943 matches
-
trăiesc poezia sa. Bacovia mi-e contemporan" (p. 424). Se observă acum că Bacovia este pentru Constantin Călin mai mult decât un obiect de investigație neutră: este ocazia mărturisirii unei experiențe de viață. Mai clar și mai direct spus: opera bacoviană a devenit pentru critic propria viață, într-un proces de identificare capabil să ofere accesul spre calea de înțelegere din interior. Cu puțină perspicacitate, se pot observa în carte stratificările exegezei în timp, ca depunerile succesive de rocă, depistate la
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
de glose pe subiecte disparate (p. 257-371) și de un jurnal de bord al întregii explorări, cu note fragmentare, dar la fel de aplicate, deci fără divagații (p. 373-424). O anexă cuprinde o critică meticuloasă a ediției din 1978 Petroveanu-Botez a operei bacoviene (p. 426-450). Notele, comentariile și indicele de nume se întind pe ultima treime a volumului (p. 452-644), unde anumite observații rezervă surprize de informație, pe care le poate face numai un familiar al bibliotecii, al arhivelor și al culiselor de
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
din alte contextualizări și raportări la Ibrăileanu, Vlahuță, Macedonski, Delavrancea, Iosif și mulți alții, din categoria minorilor scuturați de praf pentru a ține din nou companie lui Bacovia. Stăruitor în detalii, Constantin Călin ajunge la concluzii incitante, aforistice, despre percepția bacoviană a timpului, chiar dacă invocă explicații prozaice, din zona biograficului și a geograficului: "Un ins epuizat prematur, Bacovia percepe timpul ca un bătrân (l-au îmbătrânit eșecurile și celibatul prelungit), locuitor al unui târg de provincie dintr-o regiune cu climă
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
aspră. Pentru bătrâni, provinciali, ânordici> timpul trece greu, âmonoton și chinuit>. Sentimentul de âtârziu> le modifică atât ritmul mișcărilor, încetinindu-le, cât și valorile afective ale cuvintelor care se referă la timp" (p. 81). De nenumărate ori, temele și motivele bacoviene sunt integrate într-o istorie particulară, descoperită de istoricul literar după îndelungi meditații și investigații. Se fac distincții extrem de interesante între târg și oraș, odaie și salon, cafenea și crâșmă, gol și vid. E pusă în evidență istoria concisă a
Un expert în Bacovia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12027_a_13352]
-
bîlbe, autor de chinezerii delicate și de umbre pe pînza vremii, dar și pamfletar trivial, posesor al tuturor tehnicilor și schimbîndu-le după plac, în stare de realismul cel mai viguros și de livrescul cel mai pur, stilizînd arghezian oribilul, sfărîmînd bacovian organele poziei, mitizînd ca Blaga și evocînd nostalgic ca Pillat, continuîndu-i pe tot poeții (pe marii naivi ca și pe micii meșteșugari) din secolul XIX și anticipîndu-i pe toți (academizanți, simboliști, moderniști, pășuniști) din secolul XX.
Pluralitatea poeziei eminesciene by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15600_a_16925]
-
Să fi avut Bacovia în vedere moartea ca somn superficial și agitat? Acest înțeles este însă paradoxal în context, dat fiind că plumbul sugerează, din contra, greutatea, apăsarea, imobilismul, nicidecum agitația. Un somn de plumb e un somn neîntors. Versul bacovian își păstrează în orice lectură secretul. ? Mai bine zis, în funcție de ce? Ar fi poate nevoie de o școală de lectură asemănătoare celei de creative writing. Cititul se învață și chiar în mai mare măsură decât scrisul literar. Puțini sunt conștienți
Cum citim by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/3027_a_4352]
-
a fi, s-a inculcat multă sugestie și autosugestie. Și asta, crede biograful, pentru că tînărul Bacovia devine de timpuriu, prizonierul unui model mental: poetul decadent, de care nu s-a mai eliberat toată viața. A devenit, altfel zicînd, un personaj bacovian, opera, cum s-a spus, distrugînd omul. Drama lui Bacovia, ca om și ca poet, provine din identificarea totală cu modelul ales, neîngăduindu-i să se integreze în societate. S-a considerat și a trăit, toată viața, ca un marginalizat
Viața lui Bacovia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16913_a_18238]
-
o strategie de ajustare. Relatarea e perfect neutrală, cu detalii josnice sau oribile captate într-o dispoziție egală, fără cel mai mărunt indiciu de morală implicată. Un ultim citat din acest poet care a ajuns, pe cont propriu, la modelul bacovian de excepțională intensitate apoetică. Mi-e destul de greu să aleg între Relatarea unui bărbat de la pagina 94 și Relatarea unui bătrân de la pagina 109, dar fie: Într-o seară mergeam repede pe trotuar, urmărindu-mi chipul bosumflat în vitrinele împodobite
Scrisoarea unui provincial by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8934_a_10259]
-
printr-o penetrare iscusită, ușor melancolică, a aparențelor, prin desăvîrșită urbanitate, ca și printr-un constant bun simț. Causeria d-sale inteligentă și fluentă, nepătată de compromisuri, ne dovedește că eseistul (devenit între timp și autor al unei vaste exegeze bacoviene, în curs de elaborare) cu care am avut un început de drum comun, în anii '60, a rămas în zona luminoasă a literelor românești actuale. Mă gîndesc la Constantin Călin cu o simpatie confraternă. Constantin Călin - Despre șapcă și alte
O specie "demodată"? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15069_a_16394]
-
țin de două vârste sau două paradigme distincte ale literaturii. În ceea ce privește "jocul lui Bacovia" m-a pus în rezervă afirmația lui Ion Pop referitoare la "valorificarea cu bună știință a unui depozit întreg de convenții literare". E drept că recuzita bacoviană este imediat recognoscibilă, că întâlnim la tot pasul clișee simboliste sau decadente, că la lectură impresia de artificialitate este covârșitoare, dar cu toate acestea nu cred că se poate vorbi la Bacovia despre o deplină conștientizare a convenției. La fel
Post ludum by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/9568_a_10893]
-
lucid. E mai firesc, în asemenea condiții, să punem acest "joc cu măștile" în legătură cu constanta obsesie a golului și a absenței, cu dezumanizarea actului creator și cu transcendența goală, despre care vorbea Hugo Friedrich. Dintr-o asemenea perspectivă, pulverizarea eului bacovian ni se înfățișează în mod evident ca o consecință și nu ca o premisă fixată deliberat. Sunt însă întru totul de acord că Ion Minulescu trăiește mai puțin în realitatea simbolistă a epocii și mai mult în convenția ei, că
Post ludum by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/9568_a_10893]
-
momentele rele” și transcrie valoarea în ordinea ființei interioare a călătoriilor la reuniunea poeților de la Sancerre, pe Valea Loarei, unde reînvață „mersul pe ape”, la Salzburg, cu „duhurile” lui Mozart și Georg Trakl alături, la Esslingen, pe o stradă „pustie, bacoviană”, la Ierusalim, de Rusalii, cu Violeta, privind „înduioșat și «topit» sufletește” satul lui Lazăr, cel înviat a patra zi din morți; dar drumurile esențiale din jurnalul lui Ioan Pîntea sînt în illo tempore, în Runcul copilăriei și la Rohia, în
Îngerul lecturii și scrisului by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/4225_a_5550]
-
aceia care deschid drumuri neumblate". După opinia lui, în literatura română, scriitori fundamentali sînt, de exemplu - și explică în fiecare caz de ce - Eminescu, Sadoveanu, Arghezi, Blaga. Bacovia nu. "Bacovia este expresia unei subiectivități exacerbate, care e fără posteritate: a fi bacovian înseamnă a te nega pe tine însuți. A fi eminescian sau blagian înseamnă a te redescoperi continuu pe tine însuți cu ajutorul acestor mari poeți." Cheia unui război de hegemonie Din cauza situației sale incomode, de aliat cu NATO căruia îi lipsesc
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17791_a_19116]
-
în direcția unei mari autenticități personale. O autenticitate tragică, a cărei înțelegere a tranzitat, după cum sesizează Daniel Dimitriu, de la un pol al receptării mai mult sau mai puțin convenționale la altul, opus. De altminteri, interpretările cele mai avizate ale lirismului bacovian n-au făcut caz niciodată de "poza" lui, conspectîndu-i substanța morală, într-un registru suficient de omogen. O "înțelegere imediată, confortabilă" îl viza pe bardul solitudinii, tristeții, provinciei, al nevrozei, al constituției hipersensibile, evocate prin mijlocirea unei materialități simple, originare
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
geneziac, placenta cosmică ori acel "neant substanțial" pe care-l notifică Bachelard, în L'Eau et les Rêves. Intuiția unui atare tablou apocaliptic o are, încă în 1934, Ovidiu Papadima: "Întreaga atmosferă (...) în care se manifestă chipul lent al poeziei bacoviene, urmărirea lucidă a unui inevitabil scoborîș sfîrșit, îi sugerează o idee de a curma suferința prin anticiparea vastă a unui final care nu va întîrzia: moartea, dispariția în anonimatul inert al materiei, fantoma unui gînd ce rătăcește obsedant în poezia
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
lirism foarte complex, cu un amplu fundament cosmic, lirism a cărui introvertire dureroasă, maladivă, se asociază cu o extrovertire spectaculoasă la nivelul stihiilor, a biografiei universului. O altă problemă pe care o pune Daniel Dimitriu este cea a "crizei limbajului" bacovian, care ar reprezenta nu efectul unei crize estetice, ci "reflexul unui declin universal": În urma unei contrageri continue, materia se împuținează, devenind în ultimul stadiu în care mai poate exista materie-emisie, o emisie sonoră abreviată, cum anticipa acel "Of!" din Monosilaba
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
mai poate exista materie-emisie, o emisie sonoră abreviată, cum anticipa acel "Of!" din Monosilaba de toamnă. Aș spune că acest text e un fel de program liric ce va fi respectat îndeosebi de ceea ce a fost la sfîrșitul ei poezia bacoviană. Reziduurile unei lumi degradate se confundă cu silaba, sonoritatea aceasta nefiind doar un echivalent a ceea ce este ultima fărîmă de materie, ci ultima ei formă de existență, existență redusă la sunetul care îi comunică prin oftat sfîrșitul". Două observații sînt
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
din pricina slăbirii s-a transformat în schelet" e mai curînd al...poetului decît al operei sale, a cărei semnificație decurge din întregul ei textual și estetic. În schimb, putem accepta pe deplin observațiile ce au în vedere tipul de sonoritate bacoviană ce transformă cuvintele în obiecte, deci o "armonie imitativă" (de sorginte posibil macedonskiană), care constă într-o suită de sunete în genere dezagreabile, de zgomote, strigăte, hohote, tot soiul de discordanțe: "Această identificare între structura materiei fizice și cea a
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
imitativă" (de sorginte posibil macedonskiană), care constă într-o suită de sunete în genere dezagreabile, de zgomote, strigăte, hohote, tot soiul de discordanțe: "Această identificare între structura materiei fizice și cea a materiei verbale face ca de multe ori textul bacovian să apară ca un produs hibrid, alcătuit din materie-cuvînt și din cuvînt-materie. E ceea ce anunță însuși titlul Plumb, cuvînt a cărui structură sonoră, și ea monosilabică, reproduce zgomotul unui corp greu ce cade. Construcția fonetică are o configurație simetrică, nucleul
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
patrulea element: Pămîntul mort. Dăm cuvîntul Svetlanei Matta: În radioactivitate se declanșează o serie de transformări vii, un produs final și stabil, un reziduu ce supraviețuiește dezintegrării și, ca un precipitat, cade la fund, acesta e plumbul"... Prin urmare, "partitura" bacoviană, una a zgomotelor (e și remarca lui Alexandru George), se desparte de melosul simbolist. Încă o dată, autorul Scînteilor galbene se îndepărtează de "poza" simbolistă în care a fost încercuit. "Bacovia, afirmă Daniel Dimitriu, nu are forță, abilitate, capacitate de invenție
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
De fapt, stoarce din această imagistică iluzoriu împrumutată seve imprevizibile, adînc tulburătoare, de factură mai curînd expresionistă (haosul, coșmarul, stihiile răzvrătite, discordanțele), purtînd marca de fabricație proprie. La fel interesantă ni se pare insistența criticului ieșean asupra reificării în cadrul poeziei bacoviene, proces tutelar, derivînd din starea ei agonică, din ceea ce Ion Caraion a numit "sfîrșitul continuu". Dacă în alte creații lirice întîlnim adesea însuflețirea, personificarea, aci stăpînește tranziția din organic în anorganic, mineralizarea. E un fapt scos în evidență încă de
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
starea ei agonică, din ceea ce Ion Caraion a numit "sfîrșitul continuu". Dacă în alte creații lirice întîlnim adesea însuflețirea, personificarea, aci stăpînește tranziția din organic în anorganic, mineralizarea. E un fapt scos în evidență încă de Vladimir Streinu: "Mișcarea poeziei bacoviene nu se ridică din amorfism spre organizare, ci, dimpotrivă, se înscrie ca o cădere din uman în mineral". Daniel Dimitriu precizează: Distrugerea vieții înseamnă reificare, dar și lichefiere, pulverizare a acesteia în vid. Acel proces al mineralizării s-a declanșat
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
sînt ca niște oase în deșert, într-un spațiu sufocat de artefacte, de construcții, de asfaltul din tîrg, spațiu în care forfotește o lume, o gloată agonică. Avem aici o confirmare a ceea ce a spus Petre Pandrea referitor la poezia bacoviană "a asfaltului", care a înlocuit-o pe cea a "pajiștilor verzi"". Firește că în acest plan al devitalizării, al "dispariției", al aneantizării, eul liric capătă conotațiile corespondente. Spre deosebire, bunăoară, de "demiurgicul" Arghezi, Bacovia se identifică cu individul frustrat, șters
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
de sinucidere lentă, odată ce se consumă cuvinte, se consumă și viața. Prin apropierea de tăcere a vrut să dovedească și faptul că, asemenea lumii în care trăiește, se apropie de vidul morții". După cum nu i se poate atribui limbajului poetic bacovian o dezagregare care e a lumii așa cum o percepe poetul, avem impresia însă că nu putem vorbi nici de o "cădere în vid" a acestuia, în calitatea sa de creator, ci de o "contaminare" a lui de vid, care se
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
ciocolata în staniol.) Se pare că dl Spiridon îi înmînează dlui Manolescu premiul acordat de Convorbiri literare revistei România literară. Despre poezia umedă Această vară capricioasă și atipică, marcată de evenimente meteorologice mult mai intempestive decît ne-au obișnuit toamnele bacoviene, marcate, la rîndul lor, stilistico-metafizic, de ,,maniera neantului existențial", s-a mutat, pe nesimțite, și în construcțiile noastre simbolice actuale. Adică, s-o spunem pe șleau, în poezie s-a instalat anotimpul musonului și plouă ca dracu'. E o umezeală
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12747_a_14072]