755 matches
-
față de pricipii încălcate care în Creație devin redesenarea istoriei fără a se recurge la greci, ce-au făcut risipă de tot felul, de fantasme, cu mitologia lor? Da, dar... Odinioară se vorbea de opoziția dintre lumină și tenebre, de forțe antinomice precum dragoste și ură. Acum, datorită lui Telesio, caldul și recele se confruntă și se recunosc, căci,așa cum susține el, lumea trăiește în integritatea ei și are un singur suflet ce pătrunde peste tot și tinde spre un scop unic
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
existența a doi termeni în proces: ceva care transcende față de ceva care este depășit. În chestiunea universului, ființa umană este și transcendentă, întrucât ființa umană face parte din univers, și depășită, întrucât ea este subiect de cunoaștere. Conștiința modernă este antinomică, potrivit gândirii kantiene; chiar dacă opozițiile sunt nefericite, simțul filosofului pentru caracterul antinomic al rațiunii este de o precizie și de o tărie clasică. Rațiunea fragmenteză universul; ea desface și despică totul, vindecarea existenței fiind realizată de gândirea ascetică, cea purtătoare
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
este depășit. În chestiunea universului, ființa umană este și transcendentă, întrucât ființa umană face parte din univers, și depășită, întrucât ea este subiect de cunoaștere. Conștiința modernă este antinomică, potrivit gândirii kantiene; chiar dacă opozițiile sunt nefericite, simțul filosofului pentru caracterul antinomic al rațiunii este de o precizie și de o tărie clasică. Rațiunea fragmenteză universul; ea desface și despică totul, vindecarea existenței fiind realizată de gândirea ascetică, cea purtătoare de Dumnezeu. Deci, antinomia este rezultatul fragmentării universului prin rațiune, iar împăcarea
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
atitudinilor sale, metodele sunt directe, iar dacă nu ajunge să descopere acest lucru, metodele sunt indirecte. Desigur, chiar în virtutea acestui criteriu mai specific, gruparea are un caracter oarecum arbitrar; pe de o parte, pentru că nu e vorba de două clase antinomice, ci mai mult de un continuum, astfel încât anumite procedee se situează la mijloc (cum ar fi inventarul de valențe), iar pe de altă parte, deoarece unele procedee (interviul, de exemplu) pot fi utilizate și într-un sens și în altul
[Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
fundamentate pe această experiență, premisele cu valoare de predicție întrebuințate de Nixon nu pot fi chestionate, explică Hill, decât o dată cu "viziunea despre lume" care le legitimează. Cu alte cuvinte, "lumea" structurată, conform cutumei americane, la data respectivă, într-o opoziție antinomică, aproape maniheică, a forțelor binelui sau ale "păcii și libertății" (puterile non-comuniste, adică America și aliații săi) și a forțelor răului sau a "forțelor totalitare" (bineînțeles, e vorba de comuniști, dușmanii curenți sau potențiali) trebuie pusă sub semnul întrebării, ca
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
Atotputernicului Creator"379, în timp ce eliminarea evreilor devine, după conducătorul fascist, parte din planul divin! Kenneth Burke observă că perioada de tranziție a conducătorului fascist, o perioadă pe care acesta o descrie drept ambivalentă și duală, un amalgam de stări interioare antinomice, în care "rațiunea" și "realitatea" îi pun "inima" la grea încercare și care, firesc, se încheie cu triumful "rațiunii", constituie un bun motiv, pentru cei care au acuzat doctrina lui Hitler de iraționalism, să își amendeze teoria, cel puțin într-
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
a servit proprietarilor drept motiv pentru a îi controla. Pentru sclavi, aceeași percepție a servit drept imbold la revoltă"697. Pe de altă parte, remarcă McKerrow, dezvăluirea discursului puterii în acest context nu se rezumă la simpla identificare a ideologiilor antinomice ce determină lupta pentru putere și dominare. Dacă așa ar sta lucrurile, potențialul schimbării sociale ar deveni cvasi-inexistent. Însă, observă McKerrow, problemele sunt mai complexe: " Există o varietate de poziții pe care dominați și dominanți, în aceeași măsură, le pot
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
Crimele au fost comise pentru a-i Împiedica pe călugări să afle conținutul cărții. Căci aceasta se ocupă de râs, pe care nu-l condamnă din moment ce Îl consacră ca obiect de studiu, iar râsul e pentru Jorge Într-un raport antinomic cu credința. Arogându-și dreptul de a lua totul În derizoriu, el deschide calea Îndoielii, care este dușmanul adevărului revelat: - Dar ce te-a speriat În discuția aceasta despre râs? Nu faci să piară râsul dând pierzaniei această carte. - Nu
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Supravegherea nu își limitează funcțiile la testarea fidelității supușilor; stăpânul se servește de ea și pentru a-și destabiliza adversarii, manipulând abil mărturiile. Efect pervers, ilustrat exemplar de o scenă din Britannicus, al cărei interes se explică prin depășirea diviziunii antinomice supraveghetor/supravegheat. Când supravegherea nu se mai joacă în doi, ci devine tripartită, cruzimea ei sporește. Nero, stăpân autoritar, o obligă pe Iunia să-și calce jurămintele și să-și renege iubirea pentru Britannicus, într-o întâlnire care, o previne
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
paliativ ce caută să suprime viciul indisociabil de prezența omului ca material veșnic supus accidentalului, erorii sau schimbării. Pe scenă, actorul în carne și oase îl dezamăgea profund. Două mari figuri emblematice i-au adus acestei probleme soluții practice, cert antinomice, dar eficace din punct de vedere teatral. Robert Wilson a pus la baza lucrului cu actorul structuri ritmice și gestuale care, prin caracterul lor excesiv de constrângător, interzic orice „modulație” a spectacolului și fac superfluă supravegherea de parcurs. Într-un anume
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
de perspectiva propriei mele morți. Ca să pot percepe sensul pe care moartea Îl proiectează În câmpul conștiinței mele, trebuie să caut să Înțeleg natura intimă a eului meu. La această Întrebare, K. Jaspers afirmă că eul are semnificația unei naturi antinomice care explică această neliniște. În ce constă antinomia eului? În următoarele aspecte: aă În sciziunea externă diferit de mine, și interioară propriu mie, sau Între sensul empiric și sensul existențial, Întrucât eu sunt pentru ceilalți ființă exterioară, persoană, iar pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
moment, mă descopăr ca fiind și aici În lume, dar și dincolo de ea. Sunt o ființă empirico-transcendentală, așa cum spune M. Foucault. Acest paradox Îmi dezvăluie faptul că eu, ca om, ca persoană, sunt o ființă ce concentrează În ea structuri antinomice: ca obiect, aparțin lumii empirice, iar ca subiect, aparțin unei lumi transcendente. Cel care sunt ca obiect, ca parte a lumii materiale, Îl raportez la viață, la dimensiunea biologică a existenței mele. Cel care sunt ca subiect, Îl proiectez În
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
devin În această situație personaje. Transgresând realitatea, ele nu mai pot fi reale, pentru că se raportează exclusiv la aventura umanului, care se identifică cu valorile unice și exclusive pe care le ilustrează. Personajul, spre deosebire de persoană, Încetează de a mai fi antinomic, de a mai avea contraste. El se definește și se caracterizează exclusiv prin unicitate, el este expresia unor tendințe În care vedem polarizate un singur tip de valori, care afirmă sau neagă natura umană. Ambii depășesc posibilitățile persoanei În lume
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În ceea ce numim "viața", există o predominanță indiscutabilă a universului macrofizic ne îndreptăm inexorabil spre moarte. Va trebui, scrie Lupasco, să se dezvolte în om materia psihică, semi-actualizările și semi-potențializările antagoniste și contradictorii în starea T pentru ca aceste două conștiințe antinomice, una luminînd-o pe cealaltă, să dea naștere la conștiința conștiinței, adică cea a vieții și cea a morții. Astfel, doar psihismul, cel care este numit, în chip confuz "suflet", este conștient de viață și de moarte, ceea ce constituie obsesia sa
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
Zeii, iar Logosul este consubstanțial cu Cosmosul. Cosmologia grecilor converge asupra Naturii (Physis) și a Logosului, în vreme ce cosmologia creștină converge asupra lui Dumnezeu. Astfel, revenirea la sursele grecești dă naștere unui curent naturalist care se asociază curentului raționalist, acestea devenind antinomice în raport cu concepția iudeo-creștină asupra lumii. În vreme ce în aceasta din urmă statutul omului se definește în raport cu Dumnezeu, care l-a făcut după chipul și asemănarea sa, și în raport cu fiul lui Dumnezeu, care s-a făcut om, activarea naturalismului și raționalismului grecești
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
cealaltă: omul este demn a fi liber, iar exercitarea libertății este necesară propășirii sale. În acest sens, umanismul nu este incompatibil în principiu cu Creștinismul, unde omul, chiar păcătos, este asemenea chipului lui Dumnezeu și cununa Creației. Va deveni totuși antinomic acestuia în măsura în care omul se va afirma ca fundament al oricărei valori și își va asuma misiunea de a-și lua destinul în mîini, iar apoi de a-și exercita propria suveranitate asupra universului. Din acest moment, Umanismul operează o revoluție
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
către publicuri a priori neinteresate (scop pedagogic); în fine, de fidelizare, în cadrul dezvoltării unei sociabilități culturale (participarea la conferințe și la dineuri, la societățile Prietenilor muzeelor etc.). Muzeele, ca și alte instituții culturale, se orientează în mai multe direcții aparent antinomice: deoarece se interesează de public, serviciile lor comerciale dezvoltă "cerere" muzeală prin mijloace de comunicare, după metode testate (publicitate, obiecte derivate) (cf. Denis Bayart și Pierre-Jean Benghozi, Le Tournant commercial des musées en France et à l'étranger, La Documentation
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
la Antiphon, Michel Onfray este chiar mai tranșant în a sublinia caracterul antagonic al realităților/atitudinilor desemnate de cele două concepte, subliniind astfel eroziunea pe care fiecare o produce asupra celuilalt: "[...] natura și legea se opun într-un mod absolut antinomic. Cele două se contrazic și se contracarează. A te situa de partea celei dintâi implică respingerea celei de-a doua și viceversa. Toate legile îngrădesc autonomia și libertatea individului: tradiție, datină, obicei și legi pozitive, iată tot atâtea limite pentru
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
întrucât nu este concept al rațiunii (adică Idee). Finalitatea nu ar fi decât "legitatea contingentului", cum spune Philonenko 95, unul dintre interpreții contemporani autorizați ai filosofiei kantiene, comentând o sugestie din Prima Introducere la "Critica facultății de judecare". Această formulă antinomică are șanse recognoscibile doar în planul particularului. Kant afirmă: "Deoarece admitem că omul este scopul creației numai ca ființă morală, avem în primul rând un motiv sau cel puțin condiția principală ca să considerăm că lumea este un întreg, care subzistă
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
formală a determinismului prin finalitate, legată de extinderea finalității asupra naturii: afirmarea unității existenței (a existenței-ca-energie, care cu-prinde toate formele personalizate și pre-personalizate ale energiei). Tipul cultural exprimă, formal, negarea valabilității nelimitate a determinismului prin cauzalitate, prin două sensuri antinomice cuprinse în semantica sa: discontinuitatea natură-cultură, prin care este afirmată ființa-în-sine a culturii, și continuitatea natură-cultură, prin care cultura este integrată unității "realității energetice", unității existenței-ca-energie. Acest din urmă sens nu reprezintă o negare a culturii, o rătăcire a specificului
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
doctrină identitară. În tot acest timp, cuvântul "naționalism" a fost anatemizat ca blasfemie politică, iar cuvântul "națiune" a fost scos din uzul discursiv. Programul... validează tripla reabilitare - semantică, ideologică și discursivă - a națiunii. Fuziunea celor două principii totalizante și deopotrivă antinomice, naționalismul și comunismul, într-o formulă integrată, a amorsat o tensiune funciară care necesita o justificare teoretică. În sprijinul noii teze a național-comunismului sunt instrumentate probe textuale constând în citate prelevate din opusurile canonice ale marxist-leninismului. Engels și Lenin sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
acest punct de vedere, că în singura capodoperă în proză a simbolismului, Bruges la Morte, romanul lui George Rodenbach, roman poematic care rămâne modelul transfigurator al realismului, opoziția se reinstalează puternic, seraficul, iubirea pură, reprezentată de o eroină moartă, este antinomică cu dublul ei vulgar, decadent și derizoriu. Iubita moartă, idealizată prin văduvia idolatră a eroului, învinge, paradoxal, în finalul romanului, caracterul ei angelic fiind mult mai pragmatic decât venerata Beatrice a lui Dante, care-i îndrumă poetului înălțarea către transcendență
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
scriitori medievali, care aparent par foarte bine cunoscuți, nu poate fi decât benefică. Elementul de originalitate al tezei noastre constă în faptul că încearcă să analizeze personajul feminin, plecând de la impunerea a două tipologii: donna angelicata și donna demonicata. Aparent antinomice, cele două categorii umane se vor dovedi complementare, deoarece personajul feminin pozitiv, donna angelicata, nu mai este atât de credibil, nu mai reprezintă decât imaginea abstractă a unei calități sau virtuți, pe care intenționează, didactic, să o reliefeze, devine detașat
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
spirituale, ci cu destinul, cu viața, pariază cu sine însăși că are calitățile și voința de a se impune în universul masculin misogin, de a-și crea un spațiu propriu și este triumfătoare de fiecare dată în încercările ei. Aparent antinomice, cele două tipologii vor deveni complementare în operele lui Giovanni Boccaccio și ale lui Geoffrey Chaucer. În primul rând, pentru cei doi scriitori donna angelicata nu mai este atât de mult spiritualizată, s-a umanizat, păstrează însușiri morale indiscutabil pozitive
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
monotonia, devine „impregnată și în același timp complet saturată, în toate aspectele ei, de reprezentări religioase”506, încât despărțirea dintre secular și spiritual amenința în fiecare clipă să se piardă 507. Este o lume cuprinsă de misticism și de superstiții, antinomică în tendința ei permanentă de a oscila între bine și rău. Pe de o parte, se manifestă credința în divinitate, percepută ca supremă călăuzitoare și protectoare. De multe ori povestitorii invocă atât la începutul, cât și la sfârșitul istorisirilor lor
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]