1,153 matches
-
Berezyna, Berezoń, Berezna, Bereznyca, rus. Berezinski. Majoritatea toponimelor prezentate mai sus derivă, direct sau indirect, din apelativul slav brĕza, „mesteacăn“. Pentru unele toponime, lucrurile sunt mai complicate: Breazul ar putea fi nume de persoană sau ar putea avea la bază apelativul romînesc breaz, „țintat alb în frunte“. Tot la antroponim (format de la ape lativul slav sau de la cel romînesc) trimit Teiul Breazului (și alte toponime cu aceeași structură), Brezești, Brezilă, Brezoiu, Brezoiasa, Culmea Brezoilor (și alte toponime cu aceeași structură), Brezoń
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Bucovel, Buceava, Bucecea, Buciștea, Bucerdea, Bucoșnița etc. În țările vecine există nume de locuri din aceeași familie: ceh. Bukovets, srb. Bučije, Bucov, ucr. Bukóv, Bukova, Bučyna, Bukovynka, Podbukovina, ceh Bučina, Bukovyna, gr. Bukovina. În Romînia multe toponime sunt formate de la apelativul romînesc fag: Fagi, Fagul, Trei Fagi, Valea cu Fagi, Făget, Făgă raș (diminutiv, cu sufixul -aș, al apelativului *făgar, „făget“), Făgat, Făgețelul, Făgulețul. Altele provin de la apelative maghiare din aceeași rădăcină semantică: Bichiș (< bükkös, „făget“), Bicsandru (< magh. bükszád, „gura unei
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Podbukovina, ceh Bučina, Bukovyna, gr. Bukovina. În Romînia multe toponime sunt formate de la apelativul romînesc fag: Fagi, Fagul, Trei Fagi, Valea cu Fagi, Făget, Făgă raș (diminutiv, cu sufixul -aș, al apelativului *făgar, „făget“), Făgat, Făgețelul, Făgulețul. Altele provin de la apelative maghiare din aceeași rădăcină semantică: Bichiș (< bükkös, „făget“), Bicsandru (< magh. bükszád, „gura unei văi cu fagi“), Habic (< magh. hétbükk, „șapte fagi“). Există și toponime săsești care trimit la același fel de arbore: Boholța, Boholț (< săs. Bîcholtz, „pădure de fagi“). Interesant
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
terenului sau conducător, potrivit legendei, și sufixul -escu (care forma, la origine, genitive, iar apoi adjective arătînd posesia, apartenența, afinitatea etc., fiind deci foarte potrivit pentru a desemna dependența locului de persoana în cauză). Bucur este format dintr-un străvechi apelativ romînesc de origine dacică, reconstituit prin comparația cu albaneza (alb. bukur, „frumos“), care însemna, se pare, „frumos“. Antroponimul (încă folosit în onomasti conul romînesc ca nume de familie sau chiar de botez) și poate, uneori, apelativul originar se regăsesc în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
format dintr-un străvechi apelativ romînesc de origine dacică, reconstituit prin comparația cu albaneza (alb. bukur, „frumos“), care însemna, se pare, „frumos“. Antroponimul (încă folosit în onomasti conul romînesc ca nume de familie sau chiar de botez) și poate, uneori, apelativul originar se regăsesc în numeroase alte toponime: Bucur (culme în Podișul Covurluiului), Bucura (loc în Munții Retezatului, „vîlcea“ care se varsă în Arieșul Mare și sat în județul Mehedinți), Bucureasa (sat în județul Gorj), Bucurel (deal în Podișul Hîrtibaciului), Bucuroaia
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ca o formă de reconstrucție ad-hoc, prin scriere inversă (în cazul sunetelor în schimbare, cum erau b și m - a se vedea Tibiscus pentru Timiș), de către cel care a scris documentul. Baza formei Buseos a fost propusă pornind de la un apelativ trac *bhug, „a îndoi“, de la sl. băză, boz, baz, băz „boz“) sau de la un antroponim (trac. Buas, Buos). Slavii au putut adapta fonetic finala specificului lor lingvistic, rostind numele ca Bozov (a se compara cu forma latinească din documente „inter
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
derivate prin polarizare. Simona Goicu mai consemnează toponimele vechi din documente: Căpîlna (județul Cluj), Căpîlnaș (județul Arad), Copalnic și Copalnic-Mănăștur (județul Maramureș) ș.a. Etimonul este magh. Kápolna, „capelă“ (< lat. ecleziastic capella, „biserică mică, izolată“), intrat și în graiurile ardelenești ca apelativ, căpîlnă, și ca nume de familie, Căpîlnă și Căpîlnaș (unii îl consideră derivat de la căpîlnă + sufixul -aș, avînd sensul de „enoriaș“, alții cred că înseamnă „preot, cape lan“). Acesta din urmă stă la baza toponimului omonim menționat în județul Arad
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
îl consideră derivat de la căpîlnă + sufixul -aș, avînd sensul de „enoriaș“, alții cred că înseamnă „preot, cape lan“). Acesta din urmă stă la baza toponimului omonim menționat în județul Arad. Toponimele Căpleni (județul Satu Mare), Coplean (județul Cluj) sunt formate de la apelative sau antroponime cu sensul originar de „preot de casă sau de curte“, „ajutor de preot“, dat de magh. Káplán (< lat. Capellanus); Căptălan (sat în județul Alba și deal pe Valea Tîrnavelor) provine din magh. Káptalan, „totalitatea consilierilor și a canonicilor
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
după numeroasele toponime terminate în -av, -ov, -avu: Morunglav, Obislav, Milcov, Bascov, Bucov, Cricov, Vicov, Oreavu, Slavu, Ilfov, Snagov, Roznov, Ostrov, Brașov etc.). Aceeași „mutație“ au suferit-o, de altfel, mai multe nume de locuri de origine germană compuse cu apelativul bach, „vale, pîrîu“ > Crizbav (săs. < Krisbach = Krebsbach), Ghimbav (săs. < Widinbach = Weiden bach), Hîrtibav (germ. Hartebach = Wälderbach), Holbav (< germ. *Wolfbach > Holbach), Ilimbav (= germ. Eulenbach), Rodbav (< germ. Rotbach). În alte cazuri, bach a fost adoptat după finalul -(b)ac: Beșimbac (< germ. Besenbach
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Cerna trebuie asociate, într-un fel sau altul, cu apelativul slav črŭnŭ, „negru“, chiar dacă la multe dintre ele poate interveni intermedierea unor formații (apelative, antroponimice sau toponimice) romînești. Vasile Ioniță presupune însă că în limba romînă a putut exista un apelativ cern, -ă, „pămînt negru“ (sau alt sens apropiat), cerut de toponimele, foarte probabil romînești, Cernișoara și Cernița. Sunt atestate, de asemenea, în limba romînă un apelativ cerneală („humă neagră pentru spoitul caselor“, „un fel de catran“) și verbul a cerni
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
un plural de la cerneală („humă de culoare închisă folosită pentru spoitul pereților caselor“), iar Cernet este un substantiv colectiv format de la aceeași bază (sau un antroponim de la care s-a format numele de grup cerneți > Cerneți); Cernica este diminutivul unui apelativ romînesc ori un antroponim (atestat, în cazul mănăstirii din Ilfov); Cernicari este un derivat romînesc (însemnînd „cei care se ocupă cu găsirea și întrebuințarea lutului folosit pentru spoirea pereților“); Cernitul este format în romînește cu sufixul romînesc -it (după modelul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
cinci secole sub diverse forme (Zernis, Tierna, Tsiernensis, Dierna). În apropierea acestui oraș exista, probabil, un rîu cu nume omonim, de la care își primise denumirea orașul, prin transfer toponimic. E posibil ca acest nume să fi avut la bază un apelativ dacic, *diorna sau dierna, cu sensul de „negru“, pe care slavii l-au acomodat prin etimologie populară (dierna și cerna sunt foarte asemănătoare ca formă) sau l au tradus în limba lor ca Cerna < črŭna (la feminin, pentru că subînțelegeau alături
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
de „nămol rău mirositor și foarte adînc, provenit din putrefacția plantelor acvatice plutitoare“, iar ciulmoare cu sensul de „apă tulbure amestecată cu mîl“. În urma acestor informații noi, credem că avem de-a face cu două grupuri toponimice diferite, formate din apelative diferite: Ciulnița etc. și Ciulineț etc., fiecare cu derivații săi. Sensul celor două apelative implicate motivează mult mai bine toponi mi zarea tipurilor de locuri descrise ca referenți geografici ai numelor. Cluj Este numele celui mai important centru economic și
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ciulmoare cu sensul de „apă tulbure amestecată cu mîl“. În urma acestor informații noi, credem că avem de-a face cu două grupuri toponimice diferite, formate din apelative diferite: Ciulnița etc. și Ciulineț etc., fiecare cu derivații săi. Sensul celor două apelative implicate motivează mult mai bine toponi mi zarea tipurilor de locuri descrise ca referenți geografici ai numelor. Cluj Este numele celui mai important centru economic și cultural al Transilvaniei, fostă capitală, înainte de Marea Unire din 1918, actualmente municipiu sub numele
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
în toponimele Mureș, Someș, Timiș. Forma bulgaro turcică nu este atestată sau susținută analogic, pe cînd formele sl. Kriș, Kriș au existat. E posibil ca slavii să fi contaminat forma veche, dacă sau romînă, cu un nume de loc sau apelativ asemănător din limba lor (ca în cazul Cernei, Timișului, Bîrzavei și Buzăului) adaptînd-o propriei rostiri și redînd-o, în această nouă formă, romînilor. Forma din documente, Cris, considerată de unii maghiară (din cauza lui s final), putea fi și romînească (deci cu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
dintr-un sl. dǔbova (< dǔb „stejar“ + sufixul toponimic -ov). Dîmbovița nu poate fi derivat diminu tival romînesc de la Dîmbova, deși sufixul -ița, împrumutat din slavă, este de multă vreme funcțional în limba romînă, accentul pe radical nefiind caracteristic diminutivelor romînești, apelative sau toponime, ci elementelor lexicale formate în slavă. Dacă ar fi fost derivat în limba romînă, toponimul Dîmbovița ar fi trebuit să fie accentuat pe sufix (precum Craiovița, Dunărița etc.). Toponimele Dîmbu(l), Dîmbău, Dîmburele, Dîmbureni, Dîmburi, Dîmbloaca, Dîmba, care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
l), Deve(s)lu (diferențierea articulat nearticulat nu apare și în formele vechi, fiecare oiconim avînd atestări atît articulate, cît și nearticulate). Etimonul ambelor oiconime pare a fi antropo nimul Devesel, care la rîndul lui ar putea proveni dintr-un apelativ bulgăresc divisil, numele mai multor plante, printre care și leușteanul. Toponimizarea (directă sau prin intermediar antroponimic) a numelui unei asemenea plante i-ar putea surprinde pe unii. Dicționarele toponimice consemnează însă și alte nume asemănătoare de locuri: Leușteanu (loc în
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
două sate (citate în Dicționarul lui Frunzescu de acum aproape o sută cincizeci de ani), probabil dispărute astăzi, Doftănețul Mare și Doftănețul Mic (un fel de „contradicție în termeni“ între sufix și determinant, la primul, un pleonasm la al doilea). Apelativul bulgăresc dohod, „apropiere, acces, sosire“, propus ca bază a acestor toponime nu este plauzibil din perspectiva onomasiologiei geografice (nu are paralele denominative) și imposibil ca evoluție fonetică (nu pot fi explicate sincoparea lui o, asurzirea lui d și asocierea cu
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
onomasiologiei geografice (nu are paralele denominative) și imposibil ca evoluție fonetică (nu pot fi explicate sincoparea lui o, asurzirea lui d și asocierea cu sufixul romînesc -eana, -ana). Ipoteza lui I. A. Candrea privind descen dența fonetică și semantică de la apelativul de origine maghiară dohot este foarte ispititoare datorită specificului petrolifer al celor două zone (Bacău și Prahova) unde se află toponimele (de altfel, un afluent al Doftenei se numește Păcuricea). Numele ar fi fost dat de maghiarofonii de pe lîngă Bacău
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Dihtjanec). Forma Doftana prezintă reflexul fonetic sud-slav, întîlnit și la alte toponime din zonă (Cîmpina, Prahova, Slănic, nu *Cumpina, *Porahova, *Salonic, cum ar fi sunat în varianta estică), iar o în loc de e apare și în formele maghiare Döjtëne, Döjtöne. Un apelativ maghiar de origine slavă, deget, „păcură de uns carul“, justifică de asemenea unele forme intermediare, de la *degŭtĕna la Degtena. Toponimul Doftăneț are la bază adjectivul slav, sub formă masculină, *degŭtĕnŭ, „cel cu păcură“ (la început însoțind unul dintre substantivele dolŭ
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
al acestuia în teritoriul ucrainean (Dihtianeč, rostit de localnicii Diht’aneț’). Formele Doftenița, Doftănița pot fi diminutive romînești, cu sufixul -ița, dar cel puțin prima parte poate fi formată și de slavi (*Degŭtĕnica). În limba romînă există și derivate de la apelativul romînesc de origine ucraineană dohot, cu sufixele -ar, respectiv -ărie (dohotar, dohotărie), de la care s-au format toponimele Dohotariul (două pîraie în județul Suceava, un deal în județul Bacău), Dohotăria (o culme în Munții Neamțului și două pîrîiașe în județul
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
toponimele Dohotariul (două pîraie în județul Suceava, un deal în județul Bacău), Dohotăria (o culme în Munții Neamțului și două pîrîiașe în județul Bacău), Dotăria (un microtoponim în județul Argeș), Dealu Dotăriei (în comuna Poienari, județul Argeș). Sensul celor două apelative („meșter care extrăgea dohotul prin distilare din lemn de mesteacăn“, respectiv „instalație primitivă pentru distilarea dohotului“) conduce spre aceeași bază onomasiologică, chiar dacă în timp locul dohotarilor l-au luat păcurarii sau păcureții (în județul Prahova există o localitate Păcureți), care
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ci o metateză vocalică (a - u > u - a). Vl. Georgiev afirmă că pentru cursul inferior al Dunării exista o denumire daco-moesică *Donavis, *Donais (v a dispărut în daco-moesică, precum Potavissa > Potaissa), care a putut intra într-o formă compusă cu apelativul *vari, avînd sensul de „rîu“. După sec. al III-lea și al IV-lea, Dăna(vi) - vari > *Donare, cu transformarea ă > o, i și de aici Dunăre. Din tema aceasta dun(a), preluată de populațiile slave de dincolo de Nistru, s-
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
care s-a format grohotiș). După cum a arătat Mircea Homorodean, în zonă există și alte toponime din aceeași familie semantică, Muchea Cetății, Valea Cetății, Cioaca Grădiștii, Cetățuia, care ne conduc și ele spre sensul originar al Grădiștii, „așezare fortificată, cetate“. Apelativul vechi slav gradiște are tocmai acest sens, fiind format, cu sufixul -iște „loc acoperit cu...“, de la rădăcina sl. gradŭ, „oraș, cetate“. Emil Petrovici a dovedit că un apelativ împrumutat din slavă sub forma gradiște, devenit în romînă grădiște a putut
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
ne conduc și ele spre sensul originar al Grădiștii, „așezare fortificată, cetate“. Apelativul vechi slav gradiște are tocmai acest sens, fiind format, cu sufixul -iște „loc acoperit cu...“, de la rădăcina sl. gradŭ, „oraș, cetate“. Emil Petrovici a dovedit că un apelativ împrumutat din slavă sub forma gradiște, devenit în romînă grădiște a putut forma toponimele, destul de numeroase, ori cel puțin o parte dintre ele care astfel, au putut fi create de romîni, cu apelative luate de la slavi (alte exemple cunoscute sunt
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]