977 matches
-
în caracterul personajului care devine o entitate de ordin psihologic, ce nu mai aparține, așadar, registrului eshatologic și metafizic, ci mai curând registrului moral, cel al „omului lăuntric” (fără ca dimensiunea eshatologică să fie totuși complet exclusă). Iată de ce teoriile despre Anticrist, care vor fi expuse în cel de‑al treilea tractatus al Comentariului la prima Epistolă a lui Ioan, nu ar putea fi înțelese în adevărata lor semnificație, decât pe baza contextului creat de cele două epistole, 197 și 199, precum și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
prima înviere (succint); - a doua moarte (succint); 3) Apocalipsa lui Ioan (20,1‑6; 21,4): - cele două învieri (amplu dezvoltat); - a doua moarte (amplu dezvoltat); - despre millenium; - cei trei ani și jumătate (eliberarea diavolului); - Gog și Magog; - domnia lui Anticrist; - condamnarea diavolului și cea de‑a doua înviere; - cer nou și pământ nou; - Cetatea lui Dumnezeu/Biserica/împărăția cea veșnică; 4) 2Pt. 3,3‑13 (cap. 18): - distrugerea lumii vechi; 5) 2Tes. 2,1‑11 (cap. 19): - in templo/in
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
încă două probleme destul de delicate: una, legată de succesiunea etapelor scenariului eshatologic, cealaltă, de însăși durata millenium‑ului. Pentru a‑și putea dezvolta interpretarea alegorică, Augustin se vede nevoit să modifice cronologia propusă de Apocalipsă și să situeze stăpânirea lui Anticrist ulterior stăpânirii sfinților. Potrivit viziunii ioanice, Anticrist declanșează persecuțiile înainte și nu după instaurarea împărăției de o mie de ani (cap. 19), momentul victoriei asupra tiranului fiind cel care marchează așezarea lumii pământești sub stăpânirea aleșilor lui Dumnezeu. Augustin răstoarnă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
jumătate este deplasată după millenium, aceasta înseamnă, în mod logic, că împărăția sfinților nu coincide, așa cum era scris în Apocalipsă (20,7‑10), cu perioada în timpul căreia diavolul va rămâne în adânc. Acești trei ani și jumătate stau sub semnul Anticristului‑Gog și Magog (încă un amalgam augustinian, cf. Apoc. 20,8). O dată eliberat din închisoarea sa de sub pământ, diavolul va declanșa cea mai aprigă persecuție împotriva Cetății lui Dumnezeu. În acest punct devine evidentă o altă aporie, extrem de supărătoare: cei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
reamintim observațiile făcute mai devreme - tocmai în această perioadă tulbure și plină de violență sfinții se vor alipi „de Cristos în cel mai strâns și mai viu mod cu putință” (20, 13). Considerând, pe de altă parte, perioada dominată de Anticrist ca făcând parte din millenium, atunci ar trebui să admitem un alt paradox, și anume că durata domniei sfinților depășește cu trei ani și jumătate durata înlănțuirii diavolului (cele două perioade trebuie să coincidă totuși, potrivit Apocalipsei). Augustin alege a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
unul de celălalt. După trei ani și jumătate diavolul va fi învins și aruncat „în iezerul de foc”, alături de „fiară și de proorocul mincinos”. În interpretarea lui Augustin, fiara închipuie Cetatea necredincioșilor, opusă Cetății lui Dumnezeu, în timp ce „profetul mincinos” este Anticristul. Cu toate acestea, soluția propusă nu pare a avea o importanță prea mare pentru exeget, care o prezintă fără prea mare atenție, dornic de a expedia subiectul cât mai repede cu putință (20, 9, 3): Dar cine este această fiară
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
puțin alte două fragmente merită luate în considerație. Primul este un scurt comentariu anticristologic al viziunii celor patru fiare din Cartea lui Daniel (cap. 7). Augustin reia datele tradiției: fiarele simbolizează cele patru imperii; cornul cel mic îl reprezintă pe Anticrist; în privința semnificației celor zece regi, el aduce un amendament important. Întâlnim din nou o cifră perfectă, 10. Aceasta ar simboliza „totalitatea împăraților” romani (20, 13, 1). Ea trebuie interpretată în sens alegoric, ca și millenium‑ul. Al doilea fragment, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
alegoric, ca și millenium‑ul. Al doilea fragment, mai amplu, se referă la 2Tes. 2,1‑11 (20,19). Nu există nici o îndoială pentru exegetul nostru că apostolul se referă la domnia tiranului eshatologic. Rămân totuși două probleme spinoase: instalarea Anticristului în templu și misterul katechonului. Augustin le enunță, citează sistematic principalele interpretări frecvente în epocă, dar se ferește să facă o alegere personală. 1) Prima problemă! Despre ce templu vorbește apostolul în pasajul următor: „Pentru că trebuie să vină mai întâi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fie la „ruinele templului ridicat de Solomon”, fie la Biserica lui Cristos. Nici una dintre semnificații nu îl mulțumește însă pe Augustin, care pare să încline către o a treia, mai subtilă, bazată pe o interpretare de ordin filologic. Potrivit acesteia, Anticristul ar fi un personaj colectiv, „adică mulțimea celor care îi aparțin, împreună cu căpetenia lor” (20, 29, 2), expresia in templo având aici sensul de in templum („ca templu”). Cu alte cuvinte, Anticrist se va instaura el însuși „ca templu” al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe o interpretare de ordin filologic. Potrivit acesteia, Anticristul ar fi un personaj colectiv, „adică mulțimea celor care îi aparțin, împreună cu căpetenia lor” (20, 29, 2), expresia in templo având aici sensul de in templum („ca templu”). Cu alte cuvinte, Anticrist se va instaura el însuși „ca templu” al lui Dumnezeu (se va pretinde templul lui Dumnezeu). 2) A doua întrebare se referă la identitatea celui care, printr‑o prerogativă specială, are puterea să oprească lucrarea răului în lume - este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dispariției sale; c) katechonul ar fi un personaj colectiv, care adună în sine pe toți cei nelegiuiți și necredincioși din sânul Bisericii. Sfârșitul lumii va veni atunci când numărul lor va fi suficient de mare pentru a constitui o armată a Anticristului (20, 29, 3). Exegetul se arată favorabil acestei ultime interpretări, coroborând fragmentul paulin de la 2Tes. cu 2,18‑19 de la In.: „Așa cum înaintea sfârșitului, al acestui ceas pe care Ioan îl numește cel din urmă, vor ieși din sânul Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
acestei ultime interpretări, coroborând fragmentul paulin de la 2Tes. cu 2,18‑19 de la In.: „Așa cum înaintea sfârșitului, al acestui ceas pe care Ioan îl numește cel din urmă, vor ieși din sânul Bisericii mulți eretici - pe aceștia el îi numește anticriști - tot astfel se vor arăta în ceasul acela toți cei care nu sunt ai lui Cristos, ci ai celui din urmă Anticrist; și atunci se va arăta și acesta” (20, 19, 3). La sfârșitul lumii, ereticii (antisoldații) „vor ieși” deci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ai celui din urmă Anticrist; și atunci se va arăta și acesta” (20, 19, 3). La sfârșitul lumii, ereticii (antisoldații) „vor ieși” deci din Biserică, unde trăiesc acum în ascuns, și îl vor susține deschis și violent pe împăratul lor - Anticrist. Cu această interpretare, ajungem la tema principală a celui de‑al treilea tractatus, consacrat „anticriștilor” de care vorbește pe larg Comentariu la Epistola întâi a lui Ioan. III. Comentariul la Epistola întâi a lui Ioan În mod paradoxal, episcopul Hipponei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
problemele Bisericii. Din perspectiva temei noastre, putem afirma că îndelungata polemică antidonatistă îi oferă lui Augustin prilejul unui discurs anticristologic unic în istoria teologiei creștine. Tractatus 3 Planul omiliei este următorul: cap. 1-3: despre progresul spiritual; cap. 4-10: cine sunt anticriștii; cap. 11-12: despre puterea de discernământ; cap. 13: despre Învățătorul lăuntric. Primele trei capitole constituie un comentariu alegoric la 1In. 2,18: Pueri, nouissima hora est. Prin aceste cuvinte clare, apostolul își îndeamnă destinatarii să‑și desăvârșească credința. În ce măsură o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a trăi experiența mistică a lui Cristos înseamnă a mărturisi cu inima (de corde) divinitatea sa. Cel care nu atinge acest nivel de creștere spirituală și rămâne „la nivelul cărnii” riscă să intre, mai devreme sau mai târziu, în comunitatea anticriștilor. Cuvintele lui Ioan - aceștia ex nobis exierunt („au ieșit din mijlocul nostru”), primesc următoarea explicație: omnes haeretici, omnes schismatici ex nobis exierunt, id est, ex Ecclesia exeunt; sed non exirent, si ex nobis essent. Anticriștii sunt recrutați dintre membrii Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sau mai târziu, în comunitatea anticriștilor. Cuvintele lui Ioan - aceștia ex nobis exierunt („au ieșit din mijlocul nostru”), primesc următoarea explicație: omnes haeretici, omnes schismatici ex nobis exierunt, id est, ex Ecclesia exeunt; sed non exirent, si ex nobis essent. Anticriștii sunt recrutați dintre membrii Bisericii. Ei își spun creștini, dar, în adâncul sufletului ei, îl neagă pe Cristos. Câtă vreme rămân în interiorul Bisericii, nimeni nu‑și poate da seama că nu aparțin lui Cristos, dar o dată ieșiți de aici, acest
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
neagă pe Cristos. Câtă vreme rămân în interiorul Bisericii, nimeni nu‑și poate da seama că nu aparțin lui Cristos, dar o dată ieșiți de aici, acest lucru devine evident (manifestum est). Care sunt deci termenii în care se prezintă raționamentul augustinian? Anticriștii sunt cei care neagă divinitatea lui Isus; ei sunt în afara Bisericii, dar provin din aceasta; adevărații creștini rămân în Biserică. Aici, anticristologia se întrepătrunde hotărâtor cu ecleziologia. Potrivit acestui raționament, cei care sunt împotriva lui Cristos (antichristi) nu pot rămâne
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Dacă unul suferă, toate suferă împreună cu el; dacă unul este lăudat, toate se bucură împreună cu el.» Așadar, atunci când un mădular se bucură de cinste, celelalte se bucură deopotrivă, iar atunci când suferă, toate suferă: aceasta înseamnă că armonia mădularelor nu îngăduie anticriști” (3, 4). Cum se explică atunci prezența anticriștilor în Biserică? Dacă, potrivit principiului „armoniei părților” atât în bine, cât și în rău, este de ajuns ca un singur membru să fie afectat pentru ca toți ceilalți să sufere împreună cu el, atunci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
unul este lăudat, toate se bucură împreună cu el.» Așadar, atunci când un mădular se bucură de cinste, celelalte se bucură deopotrivă, iar atunci când suferă, toate suferă: aceasta înseamnă că armonia mădularelor nu îngăduie anticriști” (3, 4). Cum se explică atunci prezența anticriștilor în Biserică? Dacă, potrivit principiului „armoniei părților” atât în bine, cât și în rău, este de ajuns ca un singur membru să fie afectat pentru ca toți ceilalți să sufere împreună cu el, atunci un singur Anticrist este de ajuns pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Cum se explică atunci prezența anticriștilor în Biserică? Dacă, potrivit principiului „armoniei părților” atât în bine, cât și în rău, este de ajuns ca un singur membru să fie afectat pentru ca toți ceilalți să sufere împreună cu el, atunci un singur Anticrist este de ajuns pentru a dezbina întreaga Biserică. Această obiecție nu este însă valabilă. Desfășurând metafora sa, Augustin spune că anticriștii nu sunt părți/mădulare ale trupului bisericesc, ci „umori maligne”, străine de trup: sic sunt in corpore Christi, quomodo
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de ajuns ca un singur membru să fie afectat pentru ca toți ceilalți să sufere împreună cu el, atunci un singur Anticrist este de ajuns pentru a dezbina întreaga Biserică. Această obiecție nu este însă valabilă. Desfășurând metafora sa, Augustin spune că anticriștii nu sunt părți/mădulare ale trupului bisericesc, ci „umori maligne”, străine de trup: sic sunt in corpore Christi, quomodo humores mali. Quomodo euomuntur, tunc releuatur corpus: sic et mali quando exeunt, tunc Ecclesia releuatur („Ei sunt în trupul lui Cristos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
parte din auditoriu. Ei se află printre catolici, lasă să se înțeleagă Augustin, tocmai pentru că nu au părăsit niciodată cu adevărat Biserica și nu au părăsit‑o pentru că nu pot fi naturaliter anticriști. Potrivit spuselor lui Ioan, trăsătura distinctivă a anticriștilor este minciuna, și adaugă el: omnes qui mentiuntur, nondum sunt ex Christo (3, 6), revenind la ideea inițială: Quis est mendax, nisi is qui negat quod Jesus non est Christus? În acest punct se încheie discursul general, teoretic, și începe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
qui mentiuntur, nondum sunt ex Christo (3, 6), revenind la ideea inițială: Quis est mendax, nisi is qui negat quod Jesus non est Christus? În acest punct se încheie discursul general, teoretic, și începe „aplicația practică”. S‑a vorbit de anticriștii „ieșiți dintre noi”, de cei întorși la catolicism; în fine, de negarea divinității lui Isus. Descrierea generală făcută de Augustin îngăduie celor prezenți să înțeleagă aluziile episcopului. Cu toate acestea, el se hotărăște abia la jumătatea omiliei să atingă punctul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
înțeleagă aluziile episcopului. Cu toate acestea, el se hotărăște abia la jumătatea omiliei să atingă punctul nevralgic și să‑i atace, așa cum vom vedea, nu doar pe donatiștii reali, ci și pe „criptodonatiștii” din propria Biserică. Căci, dacă donatiștii sunt anticriști și dacă în fiecare catolic se ascunde anticrist, este evident că în fiecare catolic se află „în stare latentă” un eventual donatist. În ce măsură atunci anticriștii descriși de Ioan pot fi identificați în schismatici? Singurul element incontestabil este ruptura lor de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doar pe donatiștii reali, ci și pe „criptodonatiștii” din propria Biserică. Căci, dacă donatiștii sunt anticriști și dacă în fiecare catolic se ascunde anticrist, este evident că în fiecare catolic se află „în stare latentă” un eventual donatist. În ce măsură atunci anticriștii descriși de Ioan pot fi identificați în schismatici? Singurul element incontestabil este ruptura lor de Biserică („ei au ieșit dintre noi”). Într‑adevăr, catolicii și donatiștii recunosc și mărturisesc divinitatea lui Cristos, adică îl mărturisesc pe Isus ca Cristos. În
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]