1,910 matches
-
să te uiți, dădeai de răposați. Îți lua ceva să te obișnuiești. Suc de grapefruit bea dintr-o cutie cu două găuri triunghiulare ținută pe pervaz. Draperiile se desfăcură când se Întinse și privi afară. Fațade continue de piatră brună, balustrade, bovindouri, fier forjat. Ca timbrele din album - rozul fumuriu al clădirilor anulat de negrul greu al grilajelor, al burlanelor de tablă. Cât de deosebit de greu atârnă viața umană aici, În forme de soliditate burgheză. Tentativa de permanență e tristă. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
o Întreagă viață acolo. Melancolie. Chiar dacă nu ar fi fost războiul. Totuși, furt! Asta era grav. Iar furtul de proprietate intelectuală - și mai rău. Și În Întuneric cedă cumva slăbiciunii vârstnicilor. Prea bătrân pentru așa ceva. Înaintând anevoie ținându-se de balustradă pe luxul obositor al covorului. Locul lui era la spital. O rudă În vârstă În sala de așteptare. Mult mai potrivit. La primul etaj, dormitoarele. Se mișcă cu precauție În Întuneric. În aerul Închis din casă se simțeau mirosuri stătute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
L-a lăsat pe Ben în baie și s-a dus pe refugiul scărilor de la etaj. Se auzea o voce de femeie și basul sonor al lui Richard. A coborât încă o bucată de scări și s-a aplecat peste balustradă să vadă ce se petrecea. Ușa de la intrare era deschisă, iar în hol stătea o femeie scundă și blondă, cu o haină groasă și o pălărie pufoasă, arătând cu degetul spre Richard. — Nu vorbiți așa cu mine, a auzit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
mai minunat decât l-ar fi putut inventa ea în scris. Alice a întins o mână către el și-a ales să creadă că bărbatul nu-i înregistrase gestul înainte să se ridice de pe balansoar. John s-a dus către balustrada verandei și și-a fixat privirile asupra primei stele care răsărise pe cer. Da, cred că n-ar fi trebuit s-o scrii. Cred că n-ar trebui să mai scrii deloc. Preț de-o clipă, Alice și-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
fi schilodit pe careva dacă n-ar fi fost bărbatu’ ei, Zach. O clipe, tăcerea a fost totală. Până și râul părea să fi amuțit. Alice s-a uitat în celălalt capăt al verandei, la Jina, care strângea în mâini balustrada. Pearl e un caz extrem, a adăugat repede Drew. Majoritatea oamenilor vin aici pentru liniște, pentru o șansă la un alt fel de viață. Poate că toți sunt nițel mai ciudați, dar nici unul n-o să vă deranjeze. Eu am crescut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
și prin spate, așa că Danny a traversat sufrageria în vârful picioarelor și-a deschis încet ușa cu plasă de insecte. Dacă era rapid și invizibil, ca la școală, atunci putea să se pitească în spatele lor și-apoi să sară peste balustradă. Putea să dispară peste pajiște înainte ca vreunul dintre bărbați să-și dea seama că fusese acolo. Naji și John și-au continuat conversația despre minunățiile din Danville. Despre Starbucks, Safeway și noul restaurant cu sushi de pe Main Street, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
a îndepărtat cu palma praful de pe pantalonii scurți și de pe vârfurile pantofilor. Îmi pare rău pentru tot. Danny murea de nerăbdare s-o rupă la fugă, dar s-a chinuit să înainteze încet, în lungul zidului cabanei. A ajuns la balustradă și-a ridicat ușor un picior peste ea. Domnul Cantor o să mă ducă înapoi la Corn Creek, a spus Naji. Danny nu-i mai auzise pe nici unul dintre ei vorbind așa de mult. De fiecare dată când familiile fetelor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
dispus să-l iei pe om acasă. Alice ce zice ? a întrebat Naji. John a clătinat din cap și-a oftat. Alice. John a spus-o ca și când n-avea de gând să mai adauge nimic, dar, când Danny a încălecat balustrada, bărbatul a început iar să vorbească. Avea o voce aspră și tăioasă, ca și când fiecare cuvânt era o piatră care i se oprea în gât. Poate că scrisul e singura ei posibilitate. Poate. Alice a muncit mai mult decât își închipuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
la scris cu ani în urmă. Oare e chiar așa de groaznic să nu mai ai așteptări atât de mari ? Obții mai mult din ceea ce-ți dorești. Danny și-a trecut încet și cel de-al doilea picior peste balustradă și-a sărit pe pământ. Un pas. Doi. Era pe punctul să se facă nevăzut. Să nu te-ndepărtezi prea mult, i-a spus Naji. Danny s-a întors și s-a uitat direct în ochii triști ai bărbatului. Știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
mai robust dintre metale. Eu o să fiu înăuntru, i-a spus femeia. Pearl s-a întors la cabană, și-a luat fiul de mână, dar nu i-a zis nimic bărbatului care stătea în picioare pe verandă, ținându-se de balustradă ca și când altfel s-ar fi prăbușit, ca și când altfel s-ar fi înecat din nou. Pearl a intrat în casă și-a trântit ușa. Apoi s-a făcut liniște. Nu se mai auzea decât clipocitul pârâului și-un șuierat ușor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
piciorușul îi bătea pământul din cauza nervilor. Nenorocitule, i-a spus ea și, ca nici o fantomă pe care Zach ar fi putut să și-o închipuie, Jina din fața lui a izbucnit în plâns. Zach s-a prins și mai bine de balustrada pe care o înlocuise în anul dinainte, folosindu-se de piroanele pe care le găsise într-o mină aflată la patru sute de metri de pârâu. Bărbatul s-a chinuit să tragă aer în piept. Cu mult înainte de întâlnirea asta fantomatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
un șanț și un parapet scund, plasat mai mult de formă, se deschidea un abis cu peretele aproape vertical. Am zărit chipul palid și crispat al băiatului și l-am văzut pe puști rostogolindu-se de parcă era gata-gata să ia balustrada sub braț. M-am speriat atît de tare, Încît o clipă am simțit că mi se oprește inima În loc. Am deschis geamul cu gîndul să-l muștruluiesc pe băiat, dar am ezitat involuntar, de Îndată ce am surprins privirile săgetătoare ale femeilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
În cel mai bun caz, Își rupea un picior! N-avea deloc stabilitate din cauza rotilelor și partea lovită de roți devenea astfel un adevărat centru de rotație. Ar fi fost azvîrlit hăt-departe și cu siguranță s-ar fi izbit de balustradă. Dacă nu și-ar fi sfărîmat țeasta, sigur și-ar fi frînt gîtul. Și-ar fi dat ochii peste cap și sîngele, de un roșu aprins, i-ar fi țîșnit pe gură și pe urechi. Bineînțeles că nu mai eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
mai aproape de substanța lor, lipsindu-le cenzura conștienței; eu credeam că-i va întinde crenguța de cireș pe care o ținea în mână - ar fi fost un gest delicat -, dar el după ce o frânse o aruncă, într-o doară, peste balustradă în curte. În tot timpul acesta ea continua să stea nemișcată, ochii ei mă urmăreau însă pe mine. El, contrariat de direcția în care privea (între timp mă mișcasem din locul, inițial, iar ea îmi urmărise mișcarea), o întrebă: „ Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
lui și celorlalți când și cum să muncească pământul ca și cum se prostiseră toți, deodată. Era duminică, își săpa curtea, partea de grădină, avea să-și semene flori și plante de leac ca-n fiecare an, apoi își vopsi în albastru balustrada prispei, atent la pătrunderea uleiului în fibrele lemnului vechi ce va trebui în curând înlocuit, își spunea, dar mai încolo, nu mai avea bani acum. Mâine sau poimâine după-amiază, până joi oricum, va vopsi în negru lucios șareta după ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
sigur pe mine... când n-ai noroc, n-ai și pace”. Adevărat că nu-mi dau seama: Ușa se deschise, sora Anei ieși din casă, eu eram încă în cerdac (îi spuneam când prispă, când cerdac), ea se rezemă de balustradă după ce făcu o piruetă, știindu-se neobservată, îmi dădui seama că nu mă vede, asta mă miră foarte mult, se pregătea să plece la biserică. Aș fi vrut să-i vorbesc, mi-era teamă, nu mă văzuse, s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pe Rachel. Unde e? — Se ascunde. — LA NAIBA, nu mă ascund! Meditez, LA NAIBA! Vocea lui Rachel se auzea de undeva de deasupra noastră. Ne-am uitat cu toții în sus. Stătea întinsă pe burtă la etaj, cu nasul lipit de balustradă. Nu era nevoie să bați atâta drum pentru că mă mărit cu el orice-ar fi! Cum se împacă principiile tale feministe cu o fustă așa de scurtă? Nu mă îmbrac pentru bărbați, mă îmbrac pentru mine. Da, sigur, a rânjit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
că nu poate să doarmă liniștit dacă nu mi-a spus „te iubesc“ de șaizeci de ori. De ce tocmai de șaizeci? — Dacă ar fi depășit, zicea că o să mi se urce la cap. —Oau. Stai. S-a agățat de o balustradă și a gemut și a icnit până când a trecut o nouă contracție. Apoi s-a îndreptat și a zis: —Spune-mi cinci lucruri frumoase despre el. Haide, m-a îndemnat, când părea că o s-o refuz. Nu uita, m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ger și el a fost așa drăguț și nu m-a lăsat să vin cu el pentru că nu voia să merg și eu prin frig... Deodată plângeam în hohote. Atât de tare încât a trebuit să mă sprijin de o balustradă, întocmai cum făcuse Jacqui când simțise contracția. Am plâns și am plâns în timp ce îmi aminteam cum ieșise în frig. Am plâns atât de tare încât am simțit că mă sufoc. Jacqui m-a masat pe spate și, când a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
doi gladiatori, din cap până în picioare. Așteptă ca ei să-i confirme că sunt gata, apoi privi spre pulvinar. Vitellius, căci el era editor al luptelor de gladiatori, se ridicase deja. Valerius văzu că se sprijinea cu o mână de balustradă, iar cu cealaltă flutura o batistă albă. După o clipă, Vitellius lăsă batista să cadă și se auziră acordurile orgii și ale flautului. Spectacolul putea începe. O melodie gravă răsună în amfiteatru; mulțimea amuți. Cei doi gladiatori se înfruntau. Skorpius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de braț, neînțelegând de ce sentimentele mulțimii se schimbaseră iar. În arenă, Salix și Skorpius rămăseseră nemișcați, în așteptarea unui verdict mai important. Verdictul lui Vitellius... Cuprins de o bănuială cumplită, Valerius se uită spre pulvinar. Îl văzu pe Vitellius lângă balustradă. Din gestul lui înțelese, așa cum înțelesese și mulțimea, că Vitellius cerea moartea lui Salix. Vitellius voia ca Salix să fie sacrificat. Cum putea el, editor al acelor lupte, să nu țină seama de cererea publicului? Cum putea să ceară moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cor de înjurături pentru că-i împingea și-i lovea cu coatele pe ceilalți, cu privirea fixă și buzele strânse din cauza mâniei. Nu-l recunoscu pe cel pe care încercase să-l acuze de moartea preotesei nici măcar atunci când Valerius sări peste balustradă, intră în pulvinar și se repezi la el. Vitellius căzu de pe tricliniu. Nu apucă să se întrebe de ce nimeni nu-l oprea pe nebunul acela; simți mâinile lui Valerius în jurul gâtului, căutând scobitura traheii, apăsând. Simți cum gâtul îi ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
apoi se așeză pe jos, în praf, uitându-se la Hyrpus. — Ajunge. — Duceți-l înapoi în celulă, ordonă Hyrpus. Privi spre vilă. Era convins că Manteus urmărise scena; îl văzu printre coloanele care împodobeau fațada primului etaj. Se sprijinea de balustradă, dar de data asta nu era singur. Lângă el stătea un bărbat cu părul scurt, alb și fața arsă de soare. Asemenea unui zeu gata să intervină, observa terenul de antrenament și, mai ales, pe Valerius, pe care doi paznici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
fața arsă de soare. Asemenea unui zeu gata să intervină, observa terenul de antrenament și, mai ales, pe Valerius, pe care doi paznici îl scoteau din arenă. 29 — Instructorii tăi nu sunt de bună calitate, dragul meu Manteus. Sprijinit de balustrada vilei lui Manteus, Proculus continua să observe ce se întâmpla jos, în arena pentru antrenamente. — Vezi câte greșeli fac? — Sunt cei mai buni de pe piață, răspunse Manteus sec. Nu mai sunt maeștri de excepție, ca tine. Vremurile s-au schimbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
făcut arena asta. Restul vilei l-am transformat în locuințe pentru doctores, infirmerie, săli de arme... Doar băile și bucătăriile au rămas neschimbate. Pivnițele au devenit celule pentru gladiatori. — Ai dreptate că vremurile se schimbă, bătrâne. Proculus se îndepărtă de balustradă și îi oferi brațul lui Manteus, care era mai înalt cu un cap decât el. — Hai, sprijină-te de mine. Văd că guta continuă să te chinuiască. Încruntat, Manteus se trase în lături și intră în sală înaintea lui Proculus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]