4,354 matches
-
un lucru care-ți reține dintr-odată toată atenția. La fel cum te însoțește trecutul în fiecare zi a viitorului tău. Așa este. Asta este. Helen Hoover Boyle este toate astea la un loc. Cu toții suntem bântuiți de ceva și bântuim, la rândul nostru. Acum, în ultima zi obișnuită a vieții ei normale, eroina noastră spune în telefon: — Bill Burrows? Chemați-o și pe Emily lângă dumneavoastră să asculte, pentru că v-am găsit o casă perfectă. Scrie cuvântul „asin“, apoi zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
alea tinere și frumoase au murit, dar uite că șifonierul a rămas, și acum valorează mai mult ca oricând. Un parazit care-i supraviețuiește gazdei. Un prădător mare și gras în căutarea următoarei cine. Prin labirintul ăsta de antichități, zice, bântuie stafiile tuturor celor care au avut cândva mobilele de-aici. Ale tuturor celor îndeajuns de bogați și de împliniți cât să vrea s-o și arate. Porcăriile astea decorative uite că au supraviețuit talentului, inteligenței și frumuseții lor. Nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
o să-mi ard toate notele și o să uit că am știut vreodată de descântec. — Și ce-o să vă faceți dacă n-o să-l puteți uita? zice. Ce-o să vă faceți dacă o să vă rămână în cap și o să vă tot bântuie, ca melodiile alea tâmpite din reclame? Ce-o să vă faceți dacă o să-l purtați tot timpul cu dumneavoastră, ca pe o armă cu glonțul pe țeavă, pregătit pentru cine știe cine-o să vă enerveze la un moment dat? N-o să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cameră. În omul ăsta Helen a intrat la fel ca televizorul care își sădește semințele în tine. La fel ca anizanta care contropește un peisaj. La fel ca un cântec care îți rămâne în cap. La fel ca stafiile care bântuie o casă. La fel ca un microb care te infectează. La fel ca Fratele cel Mare care îți ocupă atenția. Dom’ sergent, Helen, se ridică în picioare. Meșterește ceva la tocul armei și scoate pistolul. Ținându-l cu ambele mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
după lucrurile astea, încât nu le pot lăsa nici după moarte. Bețivii și cleptomanii sunt posedați de spirite rele. Suntem un medium al culturii. O gazdă. Unii încă mai cred că-și conduc propria viață. Noi suntem cei posedați. Cu toții bântuim și suntem bântuiți. Întotdeauna prin noi își duce viața ceva străin. Întreaga noastră viață este vehiculul a ceva care trebuie să vină pe lume. Un spirit malefic. O teorie. O campanie de marketing. O strategie politică. O doctrină religioasă. Pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
încât nu le pot lăsa nici după moarte. Bețivii și cleptomanii sunt posedați de spirite rele. Suntem un medium al culturii. O gazdă. Unii încă mai cred că-și conduc propria viață. Noi suntem cei posedați. Cu toții bântuim și suntem bântuiți. Întotdeauna prin noi își duce viața ceva străin. Întreaga noastră viață este vehiculul a ceva care trebuie să vină pe lume. Un spirit malefic. O teorie. O campanie de marketing. O strategie politică. O doctrină religioasă. Pe când ne îndepărtăm de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
începuseră să șușotească între ele la vederea unui Alan răscolit și preocupat care părăsea centrul. — Ssst... spusese Gloria, negresa cea conică abia intrată în tură, tipu’ se spetește muncind, știu io. Sssst! E un sfânt, chiar așa! Mintea sfântului era bântuită de himere pe când se îndrepta spre centrul orașului. Imagini ale însoțirii dintre organ și strivitorul de organe în cele mai fantastice și frenetice combinații. Numai că în aerul închis al arhivelor se despovărase puțin de ele. Ochiul minții fusese înlocuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
de sănătate. Dar mai rău, mult mai rău e că înțelesese anumite chestii profunde și dureroase legate de el, lucruri care îl rușinaseră dintotdeauna. Bietul Bull! Neștiind ce să facă, îmbrățișa frigiderul sau se așeza cu fundul pe termostatul defect. Bântuia văicărindu-se pe coridor, în sus și-n jos; sfărâmă cu lovituri de picior telefonul și scăunelul lui Chippendale. Intră apoi în livingul portocaliu și se jelui statuii cerbului, de parcă ar fi fost vreun idol nordic, un zeu al pădurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
lui Chiyou și l-a luat prizonier pe el, apoi a poruncit executarea războinicului. Capul și corpul lui Chiyou au fost înmormântate în două locuri, departe unul de celălalt, de teamă ca nu cumva după moarte, duhul lui Chiyou să bântuie în continuare. Imaginea lui fioroasă dăinuia și înspăimânta chiar și după executare. Împăratul Galben a imprimat figura lui Chiyou pe steagurile armatei sale, pentru a-și încuraja soldații în luptă și pentru a-i intimida pe adversarii săi. De altfel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
rău. Și credeți că o asemenea lege va trece prin Parlament? - m-a întrebat dl Patapievici. Evident că ar întâmpina o opoziție crâncenă, dar asta înseamnă că lupta nu merită începută? Aceasta este o soluție rațională. Irațional, prin minte îmi bântuie însă o imagine, pentru care Adam Michnik nu m-ar condamna: să nu mai fiu nevoit să rup certificatul de înger pe care mi l-a dat CNSAS, ci să-l arunc în flacăra înaltă cât Comitetul Central a unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
de tristețea kitschului. Și totuși, vin la Săpânța artiști, scriitori, critici, șefi de stat ca să se entuziasmeze intelectual în fața filosofiei și artei populare din Cimitirul Vesel. De vreo sută și ceva de ani încoace, cam de pe când a început să bântuie moda iraționalului născător de artă, ne stăpânește obsesia că tot ce e popular, ancestral, născut din masa neinstruită, musai să aibă profunzimi în fața cărora intelectualul e dator să se simtă umilit. Încărcăm deci prostul gust, vulgaritatea declarată onest cu felurite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
al americanilor devine subiect de bancuri macabre. Și nu numai pentru irakieni. Iată, de pildă, eu, românul Popescu, cred că ce-au făcut militarii americani în Irak este un simptom al acutizării spre paranoia a complexului de superioritate planetară care bântuie America. Dar ce contează ce spune un român, prea bătrân ca să fie adoptat de americani și transformat de mic într-un demn apărător al „valorilor USA”, un „aliat” NATO bun de plată, cu belciug în nas și mărgele la gât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
mai lăsat în pace poezia, că tot nu mai avea ce-i face. Stănescu a vrut un loc în raftul întâi al literaturii române. Și-a construit cu răbdare o imagine de poet boem, bețiv fluturatic, desprins de cele lumești, bântuit de poezie din culcare în sculare. Grandilocvența jenantă cu care își recita producțiile în fața camerei de luat vederi, cabotinismul gravității și esențelor cu care debita banalități și stupizenii, puzderia de oh!-uri și ah!-uri, aerul de „lunatic”, de „înger
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
călcat pe la frizer, Matei (frati-miu, coautorul, v-ați dat seama, nu?) nici nu se născuse. Ce trist! Să mă fi văzut și el măcar o dată-n viață cu părul mare... Pe urmă, după ce se consumase crepusculul școlii primare și bântuiam prin zorii gimnaziului (orbit de strălucirea ciocaților negri), frati-miu exista, sugea la sân și din biberon, morfolea suzetele între gingii până le făcea bucățele, scâncea, plângea de-a binelea, făcea caca și pipi pe el, adică-n scutece, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de altul mai mult decât orice fotografie și orice amintire, e de ajuns să crezi, să nu le batjocorești să nu le preacurvești să nu le iei cuvintele în deșert, literele astea care trebuie să sufere un ocol cumplit, să bântuie coclauri să se furișeze până la tine, pe care nu le poți citi decât așa, în vis, de care trebuie să mă împiedic și să dau socoteală, în care trebuie să mă regăsesc pe mine în tine, afurisită treabă să apari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și el din regula impusă de Momentul filosofic, anume că nimic în Drumul Taberii nu era la voia întâmplării. La câteva luni după ce bunicul nostru încetase să mai respire și, cred eu, plecase la Cruce, pe Caraiman (unde sufletul îi bântuia pe Brâna Portiței, pe Albișoare, pe Colții Picăturii, pe Vâlcelul Spumos și, mai cu seamă, în primul circ glaciar, La Verdeață), bunica noastră Veronica a vândut sufrageria lor florentină, cu banii și-a cumpărat o garsonieră, iar nouă, fiindcă vroia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
librărie erau tot mai puțini clienți și atmosfera era tot mai apăsătoare, Îmi petreceam tot mai mult timp apăsînd clapele ivorii și cîntîndu-mi. Uneori uitam să mănînc, sau nu uitam, dar consideram că e prea dificil să cobor și să bîntui pe străzile pline de fum, pentru a ajunge la Rialto. Dacă-mi treceam lăbuțele peste trup, simțeam cum Îmi ies coastele, precum clapele negre ale unui pian. Tot mai puțini clienți veneau la Pembroke Books ; nici măcar literatura erotică nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
poliția crede că eu sînt criminalul... Rowe auzi un oftat la celălalt capăt al firului. Omulețul acela agil, care plutise toată viața pe ape tulburi, dar liniștite, ale unor banale adulteruri și scrisori compromițătoare simțea că e tîrÎt spre adîncurile bîntuite de peștii cei mari. Știam eu de ce nu vreau să mă ocup de cazul dumitale! gemu. — Trebuie neapărat să mă sfătuiesc cu dumneata, domnule Rennit! Voi trece să te văd. — A, nu! Rowe auzea răsuflarea grea a domnului Rennit, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
lăsat de meserie izbindu-se într-un parapet de ciment al autostrăzii, cu corpu-i supraponderal aruncat prin parbrizul spart, cu pelvisul menopauzal sfârtecat de sigla cromată de pe capotă. La ceas de seară, sângele ei ar traversa cimentul albit al terasamentului, bântuind pe veci mintea unui polițist tehnician care-i purtase bucățile cadavrului într-un lințoliu de plastic galben. Din când în când, Vaughan o vedea lovită de-un camion care dădea cu spatele într-o zonă de alimentare de pe autostradă, zdrobită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
sale pot fi nu numai cunoscute, ci chiar reclamă a fi dezvăluite, mai cu seamă premeditarea, pregătirea, execuția, caracterul și consecințele nebănuite în intensitate, proporții și în timp ale holocaustului roșu dirijat de Kremlin între 1917 și 1991 și, care bântuind planeta într-o mare măsură, nu a ocolit, evident, România. Ioan Scurtu; Gheorghe Buzatu 2. Apariția socialismului totalitar și în România Subiectul propus fiind totuși vast, nu-mi propun decât să fac o istorie pe scurt, insistând asupra unor fapte
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
de tristețe. În societatea tradițională nu existaseră copii nedoriți; cu toții aveau pe cineva care să aibă grijă de ei. Dar vremurile se schimbau și acum aveau și orfani. Mai ales acum, că aveau de-a face cu boala asta care bântuia prin toată Africa. Erau din ce în ce mai mulți copii fără părinți, iar orfelinatele erau singurul lor refugiu. Oare asta să i se fi întâmplat și acestei copile? Și de ce era într-un scaun cu rotile? Își curmă firul gândurilor. N-avea nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
la iarbă verde, unde nu-i durere și nici suferință și nici întristare și nici nu te toacă nimeni, să nu vă mănânce să scrieți ceva despre mine sau să mă evocați pe la televiziuni, că jur că mă-ntorc, vă bântui în fiecare seară, vă dau cu oglinda-n cap, cu lanțul de la bicicletă, vă dau foc cu bricheta la mustăți și bărbi, vărs aftershave-ul în ciulama, împing mobila prin casă și vă recit din proletcultiști când vreți și voi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Nu mai înțeleg nimic... - Ai conflicte cu popii? am întrebat. Leonard o mai pățise o dată, muncise o vară și, dup-aceea, uitaseră să-i dea banii, de și-a tocit pingelele pe la ușile lor, „Mi-a intrat aghiazma-n pori de când bântui pe la ei, am să iau un braț de lumânări data viitoare, să am când mi-or tăia cei de la Renel lumina...”. - Fii atent la intersecție, vine Matizul ăla! - Cretinule! scoate capul pe geam. Eu aveam prioritate! Cine ți-a mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
se puteau tăia bucăți din ea, după nevoile bucătarului, fără să moară și să dea semne de durere. Uneori, cei mai cruzi muși se amuzau să-i smulgă creierul - care abia dacă atingea mărimea unui bob de mazăre -, lăsînd-o să bîntuie pe punte luni Întregi după aceea. Pentru toate astea și cunoscîndu-le cum le cunoștea, după miezul nopții Iguana Oberlus, mînjit de sînge și cu mintea Încețoșată de alcool, zvîrli cît colo cuțitul și se lungi pe o stîncă, ferm convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Îngăduind mării să ducă restul În larg. O săptămînă mai tîrziu, nimeni nu și-ar fi putut imagina că În locul acela naufragiase Într-o zi o frumoasă fregată și că singurii ei doi supraviețuitori se preschimbaseră În sclavi Înlănțuiți ce bîntuiau pe insulă cu interdicția absolută de a se apropia la mai puțin de trei sute de metri de norvegian sau chilian. Oberlus știu să se arate foarte strict În această privință. Îi strînse pe cei patru laolaltă, le arătă pistoalele grele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]