990 matches
-
doar o imitație și nimic altceva: „O operă de artă, da, încă ireală”. Așa se explică și de ce propria-i contemplare în oglindă o fascinează: în imaginea răsfrântă de apele oglinzii, ea își caută adevărata identitate, o realitate mai puțin carnală și mai ales spirituală, realitatea reflexului, a dublului, a spectralului. Oare nu seamănă oglinda femeii narcisiste cu acea oglindă din Visul..., montată deasupra orgii din biserică pentru a-l ajuta pe organist să urmărească desfășurarea slujbei religioase? Doar ea îi
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
comentariul la piesa Șase personaje în căutarea unui autor a lui Pirandello, pusă în scenă de Georges Pitoëff la Teatrul Champs-Elysées1. Artaud subliniază modul în care se produc aici toate acele „alunecări” succesive ce realizează în final întrepătrunderea dintre realitatea carnală și spirit prin intermediul unui artificiu teatral. Un artificiu de care, bineînțeles, nimeni nu se lasă păcălit. Piesa lui Pirandello, crede Artaud, ne conduce în miezul problemei esențiale a teatrului, punându-ne în fața unui joc infinit de oglinzi care absorb și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
într-un cuvânt, actrițe. Atât ingenua, cât și mama au o consistență indiscutabilă, dar e o consistență de viață reală, nu de duh imaterial”. De la Pirandello Artaud învață, așadar, că actorul trebuie să fie cât se poate de real, de carnal, dar că mai trebuie să aibă, în același timp, o gesticulație sugerând fantoma, că trebuie nu doar să „incarneze”, ci și - mai ales - să „dezincarneze”. În esența lui, teatrul se va înscrie întotdeauna, după părerea lui Artaud, în această tensiune
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
că „par pe punctul de a dispărea, pentru a face loc propriilor simboluri”. Atât în Sonata spectrelor a lui Strindberg, cât și în Șase personaje în căutarea unui autor a lui Pirandello, totul pare să se axeze pe legătura dintre carnal și spectral, dintre materialitatea concretă și invizibilul imaterial. „Uneori”, notează Artaud comentând Sonata, „un personaj ce simte în apropierea lui o prezență invizibilă ține cu tot dinadinsul să nu rămână, în această privință, mai prejos de celelalte personaje, și atunci
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
făptuiască altădată. Nu, nu e de-al nostru. Prezent pe scenă, actorul impresionează prin absența lui. Căci și-a lăsat trupul de carne și oase împrăștiat prin mii de gropi... Să-i ceri corpului actorului să-și facă uitat aspectul carnal, mult prea vizibil, să înscrii în acest corp „dematerializat” prezența unui alt corp, „spiritualizat”, „transfigurat”, venit dintr-un altundeva și îndreptându-se spre un altundeva, precum statuile lui Giacometti în viziunea lui Genet, nu înseamnă oare să preiei și să
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ne permite să afirmăm acest lucru, nici nu există ceva care să ne interzică să o facem, numele convenind la fel de bine și unui sex, și celuilalt. Personal, mi-ar plăcea să știu că zorile acestei generații de filosofi subversivi, veseli, carnali și pământești sunt patronate de o femeie! După Diogene Laertios - în Viețile, doctrinele și sentințele filosofilor iluștri -, Epicur, limbă de viperă de primă clasă, dacă e să judecăm după zisele puse pe seama lui, se îndoia de existența lui Leucip, iar
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
prostituate până în pragul casei, dar le lasă la poartă, considerând renunțarea la fel de semnificativă ca și trecerea la fapte. În toate cazurile, Aristip recomandă neîncrederea în cele trupești, nu ca fapt în sine, ci pentru că îți pierzi libertatea cu aceste povești carnale. Măsura, o dată în plus... Față de bani, femei, dar și putere, Aristip vrea să găsească distanța potrivită. Lui Socrate care, dacă e să-l credem pe Xenofon, discută cu dânsul despre necesitatea de a fi un bun cetățean, filosoful anarhist îi
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
cu ale noastre, noi cei care trăim astăzi, formați de imaginarul dualist creștin. Astfel încât plăcerile sufletului și cele ale trupului, deosebite doar artificial, desemnează niște jubilări similare, deoarece sunt resimțite, trăite și percepute de aceeași identitate corporală, de aceeași subiectivitate carnală. Pentru că, să nu uităm, Aristip nu încetează a face din cele cinci simțuri modalitățile cunoașterii și căile de acces la certitudine - ea însăși conjecturală și relativă față de subiectul care percepe și își redă percepția. Această plăcere corporală dă măsura idealului
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
prima vedere, Însă și Arhonții o văd și o rîvnesc. Făcîndu-și planul de a se uni cu ea, Îl adorm pe Adam, Însă Eva de Lumină scapă de ei lăsînd În urmă, alături de Adam, o umbră care Îi seamănă (Eva carnală) și transformîndu-se ea Însăși În Arborele Cunoașterii. Arhonții se Împerechează cu umbra și fiecare din ei o lasă Însărcinată cu cîte un fiu (șapte În total). Abel Îl are drept tată pe Însuși Ialdabaot 131. Arhonții le interzic lui Adam
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În Arborele Cunoașterii. Arhonții se Împerechează cu umbra și fiecare din ei o lasă Însărcinată cu cîte un fiu (șapte În total). Abel Îl are drept tată pe Însuși Ialdabaot 131. Arhonții le interzic lui Adam și tovarășei sale, Eva carnală, să mănînce din fructul Arborelui Cunoașterii, Însă Povățuitoarea-Eva de Lumină care, după cum am menționat, este chiar Arborele cu pricina, li se arată sub chipul Șarpelui și o convinge pe Eva carnală să guste din fructe 132. Gelos pe strămoșii neamului
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Arhonții le interzic lui Adam și tovarășei sale, Eva carnală, să mănînce din fructul Arborelui Cunoașterii, Însă Povățuitoarea-Eva de Lumină care, după cum am menționat, este chiar Arborele cu pricina, li se arată sub chipul Șarpelui și o convinge pe Eva carnală să guste din fructe 132. Gelos pe strămoșii neamului omenesc, care le sînt superiori de acum Înainte, Arhonții Îi alungă din Paradis. Zoe le răspunde alungîndu-i, la rîndul ei, din cer pe pămînt. Acești Îngeri căzuți creează demoni, care Îi
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Spirituală 135. Adam o adoră pe Femeia Spirituală, dar ea, urmărită de poftele Arhonților, trebuie să se refugieze În Arbore, lăsînd În locul ei o umbră. Arhonții pîngăresc umbra 136. Femeia Spirituală pătrunde În Povățuitor (Șarpele) și o Învață pe Eva carnală să mănînce din Arborele Cunoașterii 137. Samael Îi blestemă pe femeie și pe Șarpe, iar Arhonții alungă afară din Paradis cuplul primordial 138. Însărcinată de pe urma Arhonților, Eva Îl naște pe Cain, produsul colectiv al acestora. Abel Însă se trage din
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
au Îngăduit tortura Între deținuți au jucat rolul unui Pilat din Pont demonizat, care nu aude și nu vede nu fiindcă nu poate să o facă, ci fiindcă nu vrea. Deoarece scopul ardent al reeducării era negația metafizică (uciderea aproape „carnală” a lui Dumnezeu) și autonegația umană (omul ipostaziat ca o creație diabolică), Mihai Rădulescu recomandă studierea acestui fenomen „În școlile teologice, ca revers al creației lui Dumnezeu”24. În ultimă instanță, esența fenomenului Pitești consta În obținerea unui om invers
Comunism și represiune în România. Istoria tematică a unui fratricid național by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
neglijențe, a ceva ce se târăște după om, a ceva scăpat de sub control; dar nici nu scoate în relief în mod impudic formele ispititoare. Ea dă corpului mai degrabă o frumusețe spirituală, decât să o pună în relief pe cea carnală, precum costumul orășenesc de origine occidentală (Stăniloae, 2001, p. 54). Sunetele au armonii prelungi și triste în doină, dar scurte și vesele în cântecul de joc. Forma de echilibru cea mai dorită este pacea. Domnii erau bune pentru popor atunci când
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
astfel de vis pune în discuție libertatea, autonomia subiectului, dar și ajutorul exterior de care dispune („a merge cot la cot”). Carne Carnea simbolizează corpul senzual. Conform tradiției iudeo-creștine, poartă povara păcatului. Pune în discuție instinctele, nevoile sexuale și dorințele carnale ale subiectului. Poate fi identificată și în imaginea cărnii care se mănâncă (vezi A mânca) Păr Simbolistica de o mare bogăție, interpretarea depinde de scenariu și urmează una sau alta dintre direcțiile propuse. Prin creștere, cădere și o nouă creștere
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
irepresibilă («mă mănâncă! Ă); - alunițele simbolizează o dorință de seducție și îi dau visului o dimensiune sugestivă, chiar erotică; - tatuajele, piercingurile și scarificările exprimă o dorință de modificare corporală, voința de a se singulariza și de a-și personaliza învelișul carnal sau, dimpotrivă, de a aparține unui grup social sau etnic. Simbolic se poate întrezări și un act spiritual: control asupra corpului și transcenderea durerii fizice, sau un act afectiv. În mod evident, partea din corp tatuată sau găurită nu este
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
prin chirurgie plastică. 2.4. Orlan și corpul avatarictc "2.4. Orlan și corpul avataric" Dacă corporalitatea protezică sau cyborgică poate fi ilustrată prin acțiunile tehnoartistice ale lui Stelarc, identitatea interfațată sau avatarică poate fi exemplificată prin operele de „artă carnală” ale artistei Orlan. Arta de tip performance corporal a artistei Orlan, începând cu anii ’90, se bazează pe o serie de operații ale chirurgiei estetice și pe reprezentările media corespunzătoare. Artista își re/sculptează look-ul după figuri feminine celebre
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
ale amazoanelor, evenimentele artistice chirurgicale apelează la carnea corporală în vederea transformării ei în materie de modelat și în mediu de transmitere a ideilor și imaginilor estetice și sociale. Suportând deopotrivă accepții de artă și antiartă, de postmodernism și avangardism, „arta carnală” promovează atât implicarea corporală cât și distanța estetică, atât rescrierea istoriei artei cât și introducerea elementelor de șoc și bulversarea obișnuinței spectatorului. Deviere corporală de la norme și legi, acest tip de artă este totodată un proiect social, al rezistenței și
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
caracteristici faciale precolumbiene și africane. Identitatea avatarică a artistei, multiplă și maleabilă, este deja un simptom al alterității. Etalând o lume a carnavalului pestriț prin care se transgresează limitele normalității, în care grotescul este norma și monstruozitatea este firescul, „arta carnală” desființează barierele dintre frumos și urât, real și fantastic, identitate șialteritate. În același timp, identitatea avatarică își relevă aspectul fantomatic, de pendulare între imagine și referent sau între imaterial și tangențial. Pe când Donna Haraway este cunoscută prin teoriile-manifest ale cyborgului
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
3. Eduardo Kac și corpul transgenictc "3.3. Eduardo Kac și corpul transgenic" Am văzut exemplificări ale ființei cyborgice în cazul performărilor artistice ale lui Stelarc (în capitolul întâiă și ale ființei avatarice la artista Orlan, cu a sa „artă carnală” (în capitolul al doileaă. Să urmărim de data aceasta cea de-a treia ipostază a imaginarului tehnocultural actual, și anume ființa transgenică. Pentru această ilustrare, apelăm la artistul Eduardo Kac, în special la lucrările de artă transgenică ale acestuia. În
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
București, 2003. Jones, E., Traité théorique et pratique de psychanalyse, Payot, Paris, 1925. Arthus, A., Répertoire des images et symboles oniriques rencontrés au cours des analyses psychothétapiques, Editions du Mont-Blanc, Genève, 1967. Enăchescu, C., Fenomenologia trupului. Locul și semnificația trupului carnal în psihologia persoanei, Editura Paideia, București, 2005. Rudich, Cl., Sinuciderea la fetele-mame, teză de doctorat în medicină, Facultatea de Medicină, București, 1934. INDEX TEMATIC Antropologia psihosexuală, - domeniul, Activitatea erotică infantilă, - manifestări presexuale, - erotismul pregenital digestiv, - atracțiile și repulsiile parentale, - fantasmele
Tratat de psihosexologie (ediţia a IV-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2269_a_3594]
-
Detectivul Arthur", poezii, Editura Cartea Românească, 1970; "Julien Ospitalierul", Editura Cartea Românească, 1974. Prin Emil Brumaru, renaște lumea de imagini a lui Ilarie Voronca, pe drumul deschis de Dimov. Tehnica suprarealistă, exotismul, amestecul de candoare, frumusețe, puritate și frivolitate intens carnală sunt decantate în imagini somptuoase, germinate de câteva motive care apar obsesiv lenea, covorul, mătasea, piperul, pisica, șarpele, cuprinse într-o anume interferare de regnuri: furnici, melci, pisici, ciuperci, căpșuni, cerbi ("Pastel creștin"). Femeia este voluptoasă, senzuală, cu sânii mari
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Poetul este obsedat de imaginea mamei, mama pământului, a vieții, a morții, a timpului, mama femeie care i s-a întipărit în carne: "E adevărat că femeie roșie ca aceea/ Nu am mai văzut. Adevărat că era/ peste putință de carnal zâmbetul ei/ De care eu mă feream." "Rodul 1 se constituie ca un simbol inclus în motivele citate (dragostea, viața, moartea, timpul, trecerea lui etc.), dar și cu largi deschideri spre sentimente aflate sub imperiul suferinței: singurătatea, insatisfacția, senzualitatea, răul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
rege al înțelepciunii n-o pipăie,/ ci mâini brutale ca satârul. Eu/ Stau la marginea speței mele/ Și cu durere-mi privesc/ Părțile rușinoase ale trupului". Ca și la Radu Stanca, moartea este surprinsă când nostalgic, când într-o erupție carnală furtunoasă; dar îl preferăm în suita de versuri subordonată simbolului cu atâtea pretexte și deschideri intitulat "Rod" sau "Turn" și nu în cântecele elegii sau romanțe, în cântece folk în care textul muzical, prin repetările de cuvinte și versuri, ajunge
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu sensuri ascunse străfulgerând între replici aparent banale, cu personaje simbol și jalnice fantoșe. Mai cinematografic ca niciodată, mai profund și mai sarcastic ca oricând, cineastul își descarcă disperarea existențială într-un magnific eseu despre viață și moarte, despre iubire carnală și iubirea absolută care transgresează frontierele făpturii, despre ideal și ratare, despre drama istorică a unui neam condamnat să suporte nesfîrșitul lanț al puterii abuzive călcând totul în picioare. Și nu în ultimul rând, Ana este un film despre condiția
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]