16,186 matches
-
care n-au trecut neobservate de către specialiști și cititori: Crudeltà all'aria aperta (Cruzime în aer liber), Donne mie (Dragi femei), Mangiami pure (N-ai decât să mă mănânci), Dimenticato di dimenticare (Uitând să uiți), Viaggiando con passo di volpe (Călătorind pe furiș) - premiul Mediterraneo, premiul Citta di Penne, Se amando troppo (Dacă iubind prea mult). Volumele de interviuri și eseuri vin să completeze, ca tematică și soluții expresive, în egală măsură publicistica și proza literară a autoarei: Fare teatro (A
Dacia Maraini - Un romancier nu poate avea dogme by Smaranda Bratu Elian () [Corola-journal/Journalistic/16342_a_17667]
-
deschis. Erau la etajul doi. Porumbeii, dacă ar fi vrut să zboare afară, nu aveau cum, fiind legați de piciorușele lor roz cu cîte un fir de sfoară despre care pe vremuri se spunea că era sfoară de Manilla. "Sunt călători?" întrebasem intrigat... A. răspunsese privindu-i cu drag: "Călători, călători, cum să nu, dar azi nu mai călătoresc, stau la mine, cu mine; e mai bine pentru ei, sunt în siguranță, au ce să ciugulească, nu-i mănîncă oamenii, că
Porumbeii din Gabroveni (fișă) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16358_a_17683]
-
de piciorușele lor roz cu cîte un fir de sfoară despre care pe vremuri se spunea că era sfoară de Manilla. "Sunt călători?" întrebasem intrigat... A. răspunsese privindu-i cu drag: "Călători, călători, cum să nu, dar azi nu mai călătoresc, stau la mine, cu mine; e mai bine pentru ei, sunt în siguranță, au ce să ciugulească, nu-i mănîncă oamenii, că am auzit că unii îi prind cu lațul și fac din ei ciulama, și A. se strîmbase de
Porumbeii din Gabroveni (fișă) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16358_a_17683]
-
renunțe de bunăvoie la libertățile lor prea mari și în stare să inducă omul în eroare, să apuce pe căi greșite. - A. spunea banditești. Dar porumbeii aceștia călători, totuși - l-am întrebat pe A. în timp ce privea cu duioșie păsările - au călătorit și ei vreodată?" Nu era o întrebare ironică; era vorba numai de curiozitate... A. mă privise încruntat, apoi îmi explică tacticos care era situația. Și îmi făcu pe loc o probă. El trase încet de cele trei sfori care legau
Porumbeii din Gabroveni (fișă) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16358_a_17683]
-
tip de grădină. Cu toate acestea, el apare (sporadic, însă cu funcții simbolice identice celor din Apus) și în spațiul românesc, în cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, "adus" de scriitorii cu studii în Occident sau călători pe acolo. Reacțiile românești la "grădina ordonată", chiar dacă oarecum întârziate, corespund cronologiei firești - de la admirația clasicizantă față de asemenea opere ale rațiunii și calculului, la nemulțumirea față de rigiditatea și constrângerea pe care o presupun. De pildă, în Escursiuni în Germania meridională
Revolta împotriva grădinii ordonate by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/16419_a_17744]
-
prețuirea sa pentru isihasmul ortodoxiei noastre. Ceea ce nu înseamnă că părintele Stăniloae n-a apreciat harul preoților de mir, cum ar fi părintele Vișoiu de la Biserica Răzvan, devenit duhovnicul familiei. Din 1967, când părintele Stăniloae a putut din nou să călătorească peste hotare, recunoașterea sa internațională s-a produs definitiv, mai ales prin reputația lucrărilor sale de dogmatică și impunătoarea Filocalie. Casa sa din București este deschisă multor artiști, fețe bisericești, literați ce nu prididesc să-l viziteze, cum ar fi
Credința trăită by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16484_a_17809]
-
de care vor fi sîcîiți și cititorii fără pretenții, este următoarea: de ce preferă Bradbury să scrie un roman despre Diderot, cînd e limpede că interesul său ar fi putut fi exprimat mai coerent într-o biografie? Alegerea acestui personal-romancier, care călătorește în Rusia pentru a studia textele lui Diderot e un pretext mult prea transparent și simplu. Ea îi oferă pe o tavă, lui Bradbury, posibilitatea de a-și comunica admirația pentru filozof. Romancierul englez nu e doar narator, ci autorul
Semnul unei disperări by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16476_a_17801]
-
crize de inimă, acesta se confesează amicului său, partener de volan și ședință de reclamă la răsărit de soare. Același astru e luat reper à rebours - Soarele apune la stînga, o succesiune eliptică de peripeții ale unui personaj orb, care călătorește aleatoriu, intersectîndu-se cu alte personaje ciudate dintre care o blondă căreia vrea să-i povestească accidentul fatal pe care l-a avut, dar nu izbutește. Regizor și coscenarist, Fésös András, la cei 39 de ani ai săi, se declară emul
Senzor II: Szeged by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16492_a_17817]
-
vorbă cu unii vizitatori despre frumusețea tapiseriilor de aici. Mi s-a spus că trebuie să mă limitez la serviciul pentru care am fost angajat aici, altfel zbor. Simt că înnebunesc!"", precum și relatarea suspiciunilor lui Cojan cu privire la posibilitatea de a călători a colegului său. Iar finalul amintirilor e și el surprinzător: "E adevărat că Aurel Cojan nu era un interlocutor comod. Dar cine nu a putut trece peste asperitățile firii sale omenești (întrucât caracter moral Cojan avea în exces), a pierdut
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16477_a_17802]
-
are ceva nespus de trist, în felul său de a se ivi pe neașteptate în calea povestitorului, cerîndu-i imperios să-i deseneze o oiță. Micul prinț e singur și descumpănit, îi plac apusurile de soare, baobabii și trandafirii, și deși călătorește în lumea întreagă, cunoscînd un rege, un om de afaceri, un vanitos, un bețiv, un lampagiu și un cărturar, învățînd cîte ceva de la fiecare, taina iubirii o descoperă pe cont propriu, nu atît în întîlniri, cît în despărțiri. O vulpe
Parabola micului prinț by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16515_a_17840]
-
disperarea altora". Vasul Strumă era o vechitura, într-o stare deplorabilă, un fel de barja supraetajata, plină de cuburi de lemn pentru corpurile omenești, ca un fagure mortuar, încărcat de patru ori mai mult decît capacitatea lui maximă! Emigranții au călătorit cu trenul de la București la Constantă, acolo au fost vămuiți în Gară maritimă; fiecare avea dreptul la maximum 8 kilograme, incluzînd mîncarea. Listele de vama sînt cutremurătoare, în răceală lor: "pantalonași lină copil: 3, rochiță: 1, cearceaf: 1"... În acel
DESTINUL "STRUMATIC" by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16513_a_17838]
-
să se așeze, să scape tocmai de glazura emoției fatale de la întîlnirea cu o altă lume. Și această altă lume se compară doar cu ea însăși. Lucian Vasiliu a plecat în aventura sa (pentru că, în adevăr, este o aventură să călătorești cu trenul și cu avionul pe ruta Iași-București-Zürich-Hong-Kong-Kuhming (provincia Iunnan) însoțit de un suport cultural solid, aflat, în bună măsură, într-o "roabă de cărți" pe care i-a pus-o la dispoziție prietenul Liviu Papuc de la Biblioteca Centrală "M.
O experiență culturală by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/16536_a_17861]
-
am întrebat despre asta, îmi răspundea cu un "Nu contează!" aparent nepăsător, care ascundea o dîrzenie aproape amenințătoare. Unii spuneau despre el, folosind prost termenul, că e "dromoman". Îi plăcea să meargă prin țară, dar nu de dragul drumurilor. Prefera să călătorească noaptea cînd folosea trenul, iar în cele două dăți în care m-a invitat să mergem cu mașina lui, Skoda lui Ulici, cum i se zicea, am gustat senzațiile unor curse de mare viteză. Șofa bine, dar după a doua
Ulici al meu by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/16603_a_17928]
-
România? Am înțeles încă din 1945 că se întîmplă ceva cu totul deosebit. Făceam armata. M-am mutat de la Școala de Ofițeri din Inău la Câmpulung, printr-o intervenție amicală, pentru că părinții mei se refugiaseră de la Fălticeni la Câmpulung. Am călătorit cu trenul vreo trei nopți și două zile, imediat după război, la începutul primăverii. La un moment dat pe linia alăturată (mă uitam pe fereastră) am văzut un tren plin cu soldați care strigau către noi: "Suntem români! Suntem Români
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
Birmingham pentru a-și căuta iubitul și un bărbat de vârsta a treia - Hilditch - șeful cantinei de la o mare uzină. Se naște sub ochii noștri un bizar și seducător cocktail - distanțarea cerebrală se contopește cu senzația brută, nedistilată. Pătrundem și călătorim în interiorul unor personaje solitare și descoperim un univers gândit și construit din valori schimbătoare: domnul grăsuț, politicos și meticulos, amator de delicii culinare, a fost, odinioară, un băiețel obez inhibat de o mamă autoritară și provocatoare, iar acum, acest flăcău
Chintă regală by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/16581_a_17906]
-
toate se băteau cap în cap. Un contingent al Supraviețuitorilor din Siberia se repezi înspre intrare, scandînd "Soljenițîn da, Piperovski nu!" În spatele lor, o trupă de arabi din Palestina, care acționau pornind de la prezumția că Piper era un ministru israelian călătorind incognito și venit cu misiunea de a cumpăra arme, se bătea cu sioniștii pe care MacMordie îi alertase spunîndu-le de sosirea lui Piparfat, membru al mișcării Septembrie Negru. Un pic mai încolo, un grup de evrei bătrîni ținea niște pancarte
Tom Sharpe "Marea aspirație" (fragment) by Radu Pavel Gheo () [Corola-journal/Journalistic/11824_a_13149]
-
ca femeile să devină preoți. În schimb a împăcat biserica cu poporul lui Israel, a făcut primii pași pentru apropierea dintre catolicism și ortodoxie și a izbutit să-l aducă pe Fidel Castro la sentimente mai creștinești. Pe unde a călătorit a dus cu sine un nimb de seninătate și de optimism care l-a însoțit, dacă vă amintiți, și în timpul celor două zile ale vizitei sale în România. În București, cel puțin, au fost două zile de armonie și de
Papa, vizionarul by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11849_a_13174]
-
dar și pentru reechilibrarea psiho-financiară și mentală, în cazul celor mai vulnerabili din acest punct de vedere, după majorările de la 1 aprilie, și următoarele, în mod normal (normalul românesc - să nu confundăm lucrurile!), fiecare cetățean are datoria patriotică de a călători mult pe dealuri, prin codri și pe câmpii nu doar pentru a vorbi singur în liniște, ci și cu scopul cunoașterii florei care va constitui, nu peste multă vreme, hrana sa de bază atunci când va (re)deveni ierbivor (v. și
Noi știri TV sau metode de a-l face pe român să vorbească singur by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11872_a_13197]
-
care individualizează acest premiu, dedicat lui Giuseppe Acerbi, cetățean ilustru al lumii și al picturalului Castel Goffredo. Născut în 1773, Acerbi era un personaj poliedric, scriitor, explorator, colecționar. A fost primul care împreună cu suedezul Skjoldebrand a ajuns la Capul Nord, călătorind pe uscat prin Finlanda și Laponia. Pasionat de diplomație, Giuseppe Acerbi a fost consul general al Austriei în Egipt. Explorator de lumi necunoscute, a avut o viziune internaționalistă și pluralistă asupra culturii, caracteristici preluate de premiul care îi poartă numele
Nominalizări - Premiul "Giuseppe Acerbi" pentru literatura română by Emilia David Drogoreanu () [Corola-journal/Journalistic/11871_a_13196]
-
îmi dau seama/ crăpăturile lentilei ochelarilor/ sînt drumuri lungi pe care nu le pot învinge/ într-o singură viață" (ibidem). Se impune un amestec de calm încordat și de "angoasă leneșă" (V. Ierunca): "ploaia merge înainte/ stropii mari împroașcă ferestrele/ călătoresc prin tot orașul ori numai/ pe anumite străzi/ uneori sînt atît de rari încît/ între ei încap nașteri și morți" (Poem refuzat). La rîndul său, clipa, detaliu al timpului, se vădește capabilă a se amplifica într-un fel catastrofic: Dar
Paradisul lucrurilor umileParadisul lucrurilor umile by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11880_a_13205]
-
de cale ferată. Cu ajutorul ei sînt transportate de ici, colo, mărfuri vitale, petrol, grîne, corespondențe de tot felul, ființe de tot felul, gînduri de tot felul. Cu ajutorul ei, chiar și în acest secol, oamenii se deplasează, merg unii către alții, călătoresc cu diferite interese, cu diferite viteze, străbat distanțe pe care le vizualizează, intră în posesia pămîntului pe care trăiesc. Teatrul? Ce face el? Nici nu poate intra într-o asemenea competiție, ar zice unii. Oare? Nu ne duce el peste
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
un om care a văzut și a trăit multe. A cunoscut civilizația românească din perioada interbelică, a trecut prin experiența anilor de început ai comunismului, a trăit pe propria piele experiența exilului. A citit enorm, în mai multe limbi, a călătorit în lumea întreagă, a cunoscut oameni și a legat prietenii. Mereu atentă la ce se petrece în jurul său, nu a pierdut niciodată contactul cu lumea în care trăiește. A fost și este la curent cu marile evenimente politice și culturale
Portretul unei doamne by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11947_a_13272]
-
trecut orice ageamiu într-ale diplomației. Ei bine, în loc ca președintele să-l fi destituit pe loc, trași de urechi sunt ziariștii care-au relatat de la fața locului: dl Băsescu a decis ca de-acum înainte presa să nu mai călătorească în același avion cu șeful statului. Măsura e salutară, dar ea ar fi trebuit luată înainte. Așa, a apărut bănuiala că o decizie absolut normală e doar rezultatul ranchiunei prezidențiale. De felul în care funcționează multe alte ambasade ale României
Curcile diplomate by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/11992_a_13317]
-
de artă, o formă specifică de exprimare și o descriere spontană a vieții, o luptă cu uitarea și cu moartea. De la est la vest și de la sud la nord, cu alte cuvinte în toate marile regiuni ale României, Eugenia Iftodi călătorește, observă, participă și face notițe grafice frugale despre priveliști, deprinderi, momente, animale, veșminte și chipuri. Voluptatea artistului, a privirii sale însetate de forme, de culori și de atitudini, coexistă pînă la identificare cu uimirea descoperitorului, cu rigoarea cercetătorului și cu
Un leac împotriva uitării by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11984_a_13309]
-
caut rătăcind în imensul infinit; Ochi albaștri ca seninul, mă întreb: cin’ v-a găsit? Cine-n voi se oglindește, și pe cine azi iubiți? Ochi gingași, fugari în noapte, de ce sunteți rătăciți? Unde stați, unde-nnoptați, ori îmi sunteți călători? Obosiți păreți pe boltă... ochi frumoși, seducători! Grija, cine vă mai poartă?... V-aș dori surâzători: Să v-aprindeți, mici steluțe, să luminați până-n zori. Să rămâneți sus pe boltă, și atunci când este soare, Nevăzuți să-mi lăcrimați - prinși de
OCHI DE FATĂ de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 2236 din 13 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382750_a_384079]