1,433 matches
-
Ne punem în gând o fericire, o speranță, în sfârșit ceva frumos, dar peste câteva clipe observăm mirați că ni sa terminat apa. Cea dea doua secvență tematică, „omul în fața morții“ este puternic reliefată în tablourile următoare, prin conștientizarea situației arhetipale (Iona înghițit de balenă: Trebuie să dormi. - De ce trebuie să se culce toți oamenii la sfârșitul vieții? - Hai, pune capul jos.), prin imaginarea morții eroice, în război, prin reflecția asupra morții sacrificiale a lui Isus (Că noi, oamenii, numai atâta
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Între cele două capitole, sunt urmărite destinele tragice ale eroilor, din perspectiva obiectivă a unui narator omni scient, dublată de perspectiva subiectivă a unor personaje focalizator. Spațiul paradig matic al lumii lui Ion este satul Pripas, construit ca un cronotop arhetipal, funcționând ca un spațiu închis, cu un tipar de existență și de gândire statornicit prin tradiții arhaice. Timpul în care ființează această lume străjuită de crucea strâmbă pe care e răstignit un Hristos de tinichea ruginită e o durată bivalentă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
de emanatism; aflat într-o complexă stare de grație, de auscultare, poetul (căutător in aeternum) aude voci; îl vedem selectând și luând în posesie (fragmentar) lumi impalpabile. În fapt, la construcția unui edificiu poetic durabil participă memoria abisală, acționează semnale arhetipale și rezonanțe inefabile, fascinează, dincolo de cunoscut, amintirea evenimentelor neîntâmplate, acestea, toate, componente de infrastructură, instituind o cunoaștere fabulatorie, magică, onirică, spontană. Pe de altă parte, în suprastructura ascensivă se interferează pulsiuni imanentiste și transcendențe, lumina diurnă și ora astrală, penumbre
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
un program estetic declarat, în deceniile al șaptelea și al optulea ale secolului trecut se afirmau câțiva debutanți dintr-o promoție a ruralilor: Marin Sorescu, Ileana Mălăncioiu, Ion Gheorghe, Gheorghe Istrate, George Alboiu, Ioan Alexandru și alții; toți deschiși spre arhetipal și genuin. La Ioan Alexandru din Cum să vă spun frapează un milenarism patetic; duhul satului, sedimentat într-o gestică repetitivă, exorcizează și confiscă, unificând ca la Blaga subteranul (chtonicul), pământul și bolta celestă. Publicat concomitent cu Ana Blandiana (în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
un emotiv, "privind în amintire" spre "Carpații veșnici", ascultând depărtări unde "buciumă vise", își adună ficțiunile în reluate discursuri impresive; rămase întocmai ca la începuturi, izvoare, dihănii și celelalte sunt repere familiare, niște constante afective într-o geografie a sacrului arhetipal. Preludiul antologic, multicord al poemului Primele iubiri, un fel de cantată patetică și eșantion al mitologiei personale, s-ar cuveni citat integral. Ne limităm la un segment: Azi, iată, am văzut un curcubeu deasupra lumii sufletului meu. Vin cerbii mei
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
discursul lunecă de la desenul vibratil la reverie și meditație, acestea cu efecte de supra-text. De la concretul imediat, de la orizontul în lumină vie, se trece la ficțional, la visul treaz, la succedanee cu miez de poveste. Precum la Blaga, munții, spații arhetipale (repere ale permanenței noastre aici) exercită un miraj continuu invitând în transcendent, propunând analogii: "Ziceam că suntem pe un munte, / Ziceam că suntem împreună / Pe-un munte, sus de tot, de unde / Se văd ruinele în lună..." Tot felul de semne
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
asociază pe Orfeu, cu care, alături, contemplă (în felul unui Pillat de final) armonia templelor eline: "Pe friza cerului, mai nou, / în neclitire de cocori / fetele-astre în apus / duc amforele către zori". Și erotica (fără nimic senzual) își asumă ecouri arhetipale, dimensiuni luminiscente, comune anticilor și, deopotrivă, modernilor. Selenara fantomă din Tu treci (eminesciană parcă) vine dintr-un cer etern și trece suavă în altă eternitate: Lin prin puzderia de greieri tu treci și noaptea mi-o cutreieri. Nostalgic iarba se
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și-au sculptat zeitățile în granit pentru a le sugera nemurirea și starea imperturbabilă a conștiinței. De pildă, hindușii vedeau în munții Himalaya imaginea lui Shiva culcat. Universul este însuflețit. Există la toate popoarele această credință în mituri și personaje arhetipale, care le apar și acum în stări holotropice, la limita conștiinței. Acestea nu le conferă însă o înțelegere absolută a existenței, chiar dacă o perioadă pot deveni religii sau culturi mainstream. Misterium tremendum-ul acesteia se păstrează. Religia autentică e universală și
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Elgar, Cheltenham, 2002; * Allegret JeanPierre, Le Merrer Pascal, Economie de la mondialisation, De Boeck, Bruxelles, 2007; * Akerloff George, Schiller Robert, Animal Spirit, Publica, București, 2011; * Attali Jacques, Evreii, lumea și banii, Univers, București, 2012; * Babeți Coriolan, Istoria ca armă a disputei arhetipale, Curtea Veche, București, 2007; * Bairoch Paul, Mithes et paradoxes de l'histoire économique, La Découverte, Paris, 1994; * Barrow John, Tipler John, Principiul cosmologic antropic, Ed. Tehnică, București, 2001; * Barrow John, Cartea infinitului, Humanitas, București, 2010; * Berlin Isaiah, Puterea ideilor, Humanitas
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
a fost ritualizată de-a lungul secolelor, din generație în generație, prin rugăciuni rostite în momente precise ale anului, în locuri diferite, de populații evreiești distincte unele de altele, având propria lor memorie de evenimente tragice, toate raportate la distrugeri arhetipale, ca aceea a Primului Templu în 586 î.Hr. și a celui de-al Doilea în 70, care le absorb pentru a le da sens și siguranța că vor veni zile mai bune. Această așteptare mesianică era aceea care oferea suferinței
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
data de comemorare a distrugerii Templelor. Aceste rugăciuni de penitență amestecă într-un singur ansamblu sacrificiul lui Isaac, martiriul Celor Zece și supliciul bărbaților, femeilor și copiilor în timpul Cruciadelor. Această poezie este transistorică. Combinând dezastrele cele mai recente cu modelele arhetipale, ea prezintă poporul evreu ca un organism unic. Iar acest discurs al suferinței se transformă în instrument educativ, transpunând generațiile prezente în suferința celor din trecut pentru a stabili astfel o legătură între ele și a întări prin acest fapt
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
fiindcă Dumnezeu va avea poate milă și-l va trimite pe adevăratul Mesia. Astfel, aceste elegii derulează istoria de suferință a evreilor spanioli începând cu atacurile din 1391. De asemenea, diverse poezii liturgice evocă necazurile trăite inspirându-se din evenimente arhetipale ca distrugerea Templului și reafirmând credința în mântuirea ce va să vină. Toată această literatură este saturată de frământare spirituală, revelând teama părăsirii de către Dumnezeu, în consonanță cu această perioadă de excluziune agravată, preludiu al expulzării 45. Dacă interferențele dintre
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
și-au sculptat zeitățile în granit pentru a le sugera nemurirea și starea imperturbabilă a conștiinței. De pildă, hindușii vedeau în munții Himalaya imaginea lui Shiva culcat. Universul este însuflețit. Există la toate popoarele această credință în mituri și personaje arhetipale, care le apar și acum în stări holotropice, la limita conștiinței. Acestea nu le conferă însă o înțelegere absolută a existenței, chiar dacă o perioadă pot deveni religii sau culturi mainstream. Misterium tremendum-ul acesteia se păstrează. Religia autentică e universală și
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
cu pustietatea nonexistenței, a iluziilor ego-ului. Cînd cel care rătăcește pierdut în deșert se află pe punctul de a pieri, apare mana, hrana divină. Cînd ego-ul și-a epuizat resursele și este conștient de neputința sa fundamentală se însuflețește psihicul arhetipal. Cum spunea W. James, " Limita umană este momentul potrivit al lui Dumnezeu". e) În loc de concluzii: Sensul și simbolurile sale Unul dintre simptomele alienării din vremea noastră este sentimentul lipsei de sens. Confuzie și dezorientare. Relația noastră cu viața a devenit
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
și Jung: "Omul are nevoie de o viață simbolică... Dar noi nu avem nici o viață simbolică. Doar viața simbolică poate exprima nevoia sufletului." (Viața simbolică, în Opere complete, vol 18/1, Ed. Trei, București). Simbolurile sunt produse spontane ale psihicului arhetipal, sunt vehicole ale energiei și informației, de aceea spuneam că trebuie să fie vii. Dar trebuie să ne deschidem întru înțelegere. Simbolurile se infiltrează în ego, determinîndu-l să se identifice cu ele și să le activeze în mod inconștient. Avem
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
de precauție și de protecție. Febrei emancipării îi urmează obsesia prevenirii; extazului clipei - cultul conservării propriei persoane. Idealul urmărit de hiperindivid nu este să se bucure de ceva, ci, simplu, sănătatea. Metaforă contra metaforă, Dionysos și Narcis erijați în modele arhetipale ale culturii hipermoderne: alegerea nu-i greu de făcut. În cursa pentru medicalizarea societății, Narcis l-a învins pe Dionysos; un Narcis mai puțin nepăsător și mai vigilent, mai puțin admirativ în ce privește frumusețea sa și mai grijuliu cu aparențele și
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
putea să fie doar la nivel referențial. Cogniția iluministă centrată pe rațiune, rațional și raționalitate, face parte dintr-o formulă în care regăsim cogniția mitică și pe cea magică, pe care am numi-o, la un loc, ca fiind cogniția arhetipală. Semnificantul care unește cele trei căi cognitive ține de o absență, obținută prin simplificarea excesivă, prin abstracție sau prin credință. Căile cognitive ale contingenței, arhetipului și transcendenței elimină din natura (sau măsura) lucrurilor materiale sau spirituale rolul naturii umane sau
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
metateoriei și metaconsistenței. Inversiunile cogniției La scara evoluției cunoașterii căile cogniției s au subsumat, până la urmă (în mod semnificativ adică), pe de o parte, paradigmei fizice (la un loc modelul și mecanismul, ca paradigme ale cogniției contingente și, respectiv, cogniției arhetipale) și, pe de altă parte, paradigmei antropice (sugerată de sinteză și sistem, ca paradigme ale cogniției transcendentale și, respectiv, cogniției contextuale). Sunt în esență sursele de demarcație a semnelor, semnificațiilor și consecințelor a două tipare de modernitate, una născută din
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
Pentru a mai arunca o piatră în grădina platoniciană, filosoful atomilor îi recuză - fără să-i numească! - și pe cei care studiază natura plecând de la axiome vide, nesocotind complet observația. Ne gândim la evidența cifrelor și a numerelor, la formele arhetipale explicitate de Platon în Timaios, la zeu și la alți demiurgi, la cauzalitățile transcendente, la explicațiile abracadabrante departe de orice știință, încă impregnate de mitologie sau chiar de teologia moștenită de la cei mai vechi presocratici. Pentru Epicur, care n-o
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
de viață, Goethe a mai „postulat o tendință generală de dezvoltare În spirală, presupusă a fi inerentă Întregii alcătuiri a plantei și corelată cu tendința verticală ascendentă a tulpinii”10. În timpul călătoriilor În Italia (1786-1788), Goethe era În căutarea plantei arhetipale, die Urpflanze, „o plantă care să fie cît de simplă se poate În alcătuirea ei - atît de elementară Încît să se poată urmări, pornind de la ea, toate celelalte forme de creștere”11. Goethe nu știa că ceea ce caută nu este
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În materie, reprezentînd o contracreație, și astfel ia naștere o ogdoadă compusă din Intelectul cu aspect de șarpe (respectiv Diavolul sub chipul Șarpelui din Grădina Edenului), Spirit, Suflet, Uitare, Răutate, Invidie, Gelozie și Moarte. Această creație este structurată conform modelului arhetipal al Pleromei superioare, căci Ialdabaot conține În sine acest model, În virtutea faptului că e fiul Sophiei. Acum visul lui treaz capătă consistență materială, ieșind la iveală din străfundurile inconștientului său, care păstrează ascunsă În sine comoara memoriei sale genetice. După cum
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
afirmă În TT - un produs tîrziu al valentinismului -, libera fantezie a Demiurgului se Împiedică tot timpul de modelele transcendente imprimate În gîndirea lui, ceea ce Înseamnă că lumea Înfumuratului creator mai păstrează Încă o slabă urmă a Pleromei, dar aceste fantasme arhetipale sînt lipsite de Rațiune și de Lumină, „sînt produsul nimicului”37 și se vor Întoarce În neant. Arhonții Înșiși sînt umbre ale unor entități pleromatice, iar dacă se ceartă permanent Între ei este din cauză că fiecăruia i-a rămas o vagă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Îndoială revoluționară. În primul rînd, În măsura În care există, inteligența ecosistemică e presupusă a fi de calitate slabă, iar lumea este, dacă nu de-a dreptul rea În mod explicit, măcar un produs mai degrabă nefolositor, construit de Demiurg după o fantasmă arhetipală imprimată În subconștientul lui. Vis al unui vis, este o iluzie sortită să dispară În neant. Nu aceeași este situația neamului omenesc. Demiurgul, reprezentînd absența ori insuficiența inteligenței ecosistemice, este În mod clar păcălit de creatura sa, care Îi este
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lucrată în trăsături mai convenționale, e Bunica, depozitară a valorilor tradiționale pozitive. Ca să-i scutească pe ceilalți de încă o rușine, bătrîna, înăbușindu-și plînsul, se chinuie să fredoneze un cîntec, după cum au chef "musafirii". Vădind intenția de a construi arhetipal, personajul ne convinge totodată că autorul nu se teme nici de melodramă. Și, dintr-o dată, terorizanții Vecini dispar. În fundul scenei se mai întrezăresc, parcă, vreo două perechi de fantoșe. Ambiguitatea învăluie totul (dramaturgul își plimbă îndemînatic degetele pe această claviatură
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ceremonie, înțeleasă ca devenire și procesualitate. Receptarea unei duble fețe a imaginarului, socio-cultural și poetic, reconstruiește imaginea ca o structură intermitentă a complexului de sensuri descifrate. Manifestarea artistică a mărcilor semantice ale orizontului socio-cultural se desfășoară în trepte, inițiatic: imaginea arhetipală, imaginea mitică, meta-imaginea. Imaginea arhetipală, descătușată de statismul primordial, este o imagine antinomică, mărginind, dar și dezmărginind cunoașterea; lumea înțelesurilor se închide sau se deschide în funcție de modalitatea discursivă utilizată, fiecărei imagini fiindu-i specifică o strategie discursivă ontologică. Descifrarea imaginii
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]