786 matches
-
Fredonez un vals și Încep să mă rotesc ușor, țopăit, ca și cum aș fi prins În ritmul nestăvilit al dansului Înaripat. Piciorul schilod mă doare Îngrozitor. Nu iau În seamă durerea. Nu mai iau În seamă nimic. Lustra Începe să se balanseze tot mai intens, apoi să se Învârtă odată cu mine. Viteza ei crește de la o clipă la alta. Camera e un vârtej de lumini, proiectate pretutindeni. Apoi se-ntâmplă ceva de-a dreptul ieșit din comun: hainele se desprind din umerașe
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
simțeam nici un moment nevoia să-i vorbesc. La naiba, nu doream decât să o... Lola privi galeș, cu un soi de duioșie maternă, după care Își ridică triumfător capul, mă Înlătură delicat făcându-mi semn să rămân locului și ieși balansându-se unduios pe sub privirile cotrobăitoare ale bărbaților, care o cunoșteau din vedere sau abia o remarcaseră. Toată noaptea m-am zvârcolit În așternut fără a visa nimic concret. Doar frânturi de imagini, gesturi, glasuri În care se amestecau diferite chipuri
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cu abajururi plate, am văzut cearșaful răscolit, pătat vag de linii sângerii. Pe brațe și pe piept eram acoperit de zgârieturi. Undeva, lângă peretele din față, o rochie neagră zăcea boțită, printre alte boarfe, lângă o pereche de pantofi Înalți. Balansându-mă, am tras un halat de baie pe mine și am ieșit În goană. Pe scări era cât pe ce să răstorn o doamnă grasă cât o vacă, cu un plod obez de mână (Cisterna dracului!). Am dat nas În
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
aspectul general ale odraslelor lui, mă Întreabă brusc de ce Ben și Emily arată În halul ăla. Ce va zice mama lui? Curăț copiii cu șervețele umede. Ne așteaptă trei ore de drum pe autostrada A1. Mașina e supraîncărcată și se balansează ca un vapor. —Am ieșit din Anglia? Întreabă o voce neîncrezătoare din spate. Nu. — Am ajuns la bunica? — Nu. —Dar vreau la bunica. Nici nu trecem de Hatfield și copiii interpretează deja o fugă pentru țipete și plânsete. Dau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
petrecere gălăgioasă și vreo duzină de locuitori tineri ai complexului Costasol dansau pe un potpuriu interpretat de o trupă de trei muzicieni. Genunchi și coate forfecau ritmuri de bar din Charleston, brațe se Învîrteau În swingul anilor patruzeci, șolduri se balansau pe acorduri de twist. În mijlocul dansatorilor, Bobby Crawford ținea ritmul pocnind din palme, conducîndu-și trupele prin vîrtejul dansurilor hokey cokey și black bottom. Cămașa lui hawaiiană era leoarcă de sudoare, iar el, părînd sub influența unei doze de cocaină, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
făcea să mă simt în siguranță. După ce m-am avântat peste șina cu știfturi și am ajuns pe pod, m-am prins de cablurile de pe laturi și am început să merg, întâi șovăitor, apoi mai încrezătoare. Placa de oțel se balansa foarte puțin sub greutatea mea. Ghemuindu-mă, m-am aplecat peste margine. Mi-a venit tot sângele în tâmple, iar capul mi se învârtea de încântare, din cauza înălțimii și a riscului. Reflectoarele din jurul meu îmi băteau în față, arzând ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
capul pe spate. Silueta firavă a Tabithei se zărea mergând de-a lungul podului fix și îngust către platforma de servicii. Chiar dacă nu puteau s-o coboare, măcar reușiseră s-o urce din nou. În timp ce o urmăream, Tabitha s-a balansat un pic și s-a prins de unul dintre cablurile care-i ajungeau până la brâu, pentru sprijin, și-a luat avânt și a sărit de pe șină pe platforma din zona de servicii, după care a dispărut. — Nu se mișcă nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
alb cu negru, cu fața la perete. Unii lăsau șalurile să le acopere capul, precum boxerii în halate cu glugă pregătindu-se de luptă. Alții le purtau pe umeri. Toți păreau să se legene înainte și-napoi pe călcâie sau să se balanseze într-o parte și-n alta cu ochii închiși. Maggie încercă să se apropie. —Ești evreică? o întrebă cu un accent european o femeie impunătoare. Dădea din cap și zâmbea. Nu, nu sunt. Dar am venit aici pentru a mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
el a mai stat o dată, la odihnă, la Bușteni, cu nervii? — Uiii! Cade! Cade! — Unde-i șefu’ contabil? — Dă-l jos d-acolo, careva! N-are nimeni atâta curaj? — Du-te dumneata! — Ce prostie! (Lumea țipă, se agită, funia se balansează groaznic, mulțimea se apropie și se îndepărtează de groapă în funcție de mișcările ceasului care se agită; GRUBI se oprește un moment, își trage respirația.) — Grubiii! — S-a oprit! Hai, mă, jos, ce dracu’? Mai avem puțin și ne ducem acasă... Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
figură și Grubi ăsta! S-a zis cu Grubi! POLIȚISTUL: De fapt, unde duce funia asta? MAJORDOMUL: Nu știu, domnule. TOȚI: Nu știm nimic, domnule. Pur și simplu, în fiecare seară, la ora zece fără un sfert, coboară și se balansează deasupra gropii. POLIȚISTUL: Da’ groapa unde duce? MAJORDOMUL: Habar n-am! TOȚI: Nu știm nimic, domnule. Noi suntem actori. Groapa stă de mult timp aici. TOȚI (Agitați.): — Au! — Gata! — Cade! — Feriți-vă! — O să se facă zob! (Funia a început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
placul celor cu simț de discernământ, fie și numai pentru că Pe fereastra acelui index Se cațără o roză Și uneori o blândă briză ex Ponto adie. Vladimir Nabokov 5 ianuarie 1966 Montreux fig Vorbește, memorie Capitolul 1 1 Leagănul se balansează deasupra unui abis și bunul simț ne spune că existența noastră este doar o crăpătură de lumină Între două entități de Întuneric. Deși cele două sunt gemene, identice, omul, de regulă, privește cu mai mult calm abisul prenatal decât cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ai ei alcătuiți din dreptunghiuri colorate. Aplecându-mă din locșorul meu călduț, Îmi plăcea să-mi lipesc mijlocul frunții, mai exact ophryonul ei, de marginea netedă și plăcută a ușii și apoi să-mi clatin un pic capul, pentru a balansa ușa Încoace și-ncolo, În timp ce marginea ei rămânea tot timpul Într-un contact alinător cu fruntea mea. Un ritm de vis Îmi străbătea ființa. Recentul „Treaptă, treaptă, treaptă“ era preluat de un robinet care picura. Și, combinând fructuos tiparul ritmic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
pensula În nenumărate culori, În acompaniamentul unui zăngănit rapid, produs de recipientele de email unde se cuibăreau ispititoare bogatele nuanțe de roșu și galben În care pensula făcea câte o gropiță; după ce Își culegea astfel mierea, Înceta să se mai balanseze și să lovească și, măturând de două, trei ori, cu vârful ei Încărcat de culoare, hârtia „Vatmanski“, o scălda Într-o baie de cer portocaliu, de-a curmezișul căreia, cât timp cerul era Încă puțin umed, așternea un nor lung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Înghițit În peisaj, cu tot cu chelnerii care se Împleticeau, În timp ce peisajul Însuși era supus unui sistem complex de mișcare, luna de pe cerul de zi ținea pasul cu farfuria ta, pajiștile din depărtare se deschideau ca niște evantaie, copacii din apropiere se balansau pe leagăne invizibile spre șine, o șină paralelă se sinucidea brusc prin anastomoză, un mal cu iarbă se ridica Într-o clipă tot mai sus, tot mai sus, până ce micul martor al acestor velocități combinate era silit să-și verse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
intersecții mai departe, pentru a-i scuti pe colegii mei de școală de vederea unui șofer În livrea scoțându-și șapca În fața mea. Era ca și cum școala Îmi permitea să țin de coadă un șobolan mort, cu condiția să nu-l balansez pe sub nasurile oamenilor. Situația cea mai gravă a survenit din faptul că Încă de atunci aveam o aversiune puternică față de Înscrierea În orice fel de mișcare sau asociație. Îi Înfuriam pe cei mai blânzi și mai bine intenționați profesori ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
frânghiile În așa fel Încât scândura verde a leagănului să poată trece cu câțiva centimetri pe deasupra frunții și nasului celui care stătea culcat pe spate pe nisipul de dedesubt. Unul din noi Începea reprezentația stând În picioare pe scândură și balansându-se tot mai tare; celălalt se Întindea pe jos cu capul pe un loc marcat și, de la o Înălțime care părea enormă, scândura leagănului se balansa În viteză pe deasupra feței celui culcat pe nisip. Trei ani mai târziu, fiind ofițer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
nisipul de dedesubt. Unul din noi Începea reprezentația stând În picioare pe scândură și balansându-se tot mai tare; celălalt se Întindea pe jos cu capul pe un loc marcat și, de la o Înălțime care părea enormă, scândura leagănului se balansa În viteză pe deasupra feței celui culcat pe nisip. Trei ani mai târziu, fiind ofițer de cavalerie În armata lui Denikin, Iuri a fost ucis În lupta Împotriva Roșilor, În nordul Crimeii. L-am văzut la Ialta, mort, cu toată partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
căruciorului ca să-l urc pe trotuar. Mai Întâi a fost un vehicul gri ca un șoarece, fabricat În Belgia, cu cauciucuri grase ca de automobil și arcuri bogate, și atât de mare că nu Încăpea În minusculul nostru ascensor. Se balansa pe trotuare cu o mișcare lentă, maiestuoasă, misterioasă, ținând În el captiv bebelușul culcat pe spate, bine Înfofolit În puf, mătase și blană; doar ochii i se mișcau, cu prudență, și uneori Își ridicau privirea cu o fluturare rapidă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
orb, sprijinit de stâlpul becului cu neon, cânta ceva la o muzicuță. O melodie șoptită, aproape neauzită, tăcută, ghicită mai mult doar după felul cum omul acela se legăna dus parcă de cânt. Bastonul alb, atârnat de brațul lui, se balansa și el, parcă tot în ritmul melodiei, ca și cum și toiagul acela lucitor în lumina difuză a neonului, ca o despicătură albă, săgetată în noapte, ar fi însoțit dusul melodiei abia auzite, lăsând-o să urce greu spre etajul blocului, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de bara metalică a geamurilor din spate, cânta la muzicuță un cântec știut de mine, auzit și altă dată, fără a-mi mai putea aminti acum când și unde îl mai ascultasem. Bastonul lui alb, agățat de bara metalică, se balansa în legănarea tramvaiului, lovind sacadat peretele metalic, de parcă ar fi cadențat dusul cântecului, dusul nostru. Sau poate Moartea urcase nu demult, cu două stații în urmă, odată cu femeia aceea tânără care se așezase lângă mine pe scaun și mă privise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rupte și putrede. Multe scânduri lipseau. Nu aveau unde pune piciorul. Dacă pășeau, cădeau în gol. Surioara își pierduse sandalele și călca desculță pe cuiele ruginite de care nu se putea feri. Nu aveau de ce să se sprijine. Puntea se balansa, gata-gata a se nărui și a-i arunca în hău. Pericolul era iminent. Nu mai era nici o speranță de salvare: Ce vor spune părinții, frații și cealaltă soră a lui, când vor afla că au murit amândoi striviți de bolovani
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
obișnuiești cu ideea că în Adoras, până când nu vor trimite alt ofițer, nimic nu se mișcă fără permisiunea mea. Străbătu încăperea, se așeză în vechiul balansoar în care răposatul Kaleb-el Fasi își petrecea orele citind și legănându-se și se balansă ușor, fără să-și ia privirea de la fată. — Ești foarte frumoasă, spuse în cele din urmă cu o voce puțin răgușită. Cea mai frumoasă tuaregă pe care-am văzut-o vreodată... Câți ani ai? — Nu știu. Și nu sunt tuaregă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Janet amestecând În pahare. Însă probabil că avea o minte de două ori mai bună, chiar așa banală și vicleană cum pare să fie. — Dragă, Întrebă Janet Pardoe cu amuzament, ți-a căzut cumva cu tronc micuța aia? Trenul se balansă și se repezi mugind Într-un tunel, apoi iarăși afară, ștergând răspunsul lui Mabel Warren, luându-l ca o mână flămândă care smulge o scrisoare, rupând-o și Împrăștiind bucățile, cu o singură frază căzând cu fața-n sus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de două lire În monede mici, austriece, dar În poșetă erau aproape optzeci de mărci. Avu oarecare dificultăți s-o facă pe centralistă să Înțeleagă numărul pe care-l dorea În Köln, pentru că vocea Îi era ușor Încleiată. În timp ce aștepta, balansându-și forma Îngreuiată pe scaunul mic de oțel, urmări cu privirile bariera. Tot mai puțini pasageri veneau dinspre peroane. Nu se vedea nici urmă de dr. Czinner. Și totuși, când aruncase o privire În compartimentul lui, cu zece minute Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Să trăiesc cu tine acolo? — De ce nu? Dar nu argumentele Împotriva acestei propuneri au fost cele care-i Încețoșară Într-atâta gândurile, Încât trebui să-și fixeze privirile mai stăruitor, până unde putea vedea, asupra realității, a trenului care se balansa, a bărbaților și femeilor ce mâncau și beau după jaluzelele lăsate, a frânturilor din discuțiile altora. — Da, asta era tot. Sărutări. Doar sărutări. — Hobbs și Zudgliffe? Toate argumentele erau În favoarea ideii: În locul Întoarcerii Înfrigurate din zori Într-o mohorâtă cămăruță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]