1,635 matches
-
începutul anilor ’50 în Taiwan și a cărui cenușă a scos la iveală mai bine de 10 000 de pepite ar fi trebuit să aibă rinichii de mărimea unor saci cu făină. În 1985, a murit în Taiwan o călugăriță budistă celebră, iar cenușa ei conținea mai bine de 2 500 de „semințe de relicvă”. Aceste pepite nu s-au găsit niciodată în cenușa oamenilor de rând sau în rămășițele adepților obinșuiți, ci doar în cenușa unui grup restrâns format din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
de „semințe de relicvă”. Aceste pepite nu s-au găsit niciodată în cenușa oamenilor de rând sau în rămășițele adepților obinșuiți, ci doar în cenușa unui grup restrâns format din cei mai împliniți adepți ai celor mai înalte discipline spirituale. Budiștii și taoiștii, care au metode de meditație similare la nivelurile cele mai înalte, explică faptul că aceste pepite se formează atunci când focul incinerării acționează asupra rămășițelor brute de Elixir Auriu pe care acești meditatori îl acumulează în centrii energetici situați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
de Spiritele Nemuritoare este așadar deschiderea puternicului Canal Central și trezirea celor opt centri energetici psihici care formează un fel de axă cosmică totemică, de la perineu până în creștetul capului. Acești centri energetici corespund exact „chakrelor” din kundalini yoga hindusă și budistă (vezi figura 11.3). Această disciplină extrem de avansată se numește ling-hsiou („Cultivarea Spiritului”) în limba chineză și este descrisă astfel în Pelerinul taoist: Una dintre cele mai avansate meditații pe care le-a învățat Saihung, meditația ling-hsiou, deschidea centrii psihici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
scopul de a ridica viața prin fiecare dintre centrii din creștetul capului. Făcând o paralelă cu meditația kundalini indiană, taoiștii au deschis fiecare dintre acești centri până când, chiar în vârf, au ajuns în punctul pe care hindușii îl numesc Samadhi, budiștii Nirvana și taoiștii Nemișcarea. Saihung a început să practice atingerea acelui Spirit Nemuritor. Primul centru, localizat la jumătatea distanței dintre anus și scrot, este perineul (hui-yi), un centru sexual care atrage energia brută ca un magnet din organele genitale ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
să înțelegem natura morții, căci moartea este singura certitudine a vieții. Majorității oamenilor le este frică de moarte și o disprețuiesc și, de aceea, trec prin viață ca și cum moartea nu ar exista și viața ar continua la nesfârșit. Taoiștii și budiștii spulberă această iluzie comună văzând viața ca un vis și moartea ca o trezire. În Taoism: Road to Immortality John Blofeld descrie spiritele nemuritoare după cum urmează: Un nemuritor este cineva care, folosindu-și pe deplin toate înzestrările corpului și ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
înveliș sau un receptacul de spirit pur. Atunci când va veni, moartea nu va fi pentru el decât aruncarea unei haine purtate. El a câștigat viața eternă și este pregătit să sară înapoi în oceanul nesfârșit de ființă pură. Taoiștii și budiștii sunt de acord, în general, în legătură cu faptul că moartea are loc în patru etape specifice pentru toate ființele umane, fie ei adepți sau suflete de rând. Mai întâi, omul își pierde orice contact senzorial cu lumea fizică și se scufundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
că spiritul decedatului îi strigă de pe „cealaltă lume”. Doar după repetate încercări nereușite de a comunica cu viii spiritul decedat își dă seama că a murit și șocul acestei revelații îl face din nou să se piardă în uitarea neagră. Budiștii estimează că perioada dintre moarte și renaștere este, în medie, de cel puțin 49 de ani, deși poate dura mulți ani sau doar câteva zile, în funcție de nivelul de împlinire a spiritului și de alte circumstanțe ale morții. În acest timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
circumstanțe ale morții. În acest timp, spiritul își pierde treptat memoria personală din ultima călătorie a sa pe pământ și alunecă tot mai aproape de următoarea lui încarnare ca om, animal, fantomă, demon sau zeu, în funcție de meritele sale din viețile anterioare. Budiștii tibetani numesc „bardo” starea de rătăcire dintre vieți și procesul de merite care hotărăște renașterea este „karma”. Această roată a reîncarnării se întoarce mereu, literalmente „reciclând” la nesfârșit semințele spirituale ale ființelor decedate, până când spiritul individual profită, în cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
Wu Shu. Toate genurile de Wu Shu se Împart În două direcții: interne sau „moi”, și externe sau „dure”. Prima este În corelație cu canoanele naturale ale filosofiei dao, a doua, apărută În mănăstirile din Ceani (dzenschi), cu canoanele filosofiei budiste. Condiția cea mai importantă În timpul Învățării Wu Shu este gradația, iar la asimilarea exercițiilor forma și consecutivitatea strictă a executării lor - de la Început Într-un tempo foarte lent cu accelerarea treptată până la „superviteze”. De WuShu este strâns legat puterea „Chi
Fitness. Teorie si metodica by Olga Aftimciuc,Marin Chirazi () [Corola-publishinghouse/Science/1170_a_1869]
-
acele țări ale modestiei surâzătoare unde cei mai mari pictori mă gândesc la japonezi considerau pictura o ocupație pentru trecerea timpului, un simplu vector de reverii indisolubil spirituale și materiale. Tessai, de exemplu, caligrafia pe peisajele sale poeme sau trimiteri budiste (așa cum artizanii greci își mâzgăleau cu grafitti statuile). O călătorie în Bizanț ar fi de-ajuns ca să-ți amintești că, precum Dumnezeul lui Jean-Luc Marion, arta "înaintează în retragere" și, în plină glorie, se retrage 21. Dar cine se sinchisește
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
-le, stă teorema optică a existenței: ceea ce este este. Și, cum principiile noastre de viziune sunt și cele de diviziune, restul, tot ceea ce nu este "de văzut", va fi considerat neființă, amăgire sau simulare. Ceea ce pentru noi este realitatea însăși, budiștii numesc în mod natural "vidul", sunya; ceea ce este realitatea deplină a budistului nouă ni se pare, la fel de natural, prostie și deșertăciune. Evidența naturală a unei civilizații are valoare de iluzie pentru alta. Fiecare cu propria Maya. Aceste tête-à-queue-uri justifică și
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
noastre de viziune sunt și cele de diviziune, restul, tot ceea ce nu este "de văzut", va fi considerat neființă, amăgire sau simulare. Ceea ce pentru noi este realitatea însăși, budiștii numesc în mod natural "vidul", sunya; ceea ce este realitatea deplină a budistului nouă ni se pare, la fel de natural, prostie și deșertăciune. Evidența naturală a unei civilizații are valoare de iluzie pentru alta. Fiecare cu propria Maya. Aceste tête-à-queue-uri justifică și îndeamnă la "dialogul culturilor". Or, realul a devenit o categorie tehno-culturală, iar
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
instrumentele de reproducere a realului îl fac, din nefericire, invizibil. Să rezumăm. În logosferă, care urmează după inventarea scrierii, ceea ce era cu adevărat era absent. Neîncrederea viza vizibilul: așa era în trecut cazul culturilor egipteană, greacă, bizantină, medievală sau, astăzi, budistă, hinduistă, animistă. Pentru două monoteisme din trei, Atotputernicul nu are nici chip, nici corp. El este cuvânt. A vrea să-i dai o imagine ar fi o crimă și o nebunie. Doar pentru al treilea, creștinismul, cel puțin în versiunea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
sunt reprezentate fie în plan orizontal, indicând centrul și cele opt direcții, în corespondență cu cele nouă continente care constituiau, la vremea respectivă, harta Pământului, fie în plan vertical, ca trepte ale unei ierarhii. Aceeași complexitate se regăsește, pe linie budistă, în reprezentările tridimensionale ale unei mandala: confi gu rația păstrează dimensiunea axială prin secvențialitatea verti cală a registrelor, desfășurând concentric treptele în jurulaxei me diane, fără a le suprapune în plan. Surprinderea sincronă a tuturor treptelor, în simultaneitatea lor, devine
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
întoarcerea privirii de la Unul. Experiența religioasă ultimă, a reîntoarcerii, este descrisă diferit, multiplul fiind resemnificat fie ca realitate transfigurată (în viziunile mesianice, de exemplu, pregnante în tradițiile iudaică și creștină), fie ca realitate iluzorie sau văl (în învățăturile hinduse și budiste, cu precădere), fie ca realitate - una aparținând în totalitate sferei „sacrului“ (în călătoriile șamanice, de exemplu, ori în unele experiențe de unio mystica, în tradițiile iudaică, creștină și musulmană). Așa cum lumina albă, la trecerea printr-o prismă, se descompune în
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
ci este „dus de Duhul în pustie“. Când Buddha propovăduiește „calea de mijloc“, ea nu pre supune nicidecum anularea lumii și retragerea într-un „nimic absolut“, după cum deviat au interpretat mulți dintre gânditorii occidentali, care, din superficialitate, au răstălmăcit învățătura budistă reducând-o la o înțelegere nihilistă a lumii. După ani de zile de practică ascetică și de mortificare a trupului, Siddhărtha Gautama acceptă să mănânce un bol cu orez, motiv pentru care cei cinci prieteni de asceză se despart de
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
jucat în această relație. Janet Williams, lector în Studii Religioase la Colegiul Universitar al Regelui Alfred, în Winchester, este un erudit patrolog Și a scris recent Denying Divinity, în care analizează existența apofazei în tradiția patristică creștină Și în tradiția budistă Soto Zen. Williams a scris următoarele despre poziționarea ierarhică a apofaticului: „Și astfel se pare că există un al doilea motiv pentru care negația, în pofida echivalenței sale dialectice cu afirmația, își asumă prioritatea: negația este cea care, dusă suficient de
Locul Sfântului Grigorie de Nyssa în tradiȚia apofatică. In: Adversus haereses by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/153_a_172]
-
viitor și „cealaltă lume“ dispersată și înstrăinată de sine. La această răspântie de vremuri, oamenii au început să-și regândească destinul. Unele principii-ghid existau deja în lume, ca și dorința omului de regăsire a sinelui primordial: Karma (legea) brahmană, meditația budistă, introspecția socratică, mai vechea Thora (legea mozaică), nemurirea Zalmoxiană a spiritului. Tuturor acestor orientări arhetipale le lipsea esențialul indus de dincolo de ele, le lipsea puterea religiei, adică aceea de a uni (re + ligo = a relega), realitatea superioară relevată prin pioșenie
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
sfinți prin însăși suportarea celor mai fantastice torturi, nu doar fizice ci și morale; din îndepărtatul Orient ne-a parvenit o formă de eroism care are ceva diabolic, cel puțin în ochii noștri, ai occidentalilor, cea a așa-numiților Bikkshu budiști care se stropesc cu benzină și ard de vii ca protest împotriva cutărei idei considerate nejustă. Astfel de tipuri de eroism își au originea pe de o parte în dezlănțuirea daimonului într-o epocă exasperată care a pierdut credința în
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
pe laviță cu picioarele întinse spre foc, a venit cu cartea de geografie să mă întrebe ceva și aici a rămas, Cum se numea podișul acela de care ne-ai vorbit la oră și unde stau oameni de altă religie, budiști, un podiș înalt, Tibet! de ce? Așa mi-am amintit, părintele Ioan nu mi-a spus niciodată că sunt și alte credințe pe pământ, eu credeam că Dumnezeu și Cristos, Părintele Ioan nu ți-a spus despre asta, îl întrerup eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
special al Djokdjakartei și alți reprezentanți ai autorităților locale. Oaspeții români, Împreună cu personalitățile indoneziene care Îi Însoțesc, au luat loc apoi În mașini, Îndreptându-se de la aeroport direct spre Borodubur, În apropiere de Djokdjakarta, unde se află un celebru templu budist. Tu călătorești singur. Nu te Însoțește nimeni, nu te Întâmpină nimeni. I-ai tras o subțirică lui Tulea, cărămida i-a căzut pe picior și ea a Început să plângă. Da, dar și ea ți-a tras o castană. Diriginta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
târguri france din Orașul-Lumină. E demn de interes, deși eclectic, sincretismul lui Otto Julius Manntoifel, al cărui sanctuar cu Multe Muze din Postdam Îmbină casa-Încăpere, scena giratorie, biblioteca circulantă, grădina de iarnă, impecabilul grup sculptural, capela evanghelică, chioșcul sau templul budist, patinoarul, fresca murală, orga polifonică, casa de schimb, vespasiana, baia turcească și budinca. Oneroasa menținere a acestui edificiu multiplu a provocat vinderea lui la licitație și demolarea de rigoare, aproape În continuarea sărbătorii care i-a Încununat ziua inaugurării. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
metaforă sinistră pentru Cheie. Domnul lector n-a aflat că sculele nu pot fi sinistre, deoarece aparțin Întregului popor, care se slujește de ele zi și noapte. În imaculata sa rezervă de spital, Liv Ullman vede la televizor un preot budist În flăcări, o imagine de neuitat pe care-am fost lăsați și noi s-o privim pe vremuri de neuitat, ce-ar explica/motiva tăcerea (după ce ni s-a spus că actrița Începuse să tacă În timpul unei reprezentații cu Electra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
-ni-se voie a spune că această eternitate nestrămutată e un moft. Acele principii, așa-numite eterne, nu sunt juridice, ci morale. Cine voieștesă se convingă n-are decât să deschiză Coranul, Evanghelia, Drumul spre Virtute a lui Laotse, cărțile budiste, și va vedea că acele eterne principii sunt identice la moraliștii de origine foarte deosebită și din timpi foarte deosebiți. Dreptul însă - după natura sa - e pozitiv, adecă stabilit de oameni după natura lor individuală, după scopurile ce urmăresc, după
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
lui Negoiță, am zice că autorul îl "plagiază" pe Eminescu. În eseul său, Eminescu afirmă: "Archaeus este singura realitate pe lume". Dar arheul este cel mai vag cuvânt din lume, la care poetul ajunge prin misterioasa identitate numerică din filosofia budistă. Arheul e chiar transfinitul ființei-ca-ființare, fiindcă în el se cuprind toți oamenii trecuți, prezenți și viitori. O mulțime transfinită. Arheul poate fi deopotrivă Adam, fiecare dintre noi și Dumnezeu-persoană. Sau Alef. (D-l Negoiță face observația stranie, dar profundă și
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]