KorAP: Find »[drukola/base=cămilă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...60 >

1,495 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

că un om lipsit de apărare fusese ucis sub acoperișul său, iar altul, oaspetele lui, îi fusese răpit cu forța. De aceea, când norul se îndepărtă spre sud și soarele îi uscă trupul și hainele, se îmbrăcă din nou, înșeuă cămila și porni din nou la drum, întorcând pentru prima oară spatele apei și ploii, vieții și speranței, lucrurilor care, cu doar o săptămână în urmă, cu două zile în urmă doar, le-ar fi umplut de bucurie inima lui și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
târziu, soarele le-a uscat trupurile, deshidratându-le și dând un aspect macabru pielii pergamentoase și dinților strălucitori. Erau aspre ținuturile acelea unde un om putea muri de căldură sau de frig în decurs de câteva ore și unde o cămilă căuta apă în zadar zile întregi, pentru ca dintr-o dată să piară înecată într-o dimineață. Aspre ținuturi și, totuși, Gacel nu concepea existența în nici un alt loc și nici n-ar fi schimbat setea sa, căldura sa și frigul său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
spada, sfârtecându-i pântecele, rămase ghemuit pe nisip, hotărât să îndure în tăcere, fără să se plângă, lunga agonie pe care i-o hărăzise soarta. După câteva clipe, pe când călăul feciorului ei se îndepărta încet, nici fericit, nici mândru, spre cămila care îl aștepta, bătrâna cea știrbă intră în cea mai mare jaima, luă o pușcă, o încărcă, se duse lângă fiul ei ce se chircea de durere fără un geamăt și ținti spre capul acestuia. Mubarrak deschise ochii și ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
geamăt și ținti spre capul acestuia. Mubarrak deschise ochii și ea putu citi în privirea lui infinita recunoștință a unei ființe pe care urma s-o scape de lungi ceasuri de suferințe fără speranță. Gacel auzi împușcătura în clipa când cămila sa își relua drumul, dar nu se întoarse. Presimți, mai mult decât văzu, în depărtare, o turmă de antilope, și asta îl făcu să-și dea seama cât de foame îi era. în zilele anterioare mâncase doar câțiva pumni de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
de făină de mei și curmale, îngrijorat de înfruntarea cu Mubarrak, dar acum, gândul la o bucată de carne prăjindu-se încet la un foc de cărbuni făcu să-i chiorăie mațele. Se apropie încetișor de marginea grarei ducându-și cămila de frâu, având grijă ca vântul să nu-i ducă mirosul până la animalele ce pășteau iarba scurtă și rară din depresiunea care, în vremuri foarte îndepărtate, fusese pesemne o lagună ori un ochi de apă al unui râușor, ce mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
regiune a planetei, pentru că acolo, spre deosebire de restul lumii, activitatea e rezervată nopții, iar odihna, zilei. Doar omul, în ciuda trecerii veacurilor, nu reușise să se adapteze întru totul la noapte, și din pricina asta, când se crăpă de ziuă, Gacel își căuta cămila ce rumega la vreun kilometru distanță, apucă hamurile și porni din nou la drum spre vest. Postul militar din Adoras ocupa o oază în formă de triunghi - ceva mai mult de o sută de palmieri și patru puțuri - chiar în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
se pierdu în cele din urmă printre palmieri, oprindu-se la puțul de la miazănoapte, la o sută de metri de primele barăci. Se lăsă să alunece fără grabă pe povârnișul dunei, străbătu tabăra și ajunse lângă targuí-ul ce-și adăpa cămila, în stare să bea o sută de litri dintr-o sorbitură. — Aselam, aleikum! — Metulem, metulem, răspunse Gacel. — Ai un animal bun. Și foarte însetat. — Venim de departe. — De unde? — Din nord. Sergentul Malik-el-Haideri ura vălul targuí, pentru că se fălea că se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
căci, într-adevăr, îl văzuse sosind dinspre nord și nu avea motiv să bănuiască că Gacel făcuse un ocol ca să fie văzut venind din acea direcție, opusă celei din care venea de fapt. — încotro te îndrepți? — Spre sud. își lăsase cămila să se așeze, cu burdihanul plin de apă, mulțumită și umflată, și se ocupa să strângă niște vreascuri și să aprindă un mic foc. Poți să mănânci cu soldații, îl înștiință. Gacel dădu la o parte un colț al păturii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
zile. Nu sunt obosit. — Văd. Și-mi pare rău. E plăcut uneori să stai de vorbă cu un necunoscut. Lepădăturile astea nu se gândesc decât la furtișaguri și la femei. Gacel nu răspunse, ocupat să-și fixeze bagajele, pentru ca legănatul cămilei să nu le arunce la pământ după cinci sute de metri, iar Malik îi dădu o mână de ajutor de cealaltă parte, animalului, întrebându-l: — Dacă mi-ar da voie căpitanul, m-ai lua cu tine să căutăm „Marea Caravană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-l: — Dacă mi-ar da voie căpitanul, m-ai lua cu tine să căutăm „Marea Caravană“? Targuí-ul refuză cu un gest: — „Pământul pustiu“ nu e pentru tine. Doar noi, neamul imohag, ne putem adânci în el. — Aș veni cu trei cămile. Am putea lua mai multă apă și provizii. în caravana aia prisosesc banii pentru toți. I-aș da o parte căpitanului, cu alta mi-aș cumpăra transferul, și tot mi-ar mai rămâne pentru restul zilelor. Ia-mă cu tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ăștia, și îți garantez că nu știu ce e mai rău. Du-te! Când oi vrea să caut „Marea Caravană“, o s-o fac singur. N-am nevoie de tine. Gacel schiță un zâmbet pe sub văl, fără ca celălalt să-l poată observa, obligă cămila să se scoale în picioare și se îndepărtă încet, ducând-o de frâu. Sergentul Malik-el-Haideri îl urmări cu privirea până dispăru în labirintul văilor formate de dune, la sud de drumul pentru vehicule, și apoi se întoarse, meditativ, spre cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
De ce-ai avea nevoie? întrebă fără să se întoarcă, străduindu-se ca vocea lui să nu trădeze nici o promisiune. — Un camion, un jeep și cinci oameni. O să-l iau și pe Mubarrak-ben-Sad, călăuza targuí. Și-o să am nevoie de cămile. — Cât timp? — Patru luni. Dar am ține legătura prin radio o dată pe săptămână. Acum îl privi în ochi. — Nu pot obliga pe nimeni să te însoțească. Dacă nu te întorci și povestea se află, mi-ar tăia capul. — Știu cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
te-au băgat în văgăuna asta, când ești atât de deștept. Unde vrei să cauți? Malik îi arătă fără șovăială o imensă pată galbenă, în mijlocul căreia apărea un spațiu complet alb, fără cea mai mică urmă de drum, cărare pentru cămile, puț sau așezare omenească. — Aici, chiar în mijlocul Tikdabrei. în mod logic, drumul caravanei a evitat probabil Tikdabra, a lăsat-o la nord. Dar dacă s-au abătut din drum și au mers printre dune, în mod sigur au dat peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ce înseamnă să pătrunzi într-un erg ca Tikdabra, format dintr-un neîntrerupt șir de dune foarte înalte, ce se prelungeau ca o mare cu valuri uriașe care părea că protejează, ca o capcană de nisipuri mișcătoare, unde oameni și cămile se scufundau uneori până la piept, o imensă întindere fără orizont, mai netedă decât cea mai netedă dintre mese, deasupra căreia soarele reverbera permanent, împiedicând vederea, tăindu-ți răsuflarea și făcând să fiarbă sângele oamenilor și animalelor. Nici o șopârlă nu poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
o să-mi faci un serviciu scăpându-mă de el. Deschise micuța casă de bani zidită în podea și ascunsă sub dușumele chiar lângă masa lui; numără banii care se aflau în ea și clătină din cap. Va trebui să rechiziționezi cămilele de la triburile de beduini, zise. Nu am bani și nu le poți lua pe-ale noastre. — Mubarrak o să mă ajute să fac rost de ele. Se îndreptă spre ușă. Cu permisul dumneavoastră, o să vorbesc cu oamenii mei. Răspunse cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Peste o jumătate de oră, Postul Militar din Adoras forfotea, cuprins de o activitate cum nu se mai văzuse de pe vremea creării lui sau de pe când făceau escală acolo marile caravane venite din sud. Nu se opri toată noaptea, ducând cămila de frâu, la lumina unei luni timide și a miilor de stele, ce îi permitea să distingă profilul dunelor și linia sinuoasa a trecătorilor dintre ele, capricioasele gassi, drumuri trasate de vânt, care se întrerupeau însă din loc în loc pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
și că doar surpătura produsă de vreo salină cu margini prăpăstioase ar fi putut întrerupe monotonia unui peisaj unde un călăreț era la fel de vizibil ca un steag roșu fluturând de coada unei mături. Dar Gacel mai știa și că nici o cămilă nu se putea întrece cu mehari-ul său pe un asemenea teren, cu nenumărate pietre ascuțite și tăioase, de până la jumătate de metru înălțime, ce erau un obstacol aproape de netrecut și pentru vehiculele cu motor. Și dacă nu se înșela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
dacă nu se înșela prea tare, dacă soldații porneau în căutarea lui, aveau s-o facă în jeepuri și camioane, pentru că nu erau oameni ai deșertului, nu erau obișnuiți cu drumurile lungi și nici să se bălăngănească pe spinarea unei cămile zile întregi. Zorii îl găsiră foarte departe de dune care nu mai erau decât o delicată și sinuoasă linie la orizont, și socoti că în acele momente soldații se puneau, probabil, în mișcare. Aveau nevoie de cel puțin două ore

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
greu ultimele resturi din antilopa ce începea să miroasă urât, își făcu rugăciunile de dimineață, cu fața spre Mecca, spre est, de unde trebuiau să sosească dușmanii săi, și, după ce acoperi bine cu nisip resturile focului, mâncă cu poftă, apucă frâul cămilei și își reluă drumul când soarele începea să-i încălzească spatele. Mergea spre apus în linie dreaptă, îndepărtându-se de Adoras și de toate ținuturile sale cunoscute; îndepărtându-se și de El-Akab, ce rămânea la nord, în dreapta sa, următorul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
fac la cel mai mic semn de pericol este să-și mute așezarea și să-și trimită familia într-un loc îndepărtat, la mii de kilometri distanță. Nu - negă convins. Pentru targuí-ul ăsta, acum casa lui e acolo unde e cămila lui, de pe coasta Atlanticului până la Marea Roșie. Și ăsta-i avantajul lui față de noi: n-are nevoie de nimic și de nimeni. Ce facem atunci? Privi soarele ce colora cerul în roșu și era pe punctul de a dispărea complet. Clătină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
un „Fiu al Vântului“ zdrențăros, care reușise să-l înșele și râsese de el sub litham-ul lui jegos, în vreme ce îi turna gogoșile alea absurde despre „Marea Caravană“ și comorile ei. — L-am ajutat până și să-și lege încărcătura pe cămilă, să-și fixeze bine burdufurile de apă și să pregătească totul pentru o călătorie foarte lungă, când el, de fapt, plănuise să se ascundă după primele dune și să se întoarcă în aceeași zi. Mai aruncă o privire spre pustiul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
care le mâncă încet în timp ce pornea la drum, mereu spre apus, cufundându-se în umbrele ce puseseră deja stăpânire pe pământ, știind că acea noapte de marș fără grabă va interpune între el și urmăritorii săi o distanță de nedepășit. Cămila băuse pe săturate cu o zi înainte, n-o obligase să meargă mult, nici să facă mari eforturi, era grasă și puternică, cu cocoașa plină și lucioasă, semn că avea rezerve destule pentru mai bine de o săptămână, dacă înaintau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
fiindcă pe malurile mlăștinoase și noroioase ale acelor ape erau miliarde de țânțari, formând adevărați nori care, la lăsarea serii și în zori, acopereau soarele și făceau viața imposibilă oricărui om sau animal ce s-ar fi apropiat. Gacel văzuse cămile înnebunite de durere când țânțarii li se vârau grămadă în ochi și în gură, care o rupeau la fugă bezmetice, aruncându-și încărcătura sau călărețul la pământ și dispărând din fața ochilor, ca să nu se mai întoarcă niciodată. Pe malul unui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
că se putea crăpa în orice moment, azvârlind călătorul într-o masă ce amintea de untul pe jumătate topit, care-l înghițea în câteva minute, mai primejdioasă decât trădătorul fesh-fesh, solul nisipos, fără bază, în care, dintr-o dată, omul și cămila dispăreau de parcă n-ar fi existat niciodată. Gacel se temea de fesh-fesh, fiindcă era imprevizibil, nu-și anunța niciodată prezența, dar cel puțin îi era recunoscător pentru iuțeala cu care sfârșea cu victima sa, în timp ce nisipurile mișcătoare de la malul lacurilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-ului, angajat în periculoasa aventură de a vâna un om care, fără îndoială, cunoștea deșertul mult mai bine decât l-ar fi putut el cunoaște vreodată și avea să se joace cu el ca pisica cu șoarecele, ca iepurele cu cămila care aleargă după el ca să-l prindă. Dar, într-un fel sau altul, asta era: o vânătoare, și asta îl făcea să se simtă din nou în formă, activ, din nou tânăr, poate, ca pe vremea când îi pândea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]