3,424 matches
-
în vizită sau la concert, iar eu îl așteptam curios să aflu de ce a avut nevoie de mine și de ce m-a chemat la telefon cu puțin timp înainte. Aruncând în jur lucrurile trebuincioase și netrebuincioase pentru seara respectivă - bretele, batiste, parfum, cravate -, mi le arăta grăbit, comunicându-mi prețurile și locul de unde le-a cumpărat. Gata îmbrăcat în șuba lui dintr-o stofa lucioasă, cu o căciulă țuguiată din blană de biber pe cap, mijindu-și genele roșcate gata-gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
În celălalt capăt al sălii înghesuiala nu era așa mare. Sunetele își schimbau direcția ca vântul și, când se depărtau de muzicanți, aveai impresia că arcușurile acestora se mișcă fără zgomot. Lângă o fereastră mare, stătea Zander care flutura o batistă ca să-mi atragă atenția. — Ei, în sfârșit, iată-te, în sfârșit, ai venit, spuse el, croindu-și drum spre mine și apucându-mi mâna cu mâinile amândouă. Ei, ce mai faci? (îi tremura capul) Ei, cum o mai duci, Vadia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pe nas, îmi spuse Mik. Într-adevăr respiram foarte ușor; părea că nările mi s-au dilatat infinit și că brusc aerul a devenit năvalnic și proaspăt. E-te-te-te, mă opri Mik cu o mișcare panicată a mânii, văzând că scot batista. Nu face asta, nu-i voie, spuse el cu asprime. - Dar trebuie să-mi suflu nasul! insistai eu. - Ce tot spui? replică el, ridicându-și capul și ducându-și pumnul la frunte. Care-i prostul care să-și sufle nasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
numele lui Vladimir Nabokov, care pe atunci semna Sirin, este invocat cu cea mai mare frecvență. Hai, leneș blestemat. (germ.) Ce s-a mai întîmplat? (germ.) Ei, mulțumesc. (germ.) Liniște! (germ.) Tradu mai departe! (germ.) Numai dacă ți-ai luat batista cu tine, bine-nțeles. FILENAME \p D:\microsoft\docuri nefacute\Romanul Cocainei.doc PAGE 93
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Întrerupse apa și, privind atent în jgheabul lung de lemn, simți cum inima începe să-i bată cu putere. Câteva punctișoare galbene se vedeau strălucind în lumina după amiezei târzii, adunate în spatele leațurilor bătute pe fundul scocului. Scoase repede o batistă din buzunar în care ascunse grăuncioarele de metal prețios. O bucurie fără seamăn îi cuprinsese inima și cu greu se abținu să nu danseze de fericire. Însemna că nu muncise degeaba, dar mai ales că mina nu era seacă. Cuprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu îl termină pe tot. Din când în când se oprea să examineze fundul scocului, căutând alte firișoare de aur. Până spre apus, când terminase de spălat și ultima lopată de minereu, adunase aproape două grame de pulbere aurie în batistă. Nu era cine știe ce, dar nici de lepădat pentru o primă zi de lucru. Nu mai era timp, trebuia să plece spre casă, îi trebuiau alte unelte. Avea nevoie un târnăcop, un baros și câteva ciocane. Epuizase tot ce scosese din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ales atunci când trebuie să audiezi martorii. Du-te și spune-i șefului că trebuie să mergem acolo! Poate se lipește de mașina cu care au venit cei de la Pinforest. Rămas singur, Cristi se apropie de cabină. Scoase din buzunar o batistă și încercă și el să deschidă portiera. Se chinuia inutil pentru că orice amprente ar fi fost acolo, fuseseră deja șterse de cei ce încercaseră asta cu mâinile goale înaintea lui. Se ridică pe scara îngustă și privi înăuntru pe geam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
spuse aproape țipând chelnerul și dispăru după perdeaua de mărgele ce atârna deasupra unei uși ascunse în zidul clădirii. Era transpirat și acum, răcoarea plăcută din grădină îi provoca o senzație de frig. Băgă mâna în buzunar să-și scoată batista ca să se șteargă pe frunte și după cap. Nu mai avem Heineken! Cristi tresări. Lângă el apăruse un alt chelner, mai tânăr de data aceasta, care stătea ușor aplecat asupra lui, așteptând răspunsul său. Ce ai spus? Ne pare rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Mergeau la distanță unul de altul, atât cât să se vadă între ei, scotocind fiecare locșor din pădure. Vasilică transpira abundent. De sub chipiu i se scurgeau șiroaie de sudoare pe care și le ștergea din când în când cu o batistă cadrilată pe care o scotea dintr-unul din buzunarele uniformei sale fermecate. Ce faci agent, strigă Toma spre Vasilică, ai obosit deja? Puțintel, domnule, dar nu contează! Îmi trag sufletul ime diat. Cred că umblăm degeaba pe aici, spuse Toma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îndreptă el spre Ileana, nu ai cumva la tine un șervețel de hârtie steril? Ileana stătea la distanță și îl privea albă la față. Nu-i răspunse, dar se scotoci în buzunarul de la blue-jeans și îi întinse un pachețel cu batiste de unică folosință. Nu te speria, o liniști Cristi, ocupat să așeze frunzulițele stropite în hârtie, nu știm încă dacă este sânge cu adevărat, iar dacă este, nu știm dacă e de om ori de la vreun animal. Asta vom afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
printre uși pe doamna Maria. Se făcuse că nu o aude pe femeia care striga după el. Se aruncase în mașină și pornise în trombă spre locul în care trebuia să se întâlnească cu Moș Calistrat. Își șterse fruntea cu batista. Deocamdată nu-i era frig, dimpo trivă, transpirase chiar. Tricoul subțire cu care se îmbrăcase dimi neață, era ud în spinare. Însă noaptea stătea să vină iar dacă pe deasupra mai și începea să plouă, i-ar fi prins bine o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acestuia. Exact acest lucru se petrecuse cu batoanele aduse de Calistrat. Pe mâinile lui Cristian era nitroglicerină, o substanță extrem de instabilă care putea sări în aer, la cel mai mic șoc. Cu mișcări foarte ușoare, inspectorul își scoase din buzunar batista. Încet, evitând orice mișcare bruscă, o desfăcu după care își apăsă palmele pe ea, absorbind în pânză substanța uleioasă. Făcu câțiva pași mai departe de cutia de lemn și lăsă apoi batista să cadă pe jos. Ce faci? strigă Calistrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mișcări foarte ușoare, inspectorul își scoase din buzunar batista. Încet, evitând orice mișcare bruscă, o desfăcu după care își apăsă palmele pe ea, absorbind în pânză substanța uleioasă. Făcu câțiva pași mai departe de cutia de lemn și lăsă apoi batista să cadă pe jos. Ce faci? strigă Calistrat sărind speriat într-o parte și aruncându-se la pământ, acoperindu-și capul cu brațele. Acum nu mai prezintă pericol, spuse inspectorul. Poți să te ridici fără teamă. Ce ne facem? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
aștepta să fie contactat de o persoană cunoscută. Erau niște reguli de securitate elementare care trebuiau respectate și le accepta fără nici o reținere. Ce faceți, domnule Mihailovici? auzise el un glas deformat de bărbat, care probabil acoperise microfonul cu o batistă. Cum vi se pare drumul? Ce întrebare mai era și asta? Drumul era infect, o șosea veche, desfundată și plină de gropi. Nu se așteptase la un asemenea început al discuției. În mod normal ar fi trebuit să audă cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lespezi. Deasupra se prăbușise o alta, ce se oprise pe marginea superioară a primelor două, protejându-l ca într-o cutie. Îl trăseseră afară și îl întinseseră pe iarbă la umbră. Ileana îi așezase capul în poală și, cu o batistă, îi ștergea fața de praf și sângele uscat. Calistrat îi pipăia mâinile și picioarele, verificând dacă nu are oase rupte. Poți să-ți miști degetele de la picior? își amintea Cristian Toma întrebarea pe care o tot repeta bătrânul. Îi răspunsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se juca cu o oglindă, încăpățânându-se să-l orbească. Deranjat, întoarse capul și deschise ochii supărat. Razele soarelui matinal se strecurau printr-o fantă în perdeaua de la geam. Ileana era aplecată peste el, ștergându-i fruntea transpirată cu o batistă umedă. Încercă să își dea seama unde se află și ce s-a întâmplat. Amintirile îi reveneau încet, Ileana zâmbea bucuroasă, mângâindu-i acum fața. Atingerea ei îi făcea bine și își lipi obrazul de palmele ei catifelate. Calistrat?! rosti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe șeful tău acolo, la peșteră? Ei, dar văd că tu nu pricepi românește! se enervă Vasilică, văzând că prizonierul nu vrea să își țină gura. O să-ți pună mandea un căluș în bot. În buzunarul de la spate avea o batistă. O purta acolo tot timpul, așa cum îi spusese inspectorul Toma că trebuie să facă. Nu o folosise niciodată, lui nu-i trebuia așa ceva dar, nu renunța la ea. O muta dintr-un buzunar în altul, ori de câte ori își schimba uniforma și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
capacul. Trebuie să ne punem la adăpost fără întârziere. Cel mai bine este să intrăm în mașina mea. E etanșă, am verificat eu, perso nal, acest lucru. Olteanul rămase pe loc, zguduit de ceea ce auzise. Stătea în fața lui Godunov, cu batista pregătită. Dacă spusele acestuia erau adevărate, soarta șefului său era pecetluită. Acesta era motivul pentru care omul pe care tocmai îl arestase le dăduse cheia atât de repede și îl trimisese pe Pop acolo fără remușcări. Desigur că mai exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cîteva acte, ochelarii (lumina zilei se reflecta dureros În lentilele goale rămase lîngă toc). Toate astea, deci, i-au fost Înmînate mamei, la spital, a doua zi de la moartea lui. Totul era menționat cu minuție În Enciclopedie, nu lipsea nici măcar batista, nici cutia de țigări „Morava“ ori Politika ilustrată În care dezlegase parțial un careu de cuvinte Încrucișate. Urma apoi o listă cu numele medicilor, al infirmierelor, al vizitatorilor, ziua și ora cînd a fost operat (cînd doctorul Petrović l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
bocanci, nu purtau opinci. În locul bundiței se purta o vestă din pănură, cu buzunare în față, peste o cămașă albă care se strângea la gât cu două șnururi cu canafi. Femeile își acopereau capul cu un batică - și se spunea batistă - alb, din in sau bumbac, la care se aplica dantelă sau mărgele. Despre portul țăranilor din partea de nord-vest a Moldovei, pe care austriecii au numit-o Bucovina, avem mărturia unui om de știință din Austria, Balthazar Hacquet, care a călătorit
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
mai popular, de tipul te-faci-că-mergi-dar-nu-mergi, miniștrii așteptau cu răbdare ultimul cuvânt, cel din urmă, final, acela care avea să explice totul. Nu se întâmplă așa de data asta. Prim-ministrul își înmuie din nou buzele, și le șterse cu o batistă albă pe care o scoase dintr-un buzunar interior al sacoului, păru că avea să-și consulte notițele, dar le lăsă deoparte în ultimul moment și spuse, Dacă rezultatele stării de asediu se vor dovedi sub așteptări, adică, dacă veți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
convins de asta, să reechilibreze numai prin ea însăși acul destabilizat al balanței politice a țării noastre și să termine o dată pentru totdeauna cu coșmarul în care ne aflăm cufundați. Din nou pauză, din nou înmuierea buzelor, din nou trecerea batistei peste gură și continuă, S-ar putea pune întrebarea de ce, dacă așa stau lucrurile, nu o aplicăm imediat, în loc să pierdem timp cu implantarea unei stări de asediu despre care știm dinainte că va îngreuna serios, sub toate aspectele, viața populației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
le-am observat în comportarea ei. Era foarte nefericită, dar pentru a-mi stârni compătimirea fusese în stare să facă din nefericirea ei un adevărat spectacol. Era evident că se pregătise să plângă, deoarece își luase o provizie suficientă de batiste. I-am admirat prevederea căci, privind retrospectiv, lacrimile ei păreau poate mai puțin înduioșătoare. Nu puteam stabili precis dacă dorește întoarcerea soțului pentru că-l iubește sau pentru că se temea de limbile ascuțite ale bârfitorilor. Și eram tulburat de suspiciunea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Am încercat să vorbesc, continuă Stroeve, dar nu puteam scoate un cuvânt. Strickland nu zicea nimic, continua să fluiere de parcă toată chestiunea nu l-ar fi privit câtuși de puțin. Stroeve se opri din nou și-și șterse fața cu batista. Eu nici nu mișcăm. Acum îl credeam și eram uimit. Totuși nu înțelegeam nimic. Pe urmă mi-a spus cu glas tremurător și cu lacrimile șiroindu-i pe obraz cum s-a dus la nevastă-sa, cum a încercat s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe soră: — V-a spus de ce a făcut-o? — Nu. Refuză să vorbească. Stă întinsă pe spate și nu scoate un cuvânt. Uneori nu se mișcă ceasuri întregi, dar plânge neîncetat. Are perna complet udă. E prea slăbită ca să folosească batista și lacrimile îi curg pur și simplu șiroaie pe obraz. Parcă mi s-a frânt inima. În clipa aceea aș fi fost în stare să-l ucid pe Strickland și știam că îmi tremura glasul când mi-am luat rămas-bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]