1,498 matches
-
Acestea sînt impresiile care pătrund dincolo de duritatea emoțională a lui Scrooge. Însă aici Dickens nu folosește perspectiva internă, care ar fi mai eficientă, dată fiind tema. Punctul de vedere nu îi este acordat lui Scrooge, ci mai degrabă unui narator auctorial, care descrie aceste scene cu atmosfera caldă de Crăciun cu mult entuziasm și cu patosul corespunzător. Cititorului nu i se amintește de obicei decît la sfîrșitul fiecărei viziuni de Crăciun că faptele povestite corespund de fapt perspectivei interioare a lui
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Ebenezer Scrooge este treptat reintegrat într-o comunitate de oameni care reflectă spontaneitatea și altruismul spiritului Crăciunului. Acest proces își găsește expresie într-o mutare imperceptibilă a punctului de vedere din care sînt trăite bucuriile Crăciunului de la cel al naratorului auctorial la acela al lui Scrooge. În prima imagine de Crăciun, Fantoma Crăciunului trecut prezintă distribuirea cadourilor unui număr mare de copii. O fată ceva mai mare îi atrage atenția naratorului. Naratorul auctorial își ține pe deplin ascunsă admirația pentru această
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sînt trăite bucuriile Crăciunului de la cel al naratorului auctorial la acela al lui Scrooge. În prima imagine de Crăciun, Fantoma Crăciunului trecut prezintă distribuirea cadourilor unui număr mare de copii. O fată ceva mai mare îi atrage atenția naratorului. Naratorul auctorial își ține pe deplin ascunsă admirația pentru această fată. Acest element este destul de evident în acumularea neobișnuită a pronumelui personal la persoana întîi singular. Naratorul se amestecă în imaginația sa cu copiii care o acoperă pe fata pe care o
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
discutarea prezentării scenice într-o narațiune trebuie să se diferențieze secțiunile narative și non-narative ale textului, așa cum au fost explicate acestea în capitolul anterior 342. Dialogurile personajelor fără verbe introductive de tipul "el a zis" etc. și fără "indicații regizorale" auctoriale explicative sînt părțile non-narative ale textului și reprezintă, de fapt, corpuri dramatice străine într-o narațiune. Propriu-zis, ele trebuie prin urmare să fie excluse din conceptul de prezentare scenică. Prezentarea scenică, privită ca formă narativă, include întotdeauna o anumită cantitate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de fapt, corpuri dramatice străine într-o narațiune. Propriu-zis, ele trebuie prin urmare să fie excluse din conceptul de prezentare scenică. Prezentarea scenică, privită ca formă narativă, include întotdeauna o anumită cantitate de dialog, acompaniată de verbe introductive, "indicații regizorale" auctoriale și cel puțin cîteva relatări ale acțiunii, chiar dacă acestea sînt foarte condensate. Astfel de exprimări narative reduse la formule impersonale nu distrug de obicei iluzia cititorului că el trăiește întîmplarea narată direct, in actu, așa cum s-a petrecut aceasta. Iluzia
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mari proporții și aluzii impersonale scurte la context și la acțiunea adiacentă, precum și reflectarea evenimentelor fictive în conștiința unui personaj ficțional. În sensul dintîi, prezentarea scenică poate apărea în situația narativă la persoana întîi și la fel de bine în situația narativă auctorială, cînd autorul se retrage și cursul întîmplărilor este plasat în prim-plan. Pe de altă parte, prezentarea scenică văzută ca o reflectare a întîmplărilor în conștiința personajului ficțional ține de domeniul situațiilor narative personale 343. Diversitatea terminologică derutantă și parțial
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
lui Virgiliu), Josef K. și K. (Procesul, Castelul), Leopold și Molly Bloom (Ulise), Mrs. Ramsay (Spre far), Malone (Malone moare) sînt toate personaje-reflector sugerează diversitatea acestui rol345. Aceste două liste cu exemple ilustrative arată că funcția personajului-narator este specifică naratorilor auctoriali de aproape toate felurile și la fel de bine naratorilor la persoana întîi, al căror eu narant trebuie discernut foarte clar. Pe de o parte, naratorii la persoana întîi care sînt actualizați doar prin experimentarea sinelui și care prin urmare se limitează
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Fifty Grand (r. Cincizeci de bătrîne, la persoana întîi), abordează foarte strîns acest model de text. Un echilibru instabil între momentul naratorului și cel al reflectorului triumfă în ele. O singură propoziție rostită clar de un personaj-narator poate un comentariu auctorial sau, invers, un pasaj mai lung atribuind o percepție exclusiv unui personaj în calitate de personaj-reflector sau incluzînd gîndurile naratorului la persoana întîi ca într-un monolog interior ar putea strica acest echilibru și ar putea sugera prezența fie a unui personaj-narator
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
fie a unui personaj-reflector pentru întreaga narațiune. Este caracteristic povestirilor lui Hemingway de acest tip faptul că pasajele narative scurte și în general, nu foarte numeroase, care întrerup lungimea dialogurilor nu manifestă trăsături care să poată fi în mod distinctiv auctoriale sau personale. Problemele de demarcație apar și aici foarte frecvent. De exemplu, este neclar cîteodată dacă o anumită descriere este menită să reprezinte o percepție a personajului-reflector, adică a unui personaj ficțional sau o parte a relatării auctoriale a personajului-narator
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mod distinctiv auctoriale sau personale. Problemele de demarcație apar și aici foarte frecvent. De exemplu, este neclar cîteodată dacă o anumită descriere este menită să reprezinte o percepție a personajului-reflector, adică a unui personaj ficțional sau o parte a relatării auctoriale a personajului-narator. În acest sens, citirea operelor lui Hemingway cere o atenție specială. Această subtilitate reprezintă cu siguranță unul dintre motivele pentru diversitatea punctelor de vedere asupra semnificației unora dintre povestirile lui Hemingway. 6.1. Personaje-narator, personaje-reflector și forme de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
este întotdeauna conștient că el narează, în timp ce personajul- reflector nu are nici un fel de conștiință. Personajele-narator precum Moll Flanders, Tristram Shandy, David Copperfield, Ishmael, Heinrich Lee, Felix Krull, Stiller, Siggi Jepsen în Lesson Deutschstunde al lui Siegfried Lenz și naratorii auctoriali din romanul Tom Jones, din Sibenkäs al lui Jean Paul Richter, Père Goriot, Vanity Fair și Buddenbooks nu numai că tratează tematic procesul narativ în timp ce narează, ci și dezvăluie încontinuu conștiința faptului că se află în prezența unei auditoriu, și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
li se adaugă numeroase cazuri ambigue, atipice care nu pot fi ușor situate la un pol sau la un altul. Astfel de forme hibride se vor găsi în zona persoanei a treia a cercului tipologic, la tranziția dintre situația narativă auctorială și situația narativă personală. Situația narativă a acestor opere este marcată de coexistența unui personaj-narator auctorial și a unui personaj-reflector personal. Această coexistență se prezintă de obicei ea însăși în cadrul profilului narativ ca o secvență: o secțiune în narațiunea personală
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sau la un altul. Astfel de forme hibride se vor găsi în zona persoanei a treia a cercului tipologic, la tranziția dintre situația narativă auctorială și situația narativă personală. Situația narativă a acestor opere este marcată de coexistența unui personaj-narator auctorial și a unui personaj-reflector personal. Această coexistență se prezintă de obicei ea însăși în cadrul profilului narativ ca o secvență: o secțiune în narațiunea personală este predominantă. Un exemplu tipic pentru o astfel de tranziție apare în capitolul al XXII-lea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în cadrul profilului narativ ca o secvență: o secțiune în narațiunea personală este predominantă. Un exemplu tipic pentru o astfel de tranziție apare în capitolul al XXII-lea al romanului Emma al lui Jane Austen, la începutul căruia vocea unui narator auctorial se aude distinctiv. Mulți dintre romancierii moderni procedează în mod similar. În The Prime of Miss Jean Brodie de Muriel Spark, de exemplu, o relatare, negreșit a unui narator auctorial, este strîns urmată de reprezentarea personală a gîndurilor și percepțiilor
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
al lui Jane Austen, la începutul căruia vocea unui narator auctorial se aude distinctiv. Mulți dintre romancierii moderni procedează în mod similar. În The Prime of Miss Jean Brodie de Muriel Spark, de exemplu, o relatare, negreșit a unui narator auctorial, este strîns urmată de reprezentarea personală a gîndurilor și percepțiilor personajului-reflector Sandy Stranger 348. Există, de asemenea, un caz special în care personajul-narator abordează rolul personajului-reflector. Această tehnică va fi discutată separat în secțiunea "Reflectorizarea personajului-narator" (6.4). Prezentarea scenică
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
percepțiilor personajului-reflector Sandy Stranger 348. Există, de asemenea, un caz special în care personajul-narator abordează rolul personajului-reflector. Această tehnică va fi discutată separat în secțiunea "Reflectorizarea personajului-narator" (6.4). Prezentarea scenică alcătuită din pasaje de dialog cu o scurtă relatare auctorială impersonală similară indicațiilor regizorale ocupă de obicei o poziție neutră între cei doi poli ai acestei opoziții. Se obține un fel de echilibru instabil, care poate oferi informații despre polul personajului-narator sau al personajului-reflector, cînd apar semne definite ale unuia
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
la persoana întîi și cei la persoana a treia s-a stabilit că, din cauza motivației lor existențiale de a povesti, naratorii la persoana întîi sînt mai predispuși să manifeste o anumită înclinație pentru a reda povestea lor decît sînt naratorii auctoriali. Generalizînd și simplificînd situația într-un fel, se poate spune că toți naratorii la persoana întîi sînt subiectivi prin definiție și prin urmare mai mult sau mai puțin necreditabili ca naratori. Este adevărat că veridicitatea unui narator auctorial, cîtă vreme
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
sînt naratorii auctoriali. Generalizînd și simplificînd situația într-un fel, se poate spune că toți naratorii la persoana întîi sînt subiectivi prin definiție și prin urmare mai mult sau mai puțin necreditabili ca naratori. Este adevărat că veridicitatea unui narator auctorial, cîtă vreme el se manifestă ca un narator personalizat, nu este cu totul ferită de suspiciune. De regulă, el poate oricum pretinde credibilitate, atît timp cît cititorul nu primește o indicație explicită că scepticismul este adecvat. În acest caz, problema
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acel tip de personaj-narator a cărui credibilitate este indiscutabilă. Avem de-a face aici cu o convenție narativă care produce o atitudine specifică de așteptare din partea cititorului. Din această cauză mulți autori moderni încalcă intenționat această convenție. De exemplu, naratorul auctorial din cartea The Prime of Miss Jean Brodie relatează des detalii arbitrare din viața tîrzie a personajelor sale, dar sare complet peste episoade importante din experiența personajelor. Un reflector nu are nici un fel de relație personală cu cititorul și prin
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ale lui Kafka. Observația lui Kohn în legătură cu această transpunere că "logica autonarării cere o autojustificare dacă nu o autoexplicare"362 este valabilă în general pentru contrastul dintre personajul-narator și personajul-reflector. De asemenea, este validă pentru personajele-narator din sfera situațiilor narative auctoriale, atîta timp cît naratorul auctorial nu-și asumă rolul de Olimpian omniscient și omnipotent. Explicația lui Cohn pentru motivele care l-au condus pe Kafka la rescrierea primului capitol al romanului Castelul la persoana a treia în locul persoanei întîi nu
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Kohn în legătură cu această transpunere că "logica autonarării cere o autojustificare dacă nu o autoexplicare"362 este valabilă în general pentru contrastul dintre personajul-narator și personajul-reflector. De asemenea, este validă pentru personajele-narator din sfera situațiilor narative auctoriale, atîta timp cît naratorul auctorial nu-și asumă rolul de Olimpian omniscient și omnipotent. Explicația lui Cohn pentru motivele care l-au condus pe Kafka la rescrierea primului capitol al romanului Castelul la persoana a treia în locul persoanei întîi nu își pierde nimic din valabilitate
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
unei povestiri se manifestă în special la începutul unei narațiuni, deoarece procesul prin care imaginația cititorului este racordată la modul actual al narării începe cu primul cuvînt al narațiunii. Deschiderea unei narațiuni este cel puțin evidentă într-o situație narativă auctorială cu un personaj-narator, deoarece acest început se desfășoară în mod analog cu începutul unei relatări non-ficționale. Personajul-narator își anunță de obicei prezența în propozițiile introductive ale narațiunii și îl conduce pe cititor la informațiile preliminare necesare pentru înțelegerea povestirii, mai
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Emmei, într-adevăr prea numeroase. Cu acest "părea", naratorul renunță la omnisciență pentru moment și, prin urmare, sugerează o reflectorizare a rolului său. Într-o situație narativă la persoana întîi, începerea narațiunii are loc la fel ca în situația narativă auctorială. Eul, care funcționează aici ca personaj-narator, se prezintă sub forma unui inițiator creditabil al povestirii, în care informația importantă pentru cititori, cum ar fi numele și originea eroului, este făcută cunoscută cu prima ocazie, într-un fel potrivit principiului "să
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
povestirii, în care informația importantă pentru cititori, cum ar fi numele și originea eroului, este făcută cunoscută cu prima ocazie, într-un fel potrivit principiului "să începem cu ceea ce este mai important". O diferență între personajul-narator al unei situații narative auctoriale și cel al unei situații narative la persoana întîi constă, desigur, în angajamentul existențial al naratorului la persoana întîi și în motivarea sa pentru povestire și în absența unui astfel de angajament în cazul naratorului auctorial. Această problemă a fost
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
al unei situații narative auctoriale și cel al unei situații narative la persoana întîi constă, desigur, în angajamentul existențial al naratorului la persoana întîi și în motivarea sa pentru povestire și în absența unui astfel de angajament în cazul naratorului auctorial. Această problemă a fost discutată anterior. Începutul atît de bine cunoscut al romanului Marile speranțe al lui Dickens ilustrează foarte bine acest aspect. Imediat după introducerea sa ca personaj-narator și după oferirea informațiilor preliminare despre numele său și despre familia
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]