2,237 matches
-
În acea zi de vară la lunii iunie 1954 pe strada Dogăriei din Galați, unde locuiau soții Rugină Vasile și Constantina s-au auzit focuri de armă și a izbucnit un incendiu. Atât vecinii, cât și muncitorii de la Fabrica de biscuiți care se afla pe aceeași stradă, s-au alarmat și mergând la locul de unde se auzea zgomotul au gășit în magazia locuinței două cadavre care ardeau sub nșite lemne cu o flacără mocnită, scoțând mult fum. Speriați și îngroziți de
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
cu un ulcer care mă supăra în fiecare primăvară și toamnă. Am strivit țigara în scrumiera improvizată dintr-o cutie de conserve și am aprins o mică lampă cu spirt ca să-mi încălzesc un ceai. N-aveam altceva. Ceai cu biscuiți. După ce-am mâncat, mi-am aprins o nouă țigară și m-am întins în pat. Mă preocupa visul din care abia mă desprinsesem și care, dincolo de unele amănunte trăite, înfipte ca niște spini în carnea mea, fusese destul de exact
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Aveam plumb topit în picioare, în mâini, în pleoape, dar pe măsură ce marea se înnegrea, panica punea stăpânire pe mine. Uneori mă retrăgeam în cameră devreme. Renunțam și la masă, înghițeam în grabă un ceai cu un somnifer și ronțăiam câțiva biscuiți, după care îmi trăgeam pătura peste cap, fericit că individul cu mers de pisică încă nu venise. Sosea totdeauna mai târziu și speram să pot dormi liniștit. Dar un scaun trântit pe întuneric, "cine naiba a lăsat scaunul ăsta aici
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Încercam să ascult marea, ca să-mi strunesc nervii gata să explodeze. În mod excepțional, i se aducea totdeauna mâncarea în cameră. Și avea tabieturi. De fiecare dată împingea în silă lampa cu spirt, punga cu ceai și pachetul, nelipsit, de biscuiți ca să-și facă loc, lua un șervet, se ducea la fereastră, îl scutura, și-l așeza după aceea tacticos dinainte și se apuca să mănânce. Pedant, plescăind fără să se grăbească. Alt chin. Numai că de data aceasta scăpăm mai
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Câteva zile, ca să se liniștească apele, am evitat întîlnirile cu bătrânii. După ce înotam, mă apucam de lucru, la piatra funerară a Tuberculosului, și ciopleam până seara, cu o scurtă întrerupere la prânz când mă opream să mă odihnesc, ronțăiam niște biscuiți cu ochii la balta de spumă pe care o făceau valurile la țărm, sau chiar ațipeam puțin. Dar când am vrut să-mi reiau rolul obișnuit, am constatat că peluza era goală și că nimeni nu mă aștepta. M-am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
copil? Maggie se gândi la părinții ei. Cel mai aproape de o luare de atitudine politică au fost atunci când tatăl ei și-a dat demisia din Clubul de Bowling din Dun Laoghaire din solidaritate față de casier. Se plătise prea mult pentru biscuiții de la ora ceaiului. — Dar avea anumite principii. Asta e ceva de admirat, nu? Ridică din nou privirea, iar ochii îi sclipiră de mânie. Nu și dacă e vorba de niște principii greșite. Asta nu e ceva de respectat. —Greșite? — Toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
cu Milan Kundera. Când fusese deschisă cafeneaua, circula o teorie, scriitorul se afla În Istanbul și, În drum spre alt loc, s-a oprit Întâmplător să bea un cappuccino. Cappuccino-ul nu era prea bun și nu-i plăcea nici biscuitul cu vanilie pe care i-l aduseseră la el, Însă comandase curând altul și chiar scrisese ceva fiindcă nimeni nu-l deranja sau măcar recunoștea. În ziua aceea, localul a fost botezat cu numele lui. O altă teorie pretindea Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
câțiva dintre cei de la masa Asyei Kazanci au comandat cafea, iar restul bere. La rândul al doilea, cei dintâi au băut bere, iar cei din urmă cafea. Și tot așa. Numai caricaturistul a rămas la café latte și a ronțăit biscuiții cu vanilie care Îi erau aduși la ea, deși frustrarea sa devenea deja vizibilă. Oricum, nimic nu era făcut În armonie și, totuși, În acea disonanță exista o cadență neobișnuită. Asta Îi plăcea cel mai mult Asyei la cafenea: indolența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
că Turkish Airlines, spre deosebire de zborurile locale din America, aveau să servească o grămadă de delicatese, voia să se pună la adăpost În privința asta Înainte să se Îmbarce În zborul acela de douăsprezece ore. Rose a cumpărat o cutie alune Planters, biscuiți cu brânză, prăjiturele cu fulgi de ciocolată, două cutii de chips-uri BBQ, o grămadă de batoane cu miere și migdale și pachete de gumă de mestecat. Ideea de-a supraveghea consumul de calorii, fie doar de dragul simplei posibilități de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
și nouălea stat american (insulele Hawaii și Alaska nu erau Încă Încorporate În Uniune). Tata afirma că toată politica belgiană, atît externă, cît și internă, era dictată de Statele Unite. Hrana era mai abundentă și mai variată decît În Provența, iar biscuiții aveau nume americane. Pe stradă, treceam de la stupoare la stupefacție În fața permanentei defilări de mașini americane care nu semănau cu nimic din ce văzusem eu pînă atunci, mașini Cadillac, Buick, Chevrolet, Oldsmobile, cîte vrei și cîte nu vrei. De asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
două ori pe lună, iar tata Îl lăsa să adoarmă Într-un fotoliu după masă, făcîndu-se nevăzut ca să-și isprăvească vreun articol. Îl certau pe bietul om cînd avea ghinionul să scoată din valiză pungi cu bomboane și pachete cu biscuiți pentru copii. Venea de la Liège vineri și pleca Înapoi duminică. Îi cedam camera mea. Mă străduiam să fiu cît mai drăguț cu el, ca să compensez răceala de neînțeles a tatei, căruia n-aș fi Îndrăznit să-i fac nici cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
ea și Robert. Bărbatul Înalt cu părul alb Își luă rămas-bun și se Îndepărtă Împreună cu iubita lui. Kitty rămase singură În holul mare - pentru prima oară În acea noapte - lângă o masă plină cu tot soiul de brânzeturi, struguri și biscuiți. Se putea vedea din afară, de parcă ar fi ieșit din propriul ei trup: singura femeie care nu arăta perfect dintre toți cei de-acolo, oprindu-se la prima masă de cocteil și gustând din bunătățile servite. La naiba, avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
cu un ulcer care mă supăra în fiecare primăvară și toamnă. Am strivit țigara în scrumiera improvizată dintr-o cutie de conserve și am aprins o mică lampă cu spirt ca să-mi încălzesc un ceai. N-aveam altceva. Ceai cu biscuiți. După ce-am mâncat, mi-am aprins o nouă țigară și m-am întins în pat. Mă preocupa visul din care abia mă desprinsesem și care, dincolo de unele amănunte trăite, înfipte ca niște spini în carnea mea, fusese destul de exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Aveam plumb topit în picioare, în mâini, în pleoape, dar pe măsură ce marea se înnegrea, panica punea stăpânire pe mine. Uneori mă retrăgeam în cameră devreme. Renunțam și la masă, înghițeam în grabă un ceai cu un somnifer și ronțăiam câțiva biscuiți, după care îmi trăgeam pătura peste cap, fericit că individul cu mers de pisică încă nu venise. Sosea totdeauna mai târziu și speram să pot dormi liniștit. Dar un scaun trântit pe întuneric, „cine naiba a lăsat scaunul ăsta aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Încercam să ascult marea, ca să-mi strunesc nervii gata să explodeze. În mod excepțional, i se aducea totdeauna mâncarea în cameră. Și avea tabieturi. De fiecare dată împingea în silă lampa cu spirt, punga cu ceai și pachetul, nelipsit, de biscuiți ca să-și facă loc, lua un șervet, se ducea la fereastră, îl scutura, și-l așeza după aceea tacticos dinainte și se apuca să mănânce. Pedant, plescăind fără să se grăbească. Alt chin. Numai că de data aceasta scăpam mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Câteva zile, ca să se liniștească apele, ara evitat întâlnirile cu bătrânii. După ce înotam, mă apucam de lucru, la piatra funerară a Tuberculosului, și ciopleam până seara, cu o scurtă întrerupere la prânz când mă opream sa mă odihnesc, ronțăiam niște biscuiți cu ochii la balta de spumă pe care o făceau valurile la țărm, sau chiar ațipeam puțin. Dar când am vrut să-mi reiau rolul obișnuit, am constatat că peluza era goală și că nimeni nu mă aștepta. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la Florența“, zisese Belbo, „chiar vă rog să vă uitați din când În când la ea“. „Am eu grijă“, spusese domnul cu barbă. „Aveți toată Încrederea“. Belbo se Întorsese la Milano spre seară, mâncase două cutii de carne și niște biscuiți sărați, dăduse drumul la televizor. Tot Berlinguer, bineînțeles. Astfel că știrea aceea apăruse aproape În treacăt, la Încheierea emisiunii. În prima parte a zilei, către amiază, În Trans-Europe-Express, pe ruta Bologna-Florența, În vagonul 8, un pasager cu barbă Își exprimase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
nu scăpa niciodată ocazia să-și exprime părerile. Porni în urma lui Stevie, a redactorului de la secția reportaj și a redactorului-șef adjunct spre sala de ședințe plină de lume, unde se așezară pe unde găsiră loc. Keith Wilson își scoase biscuiții Garibaldi și îi întinse unul lui Stevie. Mike Wooley, care lăsase în sfârșit telefonul din mână, vru să se servească. — Ah, nu, puișorule, clătină Keith din cap. Trebuie să cotizezi la clubul Garibaldi, prietene. 10 pence pe săptămână. Mike Wooley
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
ultimul dumicat, jucăriile îndrăgite erau dosite fără milă, suprafețele lucioase erau acoperite de suporturi pentru pahare ca de o epidemie de pojar. Chiar și acum, adult fiind, Fran își păstrase obiceiul straniu de-a nu lăsa niciodată din mână un biscuit sau o felie de prăjitură începută, ca nu cumva să dispară pe vecie. Singurul lucru pe care nu putea să-l ierte sau să-l uite era faptul că, întorcându-se într-o bună zi de la facultate, descoperise că dormitorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Te las atunci, mă duc să-i bat pe reporteri la cap. Bănuiesc că ai nevoie de puțină intimitate. Stătea în prag, gata să tragă ușa în urma ei. — Vrei un Garibaldi? Am dat iama prin stocul lui Keith. Fran prinse biscuitul cu stafide și își dădu seama că era lihnită de foame. Secția, precum și directorul ei, se dovediseră atât de fascinante, încât uitase de prânz. — Mersi, Stevie. Poți să te uiți, te rog, în arhivă și să vezi dacă e ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
se săturase probabil să tot audă de minunatul doctor Westcott. Dosarul de extrase care-i fu trântit pe birou era surprinzător de voluminos, conținând mai ales articole despre eforturile secției de-a obține fonduri sau despre nașteri miraculoase. Ronțăindu-și biscuitul, se apucă să citească despre lupta dusă de Laurence cu administrația spitalului pentru achiziționarea unui echipament scump. Nu trebuie să-nceapă să-l vadă pe acest bărbat ca pe-un erou. Fran Tyler, își spuse ferm, încetează. Nu ești o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
și să se bucure de fiecare clipă. La întoarcere, în drum spre locul de unde lăsaseră mașina, se opriră la o brutărie de modă veche. După cum o știa pe maică-sa, probabil că n-avea nimic bun pe-acasă sau doar biscuiți degresați, cu conținut scăzut în colesterol și cu un gust execrabil. De aceea, Fran cumpără o prăjitură de casă cu nucă, din aceea cu glazură albă și aluatul plin de nucă pisată, așa de dulce încât nu puteai mânca mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
lumina sau aerul curat, sau să nu culeagă nici o floare care să înveselească pervazurile și măsuțele. Fran deschise larg fereastra cu glasvand și lumina soarelui de mai învioră de îndată camera. Mama ei intră cu o tavă cu ceai și biscuiți. Nu se zărea nici urmă de prăjitură. — Mă duc să-l chem pe taică-tău. Când Ralph intră în cameră, Fran trebui să se ciupească de braț ca să se asigure că nu visa. Trecuseră doar câteva săptămâni de când îl văzuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
gândindu-se că Ralph Tyler, cel mai catolic decât Papa, arhiepiscopul Tyler, cum îi spunea Jones în sinea lui, era atât de grav bolnav. — E totul pregătit pentru întâlnirea cu familia Tyler? își întrebă secretara în săptămâna următoare. — Cafeaua și biscuiții vă așteaptă în sala de consiliu. Aveți o oră și jumătate la dispoziție. E destul? — Ar trebui să fie. Norman Jones se uită la ceasornicul de argint cu lanț, un accesoriu care se potrivea, își spunea el întotdeauna, cu costumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
îți sărea imediat în ochi, ce se întindea pe tot cuprinsul primei pagini, echipa ziarului îi îndemna pe cetățeni să DONEZE SÂNGE!! Cititorii erau anunțați că în tot orașul fuseseră amplasate stații speciale de colectare unde li se ofereau ceai, biscuiți și baloane și unde aveau să aibă loc concerte. Întreaga manifestare avea să fie inaugurată la prânz de Nico Morgan, singura vedetă pop cu care se lăuda orașul, ajuns între timp un rocker între două vârste din anii ’60, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]