1,230 matches
-
știa să scrie; dar soțul ei era un filolog desăvârșit, vorbind și scriind perfect românește... Manole făcu câțiva pași spre ea și o întrebă, timid: - Dar soțul dumneavoastră? L-ați regăsit? Marina încercă să-și ascundă zâmbetul, melancolic și totuși amuzat. - Încă nu. El m-a așteptat zece ani. Tot atâta am să-l aștept și eu... Manole roși și începu să-și frece mâinile. - Atunci, să vă ofer ceva? O cafea? O dulceață? Îmi pare atât de rău că nici
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
personalitate s-a alcătuit treptat, în timpul convalescenței, din cele mai adânci straturi ale inconștientului. De câte ori își repeta această explicație, se auzea gîndind: "Foarte exact! Formula " dublului" e corectă și utilă. Dar nu te grăbi s-o comunici Profesorului..." Se întreba, amuzat și iritat totodată, de ce-și repetă mereu asemenea invitație la precauție, când se hotărâse de mult să nu atingă această problemă (de fapt, nici măcar nu fusese nevoit să ia o hotărîre: știa că nu putea face altfel). În convorbiri
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
e corectă și utilă. - Mai sunt și altele? întrebă. - Multe. Unele din ele anacronice sau ieșite din uz, altele încă destul de actuale, mai ales acolo unde teologia și practica creștină au știut să păstreze tradițiile mitologice imemoriale. - Bunăoară? întrebă, zâmbind amuzat. - Bunăoară, alături de îngeri și îngeri păzitori, puteri, arhangheli, serafimi, heruvimi. Ființe prin excelentă intermediare. - Intermediare între conștient și inconștient. - Evident. Dar, și între natură și om, între om și divinitate, rațiune și eros, feminin și masculin, întuneric și lumină, materie
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
recuperat printr-un anumit exercițiu de concentrare. De fapt, educația va consta, atunci, în învățarea acestei metode sub controlul instructorilor. " Pe scurt, sunt un mutant, își spuse, deșteptîndu-se. Anticipez existența omului postistoric. Ca într-un roman de science-fiction", adăugă zâmbind amuzat. Asemenea reflecții ironice le făcea în primul rând pentru "puterile" care-i purtau de grijă. Într-un anumit sens, e adevărat, se auzi gândind. Dar spre deosebire de personajele romanelor de science-fiction, ți-ai păstrat libertatea de a accepta sau refuza această
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
la teatrul nostru. Eu voi interpreta pe tatăl lui Hamlet, și cum aș putea exprima mai clar condiția de fantomă decât îmbrăcînd această uniformă de general român, uniforma unui erou din primul război mondial? - E absurd! îl întrerupse Antim, zâmbind amuzat. E absurd, dar de la tine nu mai mă miră nimic... Ieronim se îndreptă hotărât, aproape amenințător, spre Maria: - Să fie oare atât de absurd? o întrebă privind-o în ochi. Pur și simplu pentru că nu seamănă cu ce s-a
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
se lase purtat, chiar târât... El trebuiește să o ghideze, fie și într-o direcție opusă dorințelor ei... — Chiar într-o direcție opusă dorințelor ei vrei s-o conducă ? Pe deasupra ramei de aur a ochelarilor, gazda îi aruncă o privire amuzată : o privire ironică, de profesor care ți-a prins punctul slab, o privire încurajatoare de educator. Înțelege tânărul tot ce vrea să-i transmită privirea verde-spălăcită, desenul modificat al ridurilor pe chipul osos ? Fără cuvinte, chiar cei ce se simpatizează
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
mi s-au părut insuficiente, parcă nici poliția nu ținea să descopere adevărul. Și excludeți ideea de atentat ? — Poate cei ce l-au omorât pe Regele Carol să fi pus și exploziile la cale ? îl întreabă Margot. Titi ridică ochii amuzat și o privește, înălțând sprâncenele a mirare, dar înghite mai departe fructele glasate, cu obișnuita lui lăcomie nervoasă. — Mi-amintesc foarte bine seara aceea ! Dumneata erai în vizită și Sophie a răspuns la telefon și, de emoție, aflând despre moartea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
s-a Întîmplat asta? Azi-noapte ? Ia mai zi-mi Încă o dată povestea, Îmi ordonă el și Își scoate chipiul și dă din cap neîncrezător În fața imaginilor pe care cuvintele mele i le-au proiectat În minte. Are un aer ușor amuzat. Deschid gura să o iau de la capăt, dar el ridică receptorul telefonului și- mi face semn cu el să mă opresc. — Cine a intrat OS? Stancu...? Știe de ăsta care a picat azi-noapte? Să vină la mine În birou! Da
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
sparge. A fost o seară plină, instructivă, nu e de mirare că merg clătinîndu-mă binișor pe picioare, sînt foarte obosit. Nu doarme, se uită la un film pe sîrbi, cu o carte deschisă În poală. E supărată, clar. Mă privește amuzată, dar zîmbetul ei e scremut, neautentic, ca de scenă. — Du-te și culcă-te. Ar fi bine să-ți revii pînă mîine, că mergem la spitalul militar. Ne așteaptă domnu’ Popescu. — Popescu sau Ionescu? Întreb cu o voce răgușită. Tace
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
braț de o asistentă În sala de operație - singur, nu poate, e cîrpă și Îi vine să cînte. E Întins pe masa de operație, bustul Îi e acoperit cu ceva ce ar trebui să fie un cearceaf steril. Pacientul privește amuzat toată această desfășurare, i se pare că e Învelit Într- un giulgiu, dar nu e trist, din contră, Îi vine să rîdă. Asistentele pregătesc instrumentele pe o măsuță alăturată. Se aude un sunet industrial, de obiecte grele, din fier. Pacientul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
-mă un pic... Poți să strigi cît poți tu de tare: Ai grijă ce faci cu cutia aia, nu sta cu curu’ pe viitorul copiilor mei? RÎdem, ne animăm un pic. Petcu pare să Înțeleagă ce vreau, Își rotește ochii, amuzat. — Mă, ai ținut minte? Încuviințează clipind și balansîndu-și destul de imprecis țeasta tunsă. — Ești sigur? Păi atunci dă-i bătaie. — Măi! Îl auzim că strigă (și, deși vocea lui e pițigăiată și fără virtuți dramatice, e Îndîrjită și răzbate). Ai grijă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cenușiu, gros, moale, buretos, al spitalului. Brațele i se legănau într-o mișcare echilibrată. Părea un atlet în timpul liber, conștient de faptul că e fotografiat. Când o văzu pe Gabriel, își miji ochii și o privi cu un zâmbet vag amuzat. Gabriel, pradă unor emoții amestecate, îi făcu un gest iritat cu mâna. Sprâncenele i se încruntaseră, dar nu-și putea împiedica buzele să schițeze un zâmbet involuntar, ca un spasm nervos. George McCaffrey fusese scutit de vizita fratelui său Brian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
irita faptul că erau așa, absurd de susceptibili. Cățelul lui Adam era un papillon, una din rasele cele mai pitice. O minge grațioasă, cu păr lung, negru cu alb, două urechi pufoase, pleoștite, o coadă veselă, flocoasă, și cei mai amuzați și inteligenți ochi strălucitori, de un negru-albăstrui. Adam îi dăduse numele. Când l-au întrebat de ce tocmai „Zet“, a răspuns: „Pentru că noi doi suntem Alfa și Omega“. Gabriel găsi în cele din urmă ceva de spus, o alegere poate nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu cafeniu, care-i încadrau capul ca o perucă. Un căpșor ca o cupolă, cu un bot scurt, obraznic, și ochi negri frumoși, cu reflexe albăstrui, ca o mătase în culori șanjante. Își schimba expresiile: putea fi când doctoral, când amuzat, sardonic, uneori frivol, trântindu-se pe spate în atitudini de total abandon; pentru ca dintr-odată să se zbenguie nebunatic, exprimând prin întreaga-i făptură concentrată cea mai pură dintre bucuriile pure. Când Adam se sătură să conducă Rollsul, o zbughi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și de bebeluși lucitori și alunecoși, îl fixă încruntată pe George. Acesta din urmă, care o cunoștea din vedere și o găsea vag atrăgătoare din punct de vedere fizic, nu-i întâlni privirea. În schimb, se uită cu o mină amuzată, gânditoare, la sugarii plescăitori și își spuse în sinea lui: „Ce mi-ar mai plăcea să-i înec pe amărâții ăștia!“. Se imagină apăsând o mână mare, grea, peste fețișoarele roze. Alex sosise cu Ruby. Ruby nu știa să înoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-i trebuie. Această idee a lui John Robert care, ținând seama de cât se sinchisea el și de lipsa lui de simț practic, s-ar fi putut solda cu un dezastru, s-a dovedit, dimpotrivă, foarte reușită. Hattie își amintea amuzată și discuta adeseori cu Pearl despre prima apariție a acesteia la Denver. John Robert îi trimisese o scurtă notă lui Hattie, înștiințând-o că-i angajase „o însoțitoare“. Hattie aștepta, înlăcrimată, sosirea unei gorgone. La rândul ei, Pearl începuse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să vibreze. Emma râdea muțește. Îl zărise pe Zet, uitându-se curios din buzunarul lui Adam. Îl înghionti pe Tom și i-l arătă. Zet își transferase privirea de la domnul Osmore la Emma, pe care-l analiza cu un aer amuzat și cu o atenție impertinentă. Tom începu și el să râdă. Își îndesă batista în gură și își închise ochii peste lacrimile de veselie. Un moment mai târziu, se ruga, de parcă fusese brusc înălțat și-i transportase și pe ceilalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ei și să se zbenguie, mișcându-și voluptuos fundulețul negru cu alb, de parcă s-ar fi pregătit pentru un salt, îl ridică iar și-l așeză pe genunchi, unde Zet se instală comod, privindu-l pe Brian cu o insolență amuzată, foarte personală. — Am putea locui la un hotel mic. — N-am bani de aruncat pentru hotel. — Atunci, dacă plecăm numai pentru o zi... — Ce rost are să plecăm pentru o zi? Pierdem pe drum o jumătate de zi la dus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
i se ceruse să înfrunte o mare încercare și, în chip prostesc, nesăbuit, el nu reușise să înțeleagă, să răspundă, să vadă. Chiar și la început, când își dăduse seama că e ceva important, fusese doar vulgar ațâțat, măgulit și amuzat. Revedea silueta mătăhăloasă a lui John Robert în camera aceea micuță și își amintea cât de surprins se simțise el, Tom, și cât de alarmat și de flatat, când își dăduse în sfârșit seama de scopul urmărit de omul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-l expedieze în grădină sau nu. S-ar fi putut să-i dăuneze faptul că asistase la o ceartă între cei mari, dar i-ar fi dăunat poate mai mult dacă s-ar fi simțit exilat. La început, Adam păruse amuzat, ochii îi erau strălucitori, semănând, brusc, cu cei ai bunică-sii. Acum, însă, gata să izbucnească în plâns, îl luă în brațe pe Zet și alergă la Gabriel. Se îndreptară împreună spre ușă. Brian îi urmă mormăind: „Dracu să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
sus și coborî în goană pe scări. Când descoperi cine era intrusul, i se mai domoli furia. Tom a fost iertat, pe nedrept, așa cum, fără îndoială, îl va ierta și Dumnezeu, dacă există un Dumnezeu. I-a povestit paznicului acum amuzat, care-l mustra cu blândețe, că își pierduse, pe undeva în cazan, pantofii și ciorapii și fulgarinul și haina și cuțitul. Încercă să-i descrie isprava lui de levitație, dar constată că nu e în stare să redea cele întâmplate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un timp, apoi mânat de curiozitatea lui obișnuită (dar atent tot timpul la ușă) începu să cotrobăiască pe masă. Luă unul dintre caietele de note și descifră o pagină sau două așternute cu scrisul încâlcit al lui John Robert, încercând amuzata satisfacție a profanului care nu poate înțelege un cuvânt. După aceea observă, pe jumătate ascunsă sub cărți, o foaie de hârtie scrisă, o scrisoare. În capul filei era notat: „În atenția lui William Eastcote“. (John Robert nu avea habar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
știai prea bine dacă are intenția să-ți dea ceva sau să-ți ia ceva, poate chiar viața. Perfid și pervers. Manechinul feminin afișa un zâmbet ademenitor cu privirea ațintită în josul scării. Nu-i decât un manechin, a spus mama amuzată, pe un ton liniștitor. Dar Nestor, deși tras de mână, nu mai putea fi clintit din loc. E un manechin, a repetat mama un pic contrariată. N-are viață. Nu-ți poate face niciun rău. Ficusul, nici el ficusul de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și de panică, iar ochii i se înroșiră brusc de lacrimi. Lucian zări la încheieturile lui două mici manșoane pufoase agitându-se în zadar. Și tu, Lucian. Doamna Chivu îl eliberă pe Călin și întinse mâna spre el. Mama zâmbea amuzată și împăciuitoare, c-o umbră de îngrijorare în colțul gurii. Ședeau cu toții la aceeași masă, în lumina puternică ce venea de sub tavanul scund de scândură. Lucian se ridica de pe bancă și venea să se așeze lângă doamna Chivu, abia atingând
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
se uita către ceea ce arăta. Părea că știe pe dinafară locul fiecăruia. Tu vrei să-ți faci un costum? l-a iscodit ea cu interes. Ce sunt alea cupoane? a întrebat Puiu. Doamna a făcut ochii mari, surprinsă și totodată amuzată. Ba chiar a chicotit veselă. Adică se putea presupune că a fost plăcut surprinsă. Cupoane?! și a râs ea fără reținere. Imediat a schimbat complet tonul și a spus: Te rog să mă ierți. Tatăl tău nu vorbește niciodată acasă
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]