KorAP: Find »[drukola/base=auxiliar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...335 >

8,361 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

subiectul: P, cuantificarea existențială a poziției subiectului, în cazul pasivului; R, identificarea subiectului cu poziția obiectului, în cazul reflexivului; R și/sau E, adăugarea unei poziții de subiect inerte din punct de vedere vericondițional, în cazul inacuzativelor. În această teorie, auxiliarele sunt considerate, sintactic, modificatori verbali, iar, din punct de semantic, funcții care se aplică de la proprietăți la proprietăți. Auxiliarele pot fi sensibile la semantica elementelor pe care le modifică. Astfel, dacă în spaniolă auxiliarul ser este selectat atunci când sunt implicate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
R și/sau E, adăugarea unei poziții de subiect inerte din punct de vedere vericondițional, în cazul inacuzativelor. În această teorie, auxiliarele sunt considerate, sintactic, modificatori verbali, iar, din punct de semantic, funcții care se aplică de la proprietăți la proprietăți. Auxiliarele pot fi sensibile la semantica elementelor pe care le modifică. Astfel, dacă în spaniolă auxiliarul ser este selectat atunci când sunt implicate proprietăți inerente, esențiale, iar estar, în celelalte situații, în italiană, selecția auxiliarului este sensibilă la afectarea subiectului: essere este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care se aplică de la proprietăți la proprietăți. Auxiliarele pot fi sensibile la semantica elementelor pe care le modifică. Astfel, dacă în spaniolă auxiliarul ser este selectat atunci când sunt implicate proprietăți inerente, esențiale, iar estar, în celelalte situații, în italiană, selecția auxiliarului este sensibilă la afectarea subiectului: essere este o funcție definită numai pentru proprietățile subiectului afectat. Reinhart și Siloni (2005) arată că variația lingvistică privitoare la selecția auxiliarului nu poate fi redusă la parametrul Lex-Syn (vezi Capitolul 3, 5.3.3

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sunt implicate proprietăți inerente, esențiale, iar estar, în celelalte situații, în italiană, selecția auxiliarului este sensibilă la afectarea subiectului: essere este o funcție definită numai pentru proprietățile subiectului afectat. Reinhart și Siloni (2005) arată că variația lingvistică privitoare la selecția auxiliarului nu poate fi redusă la parametrul Lex-Syn (vezi Capitolul 3, 5.3.3.2.), pentru că există limbi în care formarea reflexivelor și a inacuzativelor nu afectează selecția auxiliarului. Autoarele sunt de părere că selecția auxiliarului este determinată de Caz. În

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
afectat. Reinhart și Siloni (2005) arată că variația lingvistică privitoare la selecția auxiliarului nu poate fi redusă la parametrul Lex-Syn (vezi Capitolul 3, 5.3.3.2.), pentru că există limbi în care formarea reflexivelor și a inacuzativelor nu afectează selecția auxiliarului. Autoarele sunt de părere că selecția auxiliarului este determinată de Caz. În italiană și în franceză, aplicarea reflexivizării și a decauzativizării care formează inacuzative este asociată cu o schimbare de selecție a auxiliarului ('a fi' în loc de 'a avea'); în română

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
variația lingvistică privitoare la selecția auxiliarului nu poate fi redusă la parametrul Lex-Syn (vezi Capitolul 3, 5.3.3.2.), pentru că există limbi în care formarea reflexivelor și a inacuzativelor nu afectează selecția auxiliarului. Autoarele sunt de părere că selecția auxiliarului este determinată de Caz. În italiană și în franceză, aplicarea reflexivizării și a decauzativizării care formează inacuzative este asociată cu o schimbare de selecție a auxiliarului ('a fi' în loc de 'a avea'); în română, în greacă, în spaniolă, auxiliarul rămâne 'a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reflexivelor și a inacuzativelor nu afectează selecția auxiliarului. Autoarele sunt de părere că selecția auxiliarului este determinată de Caz. În italiană și în franceză, aplicarea reflexivizării și a decauzativizării care formează inacuzative este asociată cu o schimbare de selecție a auxiliarului ('a fi' în loc de 'a avea'); în română, în greacă, în spaniolă, auxiliarul rămâne 'a avea'; neerlandeza și germana folosesc 'a fi' cu inacuzativele, dar 'a avea' cu reflexivele. Autoarele menționează că există două explicații pentru selecția auxiliarului 'a fi': (a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
că selecția auxiliarului este determinată de Caz. În italiană și în franceză, aplicarea reflexivizării și a decauzativizării care formează inacuzative este asociată cu o schimbare de selecție a auxiliarului ('a fi' în loc de 'a avea'); în română, în greacă, în spaniolă, auxiliarul rămâne 'a avea'; neerlandeza și germana folosesc 'a fi' cu inacuzativele, dar 'a avea' cu reflexivele. Autoarele menționează că există două explicații pentru selecția auxiliarului 'a fi': (a) marchează absența rolului tematic extern; (b) marchează absența Cazului acuzativ. Ackema (1995

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de selecție a auxiliarului ('a fi' în loc de 'a avea'); în română, în greacă, în spaniolă, auxiliarul rămâne 'a avea'; neerlandeza și germana folosesc 'a fi' cu inacuzativele, dar 'a avea' cu reflexivele. Autoarele menționează că există două explicații pentru selecția auxiliarului 'a fi': (a) marchează absența rolului tematic extern; (b) marchează absența Cazului acuzativ. Ackema (1995)13 a arătat că 'a avea' are un rol extern de atribuit și nu poate fi folosit atunci când acest rol lipsește; altă soluție posibilă prezentată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
lipsește; altă soluție posibilă prezentată de acest autor este aceea că 'a avea' are de atribuit un Caz acuzativ plin, pe când 'a fi', nu. Reinhart și Siloni (2005) susțin că soluția bazată pe rolurile tematice este valabilă numai pentru selecția auxiliarului în cazul inacuzativelor, nu și al reflexivelor. Autoarele propun următoarea soluție: anumite limbi au sistem cazual mai puternic; în aceste limbi, în urma operațiilor de aritate, rămâne un reziduu de Caz acuzativ care trebuie verificat; auxiliarul 'a fi' este obligat să

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este valabilă numai pentru selecția auxiliarului în cazul inacuzativelor, nu și al reflexivelor. Autoarele propun următoarea soluție: anumite limbi au sistem cazual mai puternic; în aceste limbi, în urma operațiilor de aritate, rămâne un reziduu de Caz acuzativ care trebuie verificat; auxiliarul 'a fi' este obligat să verifice acest reziduu de Caz. Adoptând ipoteza că toate Cazurile (nominativ, acuzativ, genitiv, dativ) au două componente, structurală și inerentă (verbul verifică în mod direct Cazurile tematice; componentele structurale și tematice ale Cazului pot fi

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
structurale și tematice ale Cazului pot fi verificate independent), autoarele formulează parametrul acuzativului structural: nu toate limbile au cele două componente ale Cazului acuzativ; verbul atribuie acuzativ structural numai în anumite limbi. Greaca, spaniola nu au acuzativ structural, de aceea auxiliarul 'a fi' nu apare cu reflexivele și cu inacuzativele. O limbă optează pentru auxiliarul 'a fi' numai dacă verbul atribuie acuzativ structural. Trăsătura de acuzativ este inserată în intrarea verbală din Lexicon; trăsătura de acuzativ a verbului afectează operațiile de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nu toate limbile au cele două componente ale Cazului acuzativ; verbul atribuie acuzativ structural numai în anumite limbi. Greaca, spaniola nu au acuzativ structural, de aceea auxiliarul 'a fi' nu apare cu reflexivele și cu inacuzativele. O limbă optează pentru auxiliarul 'a fi' numai dacă verbul atribuie acuzativ structural. Trăsătura de acuzativ este inserată în intrarea verbală din Lexicon; trăsătura de acuzativ a verbului afectează operațiile de aritate; dacă operațiile se aplică în Lexicon, Cazul acuzativ e redus; dacă se aplică

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a verbului afectează operațiile de aritate; dacă operațiile se aplică în Lexicon, Cazul acuzativ e redus; dacă se aplică în Sintaxă, Cazul acuzativ este absorbit de se/si. Mecanismul de reducere cazuală echivalează cu eliminarea componentului tematic al Cazului. Alegerea auxiliarului 'a fi' este efectul unei proceduri de verificare; reziduul de acuzativ este manipulat într-o proiecție flexionară. Operațiile de aritate reduc rolul tematic extern și acuzativul tematic, dar limbile care au și acuzativ structural trebuie să-l verifice prin a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
proceduri de verificare; reziduul de acuzativ este manipulat într-o proiecție flexionară. Operațiile de aritate reduc rolul tematic extern și acuzativul tematic, dar limbile care au și acuzativ structural trebuie să-l verifice prin a fi. 3.2. Relevanța selecției auxiliarului ca diagnostic inacuzativ a fost pusă la îndoială. Grimshaw (1987: 254) consideră că selecția auxiliarului este fenomen neexplicat. Kayne (1993)14 susține că selecția auxiliarului este un epifenomen al unei operații sintactice care încorporează o prepoziție abstractă și nu are

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
reduc rolul tematic extern și acuzativul tematic, dar limbile care au și acuzativ structural trebuie să-l verifice prin a fi. 3.2. Relevanța selecției auxiliarului ca diagnostic inacuzativ a fost pusă la îndoială. Grimshaw (1987: 254) consideră că selecția auxiliarului este fenomen neexplicat. Kayne (1993)14 susține că selecția auxiliarului este un epifenomen al unei operații sintactice care încorporează o prepoziție abstractă și nu are legătură cu Ipoteza Inacuzativă. Folosind exemple dialectale, Kayne (2000: 116) demonstrează că selecția auxiliarului în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
au și acuzativ structural trebuie să-l verifice prin a fi. 3.2. Relevanța selecției auxiliarului ca diagnostic inacuzativ a fost pusă la îndoială. Grimshaw (1987: 254) consideră că selecția auxiliarului este fenomen neexplicat. Kayne (1993)14 susține că selecția auxiliarului este un epifenomen al unei operații sintactice care încorporează o prepoziție abstractă și nu are legătură cu Ipoteza Inacuzativă. Folosind exemple dialectale, Kayne (2000: 116) demonstrează că selecția auxiliarului în italiană este sensibilă la persoana subiectului. Ideea lui Kayne este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
selecția auxiliarului este fenomen neexplicat. Kayne (1993)14 susține că selecția auxiliarului este un epifenomen al unei operații sintactice care încorporează o prepoziție abstractă și nu are legătură cu Ipoteza Inacuzativă. Folosind exemple dialectale, Kayne (2000: 116) demonstrează că selecția auxiliarului în italiană este sensibilă la persoana subiectului. Ideea lui Kayne este susținută de Manzini și Savoia (2007: 198), care arată că, în multe dialecte italiene din centru și sud, essere 'a fi' și avere 'a avea' alternează ca auxiliare aspectuale

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
selecția auxiliarului în italiană este sensibilă la persoana subiectului. Ideea lui Kayne este susținută de Manzini și Savoia (2007: 198), care arată că, în multe dialecte italiene din centru și sud, essere 'a fi' și avere 'a avea' alternează ca auxiliare aspectuale, în funcție de persoană: essere la persoanele 1 și 2 singular și plural, avere la persoana 3. Kayne (2000: 116) explică astfel acest fenomen: în italiană, AgrS participial este inert; subiectul tranzitivelor și al inergativelor se deplasează în Spec,DP, trecând

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fie implicat într-o deplasare nepermisă (engl. improper movement) și fără să încorporeze D/P0 în BE; astfel, este selectat BE. Mackenzie (2006: 103) arată că, într-un anumit punct al evoluției lor, toate limbile romanice au avut posibilitatea selecției auxiliarului: descendenții lat. habere, pentru verbele tranzitive, descendenții lat. esse, pentru anumite verbe intranzitive. În spaniolă, catalană, portugheză, galiciană, auxiliarul esse a fost înlocuit cu habere, esse supraviețuind în anumite dialecte/graiuri catalane și aragoneze; auxiliarul esse a supraviețuit în franceză

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
selectat BE. Mackenzie (2006: 103) arată că, într-un anumit punct al evoluției lor, toate limbile romanice au avut posibilitatea selecției auxiliarului: descendenții lat. habere, pentru verbele tranzitive, descendenții lat. esse, pentru anumite verbe intranzitive. În spaniolă, catalană, portugheză, galiciană, auxiliarul esse a fost înlocuit cu habere, esse supraviețuind în anumite dialecte/graiuri catalane și aragoneze; auxiliarul esse a supraviețuit în franceză și este foarte productiv în italiană. În privința selecției auxiliarului, Ipoteza Inacuzativă și Analiza Ergativă au fost influențate de situația

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
romanice au avut posibilitatea selecției auxiliarului: descendenții lat. habere, pentru verbele tranzitive, descendenții lat. esse, pentru anumite verbe intranzitive. În spaniolă, catalană, portugheză, galiciană, auxiliarul esse a fost înlocuit cu habere, esse supraviețuind în anumite dialecte/graiuri catalane și aragoneze; auxiliarul esse a supraviețuit în franceză și este foarte productiv în italiană. În privința selecției auxiliarului, Ipoteza Inacuzativă și Analiza Ergativă au fost influențate de situația din italiană. Mackenzie (2006: 109) menționează că explicația lui Burzio nu motivează analiza ergativă. 3.3

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
esse, pentru anumite verbe intranzitive. În spaniolă, catalană, portugheză, galiciană, auxiliarul esse a fost înlocuit cu habere, esse supraviețuind în anumite dialecte/graiuri catalane și aragoneze; auxiliarul esse a supraviețuit în franceză și este foarte productiv în italiană. În privința selecției auxiliarului, Ipoteza Inacuzativă și Analiza Ergativă au fost influențate de situația din italiană. Mackenzie (2006: 109) menționează că explicația lui Burzio nu motivează analiza ergativă. 3.3. Dintre limbile romanice, se constată că numai franceza și italiana mai păstrează concurența auxiliarelor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
auxiliarului, Ipoteza Inacuzativă și Analiza Ergativă au fost influențate de situația din italiană. Mackenzie (2006: 109) menționează că explicația lui Burzio nu motivează analiza ergativă. 3.3. Dintre limbile romanice, se constată că numai franceza și italiana mai păstrează concurența auxiliarelor a fi și a avea la perfectul compus, celelalte limbi abandonându-l pe a fi. Pornind de la constatarea că, în limbile în care variația auxiliarelor s-a păstrat, selecția unuia sau a altuia dintre auxiliare nu este sistematică, adică a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
3.3. Dintre limbile romanice, se constată că numai franceza și italiana mai păstrează concurența auxiliarelor a fi și a avea la perfectul compus, celelalte limbi abandonându-l pe a fi. Pornind de la constatarea că, în limbile în care variația auxiliarelor s-a păstrat, selecția unuia sau a altuia dintre auxiliare nu este sistematică, adică a fi este preferat numai de verbele inacuzative de (schimbare de) localizare, nu și de cele de (schimbare de) stare, iar verbele reflexive franțuzești îl selectează

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]