. Azi-noapte am petrecut o noapte foarte liniștită acasă. Chiar... foarte liniștită ! Cu colega mea de cameră. Ne-am uitat la trei casete, Pretty Woman, Notting Hill și Patru nunți. Doar noi două. Și nimeni altcineva. — Bravo, spune Caroline, ușor amuzată. Frumos ! O, Doamne. Simt că nu mai rezist. Toată lumea știe că așa sînt prinși și criminalii. Dau prea multe amănunte și se Încurcă singuri În ele. Hai, gata, termină cu pălăvrăgeala ieftină. Rămîi la răspunsurile dintr-un singur cuvînt. — Bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
bună... Mereu mă întreb cum trebuie să mă port, ce anume să fac, dar... Visam, e drept, să vii, dar nici chiar așa: "Mîine plec spre București, apoi, mîine seară, sînt la tine..." Închipuie-ți! rîde Liliana de-a dreptul amuzată iar Mihai, surprins de explozia ei ,,Doamne, ce frumos știe să se bucure!" -, o privește cu nesaț. Închipuie-ți, zic, o altă femeie ar fi părut de-a dreptul scandalizată: "Nici la coafor n-am cînd să mă duc!..." Închipuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ea cu tristețe vădită în glasul aproape stins. Liliana, ce rost are să umbrim fericirea acestei seri? Are, Mihai Vlădeanu! Pentru că ea nu poate fi deplină cînd e clădită pe nefericirea altora. Mihai face cîțiva pași prin cameră, în timp ce rîde încet, amuzat, spre surprinderea totală a Lilianei. Ești tu o femeie de excepție, crede-mă, o amenință șăgalnic, oprindu-se în fața ei, dar n-ai să mergi pînă acolo încît să-mi compătimești soția. Aseară ți-am spus c-o invidiez și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
ripostează Mihai. Directorul nostru Mateianu, un tip respectat dar și îndrăgit de toți, ne-a lăsat, pe răspunderea lui, posibilitatea unei cafele. Cu condiția să gîndim bine și repede. Se uită unul la altul nedumeriți. Apoi încep să rîdă ușor, amuzat. Iată, așadar, că fiecare a aflat cîte ceva despre locul de muncă al celuilalt... Liliana toarnă din nou cafea. Paharul este cilindric, dintr-o sticlă superioară, de o transparență cristalină. Într-o zi, cînd locuia la el, Teona a cumpărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
teamă să nu fie auzită. Trecînd prin spatele ei, Mihai reține parfumul discret și imaginea părului castaniu, ondulat în bucle frumoase, inconfundabile. Alături, dincolo de gardul din plasă de sîrmă, un cățel face scandal cît îl țin puterile. Mihai îl privește amuzat și-și continuă drumul. Are o stare ciudată de bună dispoziție. Știe că asta i se întîmplă mereu la vederea unei femei frumoase. Dar acum e mai mult, sentimentul e mai profund. Se oprește dezorientat. Apoi se întoarce și privește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
începe să sape unde-i arată Daniela. Imediat ce se reîntoarce în cameră, aude telefonul sunînd. Afară, Daniela țipă, speriată. Mihai renunță să ridice receptorul și aleargă să vadă ce s-a întîmplat. Cînd ajunge la ușa de intrare, Liliana rîde amuzată. Daniela s-a udat pe un picior. În încăpere, telefonul a tăcut. Mama, uite ce mi-ai făcut! întinde fetița piciorul. Liliana o alintă. Vrei și să te sărut? o întreabă. Te vede domnul Vlădeanu... Daniela întoarce fața spre Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
Mihai o privește și el. Apoi, roșesc amîndoi. Cel puțin, Mihai e sigur de asta. Eu am terminat Fizica, încearcă el să depășească momentul. Cînd? întreabă fata. În anul în care ați intrat dumneavoastră în clasa întîi. Fata rîde încet, amuzată, înseninînd în jur cu privirea ei albastră, luminînd înserarea cu unduirea pletelor blonde. Face un gest de salut prietenesc și urcă în autobuz. Mihai continuă drumul pe jos. La traversarea străzii, se oprește și privește acoperișul clădirii vechi, cu bila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
luat încă Ordinul Muncii, pe motiv că vine și pleacă la timp de la serviciu, unde nu-și aranjează decît propriile interese sub masca de cuvinte mari, rostite pe un ton ferm, de polițist!... Lui Mateianu îi scăpă un rîs scurt, amuzat. Apoi devine grav: Tov Vlădeanu, discutăm despre benzile perforate... Cînd am făcut un reportaj despre combinat, mi-ați spus că ați colaborat foarte bine cu toți, întotdeauna. Și numai eu știu cum v-au fost tratate, de doamna Barbu, invențiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]