732 matches
-
privirii. — Doamna Hariga-Strihan, subliniază Poetul, sorbind lent din paharul cu vin roșu. S-a trecut de multă vreme la vin roșu, paharele sunt toate roșii. Doar partenera mea își apără cupa cu lichid gălbui și își ferește ochii. — Soția cunoscutului... bâiguie, pentru prima dată cu o voce puțină, călduță. — Fosta soție... confirmă didactic mentorul. Fosta soție a celui de la care am învățat și viața, dar și moartea... Cu cât patos a lucrat după Eliberare ! Cine s-ar fi gândit că i
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Nimic din bonomia bețivului afemeiat, leneș, petrecăreț, generos ? Doar îndârjire avară, putere însetată de putere... La capătul celălalt, chipul coclit și palid al esteticianului. Îngustat, verzui, ascuțit. Pe undeva, probabil, masca albă, ochelarii folcloristului... — Chiar o cunoști pe doamna Hariga ? bâigui. — Când el a dispărut, după ’50, ea a fost angajată la muzeu. Să aibă ce mânca, presupun. N-a fost chiar o salariată oarecare, liberă. Mai era anchetată din când în când. O săptămână, o lună, mai multe luni. Nu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
odată nu-i mai înțelegea intențiile și bunăvoința, se arăta surprinsă de tot auzea. Continua pe același ton alb. De parcă n-ar fi remarcat năucirea care împietrise gesturile femeii. Într-adevăr, deținuta prindea, deodată, glas. — Bine, dar... Atât apucase să bâiguie. Doar atât. Privea cu ochii treziți și mari spre colțul camerei unde răsăreau, aliniate, atâtea cutii și pachete. Aduse, își amintea, încă în după- amiaza zilei care trecuse. Fantoma unchiului pe care nu-l recunoscuse ?... părea, ca și altădată, în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
un corn englez. Ridică mâinile să împrăștie ultimele perdele ale somnului. — Te-ai sculat prea devreme, probabil. De-asta ai readormit, spunea colegul. Ți-am văzut bagajul deja făcut. Mi-am închipuit că ai ieșit. — Da, de ieri... reuși să bâiguie. Ar fi vrut să-și amintească vreun amănunt, firele vre unei întâmplări care îi legase, gândurile nu îl serveau, nici glasul nu-și recăpătase puterea. Doar auzul, auzul insuportabil capta, de departe, urletul de junglă al zilei care-și trezea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
croncăneau jalnic. Deși prins între pieptar și maiou, celularul reuși să-și ridice țârâitul până la urechea lui Leo. Când acesta ridică receptorul, un glas fără rost de vesel îi ceru să-și aleagă un număr de la 1 la 90. 29, bâigui profesorul. Ia să vedem, să vedeee...! Aha! ai câștigat o limuzină Mercedes decapotabilă, chiui glasul. Păi de ce decapotabilă? Suntem în lichidare de stoc; și orice-ar fi, bucură-te, tovarășe, ce naiba! Bine...stai așa...trăiască eurobingoshow! Și țipătul bingomanului înjunghie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
se pare că aveau de gând să-l anihileze. Le-o luase înainte. Intră ca o furtună în anticamera unde își avea biroul secretara. Surprinsă că intrusul reușise să ajungă totuși până la etajul șapte, tânăra își scutură buclele albăstrii și bâigui că nu se putea pătrunde la domnul doctor, pentru că se concentra înainte de operație. Îl privea speriată, ochii indigo i se învârteau în cap. Pe ușa capitonată din spatele ei era fixată în șuruburi o plăcuță argintie: Director General Doctor Ulise Iolescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
sunt eretic. "De ce? Pentru că spun ce gîndesc? ― l-am întrebat. Dacă te interesează, îți pot împărtăși și ție rețeta după care poate fi găsit Dumnezeu". S-a holbat la mine. Devenise țeapăn. Doar mâinile i se bălăbăneau pe lângă trup. A bâiguit, nehotărît: "Cum?" "Simplu. Simplu de tot, i-am zis. Declari sus și tare, ca mine acum, că n-ai nevoie de El. Că-ți ajungi ție însuți. Și, în clipa aceea, îți dai seama că minți. Nu-ți ajungi ție
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
seama că se petrecea în ea ceva nelămurit. Oprindu-se, apoi, mi-a pus o întrebare care m-a lăsat fără glas: "Ești psihiatru, poți să mă lămurești cât este vis și cât este realitate în ce trăim noi?" Am bâiguit ceva confuz, iar ea a râs, ironică: "Luca, nu te pricepi". Ironia m-a iritat. "La ce nu mă pricep?" Ea m-a luat de mînă: "Nu vreau să te jignesc, dar nu te pricepi nici la visuri, nici la
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Mai aveți un minut. Și a spus-o într-o manieră - civilizată, dar la minimum - care, combinată cu trântitul îngrozitor al ușii în spatele lui, a scos la iveală toată nedreptatea situației lui Findlay. — Cum pot să-ți facă asta? am bâiguit. E o nebunie să te închidă aici! Ești un om bătrân: ce speră să obțină? Findlay ridică din umeri. — O viață întreagă am avut parte de un asemenea tratament, Michael.Nu mai pune întrebări. Slavă Domnului că rămân sănătos la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ce ni se întâmplă nouă acum cu adevărat, Iulia? Acum, aici, în clipa asta, unde suntem noi în realitate și cine? Tinerii s-au oprit față în față sub un felinar pe strada Corbeni. Știi ce ni se întâmplă? Nu, bâiguie fata, de unde să știu? Și lumea își arată o clipă, prin clocotul și aburii de creieri puși la fiert, fața ei de putere, precum un odor de preț sclipind în bezna unui mormânt scitic. Peste zeci de ani, oameni scofâlciți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
izbucni Valerius. Ticălosule! Tocmai tu... Scăpă din strânsoare și apucă o tavă mare, încărcată cu sturzi ce pluteau într-un sos roșiatic. O aruncă spre împărat și-l nimeri în plin. Sosul și sturzii se împrăștiară peste tot. — Ucideți-l! bâigui Vitellius, agățându-se de cei care îl ajutau să se ridice. Listarius nu-l ajută. Se uita impasibil la imperator-ul care se clătina, cu tunica mânjită de sos și doi sturzi pe umăr; de pe față i se prelingeau picături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
limbi ce se-ntîmplă. Care-i necazul, scopul, că le dădeau pe loc tot ce-aveau la ei. Sașa avea dolarii și-un ceas Racheta. Într-un tîrziu, unul dintre agresori, mai poliglot, a răspuns pe sîrbește: „Voi, români”. Dan a bîiguit da, da’ de ce? Cum nimeni n-a putut rezolva o Întrebare atît de complexă, ciomăgeala a continuat c-un plus de vitalitate. Cu energia sporită de neînțelegere. Victimele au Încercat să se apere, au strigat după ajutor, s-au aruncat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
atunci când soarele era prea puternic, privi peste poartă, o trase în lături și se ridică pe vârfuri, să-și îmbrățișeze băiatul. Avea obrajii ridați, umeziți de lacrimi. Îl sărută, găsindu-și greu cuvintele: - Măi băiete, măi Ionică! Zăpăcită de surpriză bâiguia, încurcându-se și ducându-și mereu mâna la gură și la ochi. Cum de ne-ai lăsat?... Da, bine c-ai venit sănătos! Nu-ți este foame? Hai să-ți dau să mănânci ceva ! Își amintea, cu opt ani înainte
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
Un vuiet surd, nedefinit, spărsese liniștea nopții. Se auzeau urletele câinilor de peste Prut, vitele mugeau amplificând panica generală, produsă de zguduiturile puternice. Cutremurul îl scutură energic pe tânărul basarabean, care sări ca ars în picioare. Buimac, își căuta hainele, bâiguind: - Este alarmă, ce s-o fi întâmplat? - Nu, este cutremur! Hai repede afară! - Ba nu... Eu mă culc la loc! - N-auzi, este cutremur! îi strigă Ioan, ieșind precipitat pe ușă. Imediat se prăbuși soba mare, cu patru coloane din
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
cimitir!), auzeam foșnete. Imediat mi-am pus arma în poziție de tragere, pregătit s-o folosesc. Părea că cineva sărise gardul, inima îmi bătea nebunește. Efectiv, am rămas paralizat când ceva străluci în mâna intrusului. Gâtuit de emoție, reușii să bâigui regulamentar “Stai, cine- i?”, dar prea târziu. Respectivul se apropiase, eram sigur, să mă înjunghie! Ia de ici, hai ia de ici!“, auzii. Era domnul sergent, dăduse o fugă în sat pentru o damigeană cu vin. Capacul metalic strălucise, eu
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
Păpădie. În rusește, se Înțelege. Rusul, cu ochii holbați, care Îi jucau ca mărgelele, nu a răspuns. „Nu vrei să vorbești? Ai Înțeles ce te-am Întrebat sau nu? Privește aici!” - i-a arătat Păpădie automatul. Prizonierul a Început să bâiguie cuvinte de neînțeles. „Amice, așa ne Înțelegem ca turcu’ cu chistolu’. Ia-o domol și spune ce căutați voi la podul nostru?” După insistențe repetate, rusul a spus că au fost trimiși să mineze podul, pentru a-l avea sub
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
să mai vie? Doamna ezita: nu știe câte zile mai rămâne pe aici și... ― V-ați supărat pe mine, coniță? zise arendașul deodată, desperat. ― O, de ce? făcu Nadina, întinzîndu-i mâna. Nu mi-ai făcut nimic. Se poate? Coborând treptele, Platamonu bâigui în sine, amărît: "Bine am nimerit-o, n-am ce zice! Bravo mie!" 8 Marți după-amiază începu o ploaie măruntă, rece. A început domol ca să ție lung, ca ploile adevărate de toamnă. Gogu Ionescu venise cu Eugenia la dejun, la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
putem ținea dacă nu-i nutreț și porumbul... Bîrzotescu, parcă nici n-ar fi luat notă de existența ei, ieși plecîndu-se adânc, să nu se lovească cu capul de pragul de sus. Ignat îl petrecu după cuviință până-n ogradă, abătut, bâiguind mereu ca o scuză și o plîngere: ― Apoi ce să facem, dom' perceptor, ce să facem? Aristide Platamonu trimise servitoarea să cheme puțin pe fata logofătului, pe Gherghina. Ea are să știe să-i calce pantalonii frumos, cu dungă, nu ca
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
păsurile și știe să vi le lecuiască... Coborî încetinel pe treptele de marmoră. Țăranii rămaseră cu căciulile în mână. Lumea se risipi, parc-ar fi apus soarele. ― Apoi hai să plecăm că pe aici am isprăvit! făcu Petre. ― Hai, hai! bâigui Luca Talabă, înfundîndu-și căciula pe cap. Merseră de-a dreptul la gară. Sperau să nimerească un tren ori, de nu, să petreacă noaptea pe acolo, că-și sleiseră banii și nu mai aveau decât pentru bilete. Avură noroc. Când porni
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu dânsul, nu ședea ca bolovanul! strigă Florica. Bătrânul se iuți, parcă glasul I-ar fi dezmeticit dintr-o toropeală. Învățătorul ar fi vrut să spuie ceva, doar pentru asta a venit cu jandarmul. Dîndu-și seama că nu poate întîrzia, bâigui pierdut: ― Dacă s-ar întîmpla să nu mă întorc, atunci... Adică las' că i-oi spune tatii, dac-o fi așa, că tot vine și dumnealui... Ei, haidem să mergem! Se gândi că ar trebui să-și sărute nevasta, cel
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
batjocorești, don' primar, că astea nu-s de batjocorit! Că nici strâmbătatea nu poate stăpâni mereu și trebuie să vie vremea dreptății! ― Apoi dreptatea nu vine călare, moșule! făcu Pravilă cu alt glas. ― Vine cum poate și bine că sosește! bâigui bătrânul. Leonte Orbișor povestea că Anghelina lui Nistor Mucenicu s-ar fi întîlnit cu călăreții. Așa i-a spus lui cineva, nu știe cine. Lupu Chirițoiu socotea că trebuie să fie ceva adevărat, fiindcă și el a auzit multe la
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
răspunse printre sughițuri de plîns: ― Eu m-am... m-am... m-am jucat... și... aoleu, aoleu urechile mele! ― Ce s-a întîmplat, măi Nicușor, că tu ai văzut? întrebă baba. ― L-a bătut domnul, dacă n-a vrut să ferească! bâigui Nicu, suspinând de emoție. ― Bine ți-a făcut! Prea bine! făcu baba Ioana, venindu-și în fire, către nepotu-său bătut. Trebuia să-ți sucească gâtul, afurisitule, că n-asculți, oricât îmi bat gura cu tine!... Aide, pleacă acasă! Du-te
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-ți plătească durerea acuma, îndată? Pavel întoarse capul spre cârciumar, încurcat, în vreme ce împrejurul lui se înălțau alte îndemnuri gălăgioase: ― Du-te, Pavele!... Că bine zice Cristea! Aide, Pavele, nu mai sta în cumpănă!... Trebuie să-ți plătească! În sfârșit țăranul bâigui șovăitor: ― Aoleu, oameni buni, mă mânați să mă stâlcească și pe mine?... Că doar n-o să se sperie dânșii de o umbră de om! ― Hai, Pavele, că merg și eu cu tine! sări Petre, îndreptîndu-și sumanul pe umeri. ― Să ne
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
doar e moșia ei! ― Apoi d-aia, să nu te bagi, că noi nu putem lăsa să ne ia nimeni pămîntul! făcu Matei cu o amenințare. ― Din parte-mi să n-aveți grijă, băiete! Numai cu dumneaei să vă înțelegeți! bâigui arendașul cu un glas care voia să fie ocrotitor și nu izbutea. ― Apoi cu dumneaei om vedea noi ce-om face! spuse țăranul. Așa, cucoane! să nu zici că nu ți-am spus! ― Măi Matei, la mine vorba-i sfîntă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
moarte. Murmurul i se stinse, dar surâsul îi rămase atârnat pe buze, ca o amintire din alte vremuri. 6 ― Cine-i?... Cine-i acolo?... Cine bate? ― Fii bun, Leonte, și scoală nițel, că s-a întîmplat o...! ― Dumneata ești, primare! bâigui logofătul Bumbu, recunoscând glasul. Uite-acu mă scol... Iacă viu!... Oare ce s-o mai fi întîmplat, Doamne ferește? adăugă apoi în sineși, horobăind prin întuneric, speriat, fiindcă nu pricepuse, somnoros cum era, ce spusese primarul. Când deschise logofătul ușa, Ion Pravilă
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]