1,594 matches
-
verzi-albăstrui își lipeau pântecele reci de pietrele încinse, pândind din ochi zborul suspendat al libelulelor. Curgerea râului era înfrânată de memoria izvorului și însuflețită de speranța mării". Sau, în bogăția amețitoare de culori ale iarmarocului: "Cataligarii pășeau peste omenire ca berzele peste broaște". Cel mai reușit capitol îmi pare cel în care se vorbește despre mirajul oglinzii: "Avea convingerea că oglinda, mai mult decât reflectă, devorează lacomă sufletul și vlaga celui oglindit". Din apele adânci ale oglinzii, bătrânul Arhivar face să
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
dispariția și punerea în mormânt, clipă cu clipă. Iar eu voi cugeta asupra morții, a dezastrului iremediabil al tuturor planurilor și la ceea ce mi se pregătește mie. Și unul și celălalt vom exploata pe Viky. Pe cer, un șirag de berze. Madame Pitpalac glumește: "A venit toamna, se duc sezoniștii!" Preocupați cu boala lui Viky, care ne ține jumătate din fiecare zi la Cavarna, Ahmed nu mai are pentru noi importanța de odinioară. Noaptea ne întoarcem obosiți, copleșiți de soarta lui
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
de un lanț și altul călărind un porc înnebunit de spaimă, pe care-l înțepau, făcând animalul să grohăie și să guițe a moarte și pe gospodari să se înghesuie să vadă ce se întâmplă. Cataligarii pășeau peste omenire ca berzele peste broaște. Simulau căderea, umplând de groază vădanele, care-și trăgeau broboadele negre peste ochi și plecau în grabă afurisind, scuipând în sân și bătând cruci mărunte. O matahală de femeie, concubina starostelui, probabil, într-un costum de catifea vișinie
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
după dorință. Maestrul își vâra apoi capul sub pânza neagră a aparatului, formând corp comun cu acesta o simbioză ciudată om aparat, un monstru compozit cu două picioare, bust, mâini, cap paralelipipedic de lemn, susținut de alte trei picioare de barză cu câte un deget de fier înfipt în țărână și un singur ochi sticlos în mijlocul feței pătrate, care privea fix și lipsit de expresie. Tulburat de actul magic la care lua parte, precupețul trebuia să stea nemișcat câteva minute, fără
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
verzi-albăstrui își lipeau pântecele reci de pietrele încinse, pândind din ochi zborul suspendat al libelulelor. Curgerea râului era înfrânată de memoria izvorului și însuflețită de speranța mării". Sau, în bogăția amețitoare de culori ale iarmarocului: "Cataligarii pășeau peste omenire ca berzele peste broaște". Cel mai reușit capitol îmi pare cel în care se vorbește despre mirajul oglinzii: "Avea convingerea că oglinda, mai mult decât reflectă, devorează lacomă sufletul și vlaga celui oglindit". Din apele adânci ale oglinzii, bătrânul Arhivar face să
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pițigăiat, imnul austriac... Tatiana umbla orbecăind prin casă. Se fâțâia de ici-colo, mergând de la cuptor până la ușă, de la ușă până la masă, de la masă până la pat și Înapoi. Își făcea de lucru prin ogradă, hârșâindu-și pașii prin praf. Orbecăind, amenința berzele cu bastonul. Le lua drept ciori. „Crrr, le striga, duceți-vă la vărsătoare... Acolo veți găsi tot ce poftiți...“ Începea să confunde lucrurile. La Început, confundă masa cu scaunul, lingurile cu furculițele. Cuțitele cu pâinea. Sarea cu oțetul. Smântâna cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
insectele, ne metamorfozăm În insecte și adoptăm și modul lor de viață. Pe loc ne acoperim de cruste și elitre. Dacă ne interesează, de pildă, cum se comportă un cocostârc În vremea rutului (vizitatorul aruncă o privire spre cuibul de berze ce Încununa ca un turban stâlpul de telegraf din fața casei, unde se stătea o barză picior peste picior, clămpănind din ciocu-i lung, muiat parcă Într-o vopsea roșie ca sângele), ne metamorfozăm Într-un cocostârc și-l ajutăm să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
acoperim de cruste și elitre. Dacă ne interesează, de pildă, cum se comportă un cocostârc În vremea rutului (vizitatorul aruncă o privire spre cuibul de berze ce Încununa ca un turban stâlpul de telegraf din fața casei, unde se stătea o barză picior peste picior, clămpănind din ciocu-i lung, muiat parcă Într-o vopsea roșie ca sângele), ne metamorfozăm Într-un cocostârc și-l ajutăm să se Împerecheze... Și asta, cum să-ți spun, Într-o fracțiune de secundă. Cât ai clipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
lume, care Încotro. Ce rost mai avea să păzești acum fâșia de pământ ce despărțea o țară de alta, dacă până și granița dintre viață și moarte fusese desființată!? Copiii nu se mai nășteau, În schimb se Înmulțiseră peste măsură berzele. Pe fiecare stâlp de telegraf era un cuib, pe fiecare horn, pe fiecare copac mai răsărit sau cumpănă rămasă În picioare. Clămpăneau din ciocurile lor lungi și roșii, acompaniind toaca și bătăile clopotelor ce vesteau sosirea vecerniei. În zori Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
lighioane, pe care le lepădau prin curți sau Își hrăneau pe acoperișuri progeniturile tot mai nesătule, ce creșteau văzând cu ochii. Puiau de trei ori pe vară, iar puii, la rândul lor, aduceau alți pui, astfel că satul colcăia de berze. Rămâneau până toamna târziu și abia viscolul le Îndemna să plece spre țări calde. Nu plecau Însă toate, unele rămâneau să ierneze În sat, stând cocârjate, cu ciocul Înfundat sub pene, pe acoperișurile ninse ale caselor, hrănindu-se cu fumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
chiar se Înarmaseră cu prăjini lungi, pe care le agitau pe ulițele satului, fălindu-se că vor dărâma rând pe rând toate cuiburile. Dar teama de incendii Îi făcea să dea Îndărăt. Din moși-strămoși se știa că de cuibul de barză nu ai voie să te atingi, altfel Îți ia casa foc. Berzele erau creaturi pașnice, dar răzbunătoare. Dacă le stricai cuibul, aduceau tăciuni aprinși În cioc și le aruncau pe acoperiș. Așa că oamenii preferară să suporte lighioanele pe care le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
satului, fălindu-se că vor dărâma rând pe rând toate cuiburile. Dar teama de incendii Îi făcea să dea Îndărăt. Din moși-strămoși se știa că de cuibul de barză nu ai voie să te atingi, altfel Îți ia casa foc. Berzele erau creaturi pașnice, dar răzbunătoare. Dacă le stricai cuibul, aduceau tăciuni aprinși În cioc și le aruncau pe acoperiș. Așa că oamenii preferară să suporte lighioanele pe care le lepădau păsările prin curți și Închideau ochii la clămpăniturile pe care mulțimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
un fel de preludiu la vreme de seară, privind cu teamă cuiburile mari cât niște anvelope de tractor ce acopereau În lung și În lat satul. Mulți Își aduceau aminte că, Înainte de colectivizare, satul fusese invadat de ciori. Acum veniseră berzele. Oare era acesta un semn de bun augur!? Nu cumva le punea din nou bunul Dumnezeu credința la Încercare!? Străinul venit din nu știu ce Îndepărtată galaxie Îi Îndrugase Mașei verzi și uscate despre trup și suflet și despre tot felul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Mașa nu știa cum și cât se Înmulțise lumea Înainte de potop, pe semne, Își zicea, că trebuia să se fi Înmulțit cum se Înmulțiseră ciorile Înainte de colectivizare, că nu mai Încăpeai În sat de ele, sau cum se Înmulțeau acum berzele, că a trebuit să trimită puhoi de apă ca să-i mai stârpească. Acum Însă nu mai era nevoie de nici un potop, În satul ei omenirea pierea de la sine. Se stingea ca un foc spuzit. Prin urmare, nu mai era nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
În fiecare an. În jurul ei oamenii se răreau Încetul cu Încetul. Dintre cei pe care-i cunoscuse În copilărie mai trăiau câțiva. Vremurile se schimbaseră și ele. Mai Întâi veniseră invazia de ciori și colectivizarea, apoi locul ciorilor Îl luară berzele. Pământul le-a fost confiscat și din nou restituit. Dar cine mai avea acum nevoie de pământ!? Satul Îmbătrânise. Livezile se acoperiseră de omizi, curțile de bălării. Bisericile căzuseră și ele În ruină. În locul ciorilor, pe câmp umblau acum fâlfâind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
și din nou restituit. Dar cine mai avea acum nevoie de pământ!? Satul Îmbătrânise. Livezile se acoperiseră de omizi, curțile de bălării. Bisericile căzuseră și ele În ruină. În locul ciorilor, pe câmp umblau acum fâlfâind din aripi și din poale berzele și notarii. Babulea Tatiana se ținea În urma lor, amenințându-i cu bastonul. Oare ce-o apucase pe Mașa să-și aducă aminte de toate aceste lucruri? Nu cumva bătrânețea sau moartea Îi dădeau și ei târcoale!? Mașa aruncă o privire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
la orizont prinse contur, devenind roșie ca focul. Dinăuntrul grajdului răzbăteau behăiturile Evlampiei, urmate de lovituri de copite În podea. Găinile cârâiră, ascunzându-se printre mărăcini, iar rațele și gâștele stăteau cu gâturile Întinse În așteptare, sâsâind și măcăind ușor. Berzele Își mișcau În tăcere ciocurile roșii ce sclipeau În Întuneric ca niște cărbuni aprinși. O liniște nefirească se lăsase odată cu crepusculul peste Brodina și-mprejurimi. În casa Mașei se-ntunecă de-a binelea. - Ce lună-ngrozitoare, exclamă deodată gazda. - A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
alte galaxii, Mașa nu-și dădu seama că soarele trecuse de amiază. Norul roșu persista pe cer, astfel că lumina zilei se apropia de crepuscul, Învăluind Într-o ceață purpurie acoperișurile caselor și siluetele copacilor ce se profilau În zare. Berzele Își Întinseră gâturile privind cu Îngrijorare mulțimea de fulgere tăcute ce brăzdau Înălțimile. Clămpănitul lor straniu spărgea din când În când liniștea ce se Întinsese ca o umbră peste ulițele satului. - A sosit ora, spuse oaspetele cu privirea sa Întunecată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
coacăze ce mărgineau grădina. Celelalte păsări scoaseră și ele tot felul de sunete, căutându-și adăpost În șură. Mișcate de rafale puternice de vânt, clopotele bisericii Uspenia se tânguiră jalnic. Dangătele lor se sparseră-n ecouri, rostogoindu-se peste acoperișurile caselor. Berzele clămpăniră din ciocurile lungi, defăcându-și aripile largi, pregătite pentru zbor. Un stol imens de corbi se scurse dinspre apus, plutind În vârtejuri Întunecate peste ulițele satului, Învăluite Într-o liniște ciudată. O apăsare grea plutea În aer. O așteptare. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ai făcut, Îi spuse Ippolit, desfășurând cărțile de joc ca pe un evantai multicolor și aruncându-le În sus. În contact cu aerul, cărțile de joc luară foc. Amestecate cu bancnotele, zburau Învârtindu-se În aer. Purtându-le În cioc, berzele le duceau de pe un acoperiș pe altul, așezându-se pe hornuri, pe cupole. În curând, tot satul era Învâluit În vâlvătăi. Extraterestrul, urmat de șleahta lui ciudată, cântând din fluier, Înainta pe mijlocul uliței. Din fiecare casă ieșeau sosiile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ploaie ce acoperă încet cupola tainică a oaselor colorând-o în toamnă nu mă pot ascunde în acest ungher ca într-o apă infestată cu ierburi toxice respir prin toți porii ființa ta străvezie singura uitare este cântecul plecat al berzelor Tăcerea singurătatea asemeni prafului de pușcă arde cu viteza glonțului tras îndemânatic de cuvinte la capătul orelor în care nu putem da răspuns lăsăm tăcerea să fie echilibru ultimile propoziții sunt ofrandă înțelesului se pierd lacrimi între ziduri reci pe
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Restul și Vestul Prietenilor care ne mai sunt și prietenilor care nu ne mai sunt Cuprins Cuvânt înainte Mihaela Miroiu și Mircea Miclea Barză, brazdă, internet. Egografii emailate Tatonări: Istoria Partea I-a Satul și creșterile Mihaela: Puii altor specii Mircea: CAP, lumina satelor Mircea: Cireșul Mihaela: Mărul și caisul Mihaela: „Între autobiografie și CV” Partea a IIa Go West! Mihaela: Helloismul Mircea: Westul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
femei afgane Mihaela Miroiu Cronica unei singurătăți alese. Jurnal bloomingtonian Cuvânt înainte Restul și Vestul este o carte autobiografică. Este povestea intersectării între Autobiografie și Curriculum Vitae, între rădăcinile estice și experiențele vestice. Este o carte de dragoste ca prietenie. Barză, brazdă, internet cuprinde povești e-mailate despre felul în care Mircea Miclea și cu mine am trăit relația inițială cu satul, ultimii ani de totalitarism, relația cu filosofia și, mai ales, primele întâlniri cu „Westul”. Noi suntem „restul” față cu „Westul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
Westul este una adaptată, normală, prietenoasă. De această dată am trăit America mai curând ca o „localnică” democrată, supărată pe televiziuni și pe politica republicană, dar pe deplin integrată în leagănul orașului universitar și în colonia lui românească. Mihaela Miroiu Barză, brazdă, internet. Egografii e-mailate* Tatonări: Istoria On 22 Oct 99, at 3:22, Mihaela Miroiu wrote: Mircea dragă, să nu-mi spui că nu ai primit nici un mesaj! Cum stau lucrurile? On 23 Oct 99, at 8:22, Mircea Miclea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
se combină într-o veselie cu această neolatină academică, engleza sans frontières. E un fel personal de a trăi raportul globalizare-localism. Hamburger și mititei. Ștevie la grătar și pizza. Suntem ca-n bancul despre dacii disidenți care îngăimau la Sarmizegetusa: barză, varză, brazdă, viezure, mânz în timp ce comandantul legiunii ținea discursuri despre Pax romana, scriere latină, terme, viaducte. Ne aflăm în situația stranie că trăim în două lumi (fără straturile arheologice la care săpăm acum). Pentru concetățenii noștri ne dați în workshopuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]