977 matches
-
problemele Bisericii. Din perspectiva temei noastre, putem afirma că îndelungata polemică antidonatistă îi oferă lui Augustin prilejul unui discurs anticristologic unic în istoria teologiei creștine. Tractatus 3 Planul omiliei este următorul: cap. 1-3: despre progresul spiritual; cap. 4-10: cine sunt anticriștii; cap. 11-12: despre puterea de discernământ; cap. 13: despre Învățătorul lăuntric. Primele trei capitole constituie un comentariu alegoric la 1In. 2,18: Pueri, nouissima hora est. Prin aceste cuvinte clare, apostolul își îndeamnă destinatarii să‑și desăvârșească credința. În ce măsură o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a trăi experiența mistică a lui Cristos înseamnă a mărturisi cu inima (de corde) divinitatea sa. Cel care nu atinge acest nivel de creștere spirituală și rămâne „la nivelul cărnii” riscă să intre, mai devreme sau mai târziu, în comunitatea anticriștilor. Cuvintele lui Ioan - aceștia ex nobis exierunt („au ieșit din mijlocul nostru”), primesc următoarea explicație: omnes haeretici, omnes schismatici ex nobis exierunt, id est, ex Ecclesia exeunt; sed non exirent, si ex nobis essent. Anticriștii sunt recrutați dintre membrii Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sau mai târziu, în comunitatea anticriștilor. Cuvintele lui Ioan - aceștia ex nobis exierunt („au ieșit din mijlocul nostru”), primesc următoarea explicație: omnes haeretici, omnes schismatici ex nobis exierunt, id est, ex Ecclesia exeunt; sed non exirent, si ex nobis essent. Anticriștii sunt recrutați dintre membrii Bisericii. Ei își spun creștini, dar, în adâncul sufletului ei, îl neagă pe Cristos. Câtă vreme rămân în interiorul Bisericii, nimeni nu‑și poate da seama că nu aparțin lui Cristos, dar o dată ieșiți de aici, acest
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
neagă pe Cristos. Câtă vreme rămân în interiorul Bisericii, nimeni nu‑și poate da seama că nu aparțin lui Cristos, dar o dată ieșiți de aici, acest lucru devine evident (manifestum est). Care sunt deci termenii în care se prezintă raționamentul augustinian? Anticriștii sunt cei care neagă divinitatea lui Isus; ei sunt în afara Bisericii, dar provin din aceasta; adevărații creștini rămân în Biserică. Aici, anticristologia se întrepătrunde hotărâtor cu ecleziologia. Potrivit acestui raționament, cei care sunt împotriva lui Cristos (antichristi) nu pot rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Dacă unul suferă, toate suferă împreună cu el; dacă unul este lăudat, toate se bucură împreună cu el.» Așadar, atunci când un mădular se bucură de cinste, celelalte se bucură deopotrivă, iar atunci când suferă, toate suferă: aceasta înseamnă că armonia mădularelor nu îngăduie anticriști” (3, 4). Cum se explică atunci prezența anticriștilor în Biserică? Dacă, potrivit principiului „armoniei părților” atât în bine, cât și în rău, este de ajuns ca un singur membru să fie afectat pentru ca toți ceilalți să sufere împreună cu el, atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
unul este lăudat, toate se bucură împreună cu el.» Așadar, atunci când un mădular se bucură de cinste, celelalte se bucură deopotrivă, iar atunci când suferă, toate suferă: aceasta înseamnă că armonia mădularelor nu îngăduie anticriști” (3, 4). Cum se explică atunci prezența anticriștilor în Biserică? Dacă, potrivit principiului „armoniei părților” atât în bine, cât și în rău, este de ajuns ca un singur membru să fie afectat pentru ca toți ceilalți să sufere împreună cu el, atunci un singur Anticrist este de ajuns pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cum se explică atunci prezența anticriștilor în Biserică? Dacă, potrivit principiului „armoniei părților” atât în bine, cât și în rău, este de ajuns ca un singur membru să fie afectat pentru ca toți ceilalți să sufere împreună cu el, atunci un singur Anticrist este de ajuns pentru a dezbina întreaga Biserică. Această obiecție nu este însă valabilă. Desfășurând metafora sa, Augustin spune că anticriștii nu sunt părți/mădulare ale trupului bisericesc, ci „umori maligne”, străine de trup: sic sunt in corpore Christi, quomodo
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de ajuns ca un singur membru să fie afectat pentru ca toți ceilalți să sufere împreună cu el, atunci un singur Anticrist este de ajuns pentru a dezbina întreaga Biserică. Această obiecție nu este însă valabilă. Desfășurând metafora sa, Augustin spune că anticriștii nu sunt părți/mădulare ale trupului bisericesc, ci „umori maligne”, străine de trup: sic sunt in corpore Christi, quomodo humores mali. Quomodo euomuntur, tunc releuatur corpus: sic et mali quando exeunt, tunc Ecclesia releuatur („Ei sunt în trupul lui Cristos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
parte din auditoriu. Ei se află printre catolici, lasă să se înțeleagă Augustin, tocmai pentru că nu au părăsit niciodată cu adevărat Biserica și nu au părăsit‑o pentru că nu pot fi naturaliter anticriști. Potrivit spuselor lui Ioan, trăsătura distinctivă a anticriștilor este minciuna, și adaugă el: omnes qui mentiuntur, nondum sunt ex Christo (3, 6), revenind la ideea inițială: Quis est mendax, nisi is qui negat quod Jesus non est Christus? În acest punct se încheie discursul general, teoretic, și începe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
qui mentiuntur, nondum sunt ex Christo (3, 6), revenind la ideea inițială: Quis est mendax, nisi is qui negat quod Jesus non est Christus? În acest punct se încheie discursul general, teoretic, și începe „aplicația practică”. S‑a vorbit de anticriștii „ieșiți dintre noi”, de cei întorși la catolicism; în fine, de negarea divinității lui Isus. Descrierea generală făcută de Augustin îngăduie celor prezenți să înțeleagă aluziile episcopului. Cu toate acestea, el se hotărăște abia la jumătatea omiliei să atingă punctul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
înțeleagă aluziile episcopului. Cu toate acestea, el se hotărăște abia la jumătatea omiliei să atingă punctul nevralgic și să‑i atace, așa cum vom vedea, nu doar pe donatiștii reali, ci și pe „criptodonatiștii” din propria Biserică. Căci, dacă donatiștii sunt anticriști și dacă în fiecare catolic se ascunde anticrist, este evident că în fiecare catolic se află „în stare latentă” un eventual donatist. În ce măsură atunci anticriștii descriși de Ioan pot fi identificați în schismatici? Singurul element incontestabil este ruptura lor de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doar pe donatiștii reali, ci și pe „criptodonatiștii” din propria Biserică. Căci, dacă donatiștii sunt anticriști și dacă în fiecare catolic se ascunde anticrist, este evident că în fiecare catolic se află „în stare latentă” un eventual donatist. În ce măsură atunci anticriștii descriși de Ioan pot fi identificați în schismatici? Singurul element incontestabil este ruptura lor de Biserică („ei au ieșit dintre noi”). Într‑adevăr, catolicii și donatiștii recunosc și mărturisesc divinitatea lui Cristos, adică îl mărturisesc pe Isus ca Cristos. În
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Singurul element incontestabil este ruptura lor de Biserică („ei au ieșit dintre noi”). Într‑adevăr, catolicii și donatiștii recunosc și mărturisesc divinitatea lui Cristos, adică îl mărturisesc pe Isus ca Cristos. În acest caz, se întreabă Augustin, donatiștii pot fi anticriști? Cu siguranță, nu. O schimbare de strategie se impune. Argumentul convingător nu poate fi găsit aici (3, 7): Si ergo ille est Antichristus qui negat Jessum esse Christum, nec nos possunt ille dicere anticrhistos, nec nos illos; quia et nos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
admiterea aporiei favorizează acceptarea propriei sale soluții. Si ergo ex nobis exierunt, antichristi sunt; si antichristi sunt, mendaces sunt; si mendaces sunt, negant Jesum esse Christum. Iterum redimus ad difficultatem quaestionis („Dacă deci ei au ieșit din mijlocul nostru, sunt anticriști; dacă sunt anticriști, sunt mincinoși; dacă sunt mincinoși, tăgăduiesc că Isus este Cristos. Iată‑ne din nou în punctul critic al problemei”) (3, 8). Până aici oratorul nu a făcut decât să creeze suspans. Brusc însă el exclamă, ușor teatral
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acceptarea propriei sale soluții. Si ergo ex nobis exierunt, antichristi sunt; si antichristi sunt, mendaces sunt; si mendaces sunt, negant Jesum esse Christum. Iterum redimus ad difficultatem quaestionis („Dacă deci ei au ieșit din mijlocul nostru, sunt anticriști; dacă sunt anticriști, sunt mincinoși; dacă sunt mincinoși, tăgăduiesc că Isus este Cristos. Iată‑ne din nou în punctul critic al problemei”) (3, 8). Până aici oratorul nu a făcut decât să creeze suspans. Brusc însă el exclamă, ușor teatral: Quiescat paululum lingua
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Origen. Donatiști și catolici, mărturisesc deopotrivă aceeași credință, se înscriu deci pe aceeași linie dogmatică. Inadvertența intervine la nivelul praxis‑ului, adică la nivelul experienței, al întrupării dogmelor în fapte adecvate: „Oricine îl neagă pe Cristos prin faptele sale este Anticrist. Este mincinos înverșunat cel care cu gura mărturisește că Isus este Cristos, dar nu și cu faptele sale, mincinos căci faptele nu‑i sunt pe măsura vorbelor” (3, 8). O dată realizată trecerea de la ecleziologie la etică, Augustin este nevoit să
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și diversifice intențiile. Donatiștii nu sunt singurii care îl neagă pe Cristos la nivelul faptelor: mulți dintre catolici fac același lucru. Or, nu este cinstit să condamni la alții greșelile de care tu însuți ești stăpânit. Biserica este plină de anticriști care‑și așteaptă vremea, nu este decât o chestiune de timp (3, 9): Quotquot enim habet Ecclesia perjuros, fraudatores, maleficos, sortilegorum inquisitores, adulteros, ebriosos, foeneratores, mangones et omnia quae numerare non possumus contraria sunt doctrinae Christi, contraria sunt Uerbo Dei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
înșelători, răufăcători, ghicitori, adulteri, bețivi, cămătari, neguțători și alții, nu putem să‑i enumerăm pe toți, sunt împotriva învățăturii lui Cristos, împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Însă Cuvântul lui Dumnezeu este Cristos: tot ceea ce este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu este al Anticristului. Isus este viață și învățătură, praxis și logos în același timp. Anticriștii nu se opun numai logosului, ei nesocotesc deopotrivă praxis‑ul, cu alte cuvinte, privează modelul evanghelic de una dintre dimensiunile sale fundamentale. Capitolul 9 este o diatribă împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
i enumerăm pe toți, sunt împotriva învățăturii lui Cristos, împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Însă Cuvântul lui Dumnezeu este Cristos: tot ceea ce este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu este al Anticristului. Isus este viață și învățătură, praxis și logos în același timp. Anticriștii nu se opun numai logosului, ei nesocotesc deopotrivă praxis‑ul, cu alte cuvinte, privează modelul evanghelic de una dintre dimensiunile sale fundamentale. Capitolul 9 este o diatribă împotriva potențialilor anticriști ascunși în sânul Bisericii, încheiată cu un tulburător îndemn: Unusquisque
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este viață și învățătură, praxis și logos în același timp. Anticriștii nu se opun numai logosului, ei nesocotesc deopotrivă praxis‑ul, cu alte cuvinte, privează modelul evanghelic de una dintre dimensiunile sale fundamentale. Capitolul 9 este o diatribă împotriva potențialilor anticriști ascunși în sânul Bisericii, încheiată cu un tulburător îndemn: Unusquisque considerans conscientiam suam, si mundi amator est mutetur; fiat amator Christi, ne sit Antichristus („Fiecare să‑și cerceteze conștiința: de este prieten al lumii, să se schimbe, să se facă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
inima noastră devine amfiteatrul luptei împotriva unor forțe interioare sufletului nostru; prințul acestei lumi devine prințul dorințelor, al dorințelor celor care iubesc lumea, asemănându‑se astfel cu diavolii, având aceleași sentimente ca și ei.” Tot astfel se întâmplă și cu Anticrist care este transferat de Augustin din planul exterior al istoriei, în cel interior, al sufletului omenesc. Adversarul nu mai este un agent extern și fizic al răului, ci o atitudine interioară, de ordin fundamental psihologic. Comentariul la Apocalipsă al lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
390), a avut un rol important în constituirea acestei eshatologii non‑apocaliptice a lui Augustin. Deși comentariul nu s‑a păstrat, unele dintre ideile sale au putut fi reconstituite. Tyconius propunea aici o interpretare ecleziologică și psihologică a simbolurilor Apocalipsei, Anticristul de la sfârșitul veacurilor fiind un fel de sinteză hiperbolică a tuturor anticriștilor prezenți în istoria Bisericii. În concepția sa, orice creștin care acționează împotriva fraților săi este un veritabil anticrist. El face de asemenea distincție între „Biserica septentrională”, a diavolului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a lui Augustin. Deși comentariul nu s‑a păstrat, unele dintre ideile sale au putut fi reconstituite. Tyconius propunea aici o interpretare ecleziologică și psihologică a simbolurilor Apocalipsei, Anticristul de la sfârșitul veacurilor fiind un fel de sinteză hiperbolică a tuturor anticriștilor prezenți în istoria Bisericii. În concepția sa, orice creștin care acționează împotriva fraților săi este un veritabil anticrist. El face de asemenea distincție între „Biserica septentrională”, a diavolului, și o Biserică meridională, a lui Cristos, aceasta din urmă fiind, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
propunea aici o interpretare ecleziologică și psihologică a simbolurilor Apocalipsei, Anticristul de la sfârșitul veacurilor fiind un fel de sinteză hiperbolică a tuturor anticriștilor prezenți în istoria Bisericii. În concepția sa, orice creștin care acționează împotriva fraților săi este un veritabil anticrist. El face de asemenea distincție între „Biserica septentrională”, a diavolului, și o Biserică meridională, a lui Cristos, aceasta din urmă fiind, în opinia sa, katechonul de care vorbește 2Tes. 2,6. Mai exact, Anticristul ar fi Biserica septentrională, alcătuită din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
împotriva fraților săi este un veritabil anticrist. El face de asemenea distincție între „Biserica septentrională”, a diavolului, și o Biserică meridională, a lui Cristos, aceasta din urmă fiind, în opinia sa, katechonul de care vorbește 2Tes. 2,6. Mai exact, Anticristul ar fi Biserica septentrională, alcătuită din cei care, prin faptele lor, îl neagă pe Cristos, cea din care se va naște Anticristul de la sfârșitul veacurilor. Rezumat și concluzie Eshatologia augustiniană este profund eclezială, demitizată și psihologizantă. Caracterul eclezial se referă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]