KorAP: Find »[drukola/base=cătun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...91 >

2,267 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934

amintea totuși mereu cine eram în realitate? Ba, riscam, poate, să mă văd tratat ca un păduche. Dumnezeule mare, eu! Arhivarul avea să mă cheme, probabil, într-o zi, să-mi comunice că nu mai puteam pleca fără învoire în cătun. Trebuia să cioplesc pietre funerare și atât, să devin un veritabil vierme de mătase. M-am întors la azil și încă din acea zi am început să pun în aplicare un plan. Mai întîi m-am străduit să mă reapropii

Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
cu libertatea lor? Ea îi speria, lăsîndu-i la cheremul întîmplării, al tuturor amenințărilor. Unii umblau cu ochii umeziți, izbucnind din senin în accese de tuse care erau, bănuiesc, hohote stăpânite, alții păreau înfricoșați. Se uitau cu teamă spre baltă, spre cătun, convinși că pescarii, ținuți până atunci la respect de fantoma invizibilă a Bătrânului, puteau veni acum să ocupe azilul, să-i alunge de-acolo sau să-i arunce pe toți în mlaștină. Confirmând parcă aceste temeri, bufnița începu si lanseze

Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
putea ațipi. Acele nopți mirosind a sulf erau singurele mai suportabile. Nimeni nu îndrăznea să se depărteze prea mult de azil fiindcă nimic nu mai era previzibil. Și toți se întrebau de unde putea să vină pericolul, dinspre bălării? sau dinspre cătun? Nu mai aveau încredere decât în mare, de aceea o priveau cu o dragoste pe care n-o simțiseră niciodată înainte. În fapt, n-ar fi știut să explice de ce anume se temeau, dar teama exista, se cuibărise în fiecare

Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
a întors și a trântit ușa. 37 Trei zile și trei nopți l-am așteptat. Pe urmă am început să intru la idei. Nu se întîmplase niciodată să lipsească atât. A patra zi m-am hotărât să-l caut în cătun. Eram convins că se ascundea acolo; dacă nu cumva făcuse o criză de astm. În timp ce vâsleam, examinam balta. Abia atunci am observat că apa devenise parcă mai neagră și sporise mătasea broaștei. Barca târa după ea adevărate zdrențe verzi. Pilcurile

Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
Dimineața, abia se mai ținea pe picioare. S-a îndreptat, clătinîndu-se, spre pădurea de sălcii și a gonit de-acolo, el care nu suporta vânătorile de acest fel, doi cerbi în mlaștină. Ca de obicei, pescarii se strânseseră la marginea cătunului și se uitau. Au văzut cum a fost împușcat primul cerb. Apoi al doilea. Dar Dinu își pierduse parcă mințile. Din pricina beției? A fricii? Era disperat? Nu știu. A mai hăituit doi cerbi. Noroiul se umpluse de sânge. Când Dinu

Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
spre poartă. O cioară dormea în vârful gutuiului. Am ochit-o, am tras, cioara căzu între urzici, însîngerată. Am apucat-o de o aripă și am azvîrlit-o spre Marta: "E cadoul meu pentru voi". Soarele se ridica, în spate, deasupra cătunului când am ajuns la mlaștină. Nu vroiam să vânez. Pentru Dinu mă dusesem acolo; să pun o floare în noroi pentru el. În aer plutea o putoare greu de suportat, de mâl încălzit; cum de rezistasem oare, altădată, să stau

Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
destinul să surâdă ironic, aplecat peste umărul meu, după ce mi-a mai acordat o amânare, cum s-a întîmplat și puțin mai devreme... Strigoii amintirilor ieșiseră dintre stânci și dansau în jurul meu. Apoi s-au pornit să mă gonească spre cătun. Balta secase. Când am ajuns la casa Martei, am încercat să intru, să mă ascund. Dar portița era încuiată. N-am avut încotro și am mers mai departe. La cafenea, pescarii m-au privit indiferenți, în vreme ce din arțarul care își

Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599

Yigal Yadin. El, ca și ei, îmbina vitejia militară cu pasiunea pentru cercetarea istoriei antice a acestui ținut. A devenit ceea ce lumea bună numește un arheolog musculos - și ceea ce palestinienii numesc un tâlhar într-un tanc. Orice deal luat, orice cătun cucerit erau privite nu numai ca puncte strategice pe tabla de șah a războiului, ci și ca situri arheologice. Admiratorii săi - și dușmanii - spun că a adunat o colecție foarte importantă, o gamă largă de obiecte vechi de mii de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

grăbești? Doar nu te silește nimeni să te grăbești. Profită de asta, cât timp mai poți. În locul dumitale m-aș duce pe țărm, aș face o baie în mare, m-aș plimba. În sfârșit, dacă ai chef, du-te în cătun. Ia-l pe amicul dumitale, doctorul Dinu, să-ți arate plăcerile cătunului. În mocirlă, la vânat de cerbi, și prin case la vânat de văduve”. Și râsese cu poftă, foarte mulțumită de umorul ei. Mă plânsesem că Bătrânul uitase parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cât timp mai poți. În locul dumitale m-aș duce pe țărm, aș face o baie în mare, m-aș plimba. În sfârșit, dacă ai chef, du-te în cătun. Ia-l pe amicul dumitale, doctorul Dinu, să-ți arate plăcerile cătunului. În mocirlă, la vânat de cerbi, și prin case la vânat de văduve”. Și râsese cu poftă, foarte mulțumită de umorul ei. Mă plânsesem că Bătrânul uitase parcă de mine după ce mă chemase acolo. Trecuseră mai multe săptămâni de la sosirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ieșit pe țărm, am făcut o baie în mare, care m-a înviorat de-a binelea, după care m-am dus să-l caut pe Dinu. În definitiv, ideea Moașei nu era deloc rea. Tot nu fusesem eu niciodată în cătun. Îl cunoșteam numai din poveștile exaltate ale bătrânilor, cărora le străluceau ochii când vorbeau despre acea mică așezare de pescari, de dincolo de baltă, ca despre un paradis interzis. Dar Dinu mi-a spus că abia după-amiază, când se mai debarasa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
orice scuză; în fapt, mărinimoșii te pot umili mai rău decât cei mai cârcotași acuzatori, acoperindu-ți eșecul, ca pe o murdărie, cu mila lor. Uneori, înclin să cred că, dacă ar fi rugați să spună ce știu, pescarii din cătun ar ridica din umeri, tăcând, apoi s-ar uita țintă în ceștile lor de cafea pentru a-i da de înțeles celui care i-a întrebat că din punctul lor de vedere discuția e încheiată. Așa făceau și cu noi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ei ar adăuga plictisiți: „Au ars niște bălării”. „Și cerbii?” „Care cerbi?” „Un sculptor pretinde că a cioplit pietre funerare în stâncile de marmură de pe țărmul mării și că vâna aici în mlaștină cerbi”. „A trecut unul cam nebun prin cătun, e drept, dar nu mai știm nimic despre el. Cât privește cerbii, au existat cândva cerbi în pădurea de sălcii de lângă mlaștină, dar a dat o molimă în ei și au pierit cu toții. Asta s-a întâmplat demult”. După care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
misterios pentru mine ca problema vieții pe Marte. 4 Ca să ajungi la baltă, trebuia să mergi de-a lungul țărmului și apoi să cotești, lăsând marea în spate. Imediat vedeai pata întunecată a stufărișului care se lăbărțase pe marginile bălții. Cătunul era dincolo. La mal se găseau, priponite, câteva bărci vechi, rudimentare, dar destul de sigure, și am luat una dintre ele. Vâsleam eu. Dinu se uita la stufărișul care amenința să cotropească într-o zi toată balta și se juca vârându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
dar la vânătoare nu fusesem niciodată. L-am mințit: „Firește”. Nu vroiam să recunosc că eram novice. Ar fi însemnat să accept un handicap față de Dinu care, rezervat, timid și fragil cum era, ținea totuși două puști de vânătoare în cătun. Răspunsul meu i s-a părut normal pentru că a zis: „Bănuiam”. Eram, datorită ipohondriilor, febrelor mele ciudate și stărilor proaste pe care le aveam uneori, cărora li se adăuga ulcerul, prea dependent de medici ca să-i pot iubi. Când apelam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ochiului. Că sunt un vânător cu experiență? Poate chiar un dur”... Țineam minte foarte bine vorbele individului de la care aflasem prima oară de acele locuri. „E adevărat, zicea el, țărmul e cam pustiu. Nu există nimic în jur. Doar un cătun de pescari, dincolo de o baltă pe care trebuie s-o treceți cu barca. Și chiar acei pescari sunt cam ciudați. Nu vin niciodată la azil. Își petrec timpul pe mare, pescuind, sau în fața cafenelei din mijlocul cătunului unde stau ceasuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
jur. Doar un cătun de pescari, dincolo de o baltă pe care trebuie s-o treceți cu barca. Și chiar acei pescari sunt cam ciudați. Nu vin niciodată la azil. Își petrec timpul pe mare, pescuind, sau în fața cafenelei din mijlocul cătunului unde stau ceasuri întregi cu câte o ceașcă de aramă dinainte, plină cu un fel de lichid negru, cafea spun ei. Uneori fără să schimbe o vorbă de când vin până când se scoală să plece. Din respect, poate, pentru șeful lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pescarii sunt ostili azilului, dar nimeni nu pricepe de ce. S-ar putea să fie tot o întâmplare veche, pe care ceilalți au uitat-o, numai ei o țin minte și, în numele ei, rumegă gânduri de răzbunare. Câteodată, mai merg în cătun doctori sau inși din administrație. Deh, acolo văduvele sunt totdeauna bucuroase să vadă un bărbat străin. Iar în apropierea cătunului există, da, să nu vă mire, o rezervație de cerbi. Se pot organiza acolo vânători în mlaștină, singurele evenimente care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ceilalți au uitat-o, numai ei o țin minte și, în numele ei, rumegă gânduri de răzbunare. Câteodată, mai merg în cătun doctori sau inși din administrație. Deh, acolo văduvele sunt totdeauna bucuroase să vadă un bărbat străin. Iar în apropierea cătunului există, da, să nu vă mire, o rezervație de cerbi. Se pot organiza acolo vânători în mlaștină, singurele evenimente care îi scoală de la mesele lor pe pescari”... Atunci ascultasem destul de absent. Dar acum aveam puțin trac. Se învălmășeau în mine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
desfășurat vânătoarea și n-aveam nici un chef să se uite la mine cu simpatie ironică. Preferam să fiu socotit o canalie decât un neajutorat. Prin azil circulau fel de fel de povești despre tăcerea bizară a pescarilor, despre văduvele din cătun care își alungau singurătatea cum puteau, dar vânătorile de cerbi incendiau pur și simplu imaginația unora ca Mopsul și Dominic. „Pe toți dracii, ofta Mopsul, o asemenea vânătoare trebuie să fie ceva de neuitat”. Și el, și Dominic ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
vânătoare trebuie să fie ceva de neuitat”. Și el, și Dominic ar fi vrut să poată urmări măcar una singură, dar, vorba Călugărului, nu toți pot participa la împărțirea plăcerilor pământului; lor, bătrânilor, nu li se permitea să meargă în cătun. Era limpede că dacă nu mă dovedeam la înălțimea unui privilegiu care lor le era interzis, Mopsul ar fi bombănit: „Ce, ăsta-i bărbat?”, iar alții i-ar fi ținut isonul: „Simpatic, drăguț sculptorul, dar...” complimente care în urechile mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
nu ne silește nimeni să mai venim”. Am strâns mâinile pe vâsle, hotărât: „Te voi sili să mă admiri, domnule Dinu”. După ce-am legat barca și am străbătut o bucată de drum printre cioturi de sălcii, am ajuns în cătun. Părea gol. Nu se zărea nimeni prin curți, reparând plase, bărci sau unelte pescărești, cum mă așteptasem. Mirosea însă violent a pește fript și a mâl dospit la soare. Înșirate de o parte și de alta a uliței, singura, casele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
înțeles despre ce anume vorbea. Ne aflam în dreptul unei case încă și mai prizărită decât celelalte, cu o singură fereastră, acoperită de o perdea murdară. În curtea plină de urzici, nici un semn de viață. Totul părea, ca și în restul cătunului, ațipit; ai fi zis că numai muștele și vrăbiile erau treze la ora aceea; că pescarii erau duși în larg cu năvoadele, iar femeile își făceau somnul de după-amiază pentru ca noaptea, când se întorceau bărbații lor, să fie proaspete. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
într-o zi îi spusesem lui Dinu, mai mult din antipatie împotriva lui Aristide pe care aș fi vrut să-l prind cu minciuna, că doream s-o cunosc; îl rugasem chiar să-mi arate casa la primul drum în cătun, dar nu-mi închipuisem că Dinu mă va lua în serios și că mă socotea în stare să dau buzna peste o femeie necunoscută. Eram în încurcătură. Nu știam ce să fac. Mă deranja gândul că Dinu m-ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
aceea i-am spus pe un ton degajat: „Să nu te duci singur la mlaștină”. Și am împins portița din gard, pătrunzând pe lângă un gutui sălbatec în curtea invadată de urzici. Eram mai calm acum. Mi se părea că în cătunul acela izolat nu mai funcționau regulile obișnuite de bună-cuviință și pe urmă n-am avut niciodată prea dezvoltat simțul situațiilor ridicole. Am înaintat cu grijă, ca să evit urzicile, ocolind o barcă unsă cu catran care nu mai văzuse cu siguranță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]