KorAP: Find »[drukola/base=calm & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...27 28 29 ...195 >

4,874 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187

asta așa e. — Ai făcut-o pentru că ești încremenit emoțional. — Defect. Defect emoțional. — Cum vrei tu. Mi-am plimbat degetele prin părul ei negru și fin, iar ea mă strânse cu brațele de mijloc. Briza se învârtea în jurul nostru, marea calmă înclinând barca de pe-o parte pe cealaltă. Acum o să spun ceva, am zis. — Bine. O să mă facă să par un idiot. — Bine. — Și s-ar putea și să te înfurie. — Hmmm. Bine. — Așa. — Zi-i, atunci. — Bine. N-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
marginea cutiei de bere și o răsturnă. Aceasta se rostogoli, împrăștiind spuma, și se lovi de balustrada din cealaltă parte a bărcii cu un clinchet metalic sec. Scout ridică ochii spre mine. — Ce e? Se uită în larg spre marea calmă, apoi la cutia mea de bere, apoi din nou la mine. Nu suntem pe teren drept. — Se înclină. Noi ne înclinăm. Scout se ridică în picioare și ne apropiarăm amândoi de marginea punții unde cutia stătea și împrăștia bere la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
simțitor distanța dintre noi și rechin. Scout strigă liber! și arma doctorului se declanșă cu un vâjâit. Harponul nimeri umbra rechinului chiar sub linia apei. Un al doilea butoi se desprinse de pe barcă și goni pe urmele primului, pe deasupra mării calme. — Da! Am redus puțin din presiunea asupra motorului, încetinindu-ne înaintarea. — Nu, strigă doctorul spre mine. Ține-te după el, o să legăm de el toate trei butoaiele ca să fim siguri. — Trey, țipă Scout de data asta. Ne duce în larg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
și frânturi dintr-o uriașă formă cenușie în apa albă, înspumată. Eu ridicând sulița și nefiind în stare să văd, decât cenușiul din apa albă, strigând ceva. Jeturi, cortine de apă lovindu-mă pe mine și puntea, ceva agitând marea calmă, înspumând-o, și eu strigând trage-o sus, trage, trage cușca, și eu strigând nu-l văd ca lumea. Butoaiele agitându-se prin spumă și vinciul scârțâind și apa și spuma și umbra, o coadă uriașă ieșind din apă. Fidorous

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
strigat spre apa nemișcată. — Scout. Oceanul se întindea oriunde mă uitam. — Scout. Doctore Fidorous. Nimic. — Iisuse, m-am auzit spunând. Scout - și apoi, sprijinindu-mă de cabina povârnită, încet, cu fața udă de lacrimi: Clio. Doar pârâitul navei Orpheus. Marea calmă furișându-se, revărsându-se încet peste punte în vălurele. Marea trăgând încet barca în adâncul ei, ca și când întregul ocean ar fi fost un gigantic animal unicelular, hrănindu-se cu ce-a mai rămas din lume. Cu toții ne scufundăm în apă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
cu ochi mari la mine, îngrozit, în timp ce bărcuța se îndepărtă de Orpheus într-un mic vârtej gravitațional de rămășițe plutitoare. — Îți doresc noroc, am șoptit, și el a început să plutească încet, în derivă. — Prea bine, am strigat spre marea calmă, cu o voce tremurătoare și frântă de lacrimi. Bine, deci, unde ești? Unde ești, rechinule, pentru că eu sunt chiar aici. Sunt chiar aici. Am inspirat sacadat. — Și nu mai am unde să fug. Orpheus stătea înclinat acum la 45 de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

cînd întîrziam. După un recital impresionant, o fană a muzicii lui (mă tot nimeream lîngă ea) s-a aplecat spre mine: "E tata?" "E bărbatul meu". "Ce fericită poți fi!" Depindeam de mîngîierea lui aspră: "N-o să-ți las amintiri calme, dulci, molcome". Voia să-mi fie zeul. Nu omul. Și, mereu: "e greșealataegreșealataegreșealata!". Așa-i, Iordan. Tu ai fost greșeala mea de la 17 ani, de la 21, de la 32 de ani; păcatul meu de la 33 de ani, păcatul de la 35. "Înainte de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

pe spate în iarbă și aștept să curgă timpul. Timpul foarte gros ce pare că mi se prelinge lent din vene. Foarte aproape de umărul meu, convoiul de furnici înaintează febril și frunzele-vele freamătă ca niște bănuți de argint sub suflarea calmă a vântului. Urmăresc îndeaproape mișcarea lor, mecanismul mic, complicat și negru ascuns la baza fiecărei frunze mobile; observ șirul paralel ce se mișcă în sens opus, mult mai rapid, al furnicilor desfrunzite ce se întorc pentru următorul transport. Este atât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ce-ar fi trebuit să-i spun în toți anii aceștia de când relația noastră lâncezește. Ea se îndepărta și revenea cu tot mai multe certitudini dar și mai multe îndoieli. După atâta timp, cum de m-ai sunat? mă întreabă calm și relaxat, așa cum n-am simțit-o niciodată. Nu mi-a venit să cred când ți-am văzut numărul pe ecran, nu am putut răspunde pentru că nu am crezut că era adevărat. Pentru că așa a hotărât o furnică! răspund. O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cuprins somnul morții în cea mai deplină ordine și armonie. Fiecare dintre ei și-a anunțat din timp plecarea, pentru ca lumea să fie pregătită, ca înmormântarea să se desfășoare corect, după datină, să nu lipsească nimic. Desprinderea lor a fost calmă și liniștită, fără boală și suferință, fără lacrimi și bocete. Îmi amintesc cum fiecare dintre ele au survenit la timpul lor, așteptat și asumat de toată lumea. Aproape că mi se suprapun în minte sau se continuă firesc și, prin urmare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
o nebuloasă, alături de coada de Armadillo ce rămase o vreme în urmă, torcând și irizând aerul ca un fuior. Somnul. Trandafirul și Privighetoarea În ziua în care a aflat despre boala ei, a venit acasă și cât se poate de calmă s-a așezat la birou, a început să consulte pentru următoarele patru ore internetul. Nu-și desprindea ochii de pe ecran, nota febril nume, adrese, făcea comparații, revenea, citea, lua notițe cu o febrilitate. De fapt cam ce ar trebui să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Împărăția veșmintelor albe Casa de Dom Ignacio, Abadiania Brazilia. Lumina albă De pe terasa "Casei de Dom Ignacio" se văd formele moi și suave ale Abadianiei; un pământ roșu și uscat, cu arbuști verzi cu trunchiurile și crăcile enervate. Un univers calm, ondulat se deschide în fața ochilor, un spațiu cristalin, desfășurat într-un timp paralel, încetinit, dilatat; un spațiu al umbrelor și al spectrelor ce se mișcă relaxat, fără grabă, la ralanti. Fugărit și hăituit din toate părțile, odată ajuns în acest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

se întoarcă docil în palmă, ca un șoim. Când zici că-l cunoști, ți-e teamă de faptul că ești stăpân sau știi și ți-e teamă că știi și nu vrei să tulburi această apă sumbră, tăcută, atotștiutoare, aparent calmă, dar abisală. Faptul că Mioara își cunoștea abisul îi dădea un sentiment de supremație: acest dar îl au doar zeii, de aceea sunt tăcuți, deșertăciunea abisului le-o spune pentru că și conștientizarea lui creează alt abis, care duce la inevitabilul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
în rochie de mireasă, ceea ce înseamnă că unul dintre bărbații aceia e Mitică Petrache al meu. Mioara și-a așezat ochelarii după ce i-a șters grăbită cu batista. Acela cu chipul de Charles Bronson e cowboy-ul meu, Mitică Petrache. Mersul calm, călcătura greoaie, ticul de a-și aranja zuluful care-i cădea pe frunte, scuipatul printre dinți, aprinderea țigării, acoperind flacăra brichetei cu palma îndoită, volutele largi ale mâinii, gesticulând cu țigara între degete, râsul lui în Sol albastru, sau în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
se întindă pe imaginea unui pat închipuindu-și odihna, mângâierea instinctivă a trupurilor, împreunarea lor la granița dintre somn și trezie, toate într-o presupusă cameră întunecată, pentru că se frecau la ochi, căscau și își imaginau o discuție în registru calm, care avea să-i dizolve cu totul și cu totul în imaginar. Timpul era iar stăpân. Pentru că aici, mai mult decât în ipotetica viață, era programat să dea sens a tot ce fusese în toate treptele sale ierarhice. Și am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
până atunci sunt condamnată prin trimisul lor special, Mama, să-mi săvârșesc pedeapsa de vizionar nesătul de cunoaștere. Suspectată de a avea puteri precognitive, de a aduce imprevizibilul în viața monotonă a brăileanului, ceea ce i-ar tulbura existența, prostia sa calmă i-ar fi inundată de informațiile mele, care ar părea izvorâte din creierul unui nebun, și anume, că viața lui de doi bani ar cântări cât greutatea sa în aur dacă ar ști câtă putere are de a schimba totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268

Patru. Cinci. Începui să presupun - să sper? - că nu va ridica nimeni receptorul. Șase, șapte. Se va cupla oare un robot? Opt. Nouă. Ce aș prefera? Să răspundă cineva cu respirația tăiată? Zece. Unsprezece. Deveneam necuviincios. Închisei telefonul și răsuflai, calm și dezamăgit. Părăsind definitiv apartamentul, băgai de seamă că memoria mea reținuse muzica celor zece note pe care tasta redial le provocase: cele zece note ale numărului necunoscut. Asta nu mi-ar permite să aflu numărul, însă era o pistă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
era nici kitsch nici pompos. Era pur și simplu detestabil. Însă nu puteam spune una ca asta. Ridică cu drăgălășenie din umeri. -Vrei să spui că e altfel decât Bobigny? Este. Nu mă pricep deloc, știu doar că locul acesta calm și luxos m-a salvat. -Dacă ai fi putut să alegi dumneata însăți, ai fi ales vila asta? -N-am idee. Sunt fericită că n-am fost lăsată să aleg, nu știu dacă aș fi fost capabilă de o asemenea alegere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723

limpede că ar fi fost loc și de mai bine, însă mai mult nu s-a putut. Cu toate astea, sînteți deja erou, dom’ Roja, nu oricine ar fi avut mațe s-o șteargă așa pe cont propriu, zice Tîrnăcop calm, altceva nici nu mai contează, fac pariu că de aici înainte trebușoara o să se dreagă de la sine. Comandantul a fost întotdeauna un bleg, iar pe de altă parte ceva a scîrțîit de la bun început în planul Bătrînului, cînd mi-am

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
presiunii, își scoate bastonul din inelul în care îi atîrnă la șold, și i-l întinde convins că face cea mai necugetată faptă din întreaga sa viață. N-am venit să pierdem timpul, se aude din nou vocea limpede și calmă a lui Roja care le face imediat semn Curistului și Părințelului să se așeze la masă cu croitoresele. Fie-vă milă de noi, începe Părințelul să se smiorcăie, văzîndu-l pe Roja punînd gînd rău tocmai panoului care adăpostește o părticică

Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu (2010) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411

ridicat în picioare pentru a-i atrage atenția tatălui: "Scuzați-mă domnule, dar chiar nu vedeți că cei trei copii ai dumneavoastră ne deranjează practic pe toți din compartiment?" Mîndru nevoie-mare de puterea lui de convingere și de tonul său calm, s-a așezat la loc. Cu dificultate, tatăl și-a revenit din amorțeală, s-a întors spre cel care îi vorbise și i-a replicat cu voce înceată: Da, da, îmi cer scuze pentru purtarea copiilor mei. Nu am observat

Calea spre independenţa financiară. Cum să faci primul milion de dolari în şapte ani by Bodo Schäfer [Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958

mine? Dar armistițiul? Ajunsă În acest punct, Marinița se lipi de el altfel, nu de frică și a Început să-și plimbe mâinile peste cămașa lui Va, mângâindu-i pieptul unde fata simți clar accelerarea bătăilor inimii. Încercând să fie calm și cu gândul nou ce-i cotropea sufletul, cu imaginea prostiilor-frumoase, spuse: Nici n-am fost! Tu te-ai supărat și n-ai mai vrut! Da tu de ce nu ai mai zis ninic? De rușine, de frica ta că ai

Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU (2011) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703

petale de mătase, ale căror culori, fie alb, roz, violet sau galben, străluceau ca niște briliante sub vălul sclipitor al mărețului astru.“ (Stela Brie) „Mă nasc sub curcubeul celor șapte culori, / Care mi pune în palmă lumina purpurie, / Pe malul calm, albastru, întins ca o câmpie, / Al mării ce mă cheamă spre viața nouă-n zori. /.../ Destinul mă leagănă-n lanțuri de coral. / Mă ndepărtez pe valuri spre noul ideal.“ (Maria Marin) „Tulpina - o rază / retezată cu ochii, / răsădită în inimă

Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
de vedere literar, agitat. S-a contestat tot ce s-a făcut în secolul XIX, promovându-se fragmentarismul în locul construcției monumentale, absurdul în locul logicii, antiliteratura în locul literaturii. După acest război de o sută de ani, apare un poet care scrie calm, surâzător, exact ca în secolul XIX... ‹ Poetul se numește Ionel Câmpeanu și a publicat nu demult o carte (Viscole în azur, Clusium, Cluj-Napoca, 2001) care pare opera lui Vasile Alecsandri: „Colo-n zare / Pe cărare, / Raiul munților răsare, / Bat vânturile

Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
kitsch. Bucuria însăși de a exista devine o gesticulație teatrală și de prost-gust, o paradă de cuvinte mari, lipsite de capacitatea de a emoționa: „Mă nasc sub curcubeul celor șapte culori, / Care mi pune în palmă lumina purpurie, / Pe malul calm, albastru, întins ca o câmpie, / Al mării ce mă cheamă spre viața nouă-n zori. Destinul mă leagănă-n lanțuri de coral. / Mă ndepărtez pe valuri spre noul ideal. (Nașterea curcubeului) Maria Marin vrea să-i și educe pe copii

Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu (2009) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]