1,589 matches
-
Pe mine, haiduca? Rebela? Să mă urc pe toace în cais, sau ce? Să-mi fâțâi fundul prin cartier mișcându-mă ca o chinezoaică al cărei picior e forțat să nu mai crească, să nu o ia dracu’ razna dincolo de bătătură? Și uite-așa am ajuns eu să am 39 la picior, o talpă lată și țeapănă, bine înfiptă în pământ, și să nu umblu în veci pe toace. Șocul acelei ofense nu mi-a trecut niciodată. De câte ori o femeie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
scădea; negurile se întunecau. Și tocmai când însera, într-o tăcere de moarte, deodată izvorî din neguri, ca din pământ, o clădire mare înaintea mea și un pâlc de copaci. După înfățișare, am cunoscut că e un rateș boieresc. În bătătura hanului, mi-am scuturat de țărână cizmele. Dar nimeni nu ieși să mă întâmpine. Am împins o ușă care era prinsă în clampă numai, am intrat. Nimeni. În tot hanul, tăcere. Am bătut în podele cu stratul puștii și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
juru-mi, negura groasă a nopții slăbea. Ajunsei. Nu părea departe de la foc - dar mersei o bună bucată de vreme. O căsuță joasă, acoperită cu stuf, care de-abia se deslușea prin întuneric. Lumina ieșea printr-o singură ferăstruie cât palma. Bătătura goală, curată. În dos, zaplaz, ogradă, grădiniță, care se bănuiau, dar nu se vedeau. Strigai: — Neică Marine!... și așteptai un timp. Nimeni nu ieși. Mă apropiai mai tare, cu calul după mine. —Neică Marine!... Cineva trase zăvorul ușii. Mă pregăteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ferestre zăbrelite luceau încă până târziu în straja a treia a nopții. Luminile lor parcă întindeau fire vii pe toate drumurile văii - spre drumeții întârziați. Într-un rând, sara, Petrișor Damian de la Cornul Caprei era cu chef și sta în bătătura hanului, de vorbă cu cărăușii. Își dusese murgul în grajd, îi dăduse grăunțe, ș-acuma ședea c-o mână-n șold, cu cușma plesnită cam pe-o ureche. Petrișor, ca totdeauna, poposise pe la crucile drumurilor, și-i sticleau ochii. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
duci fluierând, ca vântul... Noi știm mai multe... noi suntem oameni de altădată... Petrișor își întoarse ochii spre ușa uriașă a hanului. Mogoș Ungurul nu se mai vedea; șleahul se potolea, și el se trăsese în întunericul lui. Iar în bătătură, sub plopii subțiri, la focurile care se zbăteau în întuneric, oamenii tăcură. Stăteau pe coaste și focul le rumenea fețele. Erau oameni nelămuriți, și fețe nelămurite; și Petrișor Damian, privindu-i cu ochi tulburați, se simțea mai tare și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
lună roșie izvorî din răsărit; ape scânteiau în depărtări, pădurile se lămureau pe zare ca dungi de cărbune; și călărețul mergea gânditor, pe murg, spre hanul Aniței, prin visul negurii. Ajunse, la vreme târzie. Nu se mai simțea nimic în bătătură. Legă calul de veriga de la scară. Apoi împinse ușa. Se împiedică de prag și glasul lui Mogoș se auzi dinlăuntru: —Vra să zică te-ai întors dumneata... M-am întors! răspunse Petrișor Dămian, și ușa se închise singură, fără zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rânduri de stăpâni... Și la mulți băietani trudiți, ca dumneata, am dat eu apă... Le-am dat - ca să am și eu cu ce mă răcori pe ceea lume... Grăind așa, pășea mărunt, și opincile-i nerase de porc fâșâiau prin bătătura uscată. Cămeșoiu-i de câlți fâlfâia în bătaia vântului, prea larg pentru trupu-i pitic și slab. Coșerele largi și nalte rămaseră la o parte cu șopronul în care câțiva oameni vânturau și ciuruiau pâne albă; moș Nastase Tentea duse pe Lepădatu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
afară în perdea, cu vitele... Noi suntem deprinși cu toate... Boieru-i boier, el are alte obiceiuri... El are altă piele... zise moș Nastase; și amândoi începură a râde. Coborâră, trecură pe dinaintea bordeielor. Câțiva oameni îmbrăcați în straie mohorâte umblau prin bătătură, adăpau vite, duceau cai de căpăstru, se învârteau în jurul unei fântâni cu cumpănă. —Boieru a venit acasă? strigă moșneagul cătră ei. —Venit, venit! răspunse cineva, cu glas gros. —Iaca-i bun... mormăi moșneagul, mai mult în sine. Nici curtea n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de cauciuc. Apoi vine acasă, pune ceainicul la fiert, face ceai și stă în fața televizorului, fumând și uitându-se în gol. Într-o dimineață, după liturghie, a mers la chioșcul de ziare Și la farmacie, de unde a cumpărat plasturi pentru bătături. Am crezut că o să mor de entuziasm. Într-o după-amiază, a plecat cu Beemer-ul și mă rugam să se întâlnească cu Racey O’Grady. Dar a mers doar la podiatru, e limpede că are probleme cu bătăturile, apoi acasă, ceainic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
cumpărat plasturi pentru bătături. Am crezut că o să mor de entuziasm. Într-o după-amiază, a plecat cu Beemer-ul și mă rugam să se întâlnească cu Racey O’Grady. Dar a mers doar la podiatru, e limpede că are probleme cu bătăturile, apoi acasă, ceainic, ceai, fumat, privit în gol. Într-o altă după-amiază, a mers să se plimbe pe chei. Merge repede, în ciuda bătăturilor. Când a ajuns la capăt, s-a așezat pe bancă, a fumat o țigară, s-a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
întâlnească cu Racey O’Grady. Dar a mers doar la podiatru, e limpede că are probleme cu bătăturile, apoi acasă, ceainic, ceai, fumat, privit în gol. Într-o altă după-amiază, a mers să se plimbe pe chei. Merge repede, în ciuda bătăturilor. Când a ajuns la capăt, s-a așezat pe bancă, a fumat o țigară, s-a uitat în gol, apoi s-a întors. Nimic dubios. Doar a făcut mișcare. Deși unii ar putea considera că asta e ceva dubios. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
dacă îl ajut să fugă, replică Valerius. Și asta e destul ca să refuz să-l iau cu mine. Fata își acoperi fața cu mâinile. — Nici lacrimile nu-s de ajutor. Valerius îi privi mâinile tinere, dar aspre și pline de bătături, mâini de țesătoare. Umerii îi erau înguști, ca la subnutriți. Încă o dată se întrebă ce însemna Imperiul Roman, pentru gloria căruia fratele său Antonius își dedicase viața, dacă în provincii populația era chinuită, copleșită de birurile impuse de guvernatori în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
supraviețuim și nu suntem înghițiți de căile ei, se pare că iubim. Ar mai fi cugetat el și despre ritual, despre obsesie, nevroze și activitățile alienante pe care le naște exilul, despre vârstă, întemnițare, despre prietenie și dragoste, despre starea bătăturilor sale, despre ornitologia mitului, și ar mai fi cizelat și inventat el și alte gânduri în prezența liniștitoare a lui Dolores, iar ea ar fi cântat mai departe, până când cântecele i-ar fi stors o lacrimă, și apoi ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
toți sfinții, domnule Vultur, se pare c-ai dus o viață epopeică. Mă tem că nu noi putem să-ți oferim povești care să le egaleze pe ale dumitale. Știi, noi trăim pe de-a-ntregul în microcosmos. Pentru mine starea bătăturilor mele și starea națiunilor prezintă același interes. Nu vreau câtuși de puțin să țin predici dar ți-aș recomanda să te adaptezi la lucrurile mărunte. Sunt mult mai puțin năucitoare. — Mai rămâne să-mi duc căutarea la bun sfârșit, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cele mai prietenoase. — Concentrează-te asupra lui aici, domnule Vultur. Iată sfatul pe care ți-l dau, încheie Virgil Jones. Nu-ți face griji în privința lui acolo. Sau a trecutului. Sau a viitorului. Fă-ți griji pentru cină și pentru bătăturile dumitale. Astea sunt lucrurile pe care le poți controla. Ați zis că o să-mi răspundeți la întrebări când o să mă fac bine, spuse Vultur-în-Zbor. Acum m-am făcut bine. — Mâine-dimineață, zise în grabă Dolores. După o noapte de somn bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
ceas. își scoase melonul de pe cap. Așeză frumos toate lucrurile acestea, laolaltă cu lenjeria de corp, pe trupul lui Vultur-în-Zbor, care zăcea cu fața-n jos, ca nu cumva să să-i stea în cale. Și, neluând în seamă protestele bătăturilor sale, dansă. Gorful, deja închis în mintea lui Vultur-în-Zbor îLucru mult mai ușor pentru el decât pentru Virgil Jones) urma să aibă o surpriză. Domnul Jones a înconjurat încet corpul lui Vultur-în-Zbor, fredonând o notă joasă. în timp ce făcea asta, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de întrebări. Și voi ați hotărât că știința trebuie să cedeze, spuse Vultur-în-Zbor. — în acest moment și în acest loc, cunoașterea unui astfel de adevăr e un lucru nimicitor de periculos, spuse cu tristețe Virgil Jones. Virgil Jones își examină bătăturile, mișcându-și degetele de la picioare. Vultur-în-Zbor stătea în tăcere și urmărea păianjenul. în cele din urmă Virgil vorbi din nou. — Aici oamenii mă tratează ca pe-un idiot, spuse el, pentru că am trecut printr-o fază în care așa mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
de purificator pentru amândoi. Vultur-în-Zbor simți aici încă o dată misterul tangibil al muntelui și se curăță de păienjenișul propriei amăgiri de sine. Muntele nu se lăsa ignorat. Și Virgil era binedispus și își târa fără să se plângă grăsimea și bătăturile pe panta abruptă, agățându-se de bulgări de pământ și smocuri de iarbă pentru a-și ușura urcușul. Aerul palpita de bâzâitul insectelor și mesajele ezoterice ale păsărilor în zbor. — Magister pene monstrat, cită din senin Virgil. Se odihniră o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
V-aș ruga să-mi dați un tub de vaselină pentru mâini...” „Dar ce-ați pățit?” Întreabă femeia. „Știți, am avut ghinion”, zice bătrânelul, „autocarul s-a răsturnat În Prut...” și, tremurând din Încheieturi, bătrânelul Își arătă palmele pline de bătături purulente... PAGINĂ NOUĂ VIII. Vals Noimann râse, deși nu-i ardea de râs. Nu cumva bătrânelul nu fusese altcineva decât Papil Mazuru? Oare pe unde hălăduia pezevenghiul? Cum de nu se gândise Noimann să-l ia cu el la cimitir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
dat, drept binecuvântare, La hotărârea noastră fără clint... Ca stânca stăm aici cu-mpotrivire, Granit îmbălsămat de-atâți străbuni De două mii de ani rotind cununi Visând o pace cu desăvârșire... La blidul nostru strămoșesc, sărac Poftit-am pe drumeți în bătătură Și vorbe bune ne-nfloreau pe gură Precum arnici-n portul mândru, dac; Eroi-au scris istoria prin fapte, Strămoși-au fost cei care-au suferit Noi, n-am râvnit și nici n-am cucerit Vreo palmă de pământ, din
GLIA STR?MO?EASC? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83801_a_85126]
-
e momentul potrivit, dar cât de curând vom reduce nivelul de toleranță. Claire îl șâșâi, făcându-l să tacă. Ochii discipolului ei abia dacă sclipiră o clipă. Interveni și Danny - Ted cel Roșu, gata oricând să calce pe oricine pe bătături. — Ce toleranță? Despre ce vorbești? Claire se juca cu bricheta. — Norm se precipită ușor, iar pentru un pasionat al boxului a citit prea multe despre Gandhi. Ted, Norm e nerăbdător. Și eu sunt nerăbdătoare. Începuse să se lanseze o anchetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
întâlnirea dintre noua stăpână, care se deplasează cu dificultate și drăgălașa cățelușă. Atunci mi-a fost dat să văd și să mă emoționez prin contaminare afectivă fericirea adevărată apărută pe chipul adânc brăzdat al unei nonagenare, când a primit în bătătura pustie o cățelușă frumoasă foc și prietenoasă. Lumina de pe obrazul stafidit și sclipirile de lacrimi din ochii obosiți ai bătrânei mi-au prilejuit întâlnirea cu profundul și necesarul social din om iar în absența unor conviețuitori să aibă măcar un
Acorduri pe strune de suflet by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/773_a_1527]
-
îndurare. Din păpădia mijlocie, Un singur puf ai meritat, Căci restul, vor zbura prin sat, La cele ce mi-au adorat, Iubirea-mi vie. La poarta ta se vor opri, Flăcăi cu caii albi, armură, Dar mulți la tine-n bătătură, Vor vrea atât, doar aventură, Prin păpădii. De-a mea iubire, însetate, Mă vor dori și alte fete. Tu m-ai crezut un nătăflete? Iubirea mea, în amulete Purta-vor toate. Al tău pe veci Din palme picur strop de
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
nu este-n beci. Regina nopții, draga, era semnalul nostru Să mergem la culcare, întâi să ne-nchinăm; Dar, vai, nu-i nici icoana, un fum e Zoroastru, în nebuloasa rece cu greu ne-ncumetăm... Adonis părăsit-a, se pare, bătătura, Căsuța-n care atunci bunii creșteau nepoți Și totul se înnoia la cuminecătura Ce ne scotea din starea de blânzi, umili iloți ... Ineluctabila melancolie Indurescentă stare mă ține ancorată De arca ce plutește pe apă-nvolburată. O rece condamnare îmi
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
mă doară. Puterea de a continua vine numai din faptul că știu că sfârșitul e aproape. Numai că mă înșel. Călugărul continuă să citească. Nasul meu se află la foarte mică distanță de picioarele lui și pot să-i văd bătăturile. Cu siguranță că fruntea-mi sângerează de-acum, mă gândesc. Îmi mușc buzele. În cele din urmă termină cu lista, însă atunci zice că trebuie să repet aceeași ceremonie în manciuriană. Mă rog ca An-te-hai să mă salveze. Unde o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]