1,129 matches
-
Albertino, stai așa!” îi poruncii. Ea duse mâna înapoi și se descoperi. Linia hotarului nu se vedea pe dealul neted de carne albă, ci doar o umbră slabă, mai mult bănuită, în unghiul șumuiogului de păr încurcat, cu fire crețe, cafenii, galbene și blonde. Proptită în coate, cu fruntea în pervaz, Albertina mi se înghesui, adâncindu-și astfel albia goală a șalelor, peste care căzui, mai apoi, amorțit, culcându-mi obrazul pe spatele ei, de unde îi puteam auzi puternica bătaie a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de garoafe italiene. Doamna Pipersberg le primi împreună cu cele mai distinse condoleanțe, mulțumind cu surâsul ei luminos, răsărit brusc pe obrajii inundați de lacrimi. Mariana care venise să mă caute, luă loc pe scaunul cu spătar înalt. Mângâia o pisicuță cafenie ce i se așezase în poală. O pată mare, sângerie i se ivi pe pometul obrazului drept și stăruia acolo, în timp ce ochii ei cu retine sinilii, mă sfredeleau cu o expresie îndurerată. Buzele răsfrânte ușor înspre colțuri, schițau un plâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
acolo, în timp ce ochii ei cu retine sinilii, mă sfredeleau cu o expresie îndurerată. Buzele răsfrânte ușor înspre colțuri, schițau un plâns reținut cu greutate și o chinuitoare întrebare: „Ce ți-am făcut?” părea că mă întreabă Mariana. Și așa cum pisicul cafeniu îi dormita în poală, așezat și sprijinit cu lăbuțele de dinainte pe un genunchi acoperit decent de rochița ei albastră, cuvântul meu greu și usturător, ce trebuia să-i ardă inima, ricoșă în ultima secundă, izbind mortal pe Nora: O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pretendent. Parcă o văd și acum, venind să-mi facă o vizită chiar a doua zi după noaptea nunții. Intrase indispusă în cămăruța mea îmbâcsită cu miros de ulei și de mizerie, azvârlindu-și pe canapea pălărioara bărbătească de fetru cafeniu, pe care și-o scoase cu vârful degetelor prinse de calota țuguiată. Trântită apoi, moale și picior peste picior, în faimosul meu fotoliu, îmi vorbi despre proaspătul ei consort. Mai târziu, când își scoase cămășuța peste cap, tandra canalie mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
doctor, În apartament este adusă o canapea cu rotile fixate sub picioare, cu ajutorul căreia Henry poate fi mutat cu ușurință din dormitor În salon. Burgess Împinge canapeaua lângă fereastră, pentru ca să se poată uita la vasele și barjele care Încrețesc apele cafenii ale râului. Este o priveliște care i-a plăcut Întotdeauna și pe care pare să o găsească alinătoare, de aceea mutatul la fereastră intră În rutina zilnică. Se uită pe geam ceas după ceas, tăcut și aparent mulțumit, cu Burgess
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
realitate era destul de veche, având În jur de o sută de ani. Pe la jumătatea acestei existențe, clădirea fusese extinsă Într-un mod destul de stângaci și de aceea avea acum o Înfățișare neobișnuită, bălțată, jumătate stucatură georgiană crem, jumătate cărămidă victoriană cafenie. La exterior era mai pretențioasă decât o justifica interiorul, iar curte nu avea aproape deloc - doar una Împrejmuită cu zid, În spate, cu un petic de iarbă care abia dacă merita numele de grădină. Dar Întinderea vastă și vântoasă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
la Florența, menționând că În Casa Brichieri erau apartamente libere. Îi urmă sfatul și imediat după aceea Începu să se simtă mai bine. Priveliștea de la ferestrele Casei, asupra acoperișurilor Îngrămădite, a domurilor și turlelor orașului, tăiate În două de apa cafenie a râului Arno, era ea Însăși ca un tonic, la fel ca și strălucirea soarelui toscan. Nici el, nici Fenimore nu mai pomeniră de Domnișoara Woolson. Își reluară camaraderia plăcută, scriitoricească, acum sub același acoperiș. Începu lucrul la o povestire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Southport. Crezi că „o să meargă“, dragul meu Compton? Întrebă el la sfârșitul primei repetiții cu costume. Ce zici, o să cucerim Londra? Compton era Încă Îmbrăcat În costum, a cărui principală trăsătură era o haină cu croială izbitoare, făcută din catifea cafenie, cu căptușeală bleu și nasturi enormi de sidef, evident ideea costumierei despre care trebuia să fie Înfățișarea normală a unui milionar american, dar care Îi stârnea lui Henry părerea de rău că nu se interesase mai Îndeaproape de costumele actorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
trăia aceleași sentimente ambivalente față de Întoarcerea la Whitby. Era, fără Îndoială, un loc istoric și pitoresc, dar clima și topografia constituiau o veșnică problemă pentru vizitatori. Văzute de la distanță, de pe Înălțimile mlăștinoase, Într-o zi Însorită, clădirile Înghesuite, roșii și cafenii ale portului, ruinele scheletice grațioase ale catedralei de pe vârful Înverzit al dealului din vecinătate și brațele prelungi ale portului Întinzându-se peste valurile albastre, cu creste albe, unul din ele strângând farul ca pe o lumânare Într-un pumn, formau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
treabă bună și Jane spusese că arăta foarte chipeș În timp ce Îi Înfoia cravata albă și Îl conducea până la ușa locuinței, cu un sărut. Dar nu toți cei din staluri erau Îmbrăcați de seară - zări un bărbat cu un costum Norfolk cafeniu, care tocmai se așeza. Era George Bernard Shaw, care tocmai Începuse să facă cronică teatrală pentru Frank Harris În The Saturday Review. Recunoscu părul roșu ca o pălălaie și barba asortată, ca o limbă de foc, căci Îl ascultase vorbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
era de părere că Fanny, slujnica, avea să se dovedească a fi o a doua moștenitoare și, În consecință, eligibilă pentru căsătoria cu un gentleman. Femeile mâncau portocale și prăjituri pe care le aduseseră cu ele În pungi de hârtie cafenie, trecându-și sticle cu suc de ghimbir. Majoritatea bărbaților ieșiră În căutare de băuturi mai tari și se Întoarseră mai bine dispuși, nădăjduind să vadă ceva divertisment mai robust În actul al doilea.] „- Ceai, lady Markby? — Nu, mulțumesc, draga mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ardă. Foarte puternic. — Și ce ai reușit să vezi? Mă refer la creatură, desigur. — Doar că... era ca o spatulă, lungă și aplatizată. Arăta ca o frunză uriașă; a venit și s-a răsucit În jurul meu. — Culoarea? — Un fel de cafeniu. Nu se vedea prea bine. După o scurtă pauză: — Și căpitanul Barnes? — În timpul acțiunii, am fost despărțită de căpitanul Barnes, domnule. Nu știu ce i s-a Întâmplat. Tina vorbea pe un ton oficial, iar fața Îi Încremenise ca o mască. „Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Levy? — Da, Încuviință Beth. Ciocul este poziționat Într-un inel de mușchi, astfel Încât se poate răsuci În cerc În timp ce mușcă. Iar radula - limba calmarului - are o suprafață aspră, ca de pilă. — Tina a pomenit ceva despre o frunză, o frunză cafenie. — Calmarul gigant are două tentacule care sunt mult mai lungi decât brațele propriu-zise, măsurând circa doisprezece metri. Fiecare tentacul se termină cu un „manus“ sau o palmă aplatizată, care seamănă foarte mult cu o frunză mare. Această „mână“ este folosită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
dintr-o casă în alta, le-a cărat pe rând în dormitorul ei, pe măsuța de lângă pat, și-a pus ochelarii, mâinile îi tremurau, dacă ar fi întrebat-o cineva, ar fi spus că de epuizare. Copertele din hârtie groasă, cafenie, aproape carton, erau îngălbenite, roase ușor la colțuri și pe margini, dar scrisul era întocmai cum și-l amintea: de formă arcuită, deasupra, cu litere mari, „N. Mischonzniky“ și dedesubt „furnisorul Curței Regale. Casă proprie“ și mai jos „București - strada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să meargă mai repede prin pădurea aceea de picioare de care se tot împiedica. Însă cel mai mult îi plăceau drumurile în parc. Se urcau amândouă în autobuzul 31 - care avea stație chiar în fața blocului cu zodiacul zugrăvit pe peretele cafeniu de la stradă - și coborau la intrarea în Herăstrău, după trei stații. Se mira că nu făcuse și înainte mai multe drumuri în parcul acesta. Nu înainte de război, când prefera alte parcuri mai apropiate de fosta ei casă și mai pline
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Bărbatul se aplecă să privească fotografia și se trase imediat Înapoi. Nu-mi plac fetele cu ochelari. — Ei, vă amintiți de sfatul meu de-a fi deschis? — Nu vreau să par dur, zise el, aruncînd o privire fugară spre costumul cafeniu, destul de decent al lui Helen. Dar o fată cu ochelari - ei, deja a rămas cu buza umflată. Trebuie să te Întrebi ce-o să urmeze... Continuară pe tonul ăsta Încă vreo douăzeci de minute; dintr-un dosar cu cincisprezece femei pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lor era chiuveta În care bărbații din celulele de la parter trebuiau să-și golească oala de noapte. Chiuveta se Înfunda mereu; Duncan se uită la ea imprudent, și văzu cum dă pe-afară cu un amestec de urină și fecale cafenii, groase, care-ți făceau greață. — Dumnezeule! spuse el, și-și Întoarse scaunul. Începu să ciugulească mîncarea. Dar și asta Îi făcu rău. Oaia era grasă, cartofii, cenușii, iar varza nespălată, fiartă prea mult și cu fărîme de pămînt lipite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
În garderoba de la Portman Court. Stătea Într-o despărțitură a toaletei, vomînd În closet. Vomă de trei ori, apoi se Îndreptă, Închise ochii o clipă și se simți minunat de liniștită și de bine. Dar cînd Îi deschise, văzu cocoloșul cafeniu pe care Îl dăduse afară - un amestec de ceai și biscuiți garibaldi - borî din nou. Ușa garderobei se deschise chiar În momentul În care ea ieșise să-și clătească gura. Era una dintre fetele din departamentul ei, pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Împuțită s-ar putea Îndrepta spre tine și că tu nu poți decît să bagi capul la cutie? Celula era luminată de luna nefiresc de strălucitoare. Fața lui Fraser se vedea clar, dar ochii lui albaștri, copilăroși, părul blond și cafeniul păturii pe care o ținea pe umeri Își pierduseră culoarea - toate căpătaseră tonuri argintii, ca obiectele dintr-o fotografie. — Se zice că dac-are scris pe ea numele tău, spuse Duncan, o s-ajungă la tine oriunde te-ai afla. — La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
că e din cauză că atunci a fost singura dată În toți anii petrecuți Împreună ca fiică și tată când m-a protejat În vreun fel. Dar tata a fost prima mea iubire și-i luam mereu apărarea, chiar și când ochii cafenii ai mamei dispăreau Înconjurați de cercuri mari vineții, când a Început să poarte cămășile acelea de noapte groaznice din nailon și să râdă când nu trebuia. Într-o zi, eram Într-un magazin și un bărbat a dărâmat o piramidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
Până În acel moment, nu știusem că pot recunoaște plânsetul bebelușului meu, dar, când l-am auzit, am știut că Întotdeauna Îl voi cunoaște, că-l voi putea recunoaște din mulțimea de plânsete de pe lumea asta. De undeva de pe un coridor cafeniu, ea mă chema. Înfășurându-mi cateterul pe o mână și cu cealaltă mână ținându-mi cusăturile, am pornit-o bâjbâind către ea, condusă de sonarul acela care-mi fusese oferit gratuit odată cu calitatea de mamă. Până am ajuns eu În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
că i s-a Întâmplat ceva lui Ben, și-acum asta. De ce trebuie să-i explic mereu lui Momo lucruri foarte importante În momentele În care mă simt cum nu se poate mai proastă? Îmi pun mâna pe mâna ei cafenie și rece și invoc cuvintele. — Ce vreau eu să spun e că, pe de-o parte, avem Întreaga istorie și, pe de alta, suntem noi. Nu s-a mai văzut ceva ca noi Înainte, Momo. Secol după secol În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
mai exclusiviste complexuri sportive din Costa del Sol, a cărui securitate depindea fără Îndoială de bani gheață plătiți regulat către organele de poliție locale. Mi-l puteam imagina prea bine pe Frank, În stilul lui excentric, „uitînd“ să strecoare plicul cafeniu burdușit În mîinile cui trebuie, curios să vadă ce-ar putea ieși din asta, sau omițînd să-i ofere cel mai bun apartament al său unui comandant de poliție aflat În vizită. Amenzi de parcare, violări ale reglementărilor referitoare la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
acuzat de luare de mită; Paul și Simon Winchell, amîndoi spre sfîrșitul adolescenței, provenind din una dintre cele mai importante familii din Residencia și ocupîndu-se cu aprovizionarea tineretului. Sub pretextul livrării celor mai noi broșuri imobiliare, Crawford Își strecura plicurile cafenii În cutiile poștale. În timp ce el suna la ușa lui Machin, eu Îi deschideam valiza de agent de vînzări, găsind acolo un teanc de pliante informative purtînd blazonul „Residencia Costasol - pentru oportunități de investiții și pace sufletească“, fiecare reprezentînd un set
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
văd lacrimi în colțul ochilor și, nu știu de ce, mă apucă și pe mine râsul. Râd, continuând să mă bâțâi pe scaun, și inevitabilul se produce: alunec pe podea, la picioarele mesei. La picioarele lui Eduard. îi văd șiretu rile cafenii de la ghetele maronii (i-am interzis să se descalțe când a intrat în cameră, deși schițase gestul, politicos). Văd chiar și o mică scrijelitură în vârful ghetei drepte. Hohotesc și eu incontrolabil în timp ce mă adun de pe podea și-mi scot
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]