2,653 matches
-
și cel aristocrat”, e de părere Ion Vartic 2. În timp ce lui Alexandru Paleologu Caragiale-tatăl i se pare un „soitariu de geniu, cu o vervă și o inventivitate uluitoare”. Tocmai acest stil Îl va fi agasat pe Mateiu, „ofensându-i fumurile boierești și contrariindu-i grija de a-și compune un fason de dandy imperturbabil; Îl va fi făcut să și pluseze În această poză”3. Cu grija de a Înțelege fiecare cuvânt, am pornit pe urmele lui soitariu, folosit cu atâta
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
cu moșiile Mitropoliei, risipite prin Muntenia, cu documentele mănăstirii Cotroceni (I-III, 1806-1808) și ale metocurilor ei, Văleni și Micșani. Revenit în Oltenia, mai dă condica mănăstirii Bucovăț / Coșuna (1813) și a mănăstirii Obedeanu din Craiova (1820) sau, pentru „case” boierești, condica vel paharnicului Constantin Almăjanu (1819). Aceste condici conțin un imens material documentar și sunt scrise cu o mână de maestru în arta caligrafică. Splendidele majuscule, scenele pe teme religioase, laice sau doar decorative, ca și portretele realizate de D.E.
DIONISIE ECLESIARHUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286789_a_288118]
-
judecata jurătorilor, care reprezintă garantarea obiceiurilor locale prin participarea obligatorie a sătenilor aleși din satele vecine, statul medieval românesc a păstrat, din dreptul obștilor, ancheta prealabilă a oamenilor locului, "oamenii buni și bătrâni", precum și sistemul stăpânirii colective a pământului. Stăpânirea boierească era tot o stăpânire gentilică, a ginții boierești cu frați, fii și nepoți, așezată deasupra celei țărănești. Statul medieval (feudal) a mai păstrat și dreptul de preemțiune rezervat, în caz de vânzare a pământului, membrilor obștii și ai obștilor înrudite
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
participarea obligatorie a sătenilor aleși din satele vecine, statul medieval românesc a păstrat, din dreptul obștilor, ancheta prealabilă a oamenilor locului, "oamenii buni și bătrâni", precum și sistemul stăpânirii colective a pământului. Stăpânirea boierească era tot o stăpânire gentilică, a ginții boierești cu frați, fii și nepoți, așezată deasupra celei țărănești. Statul medieval (feudal) a mai păstrat și dreptul de preemțiune rezervat, în caz de vânzare a pământului, membrilor obștii și ai obștilor înrudite. Apoi s-a mai păstrat responsabilitatea penală colectivă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
trecerea de la această formă economică primară la o împărțire a pământului între familii s-a făcut într-o epocă foarte veche, despre care nu s-a păstrat nici o amintire genealogică. Unele din satele acestea au devenit în decursul vremii sate boierești și și-au schimbat numele după cel al noilor stăpâni, iar altele au rămas în stăpânirea cetelor de moșneni până la mijlocul secolului al XX-lea, precum cele din Țara Făgărașului.18 În cursul evului mediu, din cauza înmulțirii populației satelor, ale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
numerică, ci numai prin situația lor superioară, prin poziția lor dominantă, ca alogeni, față de societatea autohtonă, prin pătrunderea lor în rândurile stăpânilor de obști sătești. Liturghia în limba slavă bisericească, impusă românilor, în secolul al X-lea, cancelaria domnească și boierească în limba slavonă, adoptată de statul medieval românesc nu se pot explica decât prin existența unei categorii slave dominante, care se bucura de o situație socială superioară față de autohtoni. La aceeași concluzie conduce și onomastică slavă (numele de persoane) din
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
slavonă, adoptată de statul medieval românesc nu se pot explica decât prin existența unei categorii slave dominante, care se bucura de o situație socială superioară față de autohtoni. La aceeași concluzie conduce și onomastică slavă (numele de persoane) din sânul clasei boierești și cneziale la români până în secolul al XVII-lea. Denumirea în limba română a categoriilor aparținând clasei stăpânitoare (boier, cneaz, jupan) sunt toate de origine slavă, indică pe stăpânii de pământ, ceea ce dovedește același lucru. În sfârșit, dar semnificativ, denumirea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din Moldova a trecut (pătruns) în rândurile boierilor, dar altă parte a lor, ca și în Transilvania, a fost aservită boierilor și mănăstirilor, după constituirea statului (secolul al XIV-lea). În unele situații, stăpânirea cnezială a fost înlăturată de aceea boierească, iar în altele cnezii au rămas în situația de stăpâni privilegiați. În documentele moldovenești, după întemeierea statului, se face o distincție netă între autoritatea cneazului asupra satului, denumită judecie (deoarece cneazul se numește și jude), și stăpânirea boierului, denumită uric
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Atât judecia cât și uricul înseamnă stăpânire feudală, dar prima era stăpânire de fapt, alodială, fără privilegiu, iar a doua era bazată pe privilegiul domnesc. Sunt cazuri în Moldova (târziu, după 1400), când stăpânirea cnezială (judecia) se transformă în stăpânire boierească (uric). În Tara Românească, cnezii, menționați târziu, în secolul al XV-lea, reprezintă o instituție identică cu aceea din Transilvania și Moldova. Și cnezii din Muntenia au fost stăpâni de sate și de oameni, alcătuind o nobilime veche, anterioară ctitoririi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al începuturilor urbane medievale la noi, îl reprezintă instituția primară a "târgurilor de văi", ce ar corespunde, în domeniul feudal, instituției cnezilor și a juzilor. Înainte de nașterea feudalismului, istoria românilor a cunoscut anumite aspecte (trepte) premergătoare: proprietatea cnezială, anterioară celei boierești și nobiliare, târgurile de schimb pe valea unui râu, înaintea orașelor sau a târgurilor propriu-zise. Apariția "târgurilor de văi", în istoria țărilor române, se poate urmări din toponimie-denumirile orașelor-și este un fenomen în mare parte cunoscut doar la noi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
era concentrată în această direcție, pe neașteptate, a intervenit moartea sa, tocmai când era mai mult nevoie de capacitatea sa militară și politică, invazia mongolă din 1241.29 După moartea lui Ioan Asan II, au început luptele între diferitele partide boierești, ceea ce a dus la creșterea anarhiei și slăbirea statului (țaratului) bulgar. Urmașul său, fiul său minor, Căliman Asan I (1241-1246), a fost ucis într-o conspirație, iar fratele său, Mihai Asan II (1246-1256) a avut aceeași soartă. În acești ani
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
trecerea la viața sedentară, cumanii au intrat în rândul cnejilor, a fruntașilor din obști, avem boieri români cu nume cumane, precum Aga, Berindei, Coman, Talabă, Toxabă, Basarabă, cel mai renumit dintre ele. Aceste denumiri denotă o influență cumană asupra clasei boierești autohtone, după anul 1000, adică după asimilarea slavilor, când un număr de fruntași cumani au pătruns în sânul boierimii noastre și au lăsat moștenire numele respective. O influență cumană persistă și în vocabularul românesc, unde întâlnim cuvinte vechi turce, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
extra-carpatice, după invazia din 1241, puțin numeroase, au fost absorbite cu timpul de elementele locale, integrare ce a contribuit la consolidarea clasei suprapuse (aristocrației) românești, cum a fost cazul cumanilor. În sensul acesta, nu este întâmplător faptul că vechea onomastică boierească cuprindea elemente turcice, îndeosebi în Țara Românească (vezi N. Iorga, Imperiul cumanilor și domnia lui Băsărabă. Un capitol din colaborațiunea româno-barbară în evul mediu, în AARMSI, VIII, 1927-1928, p. 97-103). În același timp, o parte a cumanilor rămași sau refugiați
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
DAMASCHIN, episcopul (? - 5.XII.1725, Râmnicu Vâlcea), traducător. Pe numele laic Dumitru Voinescu, D. provenea dintr-o familie boierească ce avea o moșie pe Dâmbovița. A fost tipograf și dascăl la școala slavonă din București. În 1703 este ales episcop al Buzăului, iar în 1708 e numit în scaunul Episcopiei Râmnicului. Poliglot și cultivat, se remarcă prin intensa activitate
DAMASCHIN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286657_a_287986]
-
și italieni, cu deosebire Fénelon, se preda retorică de îndrumare clasică. Nu doar în timpul domniilor fanariote, ci și în următoarea perioadă, dramaturgia clasică a constituit principala sursă a repertoriilor teatrale din Principate. De proveniență clasică erau piesele jucate, în casele boierești, de către diletanți. În 1816, Gh. Asachi organizează, la Iași, prima reprezentație teatrală românească din Moldova, cu pastorala Mirtil și Hloe, tradusă după Florian; urmează Alzira lui Voltaire. Ion Heliade-Rădulescu și C. Aristia pun în scenă, cu elevi de la „Sf. Sava
CLASICISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286294_a_287623]
-
la Călărașii Vechi, funcție de care se plânge în poema Doamne ferește (1836). Se angajează apoi ca practicant la cancelaria administrativă. La Târgoviște, își câștigă existența ca preceptor de limba germană. Ajuns, în fine, la București, intră ca secretar într-o familie boierească. Întreprinzătorul tânăr, care știa să se facă prețuit atât prin farmecul persoanei lui, cât și prin cunoștințele ce îi conturează profilul intelectual, are șansa de a fi primit în suita domnitorului Alexandru D. Ghica, care plănuia un voiaj în Apus
CODRU-DRAGUSANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286319_a_287648]
-
o c. răspândită în sudul țării și are ca element specific un cap de porc (câteodată o păpușă), ornat cu podoabe stridente, pe care îl poartă colindătorii pe o tavă. Pare a fi o c. a țiganilor casapi de la curțile boierești, dar nu este exclus să reprezinte și perpetuarea unui ancestral cult animalier. Pe arii restrânse se întâlnesc și forme mai puțin ample de c., cum este cea de Bobotează („chiraleisa” sau „iordănitul”). „Lăzărelul”, de la Sfântul Lazăr, pare a fi o
COLINDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286331_a_287660]
-
Traduceri: Alexandru Vlahuță, Ausgewählte Schriften [Scrieri alese], București, 1960 (în colaborare cu Gerty Roth și Max Richter), Die Abrechnung [Socoteala], București, 1961; Alecu Ivan Ghilia, Die Schwäher [Cuscrii], București, 1961; Remus Luca, Wiedersehen [Revedere], București, 1961; Mihail Sadoveanu, Boijarensünde [Păcat boieresc], București, 1961, Das Wunderwäldchen [Dumbrava minunată], București, 1962, Das Geschlecht der Șoimaru [Neamul Șoimăreștilor], București, 1963, Durch die Wimpern [Printre gene], București, 1963, Die Blumenbucht [Nada florilor], București, 1968, Im Zeichen des Krebses [Zodia Cancerului], Berlin-București, 1968, Die Hochzeit der
CONSTANTINIDIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286383_a_287712]
-
, George (4.IX.1881, Bacău - 22.V.1957, București), poet. Este al patrulea dintre cei opt copii ai Zoiței (n. Langa) și ai lui Dimitrie Vasiliu, comerciant. Prin tată, B. se trăgea dintr-o veche familie boierească (Mustea), atestată pe vremea lui Ștefan cel Mare. Urmează primele patru clase gimnaziale la Școala Domnească din orașul natal, apoi - începând din 1894 - este înscris la Gimnaziul „Principele Ferdinand”. Încheie studiile liceale în 1903, după ce trecuse prin Liceul Militar din
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
personajele devin „animale sănătoase”, de o indescriptibilă vulgaritate. Unele pagini din romanele lui B. sunt în drum către pornografia în stare pură, iar scenele de dragoste au, câteodată, o trivialitate penibilă. Echilibrate și lipsite de asperități sunt povestirile din Răfuieli boierești. A suta necredință (1932), anecdote trase către studiul de moravuri și pitorescul obiceiurilor. SCRIERI: Reacțiune, București, 1918; Originele democrației române, București, 1922; Cărvunarii, București, 1928; Neamul Coțofănesc, București, 1930; Ahileion Nudist-Palace, București, 1931; Răfuieli boierești. A suta necredință, București, 1932
BARNOSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285651_a_286980]
-
asperități sunt povestirile din Răfuieli boierești. A suta necredință (1932), anecdote trase către studiul de moravuri și pitorescul obiceiurilor. SCRIERI: Reacțiune, București, 1918; Originele democrației române, București, 1922; Cărvunarii, București, 1928; Neamul Coțofănesc, București, 1930; Ahileion Nudist-Palace, București, 1931; Răfuieli boierești. A suta necredință, București, 1932; Mărturisirea trupului, București, 1933; Rumilia, București, 1934; Nudismul, București, 1934; Conspirația Dărmănescului, București, 1936; Salvați elita!, București, 1936; Maria, regina României, „Povestea vieții mele”, București, 1936; Calea împărătească, București, 1938; Moșierii și a doua lor
BARNOSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285651_a_286980]
-
-și protejatul, pe Mihai Racoviță (Struțocămila), împotriva Inorogului (autorul) și a Filului (Antioh Cantemir). Dependența de Cetatea Epithimiei (Constantinopolul, devenit Istanbulul turcesc, unde se află Curtea Sultanului), desfășurările retorice din divanul „dobitoacelor” de la Arnăut-Chioi, revolta „muștelor” (a țăranilor) împotriva jafului boieresc, luptele pentru putere compun tabloul sumbru, de „roman social-istoric”, bântuit de un rău moral a cărui imagine se realizează în jocul estetic al glisării baroce între gustul grotescului și al șarjei (Struțocămila, Hameleonul), efecte parodice (pe tipare de elocință bizantină
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
produce un veritabil transfer de interes estetic asupra altor personaje, recrutate, acestea, dintre perdanții istoriei. Irina (Trinitate confidențială), doctorul Orghidan, Paul Tănăsescu, Sandy Stavropol (Șah etern, 1971) sau Pierre Manicatide (Provincia sufletelor), urmașii unor intelectuali marcanți sau ai unor familii boierești care au ctitorit țara și neamul, sunt adevăratele personaje ale literaturii lui B. Aflați în crepusculul vieții, după ce au pătimit privațiuni și umilințe de tot felul pentru vini imaginare, ei și-au iertat călăii și nu-și clamează strident și
BERBECARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285703_a_287032]
-
marilor b. monahale, a avut surpriza să găsească la Neamț câteva zeci de manuscrise din veacurile anterioare introducerii tiparului la români. Și multe altele au rămas în continuare în b. mănăstirii. Nu există date despre existența unor b. voievodale sau boierești până în secolul al XVII-lea. Se întâlnesc pe la 1645 preocupări în acest sens la Udriște Năsturel; în b. acestui rafinat boier va găsi Varlaam al Moldovei acel catehism al calvinilor pe care îl va combate cu atâta energie. Grigore Ureche
BIBLIOTECA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285733_a_287062]
-
Pitești - 10.III.1922, București), publicist. Lăsa să se creadă că s-ar trage din neamul domnesc al Bogdăneștilor. Însă tatăl, Constantin Bogdan, era, se pare, un refugiat aromân din Ianina, ajuns, la Pitești, primar și deputat. Dintr-o familie boierească provenea, totuși, mama, Domnica, născută Balotă. Este dat la școală în Pitești, dar nu termină aici gimnaziul, ci își continuă învățătura la Geneva, într-un colegiu catolic, apoi în Franța. Între studii și boemă epicurianul cam ezită, și așa se
BOGDAN-PITESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285789_a_287118]