1,522 matches
-
cu tendințele actuale ale istoriei culturale, istoriei educației și studiilor de memorie. Nu am intenționat să atingem și, cu atât mai puțin, să epuizăm toate prefacerile prin care a trecut, în ultimul secol, manualul de istorie românesc. Dar pornind de la axioma că manualul nu este și nu se poate impune niciodată publicului de unul singur, am căutat să îl distribuim într-un portret de grup cât mai elocvent. Cercetarea noastră l-a plasat alături de adjuvanți sau concurenți mai puțin celebri, dar
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
cu explicațiile corespunzătoare. În fond, ceea ce se reproșează pedagogilor, acuzați de didacticism, este ambiția de a explica la tot pasul. Eliberat de imperativele politice sau ideologice, ca și de rigorile școlare, autorul s-a văzut nevoit să-și atragă cititorul. Axioma didactică pe care s-a construit demersul său este aceea că istoria nu trebuie să își demonstreze în continuu importanța, de vreme ce ne întâlnim foarte des cu ea, într-un prezent care ne este întotdeauna incomplet cunoscut. Autorul a cultivat, pe
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
fi a unor asemenea texte este să trimită cititorii nefamiliarizați spre lecturile "de specialitate" prin suprimări, fragmentări, reașezări și generalizări ale unor texte ce aparțin, ca origine, culturii academice. Repetițiile, simplificările, exemplificările insistă să imprime sensuri predeterminate, asumându-și implicit axioma că cititorul va opune o anume rezistență, el având o viziune proprie "greșită", care nu se lasă lesne învinsă 313. Odată intrate în patrimoniul școlar, datele istorice sunt canonizate și supuse unor ritualuri de consacrare care le garantează exemplaritatea, dar
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
și triumfalistă insista asupra "tricolorului unirii", asupra faptului că "toți cântau "Deșteaptă-te Române" și "Pe-al nostru steag e scris Unire""371. Unitatea națională, una dintre ideile-forță ale manualului, era extrasă în final din presupusa ei istoricitate, devenind o axiomă atemporală: "este veșnică, după cum veșnic este și poporul român"372. După astfel de rânduri, cu greu s-ar mai fi putut inova ceva în encomiastica de gen. Într-adevăr, manualul din 1985, ca și cel din 1989373, erau practic identice
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
fotografie (centrată pe un șir de gratii), însoțind un text despre tortură din cartea lui Virgil Ierunca, Fenomenul Pitești și o hartă a "închisorilor comuniste din România" (care cuprinde și Basarabia). Ca idee "de reținut" în mod special, se recomanda axioma: "dictatura ceaușistă a dus la adâncirea crizei regimului comunist"8. Și de această dată, autorii s-au adresat unor adulți în miniatură, nu unor cititori structural diferiți de ei. Concepția lor pedagogică trădează o percepție cam frustă asupra copilăriei, redusă
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
comunismul în alte țări, identificând tonul dominant, dar și rememorările divergente ale acestei perioade. Rezultatele au confirmat diversitatea raportărilor colective la istoria recentă, dar și formele de clișeizare preferate în Estul postcomunist și nu numai. Încă o dată, cercetarea atentă, dincolo de axiomele discursului oficial, ne-a condus spre aceeași observație: conștiința istorică nu are o structură monolitică, căci diferitele medii culturale, politice ori sociale susțin în mod diferit nevoia de reprezentare a grupurilor și a indivizilor. Am vrut să surprindem modul cum
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
Girolamo Savonarola, Giovanni Pico Della Mirandola, Albrecht Dürer, Carol al VIII-lea regele Franței sau Tomas de Torquemada). 57 Ibidem. 58 Aici întâlnim, din nou, alături de interogații acuzatoare de genul "care sunt puterile vecine ce râvnesc pământul românesc?", cele două axiome: "apogeul dezvoltării Moldovei este atins în timpul lui Ștefan cel Mare și Sfânt; după moartea lui Ștefan începe declinul Moldovei (s.n. C.M.)" (Irina Burlan, Simona Grigore, Ghidul învățătorului. Istoria Românilor, clasa a IV-a, Editura Sigma, București, 1998, p. 38). 59
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
concepute după modelul unei derulări cronologice de la secvențele cele mai vechi, studiate în primii ani de colegiu (gimnaziu), la cele mai recente, studiate în ultimul an. Situația se repetă în anii de liceu, când se predă istoria ultimelor trei secole. Axioma care însoțește acest model este aceea că nu se poate înțelege bine o epocă decât cunoscând-o pe precedenta. Continuității temporale cel puțin aparente i se dă o coerență explicativă. Această organizare lasă a se înțelege că nu se poate
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
Transilvaniei cu România. Încheierea procesului de formare a statului național unitar român, în Constantin Daicoviciu, Miron Constantinescu, Ștefan Pascu (coord.), Istoria României. Manual pentru clasa a XII-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971, pp. 278-285. Tema se încheia prin axioma potrivit căreia unirea "a corespuns unei necesități istorice imperioase, legice" și că a adus un progres indiscutabil în "viața economică, socială, politică, culturală a poporului român". Mențiunea despre unirea Basarabiei poate fi considerată un act de curaj al autorilor, dar
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
istorie militară", nr. 2/1992, p. 44. Este o supralicitare a formulei consacrate de Kirițescu, dar și un reflex discursiv întreținut de ideologia național-comunistă, pentru care întreaga istorie a românilor nu era decât o luptă permanentă pentru independență și unitate. Axioma preexistenței unui "întreg" național românesc a fost intens cultivată în anii '70-'80, fiind construită, la rândul său, pe o altă fixație, aceea a continuității etnice și statale milenare, prefigurată de traci și perpetuată până la "epoca" lui Nicolae Ceaușescu. 51
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
a istoriei acestor instituții, ca și în manualele de tranziție. În aceste pagini, cea mai avantajată era, de departe, Biserica Ortodoxă. În 1990, a apărut "Revista de istorie militară" care transpunea practic toată istoria națională în registrul militar, pornind de la axiome emoțional-identitare de genul "poporul român este unul din puținele popoare care și-a iubit și respectat întotdeauna armata sa" (vezi nota redacției, în "Revista de istorie militară", nr. 2/1990, p. 1). 89 După 1989 au apărut notații fugare, în
Didactica apartenenţei: istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache () [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
afirme decît ceea ce știu sau cred că este adevărat); * a relației sau pertinenței formei în raport cu conținutul și a mesajului în ansamblul său în raport cu contextul și mesajele anterioare; * a modalității (semnificînd exigența de ordine, claritate, precizie, precum și evitarea ambiguității, prolixității). Dacă axioma plictisului după Voltaire este tendința de a spune absolut totul, succesul actului umoristic depinde exact de transgresarea maximei cantității (omiterea unei informații esențiale infra i). i) Domnul X, un personaj taciturn primește vizita unei doamne care întreabă: "Soția dumneavoastră este
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
individual de utilizare", E. Benveniste). Odată cu extinderea obiectului lingvisticii enunțării, obiectul cercetării devine raportul între instanțele sociale și activitatea lingvistică. EPISTEMĂ (din grecescul epistamai = abilitate, cunoaștere) Noțiune introdusă de Michel Foucault în Les mots et les choses pentru a desemna axiomele ireductibile ale unei epoci determinate. Epistema privește condițiile de posibilitate ale cunoașterii în ansamblu pentru epoca respectivă și nu pentru o disciplină anume. Obiectul epistemologiei va fi în opinia lui Foucault identificarea și descrierea episte-melor succesive. EXPRESIE (opus lui conținut
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
acest fel transpunerea obiectelor pe suporturi media într-un cod secundar. Există teoreticieni care resping ideea de mediu transmisiv ca simplă imagine a unui canal prin care informația trece, fără a fi afectată de specificitatea lui. Se subliniază astfel o axiomă din teoriile media contemporane despre materialitatea mediului, despre afordanțele sau posibilitățile sale, care contează pentru sensurile codificate . Se recunoaște în acest fel faptul că forma și dimensiunea canalului impun unele condiții privitoare la genul de narațiuni care pot fi transmise
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2198]
-
acest fel transpunerea obiectelor pe suporturi media într-un cod secundar. Există teoreticieni care resping ideea de mediu transmisiv ca simplă imagine a unui canal prin care informația trece, fără a fi afectată de specificitatea lui. Se subliniază astfel o axiomă din teoriile media contemporane despre materialitatea mediului, despre afordanțele sau posibilitățile sale, care contează pentru sensurile codificate . Se recunoaște în acest fel faptul că forma și dimensiunea canalului impun unele condiții privitoare la genul de narațiuni care pot fi transmise
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2197]
-
de vedere operațional, dar, în realitate, nu este deloc ușor să diferențiezi lucrurile. Omul este în centrul naturii, dar în același timp s-a și separat de natură. În ceea ce privește natura biofizică, pare destul de clar că ea nu conține în sine axiomele care permit să justifice o judecată de valoare, o opinie, o ideologie. Ea este mută din punct de vedere etic. Ea nu sugerează direct principiile gestionării sale. Pe măsură ce lumea a fost luată în stăpânire de om, ne-am distanțat de
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
poate fi un exemplu excelent pentru a ilustra modul în care natura se transformă în cultură. Plecând de la un instinct care servește reproducerii, construim dragostea, erotismul, poezia, muzica... În ceea ce privește natura, extinsă într-un sens mai filosofic, ea poate servi drept axiomă pentru judecățile noastre de valoare. Doctrina universală a drepturilor omului s-a construit pe concepția omului purtător de caracteristici înnăscute, prin însăși natura lui. După cum am văzut în capitolul care tratează valorile universale și relative, această doctrină nu este fixă
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
acest fel transpunerea obiectelor pe suporturi media într-un cod secundar. Există teoreticieni care resping ideea de mediu transmisiv ca simplă imagine a unui canal prin care informația trece, fără a fi afectată de specificitatea lui. Se subliniază astfel o axiomă din teoriile media contemporane despre materialitatea mediului, despre afordanțele sau posibilitățile sale, care contează pentru sensurile codificate . Se recunoaște în acest fel faptul că forma și dimensiunea canalului impun unele condiții privitoare la genul de narațiuni care pot fi transmise
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
interacțiunile desfășurate în cyberspațiu. O analiză sumară a cercetărilor în domeniu evidențiază faptul că, pentru a studia în mod eficient comunitățile virtuale, este necesară o reîncadrare a modului de raportare la lumea mediată computerizat și o reconsiderare a presupunerilor și axiomelor tradiționale în ceea ce privește interacțiunile umane. Dezvoltarea masivă a tehnologiilor de comunicare creează un mediu social extins, care solicită modificări în conceptualizarea proceselor sociale și, implicit, în metodele de cercetare angajate pentru cunoașterea sistematică a acestora. Așa cum se prezintă la ora actuală
Psihosociologia comunităților virtuale religioase by Zenobia Niculiţă () [Corola-publishinghouse/Science/1024_a_2532]
-
Europa și România"234. Monica Lovinescu triază valorile și constată situația literaturii curente pe care o comentează, susține și o impune publicului pregătit. Cronicile obiective, cu un pronunțat caracter didactic, fundamentate pe fapte și rațional, moralitate și etică, sunt considerate axiome ale direcției literaturii române, martorele ei. Ele oferă răspunsuri originale, nestandardizate, convingătoare și transmit cu sinceritate ceea ce autoarea lor gândește despre intelectualitatea românească și abuzul puterii, unind cu succes domeniul criticii de întâmpinare cu problematica socialului. Într-o perioadă precum
Monica Lovinescu, O Voce A Exilului Românesc by MIHAELA NICOLETA BURLACU [Corola-publishinghouse/Science/1012_a_2520]
-
De altfel, există câteva pasaje în care este respinsă în mod destul de virulent soluția romantică " Fanatismul pentru aceste literaturi a fost pricina exagerațiilor în care a căzut [...] școala romantică din Franța [...] Pentru exageratorii acestei școli, totul se reducea la acea axiomă: " Cine știe să înșire o urmare de cuvinte, ce sună ciudat la ureche, astfel încât să înfățișeze minții niște tablouri pline de contrasturi și cât se poate mai împotrivitoare firei, acela e poet. Sufletu-i trebuie pe veci să pătimească, tot
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
unor asemenea teorii, care este atât de caracteristică pentru filozofia mai târzie a lui Wittgenstein. Unul dintre aceștia, englezul Michael Dummet, își încheie cartea sa consacrată originilor filozofiei analitice cu următoarea reflecție semnificativă: „În special pentru cei care aderă la axioma fundamentală a filozofiei analitice este esențial să se ajungă la o decizie cu privire la un model corect al conceptelor de «semnificație» și «înțelegere». Iar această problemă nu poate fi soluționată decât printr-o cercetare explicită cu privire la forma corectă a unei teorii
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
a contradicției m-a 324 GÂNDITORUL SINGURATIC surprins extrem de mult și, trebuie să spun, m-a lăsat înmărmurit deoarece a zguduit terenul pe care am crezut că pot construi aritmetica. [Ă] Este unul dintre lucrurile cele mai serioase deoarece prăbușirea axiomei V pare să submineze nu numai propriile mele fundamente ale aritmeticii, ci și singurele fundamente posibile ale aritmeticii ca atare. [Ă] Descoperirea dumneavoastră este, în orice caz, una foarte remarcabilă și va duce probabil la un mare progres în logică
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
economică, socială, națională) trăită de poporul cuprins în acest spațiu. În abordările sale, la fel ca mulți alți intelectuali români, Blaga crede că nu există un echivalent în alte limbi pentru cuvîntul românesc dor. Acest fapt este pentru el o axiomă, și este surprinzător că în urma contactului direct cu limba și cultura portugheză nu a constatat existența în limba lusitanilor a unui cuvînt dor, cu sensul "durere fizică sau psihică" și cu aceeași origine latină, precum și a cuvîntului saudade, care corespunde
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ei filozofic au astăzi o orientare de principiu bine determinată. De altfel, este greu de stabilit cu precizie ce înțelege Noica prin "terminologie filozofică", căci, în lucrările sale, el folosește curent termenii consacrați, fie că aceștia sînt împrumuturi neologice (antiteză, axiomă, obiect, spațiu, subiect, temă etc.), fie că sînt cuvinte vechi (adevăr, mișcare, timp etc.). Dacă terminologie înseamnă la el cuvintele și sintagmele analizate (fire, ființă, întru, rost, rostire, trecere, petrecere, troienire; ba nu, bădișor, depărtișor, lamură, lămurire, vremea vremuiește etc.
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]