1,323 matches
-
căci am aflat de la Domnul, Dumnezeul oștirilor, că nimicirea întregii țări este hotărîtă. 23. Plecați-vă urechea, și ascultați glasul meu! Fiți cu luare aminte, și ascultați cuvîntul meu! 24. Cel ce ară pentru semănătură, ară oare necontenit? Necontenit își brăzdează și își grăpează el pămîntul? 25. Oare după ce a netezit fața pămîntului, nu aruncă el măzăriche și seamănă chimen? Nu pune el grîul în rînduri, orzul într-un loc deosebit, și alacul pe margini? 26. Dumnezeul lui l-a învățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
frunte, ca și cum calota craniană i-ar fi fost decupată de jur împrejur și apoi cusută cu grijă la loc... Ce caută aici acest omuleț fără vârstă? Cum a apărut în strâmta mea celulă fără uși și ferestre, în întunericul meu brăzdat de fulgere verzi, din care mă căznesc să evadez? Poate că el, știind cum să intre, va ști și cum să iasă, ajutându-mă să evadez din ceea ce alții numesc viață. Dar nu!... Cum pot să fiu atât de uituc
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
el și cu presupusa Felicia și care a fost adevărul relației dintre ei. Am ajuns, oameni buni, strigă Nikolai, răsucindu-se pe capră cu tot bustul său masiv. Filip se trezi din aduceri aminte, iar Carol dintr-un somn adânc brăzdat de vise. Amândoi priveau uimiți cum aerul dens și gelatinos al ceții dispăruse și cum întunericul lăsase loc luminii felinarelor, a vitrinelor prăvăliilor și a cârciumilor cartierului oriental. "Există deci o destinație a acestei călătorii!?" se putea citi mirarea pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de lemn înnegrit, trupul gol și în descompunere al armatorului. Își dăduse duhul la ultima ședință de tortură, plătindu-și astfel pentru totdeauna păcatul, al cărui secret l-a dus cu el în moarte. Un trup cândva cu pielea fină, brăzdată de vinișoare și mirosind a mosc, zăcea acum putrezit printre mormane de flori efemere, care fuseseră cândva superbe, viu colorate și cu parfumuri suave. Cineva a încercat să aprindă o lumânare, să i-o pună la căpătâi, dar gazul emanat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
clipă să schimbe poziția lumânării, dar își înăbuși gestul, realizându-i inutilitatea. în vârful flăcării se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între două vârste, înalt și uscat, cu pielea palidă, cu vase de sânge vinete brăzdându-i fața. Avea sprâncene negre, stufoase și împreunate, pomeți proeminenți de asiatic și două arcade ieșite în afară, ca un prag. Stătea ca o plantă, cu creierul netezit de riduri. Flacăra lumânării părea a fi singura vietate din cameră. Bătrânul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
de fân, o moară de vânt cu aripile înțepenite și câțiva flăcăi cu nădragii suflecați, pândind printre pietrele lucioase, în apa puțină a râului, pești argintii cu trupuri șerpești. Urbea nu putea fi prea departe. Cărarea se lățise și era brăzdată de riduri adânci, lăsate de roți de căruță. Gușteri cu solzi verzi-albăstrui își lipeau pântecele reci de pietrele încinse, pândind din ochi zborul suspendat al libelulelor. Curgerea râului era înfrânată de memoria izvorului și însuflețită de speranța mării. Trecuse de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
om are nevoie de energie electrică, de benzină, de motorină, de apă potabilă la robinet și oricât i-ai mări prețul, nenorocitul tot o să plătească fiindcă ușor i se poate tăia curentul, gazul, apa. Aveam 397 de nave mari care brăzdau țările lumii, fiind a șaptea flotă pe glob, iar flota de pescuit oceanic era a patra. Așa că se vede fără să faci eforturi prea mari, aveau suficiente motive ca să plătească vreo câteva sute ce ciraci, boccii la cap, pentru a
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
Revoluția îi plăcea, îi convenea - dar anevoie putea trăi revoluționar, anevoie putea trăi în tensiunea simplicității pe care o predica Salazar. Majoritatea "erau cu regimul" - pentru că nu puteau tăgădui toate îmbunătățirile făcute, nu puteau tăgădui, bunăoară, existența admirabilelor șosele care brăzdează de la un capăt la altul țara, a porturilor restaurate și modernizate, a vapoarelor nou construite, a spitalelor și școlilor ridicate. Toate acestea erau prea evidente pentru a putea fi tăgăduite. Dar, pe buna dreptate sunt numiți acești convertiți ai regimului
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
năprasnică aplicată de sus, se trezi dezarmat. Nu încercă să-și recupereze arma, nici nu rămase să aștepte lovitura de grație, ci se răsuci în direcția opusă, căutând o cale de scăpare. Găsi atunci grumazul mare, puternic al lui Rutilan, brăzdat de sângele tatălui său. Instinctiv, întinse brațele spre șa și se agăță de mânerul ei. Imediat ce îi sări în spinare, calul țâșni înainte, sparse cercul atacatorilor și o luă la goană pe cărare, într-un galop nebun. în primele momente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să tacă. Pe un ton sever, i se adresă prizonierului: — Așadar, ai mințit, și asta îți agravează situația. Nu-mi rămâne decât să te dau pe mâna omului acestuia și a soldaților lui. Ridicându-se din nou, brusc, cu fața brăzdată de lacrimi, Audbert se agăță de piciorul lui și îl imploră: Nu! Nu mă lăsa în mâinile burgunzilor! Apoi, dându-se și mai aproape și coborând glasul, iscodind cu ochii de jur împrejur, adăugă: — Dacă-mi cruți viața, își pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
își luară pozițiile de apărare și închiseră rândurile; porniră să înainteze, la rândul lor, repetând de mai multe ori strigătul lor de luptă. De îndată ce formațiile hune ajunseră în bătaia arcurilor, arcașii intrară în acțiune, iar nori de săgeți se ridicară, brăzdând cerul, din ambele laturi; se încrucișară, apoi căzură cu un ropot ca de grindină, decimând rândurile dușmane. Imediat după aceea, cu strigăte sălbatice, cele două cavalerii se năpustiră una împotriva celeilalte în galop și, aproape imediat, se aruncară înainte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
luminând chipurile câtorva cantori și lăsându-i pe ceilalți aproape invizibili ochilor lui Canzianus, abatele și îndrumătorul lor. De altfel, nu avea nevoie să-i privească în față, de vreme ce fiecare rid, fiecare linie cu care viața dură de cenobiu le brăzdase chipurile era bine întipărită în mintea sa, aproape la fel de bine pe cât erau rănile - uneori foarte adânci - pe care fiecare din ei, unii mai mult, alții mai puțin, le purta în suflet. Opt călugări de vârste diferite, proveniți din medii diferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-l ucide. La prima vedere, ai fi zis că era un hun ca toți ceilalți, cu ten măsliniu, cu pieptul larg, cu grumazul gros și umerii puternici; chiar și chipul îi era tipic neamului său: lat, cu pomeții înalți și brăzdat de cicatrici lungi, cu ochii migdalați și nasul turtit. Cu toate acestea, era ceva în el - poate privirea sa hotărâtă și de o vie inteligență, ușor ironică, sub sprâncenele încruntate, ori poate siguranța dezinvoltă pe care fiecare gest a său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un sfert din mingan rămas fără cai, prizonierii eliberați, mulți războinici uciși cei mai mulți în somn; în sfârșit, animalele omorâte ori risipite, care și echipamente distruse. într-un cuvânt, un dezastru. Odolgan veni lângă el. O rană adâncă de tăiș îi brăzda fața. — S-au dus. Vrei să-i urmărim? Furios și descurajat, Balamber îl privi pentru o clipă ca și cum nu l-ar fi văzut. Apoi se scutură: — Să-i urmărim? Unde? în pădurile alea ne-ar măcelări pe toți. Era furibund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Eminentissime, eu nu cunoșteam în ansamblu mersul evenimentelor. Burgunzii erau într-o criză totală și furioși pe noi și acesta e motivul pentru care am ales să lupt alături de Chilperic. Etius încruntă sprâncenele și, pentru o clipă, ridurile ce-i brăzdau fruntea se adânciră, dar imediat, chipul său se destinse din nou. îi zâmbi prietenește și, bătându-l cu mâna pe braț, se întoarse cu el în birou. — Bineînțeles. îmi dau seama că te găseai într-o situație extrem de delicată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
tufișului ieșise un bărbat uriaș, hirsut, incredibil de murdar și complet gol. Nu avea altceva pe el decât traista din piele de căprioară ce o purta pe după gât și niște sandale rudimentare. Cu mâna dreaptă ținea un soi de satâr brăzdat de sânge, iar cu stânga, aplecându-și puțin bustul, trăgea ceva, căutând să învingă rezistența rămurișului. în primul moment, la lumina felinarului, atenția Hippolitei fu atrasă mai ales de nenumăratele pete roșii de care părea stropit trupul mare al bărbatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de statură modestă, dar foarte robust. Mai mult decât mădularele sale, încă pline de forță, cei cincizeci de ani ai săi i se citeau pe chipul larg, cu pomeții pronunțați încadrat de o barbă scurtă și albită pe alocuri și brăzdat de riduri adânci. Părul său era la fel de albit, dar încă des și lung până pe umeri, așa cum l-ar fi purtat un războinic tânăr. Avea pielea închisă la culoare, arsă de soarele câmpiei, întocmai ca aceea a războinicilor săi hiung-nu. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
frunte, ca și cum calota craniană i-ar fi fost decupată de jur împrejur și apoi cusută cu grijă la loc... Ce caută aici acest omuleț fără vârstă? Cum a apărut în strâmta mea celulă fără uși și ferestre, în întunericul meu brăzdat de fulgere verzi, din care mă căznesc să evadez? Poate că el, știind cum să intre, va ști și cum să iasă, ajutându-mă să evadez din ceea ce alții numesc viață. Dar nu!... Cum pot să fiu atât de uituc
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
el și cu presupusa Felicia și care a fost adevărul relației dintre ei. Am ajuns, oameni buni, strigă Nikolai, răsucindu-se pe capră cu tot bustul său masiv. Filip se trezi din aduceri aminte, iar Carol dintr-un somn adânc brăzdat de vise. Amândoi priveau uimiți cum aerul dens și gelatinos al ceții dispăruse și cum întunericul lăsase loc luminii felinarelor, a vitrinelor prăvăliilor și a cârciumilor cartierului oriental. "Există deci o destinație a acestei călătorii!?" se putea citi mirarea pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de lemn înnegrit, trupul gol și în descompunere al armatorului. Își dăduse duhul la ultima ședință de tortură, plătindu-și astfel pentru totdeauna păcatul, al cărui secret l-a dus cu el în moarte. Un trup cândva cu pielea fină, brăzdată de vinișoare și mirosind a mosc, zăcea acum putrezit printre mormane de flori efemere, care fuseseră cândva superbe, viu colorate și cu parfumuri suave. Cineva a încercat să aprindă o lumânare, să i-o pună la căpătâi, dar gazul emanat
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
clipă să schimbe poziția lumânării, dar își înăbuși gestul, realizându-i inutilitatea. în vârful flăcării se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între două vârste, înalt și uscat, cu pielea palidă, cu vase de sânge vinete brăzdându-i fața. Avea sprâncene negre, stufoase și împreunate, pomeți proeminenți de asiatic și două arcade ieșite în afară, ca un prag. Stătea ca o plantă, cu creierul netezit de riduri. Flacăra lumânării părea a fi singura vietate din cameră. Bătrânul
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de fân, o moară de vânt cu aripile înțepenite și câțiva flăcăi cu nădragii suflecați, pândind printre pietrele lucioase, în apa puțină a râului, pești argintii cu trupuri șerpești. Urbea nu putea fi prea departe. Cărarea se lățise și era brăzdată de riduri adânci, lăsate de roți de căruță. Gușteri cu solzi verzi-albăstrui își lipeau pântecele reci de pietrele încinse, pândind din ochi zborul suspendat al libelulelor. Curgerea râului era înfrânată de memoria izvorului și însuflețită de speranța mării. Trecuse de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
Duvid e un gânditor. Poate filozoful târgului său. (Fiecare târg din Moldova are un filozof evreu.) Îl arată și înfățișarea: mic, slab, palid, cu barba neagră mătăsoasă, chel până la jumătatea capului, cu fruntea înaltă, acoperită de o piele galbenă subțire, brăzdată de încrețituri fine. De altfel, toți ceasornicarii sunt mai mult sau mai puțin filozofi. (Își aleg meseria din cauza firii lor? Ori devin filozofi din cauza meseriei?) Ceasornicul, angrenaj de forțe, "lecție" de determinism - cu sistemul lui de sori strălucitori, cu palpitul
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
mă pălise ipohondrica idee că fac o infecție în gât. Îmi pliam limba îndărăt și exploram cu vârful ei, pe furiș, punctul dureros, suspect. Îmi aduc aminte că priveam fix înainte, la ceafa șoferului, care era o hartă în relief, brăzdată de cicatrici de furuncule, când, deodată, tovarășa mea de strapontină mi s-a adresat: — Nu te-am întrebat încă ce mai face scumpa dumitale mamă? Ești Dickie Briganza, nu-i așa? În momentul întrebării limba mea era încovoiată cu vârful
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
titlul de „unul dintre cei mai îndrăgiți diletanți de la Ferris L. Monahan încoace“ și o sumedenie de tineri de la secția de literatură engleză știu deja unde locuiesc, unde hibernez; ca dovadă am urmele cauciucurilor de la mașinile lor care mi-au brăzdat straturile de trandafiri.) În linii mari, o să afirm fără nici o ezitare că există trei categorii de studenți care dețin atât dorința, cât și cutezanța de a se uita drept în botul calului literar, de orice fel ar fi el. Prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]