6,215 matches
-
inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămânilor, care le Înghețase susurul sângelui În vene. Numai că, dăinuind În jilăveala grotei și În tihneala trupului, Înfundați În cenușa uitării și În vâltoarea vedeniilor, lor le creștea părul, ca și barba, ca și puful de pe trup și de la subsuori, iar pe nevăzute, așa cum doar apa zidește și năruie pe nevăzute, noaptea le trosneau unghiile, creșteau și ele. 2. Cel mai tânăr, cel care avea trandafirul În inimă și care zăcea Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
rostire, un vis care se supune zicerii, care se lasă adulmecat și deslușit, un vis mai viu decât trezia, un vis pe care‑l visează doar răposații, un vis ce nu se lasă ras cu briciul cu care‑ți razi barba, căci imediat țâșnește sângele, căci tot ce faci e doar mărturia treziei și a deșteptării, În el pielea sângerează, și inima sângerează, În el freamătă bucuria trupului și a sufletului, În el nu există altă minune decât viața; din somnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
mulțimea le lumina pașii și calea, cântând laolaltă Întru Slava Domnului. În frunte Îl purtau pe Ioan, cuviosul păstor; cu mâinile Împreunate a rugă Își șoptea o rugăciune simplă, atât de dragă Domnului; apoi urma Malhus cel cu lunga‑i barbă cânepie, Îl Înfășuraseră și pe el cu straie țesute În fir de aur, iar imediat venea legănat ca‑ntr‑o luntre, pe umerii vânoși ai purtătorilor săi, el, Dionisie. Oare și ăsta fusese tot vis? Și atunci văzu capetele rase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
În Întâmpinarea Împăratului! - Nu, ăsta nu mai era vis; mai avea Încă În urechi glasul acela, deci nu atât chipul, ci glasul extaziat, Înfiorat de teamă ori de ardoare. „Oh, fiți binecuvântați!“ Deodată, cum stătea nemișcat În car, văzu o barbă roșiatică și niște ochi albaștri ai unui tânăr care se aplecă deasupra lui de‑a curmezișul, deci cu chipul răsturnat peste fața sa, care, Îndoit peste el, Îi lua tot soarele. „Oh, fii binecuvântat!“ Oare lui, lui Dionisie, Îi vorbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Îi mai jucau o farsă? Privind neîncrezător În ochii tânărului observă cum ochii aceia temători, oarecum rușinați, Îi căutau privirea cu o semeție tinerească. Și văzu Dionisie, privindu‑l pierit, văzu cum buza de sus i se mișca laolaltă cu barba roșiatică, deslușind din gura tânărului aceleași vorbe, Înainte ca auzul să‑i dea de știre: „Oh, fii binecuvântat!“ Dacă era o batjocură, o Împunsătură, dacă era glasul visului său lăuntric ori glasul nălucirii sale lăuntrice? Iar Dionisie: „Cine ești?“ cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și ăsta era tot vis? Buzele acelea fremătânde și bărbia tremurătoare? „Decie nu e stăpânul meu!“ se pronunță el, așteptând să audă răgetul leilor. Numai că iată, de cum Închise ochii să poată auzi mai bine răgetul leilor, chipul tânărului cu barba roșiatică se făcu nevăzut, iar deasupra sa se ivi iarăși denecuprinsul cerului. 17. Dintr‑odată se lăsă o liniște deplină, care va spulbera sâcâitoarele bocete și cântări ale mulțimii; Încetase și scârțâitul, smucitura roților prin hârtoape: carul se oprise locului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și care li se alătura uneori. Se zicea că Nilus ar fi fost tatăl fetiței. (La ședințele de spiritism ținute de prietenii lui Nilus, fetița le slujea drept medium.) Îi vedeam deseori plimbându‑se Împreună. Nilus era la mijloc, cu barba sa albă și lungă, Într‑o rubașcă de culoare deschisă, Încins la brâu cu o funie, precum călugării. Cele două femei mergeau de o parte și de alta a lui, sorbindu‑i vorbele. Fetița, Însoțită de mamă, se ținea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
Necuratului. Într‑o zi, un pluton de encavediști va bate În miez de noapte la porțile mănăstirii. Lanterna va lumina chipul părintelui Serghei, lipit de‑o coastă de femeia lui și de cealaltă de soba caldă. Îl vor Înșfăca de barbă și‑l vor trage din pat. Monarhul‑protector care Îl salvase odată, de data aceea nu mai apăruse. Serghei Aleksandrovici Nilus va muri de infarct Într‑un lagăr, la Începutul anului 1930, neaflând niciodată că Antichristul său pregătise masacrul care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
din pricina folosirii majusculelor, de prozodia simboliștilor: „Dacă Îl veți Întâlni vreodată În Viață, mă Îndoiesc că‑l veți suspecta de ceva, Întrucât nimic din Ținuta sa nu‑i trădează menirea tenebroasă. Corpolent, dinamic, totdeauna cu un surâs pe buze, cu barba În formă de potcoavă, cu ochi vii, aducea mai degrabă cu tipul juisorului decât cu tipul rus, corintian. Indiferent de slăbiciunea sa față de micuțele pariziene, el era, fară Îndoială, unul dintre cei mai destoinici Organizatori din câți existaseră În zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
de mine depind peste treizeci de vieți, observă căpitanul Mararei. Însă atunci când sunt acasă, îi dedic tot timpul meu. Trebuie să înțelegi că, atunci când navighezi, esti căsătorit doar cu marea, căci altfel riști să te trădeze. Schița un semn cu barbă, arătându-i apele liniștite. Acum, de pildă, pare calmă și inofensiva, dar mă tem că încearcă să ne joace o festă. Tapú Tetuanúi cerceta îndelung oceanul, care părea o oglindă, si cerul, care nu se diferenția cu nimic de cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
din tufișurile de lângă trotuar. În brațe, ca pe o minge uriașă, purta un sac menajer negru, prin găurile căruia se scurg cămăși de flanelă în carouri. Uitându-se la Veriga Lipsă, dar vorbind lateral. spre Contele Calomniei, Tovarășa Lătrău spuse: — Barba lui parcă-i un animal din ălea pe care le vâna Hemingway... Lumea asta cufundată în vise, toți ăștia ne-ar crede nebuni. Oamenii ăștia care-s încă în așternut or să mai doarmă vreo oră, apoi or să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ne-am întâlnit întâia oară într-o cafenea. Noi: fețele care am ajuns în finală. Chiar și atunci Contesa Clarviziune își purta turbanul caracteristic. Ducele Vandalilor, părul blond prins în coadă de cal. Veriga Lipsă, nasul lung atârnându-i și barba întunecată și sălbatică. Așa cum azi oamenii vorbesc despre Villa Diodati, în viitor vor vorbi despre cafeneaua noastră. Oamenii care nici măcar n-au văzut anunțul vor jura că au fost acolo. Ei, deștepții care n-au fost de acord să meargă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
din podeaua de beton. — Intrăm în grevă, spune țârul de Sfânt Fără-Mațe. Nu scriem nici o chestie d-aia trăsnet, gen Frankenstein, până nu primim căldură. În dimineața asta: fără căldură. Fără apă caldă. Fără hrană. — Ascultă, madam, spune Veriga Lipsă. Barba lui aproape o zgârie pe doamna Clark în frunte, atât de aproape stă de ea, în holul îngust spre care dau cabinele. Își vâră degetele unei mâini sub reverul halatului de baie. Aplecându-se, apăsându-i sânii cu pieptul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
-ți mai stea gândul la cât ești de flămând. Veriga poartă o robă de episcop, din brocart țesut cu fire de aur la margini, însă de sub guler îi ies smocuri de păr negru. Poartă o perucă pudomnișoarată care îi face barba neîngrijită și capul pătrat să pară de două ori mai mari. Pe lângă coada lui de cal, Ducele Vandalilor mai poartă cămașă și pantaloni de piele cu franjuri lungi, fluturându-i din fiecare cusătură. Își mestecă guma cu nicotină. Mama Natură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
râdă. Porni să se plimbe prin cameră, gesticulând. Nu glumesc, Luana. Nu există Moș Crăciun. Este, într-adevăr, sărbătoarea Crăciunului, nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, lumea merge la biserică dar Moș Crăciun, el, bătrânul îmbrăcat în haină roșie și cu barbă mare, albă, nu există! Sub hainele frumoase și barba din vată se ascunde un om ca toți oamenii, unchiul Dali, mai exact, mascat, ce-i drept, foarte reușit. Își schimbă vocea, se cocoșează de spate, să pară mai mic, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
glumesc, Luana. Nu există Moș Crăciun. Este, într-adevăr, sărbătoarea Crăciunului, nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, lumea merge la biserică dar Moș Crăciun, el, bătrânul îmbrăcat în haină roșie și cu barbă mare, albă, nu există! Sub hainele frumoase și barba din vată se ascunde un om ca toți oamenii, unchiul Dali, mai exact, mascat, ce-i drept, foarte reușit. Își schimbă vocea, se cocoșează de spate, să pară mai mic, își schimbă până și ghetele în fiecare an, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
nu altcineva. Prostuței ăleia de Ema îi este așa de frică, încât nu l-a dibuit nici până acum. Anul trecut am râs teribil de el. Mama și tata l-au lăsat să se creadă nedescoperit, l-au tras de barbă și i-au pus piedică. Smocul de vată i se desprinsese și era tare caraghios să-l vezi cum se chinuie să-l țină acolo unde îi era locul. Unchiul Dali a ieșit foarte mândru de prestația lui. Se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
armată de puradei gălăgioși și flămânzi. Visa atâtea pentru Luana, știa să facă atât de multe! Compunea cântecele și poezii, cupletele din spectacole erau creația ei. Cel din seara aceea îl începu Ema, așezată pe un scaun cu vioara sub barbă. Cum să iei din pod o cioară Când e tristă și fugară Și când, bătrână, abia se mișcă Ca o roată de morișcă ce deodată s-a stricat? Haideți, spuneți, nu-i păcat? Ciupi coardele și vioara făcu: "Scârț-Scârț!" Intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Profesoara de algebră întoarse privirea spre fereastră. Făcu spre tânărul din prima bancă: Du-te și adu-l pe măscăriciul ăla aici. Ernest intră surâzând. Cum te cheamă? îl întrebă. ...Fănică Fântânel. Studenții izbucniră în râs. Profa se scărpină în barbă și-l analiză din cap până-n picioare. "Fântânel" era încălțat cu adidas "Puma", marfă de negăsit la acea vreme în România, înțolit în blugi strâmți și cămașă de velur, ultimul răcnet. Bine, Fănică, ai reușit să-mi dezmorțești fețele astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Privi la un moment dat în spate și Luana se cutremură. O săgetară doi ochi verzi ca de viperă, lungiți sub sprâncene creionate subțire, se întinse spre ea o pereche de buze groase, diforme și un ditamai negul țâșni din barbă, s-o facă să tremure de oroare. -Ai cunoscut, vreodată, mizeria morală a oamenilor, domnișoară Leon? o întrebă una dintre femei. Se ciocnise de ceva fărâme dar se abținu să detalieze. Ei bine, ai ocazia să cunoști exemplarul cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
c-o ținea de mână. Printr-un concurs de împrejurări, locul lui Radu se nimeri lângă al noii angajate. Agasată de bârfele magazinerei, ce-i ședea în dreapta, la adresa ținutelor celor prezenți și de saltul de neoprit al îngrozitorului neg din barbă, la primele acorduri ale muzicii Luana se întoarse spre inginer și-l invită la dans. În clipa în care își apropiară trupurile și își uniră mâinile, se petrecu ceva de neînchipuit. O amețeală tainică și un simțământ de împlinire îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
faptul că-mi vine cu toate mizeriile, legate de coșul cu gunoi, mirosul de mâncare, sau alte năzdrăvănii e una. Dar am aici un referat în care spune că plângeți necontrolat, apoi râdeți pe neașteptate, cântați și..., se scărpină în barbă, cu sprâncenele ridicate, încercând să-și ascundă zâmbetul -, ....citez: "se învârte prin birou, valsând mărunt, dând dovezi clare că e labilă psihic". Șefa dumneavoastră propune să solicit un examen medical. Se uitară unul la altul prostiți. Luana nu știu ce să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
a Luanei cu o naturalețe care-l dezarmase, transpunându-l într-o telenovelă în care fostele iubiri ori relații erau perfect normale. Pe un altul, Radu Noia l-ar fi trântit de toți pereții. În fața Iulianei muțea, ascunzându-și în barbă nemulțumirea. Doamnei Darie puțin îi păsa ce se petrece în sufletul lui. Copil neînțărcat, încăpățânat și fără minte, el trebuia să se maturizeze și să priceapă că trecutul reprezintă o realitate de care nu poți fugi. Repetatele mustrări, legate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
văzu ridicând piciorul, rotindu-se, pălmuind cu talpa, în plin și cu sete, obrazul bubos și negru al Nuții Cordel. Își imagină negul oribil, plin de păr, de care madam Cordel ar fi dat orice să scape, sărindu-i din barbă și pălăria cocoțată prostește în vârful capului rostogolindu-se după el. O lăsă în biroul directorului să-și primească pedeapsa, fericită s-o știe dispărută din viața ei. În aerul rece de afară, pe cărarea albită de prima zăpadă, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ziar literar clandestin, așa că i-am dat numele meu, ca să pornim Într-un fel. — Pe urmă am avut eu o sclipire, a zis un tânăr foarte arătos, cu plete căzute În șuvițe fine până aproape de umeri. Încercase să-și lase barba să-i crească, dar nu-i reușise decât mustăcioara și barbișonul. Z, am strigat eu, ultima literă a alfabetului, necunoscută, misterioasă, aproape nefolosită! Titlul ideal. — Vezi tu, Awie e poetul nostru, l-a prezentat Z. — Z e la coada alfabetului
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]