697 matches
-
folosească în princpal barjele fluviale pentru transportarea trupelor și materialelor. Barjele ar fi limitat volumul pieselor de artilerie și numărul tancurilor care ar fi putut fi transportate pe insulă și ar fi limitat operațiunilor doar pentru perioadele cu mare calmă. Barjele fluviale nu erau proiectate să fie folosite pe mare și, chiar și în condiții meteorologice perfecte s-ar fi deplasat încet, fiind vulnerabile la toate tipurile de atac. În plus, nu exista nici măcar un număr suficient de mare de barje
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
Barjele fluviale nu erau proiectate să fie folosite pe mare și, chiar și în condiții meteorologice perfecte s-ar fi deplasat încet, fiind vulnerabile la toate tipurile de atac. În plus, nu exista nici măcar un număr suficient de mare de barje pentru trasportul primului val de invazie, cu atât mai puțin pentru transportul valurilor următoare și a echipamentelor acestora. Germanii aveau nevoie să cucerească imediat un port, un lucru puțin probabil dată fiind capacitatea defensivă ridicată a apărării de coastă britanice
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
însă gata pentru Operațiunea Leul de Mare din 1940, primele fiind lansate la apă abia în aprilie 1941. Dat fiind faptul că a avut la dispoziție doar două luni pentru organizarea unei flote de invazie, "Kriegsmarine" a ales să convertească barje fluviale în vase de debarcare. Au fost rechizițonate 2.400 de barje din întreaga Europă, (860 din Germania, 1.200 din Olanda și Belgia și 350 din Franța). Dintre acestea, doar 800 erau autopropulsate, restul urmând să fie remorcate. Pentru
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
la apă abia în aprilie 1941. Dat fiind faptul că a avut la dispoziție doar două luni pentru organizarea unei flote de invazie, "Kriegsmarine" a ales să convertească barje fluviale în vase de debarcare. Au fost rechizițonate 2.400 de barje din întreaga Europă, (860 din Germania, 1.200 din Olanda și Belgia și 350 din Franța). Dintre acestea, doar 800 erau autopropulsate, restul urmând să fie remorcate. Pentru Operațiunea Leul de Mare au fost disponibile două tipuri principale de barje
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
barje din întreaga Europă, (860 din Germania, 1.200 din Olanda și Belgia și 350 din Franța). Dintre acestea, doar 800 erau autopropulsate, restul urmând să fie remorcate. Pentru Operațiunea Leul de Mare au fost disponibile două tipuri principale de barje. Primul era "peniche" de 360 t, lungă de 38,5m, iar cel de-al doilea era "Kampine" de 620 t și 50 m lungime. Germanii au rechiziționat 1.336 barje clasificate ca "peniches" și 982 considerate "Kampinen". Pentru simplificarea evidențelor
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
Leul de Mare au fost disponibile două tipuri principale de barje. Primul era "peniche" de 360 t, lungă de 38,5m, iar cel de-al doilea era "Kampine" de 620 t și 50 m lungime. Germanii au rechiziționat 1.336 barje clasificate ca "peniches" și 982 considerate "Kampinen". Pentru simplificarea evidențelor, germanii au considerat că orice barjă de până la 360 t erau de „tipul A1”, iar cele mai mari de atât erau de „tipul A2”. Asigurarea de sprijin primelor valuri de
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
t, lungă de 38,5m, iar cel de-al doilea era "Kampine" de 620 t și 50 m lungime. Germanii au rechiziționat 1.336 barje clasificate ca "peniches" și 982 considerate "Kampinen". Pentru simplificarea evidențelor, germanii au considerat că orice barjă de până la 360 t erau de „tipul A1”, iar cele mai mari de atât erau de „tipul A2”. Asigurarea de sprijin primelor valuri de debarcare de către blindate era o problemă critică pentru planificatorii operațiunii. Aceștia au depus eforturi importante pentru
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
de atât erau de „tipul A2”. Asigurarea de sprijin primelor valuri de debarcare de către blindate era o problemă critică pentru planificatorii operațiunii. Aceștia au depus eforturi importante pentru găsirea unor soluții parctice pentru debarcarea tacurilor pe plajele de invazie. Deși barjele de tip A puteau să debarce tancuri de dimensiuni medii pe plajele deschise, acest lucru putea fi făcut doar în timpul refluxului, când vasele de transport erau pe pământ ferm. Timpul necesar ansamblării rampelor externe presupunea că atât blindatele cât și
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
acesteia din urmă. Tunul de 280 mm și mitraliera erau operaționale chiar și în timpul în care tancul își croia drumul prin apă. Dată fiind lățimea marea a tancului dotat cu flotoare, "Schwimmpanzer II" putea fi lansat doar de la bordul unor barje modificate, printr-un bocaport de la pupa. Germanii au transformat 52 de tancuri obișnuite în blindate amfibii mai înainte ca operațiunea să fie contramandată. "Tauchpanzer", cunoscut și ca "U-Panzer" ori "Unterwasser Panzer" (tanc subacvatic) era un tanc mediu Panzer III ori
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
Aerul necesar funcționării motorului și supraviețuirii echipajului era aspirat în tanc printr-un furtun lung de 18 m, ținut la suprafața apei de un flotor. De flotor era atașată și o antenă, care permitea comunicația radio dintre echipajul tancului și barja de transport. Motorul tancului fusese modificat pentru ca să permită răcirea cu apă de mare, iar țevile de eșapament erau prevăzute cu supape de descărcare. Apa infiltrată în tanc putea fi eliminată cu pompe interioare. Navigația sub apă era făcută cu ajutorul unui
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
apă de mare, iar țevile de eșapament erau prevăzute cu supape de descărcare. Apa infiltrată în tanc putea fi eliminată cu pompe interioare. Navigația sub apă era făcută cu ajutorul unui giroscop direcțional și cu ajutorul instrucțiunilor radio date de operatori de pe barjele de transport. Testele făcute la sfârșitul în iunie și iulie la Schilling, lângă Wilhelmshaven, au arătat că tancul submersibil funcționa corespunzător când se deplasa pe fundul mării. În momentul în care se opreau din orice motiv, tancurile aveau tendința să
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
contrabalansarea tancurilor și faptul că vasul trebuia ancorat pentru prevenirea răsturanări în timpul plasării blindatului cu ajutorul unor macarale pe rampele laterale de lansare erau marile probleme care nu puteau fi rezolvate. Aceste dificultăți au dus la conceperea unui tip nou de barjă. Până la sfârșitul lunii august, germanii au transformat 160 de Panzer III, 42 Panzer IV și 52 Panzer II în tancuri amfibii. Astfel, cel puțin pe hârtie, germanii dispuneau de 254 de blindate, aproximativ o divizie de blindate. Tancurile erau împărțite
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
care se lucra încă din 1935. Proiectul original fusese gândit ca vehicul de sprijin pentru trupele de pontonieri. Trei astfel de tractoare au fost alocate detașamentului 100 blindate ca parte a forțelor de invazie. Tractoarele urmau să tragă pe plajă barjele fără sistem propriu de propulsie și să remorcheze vehiculele prin nisipul plajelor. De asemenea, tractoarele urmau să transporte provizii în perioada celor șase ore de reflux, când barjele nu mai pluteau. Transportul trebuia făcut cu o remorcă amfibie cu o
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
ca parte a forțelor de invazie. Tractoarele urmau să tragă pe plajă barjele fără sistem propriu de propulsie și să remorcheze vehiculele prin nisipul plajelor. De asemenea, tractoarele urmau să transporte provizii în perioada celor șase ore de reflux, când barjele nu mai pluteau. Transportul trebuia făcut cu o remorcă amfibie cu o capacitate de 10-20 t, tractată de "Landwasserschlepper". Generalul Halder a urmărit o demonstrație a utilizării "Landwasserschlepper" și a remorcii sale pe 2 august 1940 pe insula Sylt. Generalul
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
o demonstrație a utilizării "Landwasserschlepper" și a remorcii sale pe 2 august 1940 pe insula Sylt. Generalul, deși a avut obiecțiuni cu privire la înălțimea mare a vehicului în timpul deplasării pe uscat, a recunoscut utilitatea prototipului. Au existat propuneri pentru dotarea fiecărei barje de invazie cu unul sau două tractoare amfibii, dar producția a fost abandonată până în cele din urmă. Înaltul Comandament German (OKH) a plănuit inițial o invazie pe scară mare, cu debarcarea a 40 de divizii în regiunea de la Dorset până la
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
ar fi reușit să perturbe în mod serios transporturile germane peste Canalul Mânecii. În perioada 19-26 septembrie 1940, condițiile meteorologice în regiunea Canalului Mânecii une ar fi trebuit să aibă loc invazia au fost în general bune. Traversare Canalului, chiar și cu barjele fluviale modificate, în condițiile în care marea a rămas puțin agitată. Vântul a bătut moderat pentru tot restul lunii și nu ar fi împiedicat primul val de debarcare să își îndeplinească obiectivele în cele zece zile prevăzute în planul inițial
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
mai favorabile traversării Canalului Mânecii de către flota de invazie. La sfârșitul lunii octombrie, (după cum arată documentele serviciilor meteorologice britanice), vântul a început să bată cu putere din sud-vest. Vântul cu forța 8 ar fi împiedicat orice încercare de debarcare efectuată cu barje fluviale modificate Serviciile germane de spionaj au înregistrat mai multe eșecuri, printre altele și datorită succesului înregistrat de [[MI5]] în convingerea unor spioni să lucreze ca agenți dubli și să furnizeze informații eronate germanilor. În vreme ce unele dintre informațiile greșit nu
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
râurile Meuse și Scheldt. De asemenea, Canalul Albert face legătura cu Canalul Dessel-Turnhout-Schoten. Canalul Albert are o adâncime standard de 3,4 m și o lățime de maximum 6,7 m. Vasele cele mai mare care pot folosi canalul sunt barje de cel mult 10.000 t, mult mai mici decât cele care navighează pe Rin sau Dunăre, sau cele care folosesc căile navigabile din SUA sau Canada. Între Antwerp și Liège diferența de nivel este de 56 m. De-a
Canalul Albert () [Corola-website/Science/333782_a_335111]
-
Văzând că japonezii se retrag, unul dintre cei doi comandanți ai cavaleriei coreene a decis să traverseze râul în urmărirea lor. În sezonul uscat adâncimea râului Imjin scade foarte mult așa încât cavaleria a reușit că treacă râul fără să folosească barje. Urmărind japonezii care se retrăgeau cavaleriștii coreeni au pierdut ordinea. Urmărirea a devenind dezorganizată pe calea spre Munsan. Lupta s-a transformat într-un alt episod asemănător cu bătălia de la Chungju. Când marea parte a cavaleriei coreene a intrat în
Războiul Imjin () [Corola-website/Science/333136_a_334465]
-
soldați evacuați la Dunkerque unul a căzut prizonier de război. Majoritatea acestor prizonieri au fost trimiși în marșuri forțate spre Germania lungi de pânăla 20 de zile. Alți soldați au mărșăluit până în porturile râului Scheldt, de unde au fost îmbarcați în barje cu direcția Ruhr și de aici mai departe pe calea ferată până în lagărele de prizonieri din Germani. Marea majoritate a prizonierilor (în general cei cu gradul militar mai mic decât cel de caporal) au lucrat pentru următorii cinci ani în
Corpul Expediționar Britanic (Al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/332226_a_333555]
-
stâng au traversate râul și au pătruns în pozițiile defensive franceze din fața Donchery la 20:00. Tirurile puternice ale francezilor din forturile din fața Donchery de pe malul sudic al Meusei au continuat. În jurul orei 22:20, germanii au traversat râul cu barjele în plin întuneric aducând întăriri capului de pod cucerit de tanchiști în regiune. Procedând la fel cu Divizia a 2-a, Divizia a 10-a Panzer își detașase artileria grea în sprijinul vecinilor. Divizia a mai rămas cu doar 24
Bătălia de la Sedan (1940) () [Corola-website/Science/333854_a_335183]
-
și punea direct degetul pe Petromidia. S-au încercat apoi diferite forme de privatizare, când a venit firma turcească Akmaya. Atunci a trebui să facem tărăboi ca să se anuleze contractul pentru că într-un an și jumătate nu aduseseră decât o barjă de țiței. Și s-a găsit o soluție de privatizare cu Rompetrol unde era Patriciu și alți doi investitori. Pentru noi, ca lucrători pe această platformă, a fost o mană cerească. În momentul în care s-a făcut privatizarea cu
Un lider sindical acuză: Statul român pune în pericol locurile de muncă by Editura DCNEWS Team () [Corola-website/Journalistic/103965_a_105257]