1,211 matches
-
antrenează găndirea filosofică. Pentru a putea analiza diversitatea interpretărilor, este inevitabil alegerea drept reper a “începutului” problematizării, a “vărtejului inițial” care a determinat polemicile referitoare la identitatea filosofului în raport cu societatea. Din acest motiv, este relevant faptul că prima interpretarea aparține Apologiei lui Protagoras, care sugerează “libertatea și îndreptățirea oricui de a lua cuvăntul înaintea tuturor în chestiuni care privesc pe toată lumea, în problemele care țin de binele comun, de treburile cetății”. Această afirmație se întemeiază pe următoarea presupoziție: deși oamenii dobăndiseră
FascinaȚia şi ambiguitatea raportului dintre filosof şi societate. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Adrian-Vladimir Costea () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2275]
-
prudență vin dinspre orizonturi foarte diverse, care includ și economiști, cei mai preocupați să o definească 75. Referința la mondializare a devenit într-adevăr purtătoare a unui schematism cu o puternică dimensiune politică, cercetătorii neputându-i scăpa întotdeauna 76: între apologia unui univers condus de mecanismele pieței și repudierea acestuia, între economia-adevăr și exaltarea rezistenței 77, antropologia poate manifesta o distanță cu atât mai mare și mai justificată cu cât investigația etnologică a unui microgrup restrâns rămâne o valoare fundamentală a
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]
-
Exortație la martiriu, recomanda totuși prudență, ocolirea persecuțiilor, ferirea de prigonitori și evitarea măsurilor hazardate. Au îndemnat la această înțeleaptă prudență și Sfântul Ciprian al Cartaginei, precum am văzut deja, și, mai târziu, Sfântul Atanasie cel Mare, în a sa Apologie despre fugă. Se poate să o fi făcut și alții. Textul scripturistic pe care se baza Origen când a recomandat cele de mai sus era următorul: „Iar Iisus auzind S-a dus de acolo, cu corabia, în loc singuratic, ferit” (Mt.
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
nemărginit față de identitatea noastră imobilă, față de limitele în care ne-a turnat natura și în care discontinuitatea actului încă nu a pătruns. Spiritul încă mai este aici aproape de inerția materiei, pe care o trăiește ca euforie a continuității și ca apologie a oricărui "înăuntru". Și cum ar putea ratatul să nu fie un nefericit, din moment ce el este un leneș neîmpăcat cu sine, un leneș ratat? Pătrunzând în lumea proiectelor, contaminat de ideologia actului și de cea a "realizării esenței", el nu
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
strivitoare. Și totuși aici teama rămâne, la rândul ei, vagă. Ne temem mai mult de judecătorul de cartier decât de Judecătorul Suprem. Sîntem gata să riscăm oricând damnarea în locul unei condamnări de câteva luni. Această carte despre limită este o apologie a vagului. Lucruri vagi, poate cele mai vagi, sânt omul, Dumnezeu, libertatea. Vagul este opusul precisului. Vagul este ceea ce rămâne după traversarea unui spațiu populat cu limite. Limita îl închide pe om mai întîi în spațiul precisului. Problema este cum
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
compusă de Porfir și apoi Despre frumos (I, 6), Victor despre locuri plotiniene în arta bizantină, iar Andrei - cu patos și rigoare remarcabile - Despre Bine și Unu (VI, 9). În final, Noica ne-a vorbit Despre daimon (III, 4). "În Apologie nu se vorbește despre daimon-ul lui Socrate, ci despre "daimonicitate" (daimónion), înțeleasă îndeobște ca instanță păzitoare inhibitivă ("nu face cutare lucru"). O a doua ipostază a daimoniei eline, una care apare și la Goethe, este cea din Symposion, în
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Point explicatif... Anticiparea câtorva teme din fenomenologia lui das Man din Sein und Zeit: proliferarea mass-media (presa) și efectul ei asupra configurației conștiinței: anonimatul, impersonalul, degajarea de responsabilitate, hipertrofierea abstracției în pofida individualului, mutarea interesului de pe mesager pe mesaj, reificarea conștiinței, apologia obiectivului, a caracterului public - și toate celelalte din câte se hrănește bună parte din filozofia secolului 20. Apoi: rădăcinile biografice ale teoriei măștii: exacta corespondență între o melancolie incurabilă și virtuozitatea de a o ascunde; conștiința "misiunii" sale de melancolic
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
ne însoțească și să ne povestească "viața amoroasă a lui Blaga și Roșca". "Habar nu aveți câte anecdote știe omul ăsta", repeta întruna, în timp ce urca spre casa de lângă Schit, pentru a-l întîlni pe dl Hossu. Pe el, care făcuse apologia bătrâneții ca fiind punctul absolut de acumulare al vieții, din care este firesc să se răsfrângă sensurile ei cele mai adânci, pe el care se mirase cum de nu a învățat omenirea cultă, de șapte mii de ani încoace, să
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
o imperioasă nevoie de legitimare științifică. Erau necesare argumente care să poată arăta diferența calitativă a pro-blemelor internaționale și să facă inaplicabile acele abordări științifice care derivă din studiul comunităților naționale. Realismul a ajutat la propunerea unor astfel de argumente. Apologia realistă a independenței legitime a disciplinei relațiilor internaționale După 1945, cînd realismul a devenit orientarea dominantă a disciplinei relațiilor internaționale, el a preluat cîteva asumpții caracteristice practicilor și învățăturilor diplomatice ale secolului al XIX-lea. Politica externă era considerată ca
Realism și relații internaționale. Povestea fără sfîrșit a unei morți anunțate: realismul în relațiile internaționale și în economia politică internațională by Stefano Guzzini () [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
vreme, să scriu câte puțin”. Dacă tot trebuia să trăiască Într-un refugiu, literatura era pentru el, fără Îndoială, refugiul cel mai cumpătat. Dar să lărgim contextul. De unde această necesitate imperioasă de a se ascunde? Îi povestește Milenei În cutremurătoarea apologie a fiarei din pădure: E cam așa: fiară a pădurii, pe atunci abia eram În pădure, zăceam undeva Într-un șanț murdar (murdar doar ca urmare a prezenței mele, firește) și atunci te-am zărit pe tine, afară, În libertate
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
dă cuvântul tatălui, care oferă un diagnostic nemilos pentru situația În care se află fiul său: „Tu ești neputincios În fața vieții”. Kafka se poate să fi fost o inteligență vătămată. La puțin timp după publicarea cărții Labirintul sentimental, unde menționam apologia fiarei, am primit o scrisoare patetică, În care se demonstra că talentul lui Kafka consta nu atât În descrierea cazului său particular, ci În exprimarea unor emoții universale. Autorul ei Îmi povestea Într-un stil dezlânat și dramatic că faptul
Inteligența Eșuată. Teoria și practica prostiei by Jose Antonio Marina [Corola-publishinghouse/Science/2016_a_3341]
-
unor importanți purtători de opinii dintre cele două războaie mondiale au fost înmormântate și cimentate de vigilența cenzurii. După 23 august ʹ44 s‐a impus românilor Ideea că lumea, istoria noastră națională începe o dată cu invazia trupelor sovietice „eliberatoare”, făcându‐ se apologia marilor realizări și a victoriei definitive a socialismului. Trecutul era ocolit cu prudență. Doar bătrânii își mai aduce au aminte de el, dar nu prea aveau voie să‐ l evoce în public. Istoria României, pe undeva triumfalistă, pe undeva amputată
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
că nu etanolul în sine are un efect în concepție, ci un factor intermediar ce scapă pentru moment cercetătorilor. Dacă relația dintre consumul moderat de vin și fecunditate este un fapt cert, cercetătorii sunt totuși departe de ideea de a face apologia alcoolului. De altfel, autorii studiului trag următoarea concluzie: „Nu suntem de părere că alcoolul are un impact pozitiv asupra fertilității feminine și în sens general asupra sănătății”. Acest efect nu a fost regăsit la femeile care nu au avut copii
150 de experimente pentru cunoașterea sexului opus. Psihologia feminină și psihologia masculină by Serge Ciccotti () [Corola-publishinghouse/Science/1848_a_3173]
-
cel puțin, cu literatura ca formă a existenței. Pe de altă parte, nu pot fi neglijate mecanismele de autoreglare ale autoportretului. Ele se ordonează și dobândesc consistență nu atât În funcție de voința scriitorului (pentru că atunci autoportretele n-ar fi decât banale apologii), cât pulsiuni structurante ale textului de jurnal. Prin urmare, autoportretul este o formă retrospectivă de organizare a textului literar. Scriitorul nu are o putere mai mare asupra lui decât asupra propriei inspirații. El Își deconspiră sensurile pe un interval, relativ
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
unei pasiuni. Pe lângă acestea, ca orice discurs biografic, jurnalul intim are o funcție etică. O funcție lămuritoare. El nu „povestește” doar pentru plăcerea „instruirii”. El poartă În sine, dacă nu o morală, cel puțin o Învățătură. Și, prin aceasta, o apologie 39, comentarii la istoria unui șir de Întâmplări. Psihanaliza vede În atitudinea biografului o repetare a poziției amatorului de artă față de artist și a acestuia față de tatăl său40. Adică admirația și dorința morții. Același lucru se Întâmplă și În jurnalul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Mare, Ion-vodă, Mihai Viteazul; ce-i drept, cu prețul menținerii actorilor necesari luptei de clasă, inclusiv a celor "11.000 de țărani care au fost uciși în 1907". Comuniștii intrau într-un compartiment istoric distinct, al "vremurilor mai noi", iar apologia Partidului și a conducătorului său se concentra în capitolul "mărețelor înfăptuiri de astăzi"327. În 1964, manualul de clasa a IV-a mărea spațiul dedicat unirii, punctând în mod special "Desăvârșirea unității statului român" sintagmă care va face carieră în
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
acest moment, scrierile lui Gide au devenit mai expansive pe măsură ce a pre prezentat cauza rebelului în opere ca Imoralistul (1902) și Simfonia pastorală (1919). Hedonismul vorbește deschis în Dacă moare (1926). Corydon (1924), un eseu, a fost cea mai îndrăzneață apologie a homosexualității de la De Profundis de Oscar Wilde încoace, susținând că aceasta era atât naturală, cât și socială, așadar plasând experiența personală în serviciul societății. Pentru aceste puncte de vedere Gide s-a făcut cunoscut, în sens peiorativ, ca un
Yourcenar by George Rousseau () [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
Parnas"275 pentru a-și schița propriile idei cu privire la parodie și la alte tipuri de literatură imitativă, precum pastișa. Imaginarul swiftian se organizează sub forma adresării directe a librarului către cititor, urmată de o Predoslovie a autorului, mai exact o apologie a satirei, și, în fine, Istorisirea amănunțită și adevărată etc. Această din urmă parte și cea mai întinsă a lucrării este, la rându-i, o parodie a temei războiului de tradiție epopeică, pe "fatala câmpie de bătaie din biblioteca Saint
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
italieni" din punctul de vedere al obiectului ("revolta obiectului"), dând spațiu interviurilor, mărturiilor, informațiilor, chiar mărunte, care pot părea episodice (și uneori chiar sunt), dar care privesc experiența concretă a acestei controversate comunități. Nu ne-am propus să facem o apologie. Cunoaștem foarte bine defectele, câteodată cronice, ale românilor din Italia și efortul pe care aceștia vor trebui să-l depună pentru a le depăși. Pentru a explica printr-o simplă formulă, criminalii există, așa cum pot fi identificați în orice comunitate
Românii. Minoritatea comunitară decisivă pentru Italia de mâine by Alina Harja şi Guido Melis () [Corola-publishinghouse/Science/1045_a_2553]
-
ilicite și nici nu i-a constrâns pe cei credincioși să-și asume vreo atitudine ostilă, ba chiar nu le-a scris ca nici să nu se pomenească între voi, după cum se cuvine sfinților (Efes 5, 3). Dimpotrivă, face o apologie ca nimeni altcineva despre arme, despre serviciul militar și despre arta de a lupta, într-un limbaj clar și deschis, în grai omenesc (Gal 3, 15). Imaginea soldatului bine înarmat i-a atras atenția și descoperindu-i procedeul prin care
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
lăncilor în pluguri și seceri. Asistăm la o reîntoarcere la starea primitivă a omului, care utiliza instrumentele de fier în baza unui raport pașnic cu pământul pe care îl lucra. Filozoful palestinian Iustin (100-165), transferat la Roma, în opera sa Apologia prima pro Christianis ad Antoninum Pium, 39, evidențiază efectiva realizare a profeției lui Isaia, subliniind importanța mărturiei unite martiriului. Aici, autorul accentuează depășirea proverbului păgân (A jurat limba, dar n-a jurat mintea) care implica folosirea restricției mintale. Creștinul nu
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
o singură femeie ca soție. În ambele texte capătă o importanță deosebită noul raport dintre ființele umane, raport instaurat de Cristos prin îndepărtarea războaielor antico-testamentare și refuzul unui mesianism bazat pe violență, râvnit de evrei și de unii iudeo-creștini. În Apologia prima pro Christianis ad Antoninum Pium, 14, filozoful pune accentul pe nonviolența creștină care nu comportă pasivitatea, din moment ce este pătrunsă de iubirea activă față de toți dușmanii; derivând din convertire, tinde la depășirea oricărei bariere rasiale și a oricărei diviziuni religioase
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
bariere rasiale și a oricărei diviziuni religioase căutând chiar și anularea dușmăniei, prin convingere și convertire. Asistăm la o concepție revoluționară, comparabilă ideii moderne de rezistență activă: adevărata convertire a dușmanului poate fi dobândită doar prin nonviolență. Conceptul, reluat în Apologia prima pro Christianis ad Antoninum Pium, 16, 4, subliniază eficacitatea exemplului etic al creștinilor față de dușmani. Depășind etica restrânsă la detaliu și ignorând discursul asupra serviciului militar, autorul ne conduce spre centrul chestiunii constituit din iubirea dușmanilor și a păcii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
conflict cu cele divine ori cu etica creștină. 2.1.4. Atenagora Remarcând rugăciunea creștinilor pentru stabilitatea Imperiului filozoful atenian Atenagora (133-190) atrăgea atenția păgânilor asupra lealității celor dintâi față de stat. În scrierea sa propovăduitoare, în sintonie cu mai toate apologiile perioadei sale, contrapunea viața creștină celei imorale a păgânilor în măsura în care adevărul creștin este opus erorii păgânilor. Ca o dovadă că supunerea față de stat nu comporta neapărat și aprobarea moralității timpului, respingând acuzația de canibalism, filozoful se întreabă: Cine ar putea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
au îmbrățișat cuvântul lor, însă Filaster (330-397) ne spune că, carpocrațienii, au fost numiți și soldați, pentru că rândurile lor s-au îngroșat prin înrolarea dezertorilor și a foștilor soldați; negau nașterea lui Cristos dintr-o Fecioară. Dintr-un fragment din Apologia lui Iustin aflăm că doctrinele anarhice ale gnosticismului ar fi influențat o bună parte a creștinilor care luptau sub arme, deoarece, în scrisoarea trimisă senatului, după victoria asupra germanilor și sarmaților din anul 172, împăratul Marcus Aurelius (161-180) spunea că
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]