1,465 matches
-
Tomozei în cadrul generației sale este asemănătoare, până la un punct, cu aceea a lui Florin Mugur. Scutieri ai lui Labiș și formați într-o anumită mentalitate literară (aceea care cultivă poezia evenimentului și respinge programatic modernitatea), ei au prins cu greu cadența impusă de noul eșalon al generației, afirmat după 1960. [...] Gh. Tomozei s-a adaptat cu dificultate și a rămas, în esență, un singuratic. Prietenia de mai târziu cu Nichita Stănescu nu i-a modificat prea mult stilul poetic, deși unele
TOMOZEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290221_a_291550]
-
amestecul „școlii de la Târnova”) i se acordă o însemnătate deosebită, prezidează în chip firesc și contribuțiile ce se concentreză asupra fenomenului cultural și literar din timpul lui Ștefan cel Mare. Pe masura trecerii timpului, studiile lui Ț. sporesc cu o cadența impresionantă. Unele direcții mai vechi (Le Métropolite Anastase Crimca et son oeuvre littéraire et artistique, 1952, Primele texte și formarea limbii literare românești, 1959, L’ Activité littéraire en Moldavie à l’époque d’Étienne le Grand, 1960) sunt continuate. Apar
TURDEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290311_a_291640]
-
a Universității Ecologice din București, în 2002 devenind profesor la Universitatea de Vest din Timișoara. În 1998 obține doctoratul în istoria teatrului cu teza Caragiale, ludicul. Debutând încă de pe băncile școlii în „Preludiu” (1968), U. păstrează de-a lungul anilor cadența productivității. Cu eseuri, comentarii teatrale și cinematografice, reportaje, file de jurnal, sfaturi gastronomice colaborează la numeroase publicații: „Amfiteatru”, „Ateneu”, „Contemporanul”, „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Dacia literară”, „Familia”, „Luceafărul”, „Opinia studențească”, „Orizont”, „România literară”, „Steaua”, „Teatrul” („Teatrul azi”), „Tomis”, „Tribuna”, „Urzica”, „Vatra
ULMU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290331_a_291660]
-
estetică o are lexicul, de o expresivitate genuină, inefabilă, insolită pentru percepția modernă, ca și modul de asamblare a cuvintelor, a formelor flexionare, fonetica textului, toate purtătoare intrinseci de valențe artistice. Aceste elemente asigură fluiditatea și savoarea limbii, dau o cadență poematică expunerii, creând o atmosferă arhaică, specială, capabilă să restituie o lume revolută, prefăcând-o într-o prezență animată și colorată, perceptibilă senzorial. Astfel, Letopisețul Țării Moldovei rămâne nu numai scrierea care marchează începutul istoriografiei în limba română, dar și
URECHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
măreață stihie,/ Și te-am privit acolo îndelung în noapte/ Când m-am ospătat la ospățul brazilor/ Al izvoarelor și al luncii de argint în luna”. Poet modern, utilizând în cele mai variate maniere versul liber, de la frază amplă, cu cadențe clasice, până la versul scurt, de un singur cuvânt („Un pom, un drum/ O scară-n cer, de aur,/ Săgeată sângerânda,/ Fulgerare aspră a unui suflet/ Mort demult,/ Înfometat/ De dragoste,/ De spațiu,/ De pajiști verzi,/ De drumuri,/ Și de cer
USCATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290394_a_291723]
-
minează uneori expunerea. Viața și opera lui Stendhal sunt decupate în fragmente semnificative spre a fi recompuse într-o schemă analitică menită a releva caracterul novator al artei sale, care se dezice de tradiția prozei clasice și se detașează de cadența oratorică romantică în favoarea unei spontaneități și a unui stil aspirând către obiectivitatea codului civil, în text regăsindu-se toată gama de nuanțe a sufletului uman, pe care Stendhal o însoțește cu propriul comentariu ironic. La Renaissance. La poésie française (1999
ZARNESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290714_a_292043]
-
unui catren, alteori a unei terține. Spiritul exersat în lectura formelor fixe produce astfel surprize, în toate se vede virtuozul care caută desăvârșirea cu o mereu lucidă mânuire a verbului. Inedite efecte răsar din punerea unui limbaj pronunțat neologic în cadențele și tonalitățile baladei. „Confuz”, „unanim”, „uz”, „eficace”, „magnanim” sunt vocabule care sonorizează aparte un discurs manierist de tip medieval. Demersul novator ia uneori formele experimentului (chiar astfel precizat în subtitlul unor poeme) asonantic, aliterativ, lexical, muzical, gramatical și chiar gastronomic
VULPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
zice presa, / Un chip menit să fie dos / Ce și-a greșit adresa”. De la al doilea volum, Alte orizonturi, Z. experimentează noi specii lirice și noi mijloace de expresie, își diversifică structura metrică. Însușindu-și ritmuri, procedee de la alți poeți - cadențe eminesciene îndeosebi -, dar și forme proprii unor predecesori mai îndepărtați, ca Ienăchiță Văcărescu (Turturica) și Costache Conachi (Fantazio), el adoptă (sau concurează) și prozodiile unor contemporani, precum Al. Macedonski și G. Coșbuc. Nu lipsesc nici accentele anticipative. Volumul Imnuri păgâne
ZAMFIRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
ansamblul de manifestări psihomotorii ale unui individ orientat în vederea realizării unui anumit scop anterior propus. În sensul acesta, fiind un tip de manifestare programată și voluntară, activitatea se caracterizează prin următoarele aspecte: - putere sau forță, reprezentând potențialul dinamic al individului; - cadență, ritm, periodicitate; - eficientă, adaptarea la scopul propus. Aspecte psihopatologice În cadrul tulburărilor de activitate se descriu mai multe grupe de manifestări, așa cum se poate vedea în continuare; 1) Activitate de tip exagerat, manifestată prin polipragmazie, mobilitate mimică, agitație, logoree, ineficientă; 2
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
B. Inhelder. Acesta, studiind dinamica internă a operativității, pune în evidență diferențele ce pot fi stabilite prin intermediul probelor operatorii, între modurile de organizare și de dezorganizare ale copilului normal și ale copilului debil mintal. Pe când copilul normal trece într-o cadență relativ rapidă prin mai multe stadii succesive, detașându-se, după o perioadă de oscilații, de formele anterioare ale raționamentului său, debilul urmează aceeași dezvoltare într-un ritm mult mai lent și, o dată atinsă limita superioară, rațiunea sa va păstra totuși
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nu este însă primul său volum decât în măsura în care simbolismul nu poate fi asimilat tradiției. O bună parte din piesele reunite în Aur sterp reconstituie o atmosferă bacoviană - decoruri dezolante, stări de vagă tristețe. Litaniile marelui deprimat sunt înlocuite însă de cadențe mai iuți, tonul devine mai ironic: „De-acum se lasă iarăși pâclă deasă/ Și ca o babă-n haine de mireasă,/ Cu trena lungă încâlcită-n spini,/ Se plimbă toamna prin grădini/ [...] Pe stradă trece-un mort calic,/ Vântul merge
PHILIPPIDE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288805_a_290134]
-
poezia ca revelație (de conotație religioasă). Între construcția lucidă și ritmul orfic, între livresc și simbol, între decorativism și viziune, într-un cuvânt între formă și spirit pendulează această lirică, mereu aspirând să cuprindă atât frumusețea „terestră” (perfecțiunea ritmului, a cadenței și imaginilor), cât și frumusețea „celestă” (plenitudinea unei semnificații multiple: personală, simbolică, religioasă). Tensiunea versurilor, uneori blândă, melancolică, alteori încrâncenată, cu accente patetice, dublează fertil răbdarea și încrederea „ucenicului” în „steaua” destinului său: „Prin pulberea lumii, copil, cu părul plin
POPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288922_a_290251]
-
Multe poeme par însă artificiale, livrești, puritatea lor e strict formală, hieratismul rămâne simplu gest aferat, imaginile își pierd pregnanța simbolică. Deși lirica este, în ansamblu, muzicală, cu un ritm impecabil și o dicțiune ritualică, nu vor mai fi atinse cadențele vrăjite și intensitatea vizionară din Umbria inaugurală. P. este și autorul unor volume de proză, Tânărul Francisc (1992) și Cortegiul magilor (1996), în care reia, în stilul unei hagiografii romanțate, biografia Sfântului Francisc ori rescrie romanesc tema călătoriei inițiatice a
POPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288922_a_290251]
-
înconjurătoare. Își simte (aduce) îngerii aproape, în buna tradiție a „poemelor cu îngeri”: „Vino, aproape, îngere,/ și surpă în mine/ aburindă a simțurilor cetate”. Reușește să găsească o variantă a motivului angelic consonantă cu imaginarul său: „Cu pupile obosite fixezi/ cadența roților dințate/ cum desfac un trup nenăscut,/ jumătate vis, jumătate...// A venit îngerul la cină/ lăsând să-i picure din rană must cald./ Făgăduielile, căldura palmei, haloul/ albastru al cuvintelor sale/ se rostogoleau în urnă, pe încinsul asfalt” (din ciclul
RADULESCU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289106_a_290435]
-
imn popular, „această Marsilieză română a distrus restul poeziei lui Mureșanu, ce însemna totuși un pas în progresul poeziei ardelene profetice” (G. Călinescu). Poetul se închipuie un tribun care vorbește în numele neamului oprimat, invocând vitejia străbună și vestind profetic, în cadențe ample, momentul decisiv al „deșteptării”. Imaginea bardului exponent al unui întreg popor, atitudinea gravă, tonul sumbru și răspicat, cu rezonanțe biblice, inaugurate acum în poezia ardeleană, se vor regăsi, amplificate, la G. Coșbuc, la Octavian Goga și mai târziu la
MURESANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288311_a_289640]
-
P. este profund personală în accente, în articulațiile interioare, în vibrația inefabilă a ideii. Modalitatea argumentării, temperatura opiniilor, stilul sunt ale unui cărturar modern în care s-a întrupat un înțelept din Hellada. Gânditorul se exprimă sacerdotal, frazele au o cadență gravă, unele sunt versete, tonul general este poematic, dialogurile - căci uneori P. își ordonează ideile în chip de dialoguri platoniene - au o maiestate de missa solemnis. Dacă geniul lui N. Iorga era viforos sau șăgalnic, acela al lui V. Pârvan
PARVAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288699_a_290028]
-
Alecsandri și mai ales Grigore Alexandrescu: „Să ne gândim la mica, lovita noastră țară,/ să ne gândim la lume, la patrie din nou,/ să-i fie dreaptă calea, aicea și afară,/ să ne gândim la țară, acum de Anul Nou”. Cadența stihurilor din piese ca Mere și rouă, Veac de tăcere o amintește pe cea din macedonskienele Stepa și Prietenie apusă. Totuși, e de precizat că autorul nu urmează poezia veacului al XIX-lea și în materie de lexic. Vocabularul său
PAUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288731_a_290060]
-
al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor. Debutează cu o povestire în revista „Tribuna” (1963), iar în volum în 1970, cu o carte de nuvele, Cheltuieli de reprezentare. Colaborează la „Vatra”, „Argeș”, „Luceafărul”, „România literară”, „Ramuri”, „Convorbiri literare” ș.a. Într-o cadență alertă, îi apare un număr impresionant de volume, cuprinzând proză scurtă sau roman: Adio, Robert! (1974) și Separația bunurilor (1975), Cocorul de pază (1976), Fericit cel care ca Ulise... (1978), romanul Vară nebună cu bărci albastre (1983), Oameni, furtuni, vapoare
NOVAC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288491_a_289820]
-
se produce în 1932, la revista „Crai nou” din Chișinău, unde era și redactor. Colaborează la numeroase publicații, printre care „Revista Fundațiilor Regale”, „Convorbiri literare”, „Tribuna”, „Înnoirea”, „Contemporanul”, „România literară”, „Amfiteatru”, „Cronica”, „Ateneu”, „Argeș”, „Tomis”, „Astra”, „Orizont”, „Albina”, „Îndrumătorul cultural”, „Cadențe”, și activează la diferite cenacluri literare din București: „Tudor Vianu”, Comentar, Faur ș.a. Primul volum de versuri al lui P., Cuib și zbor (1938), va fi urmat de Luceferi de rouă (1939) și Fuga în azur (1940). Poeziile sunt predominant
PAULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288720_a_290049]
-
reverii de „cioplitor de stele”, îi dăruiește „fiorul unei clipe” de vrajă în plimbările sub „clar de lună”, dar tot ea îl supune la „tortura” îndoielilor și a geloziei, urmate de jalea „despărțirii”. Sunt trăiri ce induc, pe alocuri, o cadență de romanță („Iubita mea, îți mai aduci aminte?”). Înduioșări, tânjiri, efuziuni, toate exprimă o stare emoțională ce se sustrage rigorilor lirismului imperturbabil, izvorând din ceea ce poetul însuși numește „inima mea caldă”. Numai atunci când, aidoma parnasienilor, își vede iubita înveșnicită prin
PAVELESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288737_a_290066]
-
cuvântul hulit, din asonanța ostentativă. Rămâne totuși îndatorat unei pleiade de poeți, de la Cezar Bolliac la Mihai Eminescu. Lirica lui e dominată de figura bardului răzvrătit, ateu, iconoclast, dezgustat de ipocrizia și ticăloșia lumii. Versuri energice, incendiare sunt dublate de cadențe estompate, sentimentale, trimițând la umanitarismul lui François Coppée. Roman autobiografic, Dinu Milian deapănă amintiri legate de familie, școală, universitate. În carte intră, ori brut ori tendențios, fapte, evenimente, figuri ale unor oameni din urbea natală. Ambianța socială e menită să
MILLE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288143_a_289472]
-
de pe munte a lui Iisus. Dezgustul de lume și pregustarea unei bucurii veșnice îi face pe cei atenți la chemarea Domnului să părăsească văile secate ale deșertăciunii pentru o viață ascunsă și necunoscută. Arhimandritul Emilianos descrie treptele vieții monastice în cadența lor mistagogică. Parcursul ascendent al vieții fiecărui creștin cunoaște în monahism o pantă mult mai abruptă. Întreaga strădanie a monahului este de a recâștiga harul botezului și curăția desăvârșită a celor care s-au unit cu Hristos ca într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de rouă” (unde e cooptată în redacție), „Graiul femeii”, „Presa Olteniei”, „Pământul”, „Vatra”, „Revista femeilor române” ș.a. Cu Poeme pentru adormit durerea (1937), este remarcată de G. Călinescu. Avatarul liric al poetei stă sub semnul inițierilor argheziene, duhul interogativ și cadența Psalmilor îndeosebi urmărind-o cu ecoul lor o vreme; sunt vizibile interferențele (notele livrești, cenzurarea gestului retoric) exprimând tendința de „sincronizare” cu modalitățile lirismului și cu vocile afine ale propriei generații (Paul Constant, Sorana Țopa). Simplitatea, diversificarea prozodiei și refuzul
BUCUR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285903_a_287232]
-
Societății Scriitorilor Români. Semnalând decalajul dintre o sensibilitate minoră și noutatea unui tip de discurs liric, critica vremii îl plasa pe B. la „remorca simbolistă” a lui I. Minulescu. În ritmul indecis al unui temperament elegiac, versul învățăcelului urmează când cadențele discursive ale micului romantism, alegoric și romanțios, când mișcările mai subtile ale simbolismului. Poetul se vede asemenea unui „fluture ce moare-n crisalidă”, starea de suferință fiind aproape calmă, egală cu ea însăși. Evadarea într-un spațiu imaginar trece prin
BUDURESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285913_a_287242]
-
Cantilenă, care este o piesă antologică a modernismului românesc și o culme a artei lui B., nu este unica formulă a lirismului său. Ciclul de sonete Cununa Ariadnei pare scris de un alt poet. Expresia s-a limpezit, versul bate cadențele unei prozodii sever normate. Abia acum, zelul clasicizant al eseistului află suportul care îi dă credibilitate. Forma apolinică a sonetului, în care poetul aduce unele inovații, satisface și nevoia de simplitate, și pe aceea de revelație. Obsesia absolutului și a
BOTTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285841_a_287170]